ICCJ. Decizia nr. 2663/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2663/2009
Dosar nr.3440/2/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11 iunie 2008, contestatoarea SC C. SA a formulat contestaţie la executare împotriva somaţiei de plată nr. 4426 din 23 mai 2008, emisă de intimata A.V.A.S., solicitând să se dispună anularea acestei somaţii de plată.
SC C. SA a contestat înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu şi, în raport cu art. 399 alin. (3) C. proc. civ., a invocat şi apărări de fond.
Astfel, printr-un prim motiv al contestaţiei, SC C. SA a arătat că nu este debitor, această calitate revenind utilizatorilor finali. În raport cu art. 18 din Legea nr. 91/1993, răspunderea pentru utilizarea împrumuturilor, inclusiv pentru constituirea sumelor necesare rambursării revine beneficiarilor împrumutului, identificaţi ca utilizatori finali, prin protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004. A.V.A.S. a instituit titluri de creanţă pentru fiecare dintre aceştia, sumele urmărite însumate echivalând cu suma pe care a cesionat-o M.F.P.
Contestatoarea a susţinut şi că suma pretinsă prin somaţia de plată nu este certă, lichidă şi exigibilă, nu rezultă din titlurile executorii invocate în somaţie.
Cuantumul debitelor a fost stabilit unilateral de M.F.P., fără a fi recunoscut de contestatoarea. Titlurile invocate în somaţie nu justifică suma pretinsă la plată. Astfel, convenţiile nu prevăd suma de plată şi în consecinţă nu pot fi asimilate titlurilor executorii.
De altfel, convenţiile de credit nici nu mai erau în vigoare la data cesiunii către A.V.A.S.
SC C. SA a contestat că ar fi debitor solidar alături de utilizatorii finali, cum consideră A.V.A.S. În Protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004, nu se prevede solidaritatea societăţii contestatoare cu utilizatorii finali. Prevederile art. C3 din protocol nu pot constitui motivarea solidarităţii în condiţiile în care valabilitatea acestora nu mai subzistă, fiind în vigoare doar până la finalizarea procedurilor de valorificare a creanţei A.V.A.S. faţă de utilizatorii finali, ceea ce a şi intervenit, prin protocoalele încheiate cu fiecare utilizator final, aceştia recunoscând debitul faţă de A.V.A.S., astfel că nu se mai justifică menţinerea în continuare a contestatorului obligat la plată alături de utilizatorii finali.
Acordurile de eşalonare prevăd obligaţii de plată care nu concordă cu suma pretinsă prin somaţia contestată. În plus, la contractarea garanţiei de stat s-au constituit gajuri pe care A.V.A.S. le-a şi valorificat, în majoritate iar pentru împrumuturile neperformante răspunderea împrumutatului este limitată la nivelul gajurilor constituite.
A.V.A.S. a trecut la executarea silită a utilizatorilor finali.
Împotriva contestatoarei, A.V.A.S. a invocat drept titluri executorii în primul rând convenţiile aferente acordului de împrumut, care şi-au încetat însă valabilitatea odată cu plata ultimei rate de credit, neconstituind titluri executorii. Nici prin protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004 nu se stabileşte vreo creanţă în sarcina SC C. SA şi nici răspunderea solidară a acestuia cu utilizatorii finali. Acordurile de reeşalonare încheiate între contestator şi M.F.P. în 1998 - 1999 pentru unele debite pot constitui titluri de creanţă prin voinţa părţilor dar nu cuantifică penalităţile, iar soldul rămas de plată în raport cu acestea este de doar 7.073.957 dolari S.U.A. Pentru celelalte rate externe plătite de M.F.P. acesta nu a încheiat acorduri, conform Legii nr. 91/1993, astfel că nu deţine un titlu.
