ICCJ. Decizia nr. 2266/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2266/2009
Dosar nr. 688/119/2006
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 853 din 19 iulie 2007, Tribunalul Covasna a respins acţiunea formulată de reclamanţii N.D., N.M., S.E., S.S.S., S.S., S.I., F.F., F.E. şi SC P.D.S.A.S. SRL, F.M. şi B.C.R., sucursala judeţeană Covasna.
Reclamanţii au sesizat instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de credit şi actelor adiţionale la acesta nr. 1283/F/2004, nr. 355/2003, nr. 352/2003, nr. 357/2003, nr. 91/2003, a contractelor de garanţie nr. 91/2/2003, nr. 1283/2003, nr. 355/2003, nr. 91/1/2003, nr. 91/1/0/2003, nr. 91/3/2003 şi eliberarea bunurilor de sarcini.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au semnat, în calitate de garanţi, alături de mandatarul băncii pârâte şi administratorul societăţii - F.M. - actul adiţional nr. 1283/F/2004, parte integrantă din contractul de credit nr. 1283/2003 prin care s-a acordat societăţii pârâte un împrumut de 5.500.000.000 lei, contractul nr. 355/2003 prin care s-a reactivat creditul în valoare de 450.000.000 lei pe termen de 96 zile, acordat prin contractul de împrumut nr. 12472003, contractul nr. 91/2003 pentru creditul de 1.000.000.000. lei, în scopul plăţii furnizorilor de ţigări, produse alimentare şi alcoolice şi contractul de credit nr. 352/2003 pentru suma de 1.300.000.000 lei, în vederea finanţării cheltuielilor temporare a stocurilor.
Garantarea acestor împrumuturi s-a asigurat prin contractele de ipotecă, iar giranţii - salariaţi ai societăţii pârâte şi la alte firme administrate de aceeaşi pârâtă - au consimţit la constituirea de ipoteci de gradul I pentru imobilele aduse ca garanţie, renunţând la beneficiul de diviziune, discuţiune şi de opoziţie, obligându-se totodată şi pentru dobânda aferentă.
Instanţa a constatat că motivele de nulitate invocate de reclamanţi, motive ce au constat în cauza ilicită şi frauda la lege nu au fost dovedite, nefiind aduse probe relevante în acest sens, contractele şi actele adiţionale fiind semnate de aceştia din dorinţa de a salva societatea pârâtă de la declinul financiar, de evitare a falimentului acesteia dar şi sub ameninţarea exercitată asupra lor de pârâtă cu pierderea locurilor de muncă.
S-a mai reţinut că aceştia au recunoscut că nu au cunoscut adevărata realitate a valorii creditelor, situaţie confirmată şi de pârâta F.M. care a relatat că toate demersurile sale au fost făcute sun presiunea băncii, însă s-a apreciat că aceste împrejurări nu pot avea semnificaţia manoperelor dolosive, a erorii asupra obiectului convenţiei ori a smulgerii consimţământului prin violenţă.
Instanţa a mai reţinut că a existat o constrângere de natură psihică a reclamanţilor prin ameninţarea pierderii locurilor de muncă, dar aceasta nu a fost atât de puternică încât să degradeze libertatea voinţei, neavând un rol determinant în Decizia reclamanţilor pentru a se angaja contractual.
Pe de altă parte s-a avut în vedere că actele au fost încheiate în formă autentică şi fac dovada până la înscrierea în fals.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 121 din 15 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că, în principal, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de credit, a actelor adiţionale ulterioare şi a contractelor de garanţie reală imobiliară, învocând cauza ilicită, frauda la lege, nesemnarea contractelor de garanţie de către garanţi şi a actului adiţional nr. 1283/2004 de către reclamanta F.E..
Procedând la analizarea fiecărui motiv dintre cele arătate în raport de criticile apelului, instanţa a constatat că, în cauză nu s-a dovedit încălcarea dispoziţii art. 8 lit. f), art. 35-36 şi art. 44-45 din Legea nr. 58/1998 la încheierea actelor juridice atacate, iar motivul de nulitate pentru cauză ilicită şi imorală s-a bazat numai pe susţineri nedovedite, nefiind răsturnată prezumţia existenţei cauzei prevăzută de art. 967 C. civ.
Astfel, s-a statuat că, din punctul de vedere al forţei probante, înscrisul autentic se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate, iar o eventuală lipsă a consimţământului ori a prezenţei autorului unei declaraţii autentificate nu poate fi probată decât prin procedurii înscrierii în fals.
Cu privire la actul adiţional contestat de reclamanta F.E. s-a constatat pentru lipsa semnării s-a reţinut că poate fi contestat în condiţiile art. 1173 C. civ., prin procedura falsului.
Faţă de cererea subsidiară a reclamanţilor, de constatare a nulităţii relative a actelor juridice în discuţie pentru vicierea consimţământului prin eroare, dol şi violenţă, instanţa apelului a reţinut că aceasta nu este întemeiată întrucât, în încheierile de autentificare ale contractelor de garanţie imobiliară şi de credit, fiecare garant s-a prezentat personal în faţa notarului unde li s-a citit actul şi au consimţit la autentificarea acestora, semnând.
De asemenea, s-a constatat că împrejurările invocate de reclamanţi ca temei al presupusei erori, nu se referă la calităţile substanţiale ale obiectului contractului, iar susţinerile acestora sunt infirmate de menţiunile din cuprinsul actelor contestate relative la valoarea creanţei garanţiei, termenul, exteriorizarea consimţământului.
