ICCJ. Decizia nr. 2766/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2766/200.
Dosar nr. 19981/63/2007
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 27 din 20 ianuarie 2008, Tribunalul Dolj, secţia comercială, a admis acţiunea precizată formulată de reclamantele N.E.R.M., S.V.A.M. şi S.I. şi a fost obligată pârâta S.C.C.F. DOLJ, la plata sumei de 65.025 Euro, cu titlu de despăgubiri.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, care prin Decizia nr. 98 din 5 mai 2009, a respins ca nefondat apelul pârâtei S.C.C.F. DOLJ.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs la data de 3 iunie 2009, pârâta S.C.C.F. DOLJ, solicitând în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare în fond, la Judecătoria Craiova. În subsidiar, a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, conform motivelor de recurs depuse la dosarul cauzei.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
Constatând că recursul nu fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Curte, 5 noiembrie 2009, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta S.C.C.F. DOLJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâta S.C.C.F. DOLJ, împotriva deciziei nr. 98 din 5 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2756/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2767/2009. Comercial → |
---|