Somaţiile nr. 45921 din 10 aprilie 1998 şi 458001 din 15 mai 1998 emise de A.F.P. Sector 1 au fost executate şi în prezent au rămas fără obiect. De asemenea, A.V.A.S. execută doar contracte de gaj, fără a exista vreo opoziţie din partea SC C. SA. În executarea protocolului nr. 26 din 5 ianuarie 2004, SC C. SA a transmis unor utilizatori finali unele bunuri, prin divizare, faţă de care A.V.A.S. a obţinut prin instanţă ca aceasta să nu îi fie opozabilă. Din moment ce transmiterea bunurilor către utilizatorii finali a rămas valabilă, A.V.A.S. nu se poate întoarce împotriva SC C. SA.
Plăţile efectuate de M.F.P., în locul SC C. SA pentru restituirea împrumuturilor externe constituie creanţe comerciale iar nu bugetare, pentru care prescripţia extinctivă curge de la data fiecărei plăţi. Astfel, creanţa cesionată de M.F.P. către A.V.A.S. se constituie în majoritate din plăţi cu privire la care obligaţia de restituire era prescrisă.
Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Prin cererea depusă la dosar la termenul din 27 octombrie 2008, s-au adus următoarele precizări contestaţiei la executare:
Contestatoarea nu este debitor în cauză, deoarece potrivit art. 18 din Legea nr. 91/1993 debitori sunt utilizatorii finali. Astfel, A.V.A.S. a instituit titluri executorii împotriva acestora, iar în contestaţiile la titluri chiar A.V.A.S. a invocat dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 91/1993. Pentru restul creanţei pretinse A.V.A.S. nu are titluri şi nu îşi poate exercita drepturile decât asupra bunurilor importante în baza creditelor externe.
Somaţia de plată asupra contestatoarei este prematură, implicarea SC C. SA putând interveni doar după încheierea executărilor silite împotriva utilizatorilor finali. În plus, în cazul unui utilizator final, SC B. SA, contestatoarea a cesionat cu acordul A.V.A.S., pachetul majoritar de acţiuni cu activ şi pasiv către un terţ, acesta încheind cu A.V.A.S. un act referitor la preluarea debitului. În aceeaşi situaţie se află şi utilizatorii finali SA B. şi I.C.D.B.M.
Contestatoarea a angajat creditele externe în condiţiile Legii nr. 91/1993, astfel că şi-a asumat doar obligaţia de a obţine creditele şi a asigura ajungerea instalaţiilor la utilizatorii finali, acestora revenindu-le obligaţia rambursării creditului.
A.V.A.S. nu a fost în măsură să prezinte un document din care să rezulte că s-a angajat solidar alături de utilizatorii finali.
Titlurile executorii predate la cesiunea de creanţă de M.F.P. către A.V.A.S. nu acoperă întreaga creanţă, iar pentru diferenţa de creanţă ar trebui să prezinte convenţii sau hotărâri judecătoreşti. Soldul rămas de plată în raport cu aceste titluri este de 22.832.522,40 dolari S.U.A., care poate fi recuperat doar de la utilizatorii finali, iar asupra lui mai intervine şi prescripţia. Creanţele cesionate de M.F.P. şi pretinse de A.V.A.S. au depăşit termenul de 7 ani de la scadenţă prevăzut de art. 13 pct. 5 din OUG nr. 51/1998, neexistând nici un act de întrerupere a prescripţiei.
La 17 noiembrie 2008, SC C. SA a formulat răspuns la întâmpinarea A.V.A.S.
Prin aceeaşi cerere s-au formulat şi precizări la motivele contestaţiei la executare. Astfel, în primul rând s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C. SA, având în vedere că nu este debitor în raport cu art. 18 din Legea nr. 91/1993. Pe cale de excepţie s-a invocat şi prescripţia extinctivă, în sensul că plăţile pretinse în perioada 27 decembrie 1996 - 29 august 2001, în cuantum de 59.532.830,83 dolari S.U.A., care includ convenţii şi acorduri de recuperare, beneficiază de prescripţia extinctivă, astfel că nici calculul accesoriilor nu se mai justifică.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în limita titlurilor transmise de M.F.P. soldul rămas la plată este de doar 3.238.257 dolari S.U.A., contestatoarei nu i se poate opune nici un act prin care să se probeze că ar fi obligată solidar alături de utilizatorii finali şi toţi utilizatorii finali au personalitate juridică proprie, iar în cazul SC B. SA singurul unde contestatorul a avut acţiuni, acestea au fost înstrăinate, cu acordul A.V.A.S.
