ICCJ. Decizia nr. 1010/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1010/2010
Dosar nr. 5237/62/2007
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. 5237/621/2007 reclamanta SC B.I.R.E. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL Braşov şi SC C.C.F. SRL, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 345.865,98 lei reprezentând contra-valoarea facturilor emise de către SC A. SRL Braşov, SC C.C.F. SRL şi SC P. SRL pentru montaj gresie, inspectorat de şantier pentru lunile mai, iunie, iulie 2006 şi contra-valoarea adezivilor livraţi pentru terasa mare a imobilului.
La data de 22 octombrie 2007, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care solicită obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 345.865,96 lei şi să fie autorizată să construiască terasa pe cheltuiala pârâtelor.
Pârâta SC A. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva SC S. SRL solicitând obligarea acesteia la plată în locul SC A. SRL respectiv plata sumei de 345.865,96 lei către reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 320 din 24 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B.I.R.E. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL şi SC C.C.F. SRL acestea fiind obligate în solidar la plata sumei de 116.354 lei cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de reclamantă.
Împotriva sentinţei nr. 320/2009 pronunţată de Tribunalul Braşov au formulat apel pârâtele SC A. SRL , SC C.C.F. SRL şi SC P.C. SRL, iar prin Decizia nr. 27 din 19 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost admis apelul formulat de pârâta SC P.C. SRL, sentinţa atacată fiind schimbată în parte, în sensul că acţiunea formulată de SC B.I.R.E. SRL în contradictoriu cu SC P.C. SRL a fost respinsă ca neîntemeiată.
Apelurile declarate de pârâtele SC A. SRL şi SC C.C.F. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe au fost respinse.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că temeiul juridic aplicabil în cauză este răspunderea civilă contractuală, respectiv dispoziţiile art. 969 C. civ. şi art. 1483 C. civ.
Astfel, prin contractul încheiat de părţi, pârâta SC P.C. SRL s-a obligat să vândă reclamantei SC B.I.R.E. SRL ,,materiale conform Anexei la contract", fără nicio referire la obligaţia vânzătorului de a alege materialele potrivite construcţiei. Singura obligaţie asumată de vânzător se referă la calitatea materialelor dar potrivit raportului de expertiză şi certificatelor de calitate, adezivul vândut nu prezintă deficienţe calitative astfel că în mod greşit prima instanţă a reţinut culpa pârâtei SC P.C. SRL.
Cu privire la apelurile declarate de SC A. SRL Braşov şi SC C.C.F. SRL s-a reţinut că cele două pârâte sunt în culpă contractuală, astfel SC A. SA, în calitate de executant cât şi SC C.C.F. SRL în calitate de prestator servicii nu au respectat obligaţiile asumate prin contractele încheiate iar semnarea procesului-verbal de predare-primire nu înlătură culpa pârâtelor în condiţiile în care deteriorările s-au produs în termenul de garanţie.
Deşi pârâtele au încheiat contracte distincte, finalitatea obligaţiilor este aceiaşi, respectiv executarea corespunzătoare a lucrării.
Răspunderea celor două pârâte are acelaşi obiect, ambele având obligaţia să suporte integral prejudiciul produs prin deteriorarea lucrărilor executate, răspunderea fiind solidară.
La întinderea prejudiciului expertul desemnat în cauză a ţinut cont şi de posibilitatea recuperării plăcilor şi, a celorlalte materiale, în proporţie de 70%, astfel că în mod corect instanţa de fond a stabilit cuantumul prejudiciului.
Împotriva deciziei comerciale nr. 27/2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a formulat recurs pârâtele SC A. SRL Braşov şi SC C.C.F. SRL, ambele recurente criticând Decizia recurată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au arătă că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel îşi motivează soluţiile pronunţate pe o expertiză tehnică ce nu reflectă realitatea situaţie în care se impune refacerea expertizei, audierea expertului şi cercetarea la faţa locului.