În fine, s-a statuat că dolul nu a fost determinat şi că pretinsa constrângere de natură psihică a reclamanţilor prin pierderea locului de muncă putea atrage sancţiuni specifice dreptului muncii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii N.D., N.M., S.E., S.S.S., S.S., S.I., F.F., F.E. şi pârâta F.M.B.
Recurenţii reclamanţi au susţinut prin cererea de recurs aplicabilitatea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., motive ce vizează atât sentinţa instanţei de fond cât Decizia atacată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii au arătat că:
1. Hotărârile celor două instanţe sunt în afara legii, lipsite de temei legal şi date cu încălcarea şi aplicarea legii şi vizează următoarele aspecte:
- Instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil, neobservând faptul că prin întâmpinare, pârâta a achiesat la pretenţiile lor, iar instanţa de apel a înlăturat în mod eronat critica referitoare la această chestiune.
- Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. atunci când nu s-a pronunţat asupra anumitor petite din acţiune, iar instanţa de apel a reţinut în mod greşit că prima instanţă s-a pronunţat asupra acestora. Petitul în discuţie priveşte solicitarea constatării nulităţii absolute a actului adiţional nr. 1283/F/2004 pentru lipsa semnăturii lui F.E.
- Ambele instanţe au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1191-1198 C. civ. Referitor la proba testimonială, recurenţii arată că - literatura juridică şi practica judiciară - este unanimă a considera admisibilitatea acesteia în cazurile în care se invocă nulitatea actului juridic pentru lipsa totală a consimţământului, frauda la lege, viciu de consimţământ, chiar dacă este vorba de un act autentic.
În continuare, recurenta susţine nelegalitatea sentinţei instanţei de fond în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru următoarele:
1. Soluţia instanţei este nemotivată în privinţa respingerii cererii de constatare a nulităţii absolute a contractelor de credit, ceea ce echivalează cu o nepronunţare – parţială - pe fondul pricinii. Recurenta apreciază că este vorba de o nemotivare, în contextul în care instanţa motivează soluţia numai în privinţa contractelor de ipotecă.
2. Motivele care au format convingerea instanţei în soluţia pronunţată sunt contradictorii, citându-se pasaje din considerentele hotărârii.
3. Hotărârea instanţei de fond este netemeinică, fiind în contradicţie flagrantă cu probele administrate în cauză.
Recurenta susţine că instanţa de fond nu putea face abstracţie de probele administrate care nu au fost combătute de părţile adverse, considerând astfel că au dovedit toate motivele de nulitate invocate şi care au constat în: cauza ilicită şi imorală a contractului, fraudarea legii, lipsa totală a consimţământului reclamantei F.E. la încheierea actului adiţional nr. 1283/F/2004 şi nesemnarea actului în faţa notarului public.
4. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor, lăsând nesoluţionate anumite petite cum ar fi cel ce a viat lipsa consimţământului reclamantei F.E..
Prin cererea de recurs, pârâta F.M.B. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constând în :
- analiza formală şi superficială a motivelor de apel invocate de apelanţii principali şi reiterate de aceasta prin cererea de aderare la apel.
- înlăturarea nejustificată a criticilor şi preluarea motivării incoerente, contradictorii şi neconvingătoare a instanţei de fond, neobservarea întrunirii motivelor de nulitate absolută şi relativă a contractelor de credit şi de garanţie imobiliară;
- neobservarea împrejurării că a achiesat la pretenţiile reclamanţilor, poziţie păstrată pe tot parcursul procesului.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenţi, Înalta Curte constată acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
- Recurenţii reclamanţi susţin în mod cu totul nefundamentat, încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţa apelului, în condiţiile în care mărturisirea pârâtei F.M. nu a putut fi coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, probe din care instanţele au reţinut că a rezultat o altă situaţie de fapt.
- Nici critica ce a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. nu poate fi primită.
Potrivit prevederilor articolului menţionat, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. În cauză, prin respingerea în tot a acţiunii reclamanţilor este evident că instanţa s-a pronunţat şi asupra petitului formulat de reclamanta F.E., conformându-se prevederilor invocate.
- Nefondată este şi critica privind aplicarea greşită a prevederilor art. 1191-1198 C. civ., în contextul în care reclamanţii fac confuzie între admisibilitatea probei testimoniale şi forţa probantă a acesteia.
În mod corect s-a reţinut de către instanţa apelului că înscrisul autentic, din punct de vedere al forţei probante, se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate şi că, singura probă care ar înfrânge această prezumţie este procedura înscrierii în fals.
- Având în vedere că celelalte critici vizează sentinţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs, în raport de prevederile art. 299 C. proc. civ.
În ce priveşte recursul pârâtei, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurs ce cuprinde critici generice, parte din acestea fiind comune cu cele ale reclamanţilor, se constată că este nefondat.
Considerând că prin cele arătate anterior s-a răspuns şi criticilor pârâtei se impune a se arăta în plus că, motivarea instanţei de apel este una amplă ce conţine tratarea fiecărui motiv de apel, coerentă şi convingătoarea prin forţa argumentelor folosite în acord cu textele de lege incidente şi în deplină concordanţă cu soluţia pronunţată.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursurile conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii F.E., F.F., N.D., N.M., S.I., S.S., V.F.F., V.M. şi de pârâta F.B.M. împotriva deciziei nr. 209/Ap. din 15 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2258/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2269/2009. Comercial → |
|---|