Prin cererea formulată în cauză, la termenul din 15 decembrie 2008, denumită „Precizări la motivele de contestaţie", în raport cu actele depuse de intimată, contestatoarea a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faptul că nu este debitor solidar cu utilizatorii finali, lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei invocată de A.V.A.S.
La termenul de judecată din 9 martie 2009, intimata A.V.A.S. a invocat excepţia tardivităţii formulării la 27 octombrie 2008, 17 noiembrie 2008 şi la 15 decembrie 2008 a cererilor precizatoare ale contestaţiei la executare, excepţie care a fost pusă în discuţia părţilor şi cu privire la care curtea de apel a rămas în pronunţare.
De asemenea, la acelaşi termen contestatoarea a arătat că înţelege să nu invoce pe cale de excepţie aspectele privind prescripţia extinctivă şi lipsa calităţii sale procesuale pasive, aceste aspecte precum şi cel referitor la nulitatea contractului de cesiune de creanţă nr. 2 din 28 iunie 2002 reprezentând doar motive ale contestaţiei la executare, iar curtea de apel a luat act despre acestea.
Iniţial SC C. SA a solicitat încuviinţarea administrării probei cu expertiză contabilă, dar ulterior a renunţat să mai solicite această probă.
Prin sentinţa comercială nr. 49 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia tardivităţii, invocate de intimată, ca neîntemeiată.
A respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de SC C. SA, în contradictoriu cu A.V.A.S.
A obligat-o pe contestatoarea SC C. SA la plata către intimata A.V.A.S. a sumei de 67.535,47 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a reţinut ca fiind neîntemeiate atât excepţia tardivităţii precizărilor la contestaţia la executare formulate la 27 octombrie 2008, 17 noiembrie 2008 şi 15 decembrie 2008, cât şi contestaţia la executare propriu-zisă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în considerente, motivându-şi soluţia că, potrivit convenţiilor de garantare, beneficiar al împrumuturilor externe era considerată şi contestatoarea, fără a fi totodată şi utilizator final. În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din OG nr. 29/2002 convenţiile menţionate anterior reprezintă titluri constatatoare ale creanţei cesionate şi constituie de drept titluri executorii, fără efectuarea altor formalităţi, iar contractul de cesiune a vizat creanţa asupra contestatoarei, rezultată din executarea garanţiilor emise de stat pentru împrumuturile externe.
A.V.A.S. a iniţiat executarea silită împotriva SC C. SA, în raport de prevederile OUG nr. 51/1998. Potrivit art. 39 din acest act normativ, constituie titluri executorii şi actele prin care s-au constituit garanţii personale sau reale pentru restituirea creanţelor cesionate. În contractul de cesiune, astfel cum a fost completat prin actele adiţionale încheiate, a fost indicată expres suma constituind creanţa totală cesionată şi structura acesteia.
În evidenţele A.V.A.S., contestatoarea a fost menţionată cu întreaga sumă a creanţei preluate de la M.F.P., creanţă care potrivit actului de cesiune nu are caracter comercial ci este o creanţă bugetară. În baza acordurilor între contestatoare şi utilizatorii finali, şi aceştia din urmă au fost trecuţi în evidenţa A.V.A.S. pentru aceeaşi creanţă.