Instanţa de apel, după casare urmează să se pronunţe pe fidejusiunea învederată pentru prima dată în motivarea instanţei de apel; faţă de cine operează garanţia şi fidejusiunea; la care termen de garanţie face instanţa referire - al materialelor sau al lucrărilor; şi cine se face vinovat de neincluderea în proiect a condiţiilor şi cerinţelor de lucru.
Trebuie avut în vedere înscrisurile pentru intabularea edificiului cât şi dispoziţiile Legii nr. 10/1995 şi faptul că instanţa de apel greşit a reţinut că şapa trebuia spartă şi returnată deşi expertul nu a constatat niciodată necesitatea spargerii şi refacerii.
Greşit a fost respinsă cererea de refacere a expertizei, a cererii de audiere a expertului, instanţa subrogându-se în atribuţiile expertului.
Instanţa nu a arătat în concret care este gradul de implicare al fiecărui pârât, gradul de răspundere, nu a individualizat şi determinat culpa fiecăruia şi nu a arătat care este gradul de răspundere.
În concret ambele recurente prin cele două cereri de recurs identice, au expus pe larg situaţia de fapt şi probele administrate arătând că hotărârea instanţei de apel este nelegală în condiţiile în care nu este motivată, se reţine o situaţie de fapt greşită în dezacord cu probatoriul administrat în cauză, probatoriu ce trebuie refăcut - respectiv expertiza, audiere expert, cercetare la faţa locului.
Intimata-reclamantă SC B.I.R.E. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, se constată că recursurile sunt nefondate.
Deşi în cauză au fost formulate două recursuri, respectiv recursul recurentei SC C.C.F. SRL şi recursul SC A. SRL, ambele recurente critică Decizia recurată pentru aceleaşi considerente întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. context în care motivele de recurs invocate de ambele recurente vor fi analizate împreună.
Se poate observa că ambele recurente critică situaţia de fapt stabilită şi probatoriul administrat în cauză dar schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în instanţa de recurs, ceea ce tinde să obţină ambele recurente-pârâte atunci când solicită reaprecierea probelor dar reaprecierea probelor nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Recurenţii au invocat formal dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., motiv de recurs ce nu poate fi primit, deoarece apelul vizând cuantumul despăgubirilor stabilite a fost respins ca nefundat, iar motivul de casare menţionat este funcţional numai în situaţia în care instanţa de apel se pronunţă ea însăşi asupra fondului cererii, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Susţinerea potrivit căreia instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut este greşită, deoarece dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (plus petita) au în vedere obiectul litigiului, nu probele încuviinţate pentru dovedirea pretenţiilor. Instanţa a respectat cadrul procesual determinat de părţi în privinţa obiectului litigiului fără a se încălca principiul disponibilităţii procesuale având în vedere că intimata reclamantă a solicitat atât contra-valoarea daunelor interese compensatorii cât şi refacerea lucrărilor pe cheltuiala pârâtelor (la 155 dosar fond vol.1). La întinderea prejudiciului s-a avut în vedere modul de refacere al lucrării, ţinând cont şi de posibilitatea recuperării plăcilor şi a celorlalte materiale folosite.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauză întrucât Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, instanţa de apel a analizat criticile invocate de apelanţi, argumentând pe larg motivele avute în vedere pentru care a fost reţinută răspunderea pârâţilor pentru calitatea lucrărilor executate, ţinând cont însă de obligaţiile asumate prin contractele încheiate în condiţiile art. 969-970 C. civ., cât şi de faptul că deteriorarea lucrărilor s-a produs în termenul de garanţie.
Noţiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) CEDO, presupune ca instanţa să examineze în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse şi să răspundă argumentelor invocate fără a se cere instanţei să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părţi, în considerarea uneia şi aceleiaşi cereri, a unuia şi aceluiaşi motiv de apel sau recurs.
În condiţiile în care instanţa de apel a motivat în fapt şi drept hotărârea pronunţată, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nemulţumirea celor două recurente vizând în esenţă probatoriul administrat în cauză.
Deşi recurenţii invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare şi administrare a probelor aspect ce nu constituie motiv de casare ori de modificare a hotărârii.
