ICCJ. Decizia nr. 2303/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2303/2009
Dosar nr. 3920/91/2007
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 3920/91/2007, reclamanta B.P.O. a chemat în judecată pârâţii SC E. SA Muntenia Nord şi F.D.E.E. Focşani a SC E. SA Muntenia Nord pentru ca, în contradictoriu şi pe baza probelor administrate, să fie obligaţi pârâţii să mute stâlpii reţelei de medie tensiune proprietatea SC E. SA Muntenia Nord construiţi pe terenul reclamantei, fără acordul prealabil al acesteia. Acţiunea a fost ulterior restrânsă la obligarea pârâţilor la mutarea unui singur stâlp.
Prin sentinţa civilă nr. 24 din 6 martie 2008, Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, admite acţiunea înregistrată la nr. 3920/91/2007, formulată de reclamanta B.O.P., cu domiciliul în Iaşi, judeţul Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii SC F.D.E.E. Muntenia Nord SA – Agenţia Focşani, cu sediul în bd. Independenţei, judeţul Prahova şi, în consecinţă:
Obligă pârâţii să mute stâlpul de medie tensiune amplasat pe terenul proprietatea acesteia, situat satul Lepşa, comuna Tulnici, spre şoseaua Lepşa - Soveja, în extremitatea lotului 1, identificat cu număr cadastral 1592 N din T 49, P 1894, 1895.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta B.O. a solicitat obligarea pârâtelor la mutarea unui stâlp de medie tensiune amplasat pe terenul proprietatea sa în comuna Tulnici, satul Lepşa, T 49, P 1894, 1895, înscris în CF nr. 1278 a localităţii Tulnici cu număr cadastral 1592 N, spre şoseaua Lepşa - Soveja, în extremitatea Lotului 1, fără a se obţine acordul acestuia.
Din conţinutul extrasului de carte funciară nr. 1278 din 25 iunie 2007 rezultă că terenul pe care s-a amplasat stâlpul în litigiu este proprietatea reclamantei, fapt dovedit şi prin Titlul de proprietate nr. 47300 emis în octombrie 1994 de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlu înscris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Focşani sub nr. 6215 din 12 mai 1997.
De altfel, pârâtele nu au negat că stâlpul ce se solicită a fi mutat se află amplasat pe terenul proprietatea reclamantei, invocând numai faptul că amplasarea a fost efectuată pe baza certificatului de urbanism eliberat astfel încât, sub acest aspect, susţinerile reclamantei cu privire la situaţia de fapt sunt dovedite.
Tribunalul nu poate reţine ca fiind pertinentă apărarea pârâtelor, în sensul că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, conform cărora „terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului", având în vedere faptul că aceste dispoziţii legale se referă la terenuri care se aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 ori, în speţă, terenul pe care se află situat stâlpul de medie tensiune este proprietatea reclamantei, fapt dovedit cu titlul de proprietate nr. 47300/1994.
Nici susţinerile pârâtelor, în sensul că eliberarea amplasamentului se poate face doar în condiţiile art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, prin suportarea lor integral de cel care a generat modificarea, nu pot fi primite, atât timp cât amplasamentul a fost fără acordul proprietarului real al terenului.
Tribunalul reţine şi faptul că, prin amplasarea stâlpului de medie tensiune pe terenul proprietatea reclamantei, pârâtele au prejudiciat folosinţa reclamantei asupra imobilului-teren proprietate, aceasta fiind în imposibilitatea de a utiliza o bună parte din teren.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 74/A din 19 septembrie 2008 respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC F.D.E.E. Muntenia Nord SA - sucursala D.E.E. Focşani, cu sediul în Focşani, judeţul Vrancea, împotriva sentinţei civile nr. 24 din 6 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 3920/91/2007.
Instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la încălcarea de către instanţa de fond, a competenţei unei alte instanţe, constată că apelanta pârâtă s-a limitat numai să enunţe acest motiv, fără a-l explicita. Constată că apelanta-pârâtă este, în calitate de titular al licitaţiei de distribuţie a energiei electrice, un furnizor de utilităţi publice, însă, prevederile art. 8 din Legea nr. 544/2004 vizează numai competenţa instanţei de contencios administrativ de anulare a actelor administrative şi de soluţionare a litigiilor privind încheierea, modificarea sau interpretarea unui contract administrativ, ceea ce nu este cazul, în speţă.
De asemenea, societatea pârâtă este un comerciant, iar actele sale sunt comerciale potrivit art. 4 şi art. 3 pct. 9 C. com., inclusiv situarea nelegală a unui stâlp pe terenul proprietatea reclamantei, cu prilejul activităţii sale comerciale. Este adevărat că reclamanta este un necomerciant, însă raportul juridic este supus legii comerciale, potrivit art. 56 C. com.
Aşa fiind, în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., fiind vorba de o cerere în materie comercială, neevaluabilă în bani.
Cât priveşte motivul de apel referitor la încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, Curtea constată că este nefondat.
Astfel, potrivit temeiului de drept menţionat, terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a acestei legi sunt şi rămân în proprietatea statului.
Contrar punctului de vedere exprimat de apelanta pârâtă aceste text de lege nu instituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate publică a statului, prin efectul legii, conform art. 645 C. civ.
La data executării lucrării, de amplasare a reţelei de distribuţie energie electrică, actul normativ ce stabilea cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul energiei electrice era Decretul Consiliului de Sat nr. 76/1950. Acest act normativ impunea, prin art. 23 lit. a), ca titularul autorizaţiei, pentru a amplasa reţele de transport sau distribuţie energie electrică, să solicite şi să obţină exproprierea terenului proprietate privată pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului.
Actele normative succesive ce au reglementat acest domeniu (OG nr. 63/1998, care a abrogat Decretul nr. 76/1950 în decembrie 1998, Legea nr. 318/2003 care a abrogat OG nr. 63/1998 şi în fine Legea nr. 13/2007, cu modificările ulterioare, în vigoare la această dată), au impus aceleaşi obligaţii în sarcina solicitantului autorizaţiei de înfiinţare a capacităţii energetice, respectiv de a iniţia şi finaliza procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condiţiile legii.
Astfel, conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, dacă terenul necesar pentru înfiinţarea capacităţii energetice este proprietatea privată a unui terţ, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare are ca primă opţiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să iniţieze procedura legală, de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică cu despăgubirea proprietarului, în condiţiile legii, şi să obţină concesiunea acestuia, pe durata existenţei capacităţii energetice.
Faţă de cele sus arătate, este lesne de înţeles că prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 reglementează regimul juridic al terenului pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a acestei legi, care aparţin domeniului public al statului, dacă dreptul de proprietate publică a fost dobândit în condiţiile legii (prin expropriere), iar nu un mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Numai o atare interpretare a acestui text de lege este în acord cu prevederile legii fundamentale, respectiv art. 44 alin. (3) şi art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie şi cu Jurisprudenţa C.E.D.O. Astfel, C.E.D.O. a statuat că o expropriere de fapt (aşa cum se pretinde a se fi produs în prezenta cauză) este incompatibilă cu dreptul la respect pentru bunurile personale şi o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1la Convenţie (Hotărârea din 24 iunie 1993 – Papamichalopoulos şi alţii contra Greciei).
Prin urmare, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 47300 din octombrie 1994, iar pârâta, pe terenul proprietatea reclamantei, fără drept, fără o prealabilă expropriere şi o justă despăgubire a proprietarului, are situat stâlpul în litigiu.
De asemenea, din cuprinsul dispozitivului sentinţei apelate, precum şi al considerentelor rezultă cu prisosinţă că debitorul obligaţiei de a face (de a muta stâlpul), respectiv pârâta, este cel care suportă cheltuielile pentru eliberarea amplasamentului. În mod corect a reţinut instanţa de fond inaplicabilitatea prevederilor art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, întrucât nu reclamanta a generat modificarea (prin racordare de noi utilizatori sau schimbarea caracteristicilor iniţiale ale utilizatorilor existenţi) ci pârâta, care în afară oricăror raporturi contractuale cu proprietarul terenului, ocupă în mod abuziv suprafaţa de teren.
Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC F.D.E.E. Muntenia Nord SA - sucursala D.E.E. Focşani a susţinut că lucrarea de electrificare ce a afectat terenul în cauză a fost executată în anul 1998 în baza avizului nr. 1370/1998 şi a certificatului de urbanism nr. 76/1998 obţinute de la Consiliul Local Tulnici şi respectiv Consiliul Judeţean Vrancea, din care rezultă că terenul pe care s-a executat lucrarea se află în proprietatea Consiliului Local Tulnici.
În acest context, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 „terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului".
De asemenea, în art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007 se stipulează „cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate integral de cel care a generat modificarea".
F.D.E.E. Muntenia Nord în calitate de titular al licenţei pentru distribuţia energiei electrice beneficiază de drept de uz şi servitute gratuit asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată în vederea executării lucrărilor necesare de menţinere în funcţiune a instalaţiilor electrice (art. 16 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 13/2007).
Temeiul de drept indicat de recurenta pârâtă îl constituie art. 304 pct. 3,4, 9 şi 10 C. proc. civ.
Intimatele nu au formulat întâmpinare în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi nu s-au depus înscrisuri potrivit art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate de recurenta pârâtă, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, conform cărora „terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului", având în vedere faptul că aceste dispoziţii legale se referă la terenuri care se aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, ori în speţă, terenul pe care se află situat stâlpul de medie tensiune este proprietatea reclamantei, fapt dovedit cu titlu de proprietate nr. 47300 din octombrie 1994 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, dacă terenul necesar pentru înfiinţarea capacităţii energetice este proprietatea privată a unui terţ, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare are ca primă opţiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să înfiinţeze procedura legală, de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică cu despăgubirea proprietarului, în condiţiile legii, şi să obţină concesiunea terenului, pe durata existenţei capacităţii energetice.
Obligaţiile arătate impuse de lege în sarcina pârâtei au fost nesocotite de aceasta, care în afara oricăror raporturi contractuale cu proprietarul terenului, ocupă în mod abuziv suprafaţa de teren prin situarea stâlpului de medie tensiune pe proprietatea reclamantei, prejudiciind astfel folosinţa reclamantei asupra imobilului-teren proprietatea acesteia.
În temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civ. „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege".
Astfel, se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, consfinţit de prevederile art. 44 alin. (3) şi art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat că o expropriere de fapt, forţată (astfel cum se pretinde a se fi produs în prezenta cauză) este incompatibilă cu dreptul la respect pentru bunurile personale şi o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (Hotărârea din 24 iunie 1993 – Paparuichalopoulas şi alţii contra Greciei).
Referitor la încălcarea competenţei altei instanţe, ca motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât art. 56 şi art. 893 C. com. dispun că, chiar când actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunile ce derivă dintre-insul sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale.
În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs invocate, recurenta pârâtă nu le-a dezvoltat, nu a arătat în concret în ce constă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, iar nepronunţarea instanţei asupra adresei din 3 martie 2008 a Primăriei Tulnici, nu are relevanţă, nu este hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, atât timp cât reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 47300 din octombrie 1994.
Privitor la critica finală, prevederile art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2001 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât debitorul obligaţiei de a face (de a muta stâlpul ) este cel care suportă cheltuielile pentru eliberarea amplasamentului, acesta fiind în afara oricăror raporturi contractuale cu proprietarul terenului, ocupând în mod abuziv suprafaţa de teren.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E. Muntenia Nord SA - sucursala D.E.E. Focşani împotriva Deciziei nr. 74/A din 19 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E. Muntenia Nord SA - sucursala D.E.E. FOCŞANI împotriva Deciziei nr. 74/A din 19 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2292/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2347/2009. Comercial → |
|---|