Ulterior cesiunii, A.V.A.S. a încheiat cu SC C. SA, protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004 în vederea stabilirii pe bază de protocol încheiat între contestatoare şi fiecare dintre utilizatorii finali, a creanţei defalcate pentru fiecare dintre aceştia. Chiar contestatoarea a recunoscut încheierea acelor protocoale şi că, însumate, creanţele fiecărui utilizator final sunt echivalente cuantumului total al creanţei preluate prin cesiune de către A.V.A.S. Având în vedere şi actele menţionate anterior a rezultat că nu se poate reţine susţinerea contestatoarei în sensul că cesiunea a fi lovită de nulitate deoarece încălcându-se dispoziţiile OG nr. 29/2002 ar fi fost preluate alte creanţe şi un alt debitor decât cei reali.
În raport de sumele reprezentând creanţa preluată, în structura şi calculul din contractul de cesiune, contestatoarea nu a fost în măsură să probeze propriul calcul invocat, în sensul că soldul rămas la plată în limita titlurilor valabile din contractul de cesiune ar fi fost doar de 3.238.257 dolari S.U.A. sau, în alt context, de 22.832.522,40 dolari S.U.A. După cums-a arătat, constituie titluri executorii în favoarea A.V.A.S. şi alte convenţii încheiate cu contestatoarea, iar nu numai acordurile de eşalonare încheiate în perioada 1998-1999 în raport cu unele dintre convenţiile de garantare.
În legătură cu cuantumul majorărilor de întârziere, contestaţia formulată de SC C. SA referitor la acest aspect a fost respinsă cu caracter irevocabil (Decizia nr. 195 din 22 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004 a avut ca obiect reglementarea obligaţiilor de plată aferente creanţei preluate de A.V.A.S., nefiind în măsură să modifice convenţiile de garantare. Aprecierea menţionată în cuprinsul acestui act în sensul că obligaţia de plată revine în primul rând utilizatorilor finali nu este în măsură să determine obligaţia A.V.A.S. de a finaliza mai întâi executarea silită împotriva acestora din urmă pentru a se putea îndrepta şi împotriva contestatorului. Aceasta, având în vedere că, în cuprinsul aceluiaşi protocol, s-a convenit că SC C. SA rămâne obligată alături de utilizatorii finali, conform convenţiilor şi acordurilor încheiate cu M.F.P.
Împotriva utilizatorilor finali A.V.A.S. deţine şi titluri executorii directe, reprezentate de contracte de gaj menţionate în somaţia de plată contestată, dar cuantumul creanţei supuse executării nu poate fi limitat la valoarea acestora, ci se calculează potrivit convenţiilor părţilor.
Curtea de apel a apreciat că nu sunt fondate nici susţinerile contestatoarei privind intervenirea prescripţiei extinctive în raport de creanţa pretinsă de A.V.A.S. Până la data cesiunii de creanţă, prescripţia extinctivă nu a intervenit în raport cu creanţa bugetară al cărei titular era M.F.P. şi termenul de prescripţie specific creanţelor de această natură. Prin acordurile încheiate, în perioada 1998 - 1999 între părţi, debitul a fost recunoscut de contestatoare, cu consecinţa întreruperii curgerii prescripţiei, menţionându-se expres clauza necontestării în vreun fel a cuantumului sumelor datorate sau a termenelor de plată. De asemenea, în raport cu contractul de cesiune de creanţă nr. 2 din 28 iunie 2002, până la data comunicării somaţiei nr. 4426 din 23 mai 2008 nu era împlinit nici termenul de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 din OUG nr. 51/1998.
În consecinţă, având în vedere considerentele reţinute, curtea de apel a respins excepţia tardivităţii, invocate de intimata A.V.A.S., ca neîntemeiată, precum şi contestaţia la executare, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel, a declarat recurs SC C. SA, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat, anularea Somaţiei de Plată nr. 4426 din 23 mai 2008, ca netemeinică şi nefondată, pronunţarea nulităţii contractului de cesiune nr. 2 din 28 iunie 2002, încheiat între M.F.P. şi A.V.A.S. şi respingerea calităţii de debitor în solidar a societăţii sale.