Felul în care instanţa de apel a interpretat, în stabilirea situaţiei de fapt, proba cu expertiza tehnică efectuată în cauză nu poate face obiect de analiză în recurs câtă vreme la data pronunţării deciziei nu mai erau în vigoare dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
Refacerea expertizei efectuată în faţa instanţei de fond, audierea expertului sau cercetarea la faţa locului, probe solicitate în apel au fost respinse motivat de instanţa de apel în şedinţa publică din 4 martie 2010, fără a se putea susţine că ,,judecătorul s-a subrogat atribuţiilor şi competenţelor expertului". Expertul nu este nici judecător şi nici martor, ci un consultant, care ajută pe judecător în rezolvarea unor probleme de specialitate.
Recurenţii au invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar nu au arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat, criticând, în ansamblu probatoriul administrat în cauză şi motivarea dată de instanţa de apel, critici analizate în considerentele expuse.
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează două ipoteze şi anume lipsa de temei legal a hotărârii pronunţate şi încălcarea sau aplicarea greşită a legii dar instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, ţinând cont de clauzele contractuale stabilite de părţi.
Este de necontestat că prin contractul nr. 117 din 31 august 2005, recurenta pârâtă SC C.C.F. SRL s-a obligat să execute lucrările de consultanţă, asistenţă tehnică şi inspectorat de şantier pentru toate specialităţile (construcţii inclusiv calitatea lor şi asistenţa pentru obţinerea de avize, autorizaţii, licenţe etc.) la investiţia Complexul Multifuncţional de Agrement, obiectiv Casino şi Restaurant, etapa I-a, conform legislaţiei în vigoare referitoare la asigurarea calităţii construcţiilor (art. 2.1). Prin art. 5.1 şi art. 5.2 din contract, prestatorul şi-a asumat obligaţia de a urmări respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul calităţii construcţiilor situaţie în care nu se poate reţine că instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor Legii nr. 10/1995.
De asemenea prin contractul nr. 146 din 18 mai 2006, recurenta-pârâtă SC A. SRL, în calitate de executant s-a obligat să execute în favoarea intimatei reclamante, montajul gresiei şi faianţei ax 6-8 subsol şi parter la obiectivul C.M.A. Braşov, iar la art. 4 pct. b din contract, executantul se obligă să respecte întocmai tehnologiile de montaj, să execute lucrări de calitate şi să anunţe eventualele neconcordante şi orice lucrare necorespunzătoare va fi refăcută pe cheltuiala executantului, care a acordat o garanţie de bună execuţie pe o perioadă de 12 luni.
Ca urmare, în mod corect instanţa de apel a reţinut răspunderea contractuală a pârâtei SC C.C.F. SRL în calitate de prestator de servicii şi a pârâtei S.C. A. S.R.L. în calitate de executant având în vedere obligaţiile asumate de părţi prin contractele nr. 117/2005 şi nr. 146/2006 şi modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale.
Ţinând cont de clauzele contractuale, în mod corect instanţa de apel a reţinut că răspunderea celor două pârâte respectiv SC C.C.F. SRL şi SC A. SRL au acelaşi obiect, respectiv să suporte integral prejudiciul produs de deteriorarea lucrărilor, deteriorare produsă în termenul de garanţie.
Corect a fost înlăturată răspunderea pentru pârâta SC P.C. SRL care în calitate de vânzător a livrat materialele solicitate respectiv adeziv pentru exterior, materiale corespunzătoare din punct de vedere calitativ conform clauzelor contractuale.
În concluzie, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză ţinând cont de clauzele contractuale stabilite de părţi prin contractele încheiate context în care nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
Pentru considerentul expus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de pârâtele SC A. SRL Braşov şi SC C.C.F. SRL Sânpetru împotriva deciziei civile nr. 27/Ap din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC A. SRL Braşov şi SC C.C.F. SRL Sanpetru împotriva deciziei civile nr. 27/Ap din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4266/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1011/2010. Comercial → |
|---|