În motivarea recursului său, contestatoarea arată, în esenţă, următoarele:
Curtea de apel, interpretând greşit Legea nr. 91/1993 şi dispoziţiile art. 18 din această lege, în mod neîntemeiat a respins inexistenţa calităţii de debitor, în raport cu A.V.A.S., pe care a invocat-o prin contestaţia formulată; în mod eronat, nu a observat lipsa calităţii de debitor în solidar a societăţii sale în raport cu utilizatorii finali; creanţă pretinsă prin Somaţia de Plată contestată nu este certă, lichidă şi exigibilă şi nu rezultă din titlurile executorii comunicate de A.V.A.S.; creanţa pretinsă de M.F.P., respectiv A.V.A.S. şi pentru care a fost somată prin Somaţia de Plată contestată derivă din contractul de cesiune încheiat între M.F.P. şi A.V.A.S., cesiune aprobată şi realizată în baza OG nr. 29/2002, care prevede că M.F.P. poate să cesioneze la A.V.A.S. numai creanţele rezultate din titlurile constatatoare ale creanţelor prevăzute de această ordonanţă, respectiv convenţiile şi/sau acordurile de recuperare a creanţelor încheiate între M.F.P. şi agentul economic debitor. În cazul în speţă, soldul rămas de plată rezultat din aceste documente este de 3.238.257 dolari S.U.A. şi nu de 104.695.269,41 dolari S.U.A., aşa cum a fost cesionat de către M.F.P., fără titluri executorii şi preluat ilegal de către cesionara A.V.A.S., contractul de cesiune de creanţă fiind nul, întrucât M.F.P. era dator ca mai întâi să-şi constituie titluri executorii pentru sumele pretinse şi după aceea să le cesioneze; nu a fost soluţionată corect nici excepţia prescripţiei extinctive; în fine, unele din creditele în cauză au fost predate utilizatorilor finali prin acte legale, care se asimilează unei cesiuni sau novaţii, acte încheiate cu acordul A.V.A.S. şi în baza cărora A.V.A.S. a încheiat convenţii de angajare la plată cu aceştia şi pentru care debitele aferente nu mai sunt opozabile contestatoarei.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de hotărârea pronunţată în cauză se constată următoarele:
Prima critică formulată în recurs, potrivit căreia, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 91/1993, întrucât contestatoarea nu are calitatea de debitor în raport cu A.V.A.S., astfel cum s-a arătat prin contestaţia formulată împotriva Somaţiei de Plată nr. 4426 din 23 mai 2008, emisă de A.V.A.S., nu este întemeiată.
Astfel, prima instanţă care s-a pronunţat în cauză a reţinut corect că, în raport cu fiecare dintre acordurile de împrumut extern încheiate de către contestatoare cu împrumutătorii externi, între Ministerul Finanţelor, pe de-o parte şi contestatoarea SC C. SA şi utilizatorii finali, pe de altă parte, s-au încheiat convenţii de garantare, prin care ministerul a garantat rambursarea împrumuturilor, în sensul plăţii la extern a sumelor reprezentând ratele pe care nu le plăteşte SC C. SA, în calitate de garantat, caz în care acesta din urmă este obligat la plata către garant a sumelor respective.
Cum SC C. SA nu a achitat ratele la extern, plata realizându-se de către ministerul garant, SC C. SA a devenit debitorul acestuia, iar în conformitate cu contractul de cesiune de creanţă nr. 2 din 28 iunie 2002, creanţa respectivă a M.F.P. împotriva SC C. SA a fost preluată de A.V.A.S., în calitate de creditor. Rezultă drept urmare că, în speţă, contestatoarea are în mod incontestabil calitatea de debitor în raport cu A.V.A.S., iar invocarea unei greşite interpretări a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 91/1993 nu este de natură să justifice pretinsa lipsă de calitate procesuală pasivă a contestatoarei.
Critica potrivit căreia contestatoarea nu răspunde în solidar cu utilizatorii finali este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât convenţiile de garantare au fost încheiate integral în calitate de „garantat" de SC C. SA „în solidar" cu utilizatorii care existau în acel moment, în calitate de beneficiari ai creditelor, aşa cum rezultă din preambulul convenţiilor de garantare.
Nici criticile referitoare la faptul că pretinsa creanţă prin Somaţia de Plată contestată nu este certă, lichidă şi exigibilă şi nu rezultă din titluri executorii constituite mai întâi de M.F.P. nu sunt întemeiate, atât timp cât convenţiile de garantare nici nu aveau cum să indice o anumită sumă de plată, ci aveau în vedere obligaţia de plată în viitor, în eventualitatea în care SC C. SA nu va plăti ratele corespunzătoare rambursării creditelor.
Conform dispoziţiilor art. 4 din OG nr. 29/2002, convenţiile şi/sau acordurile de recuperare încheiate de M.F.P., în calitate de garant şi beneficiarii împrumuturilor externe contractate cu garanţia statului reprezintă titluri constatatoare ale creanţelor cesionate şi constituie de drept titluri executorii, a căror executare silită se va face fără efectuarea altor formalităţi, iar contractul de cesiune a vizat creanţa asupra contestatoarei rezultată din executarea garanţiilor emise de stat pentru împrumuturile externe.
Aşa cum s-a arătat mai sus, convenţiile de garantare nu au prevăzut o sumă anume de plată, dar în clauzele acestora s-a prevăzut modul de determinare a sumei datorate M.F.P. de către SC C. SA, în situaţia în care nu-şi îndeplineşte obligaţia de rambursare a creditului, existând referiri exprese la capital, dobânzi, majorări de întârziere, penalităţi, comisionul de risc şi alte cheltuieli, iar în ce priveşte majorările de întârziere s-a prevăzut expres calculul lor la nivelul celor prevăzute de dispoziţiile legale pentru neplata impozitelor şi taxelor la bugetul de stat.
Critica legată de intervenirea prescripţiei extinctive privind creanţa pretinsă de A.V.A.S. nu este nici ea întemeiată şi a primit o soluţionare corectă, având în vedere că, până la data cesiunii de creanţă, prescripţia extinctivă nu intervenise în raport cu creanţa bugetară al cărui titular era M.F.P., prin acordurile intervenite în perioada 1998 - 1999, debitul a fost recunoscut de contestatoare, cu consecinţa întreruperii curgerii prescripţiei, iar în raport de contractul de cesiune de creanţă nr. 2 din 28 iunie 2002 şi până la data comunicării Somaţiei de Plată nr. 4426 din 23 mai 2008, termenul de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 din OUG nr. 51/1998 nu era împlinit.
În fine, în ce priveşte ultima susţinere formulată în recurs, în sensul că unele din credite au fost predate utilizatorilor finali, este de precizat că, în conformitate cu art. III lit. c) pct. 3 din Protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004, încheiat între A.V.A.S. şi SC C. SA, până la finalizarea procedurilor de valorificare a drepturilor A.V.A.S. asupra utilizatorilor finali şi a soluţionării litigiilor prezente şi viitoare cu privire la creanţa preluată de A.V.A.S. de la M.F.P., SC C. SA rămâne în continuare obligată la plată alături de utilizatorii finali, potrivit celor stabilite prin titlurile constatatoare ale creanţei prevăzute la art. 1.3 din protocol.
În această împrejurare, în mod judicios prima instanţă a reţinut că, dat fiind caracterul solidar al obligaţiei de plată a creanţei, A.V.A.S. poate solicita îndeplinirea acesteia de la oricare dintre debitorii solidari, ordinea pretinsă de contestatoare în sensul executării silite mai întâi a utilizatorilor finali neavând justificare legală.
În consecinţă, reţinându-se că recurenta contestatoare nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la modificarea sentinţei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de contestatoarea SC C. SA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanta SC C. SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 49 din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2657/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2860/2009. Comercial → |
|---|
