ICCJ. Decizia nr. 4263/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4263/2010
Dosar nr. 306/1259/2008
Şedinţa publică din 8 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. 306/1259/2005 reclamanta SC I.V. SRL a chemat în judecată pe pârâta reclamantă SC S.R.I. SRL, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la:
-plata sumei de 120.000 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate;
-plata contravalorii materialelor folosite la placarea faţadei imobilului din Municipiul Curtea de Argeş;
-plata dobânzii legale pentru sumele neachitate;
-plata cheltuielilor de judecată;
Ulterior, reclamanta şi-a completat cererea, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata contravalorii manoperei la lucrările efectuate la imobilul reparat, respectiv, pentru placarea faţadei şi a parchetului montat la nivelul unu şi doi al imobilului respectiv.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumelor încasate necuvenit, reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate sau executate necorespunzător la imobilul în litigiu, a dobânzii legale şi a penalităţilor datorate conform contractului pentru nepredarea lucrărilor în termenul contractual, precum şi a contravalorii demolării lucrărilor necorespunzătoare.
Prinn sentinţa comercială nr. 1136 din 10 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC I.V. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.R.I. SRL, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 180.645,50 RON debit şi suma de 54.514 RON dobânda legală.
Cererea reconvenţională formulată de pârâta SC S.R.I. SRL a fost respinsă ca nefondată.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că părţile au încheiat un contract convenind ca reclamanta să execute lucrările de reparaţii şi modernizare la imobilul proprietatea pârâtei.
Până la data de 30 iunie 2006 reclamanta a efectuat şi facturat lucrări de construcţie în sumă de 701.066,39 RON iar pârâta a achitat doar suma de 520.418,89 RON.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că la data de 30 iunie 2006 pârâta datora reclamantei suma de 180.647,50 RON la care se adaugă şi dobânda aferentă în cuantum de 51.514 RON.
Cererea reconvenţională a fost apreciată ca neîntemeiată având în vedere că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că pârâta a achitat sume în plus faţă de lucrările efectuate de reclamantă şi nici sume plătite cu titlu de avans.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 1136 din 10 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş a formulat apel pârâta SC S.R.I. SRL, apel ce a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Piteşti prin Decizia nr. 17 din 26 februarie 2010.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a respins critica vizţnd lipsa procedurii prealabile având în vedere că reclamantul a încercat recuperarea creanţei şi pe calea somaţiei de plată, împrejurare din care rezultă că părţile nu se pot concilia, iar desfăşurarea formală a procedurii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. ar fi inutilă.
A fost respinsă şi critica vizţnd nemotivarea hotărârii de către instanţa de fond având în vedere că judecătorul a decis în raport de probatoriul administrat, nefiind nicio apărare formulată care să nu fi fost verificată de judecător şi care să îndreptăţească pe apelantă să invoce omisiunea judecătorului de a verifica acea apărare.
Şi criticile vizând fondul cauzei au fost respinse de instanţa de apel având în vedere convenţiile legal făcute de părţi, drepturile şi obligaţiile părţilor, iar susţinerea apelantei potrivit căreia contractele în litigiu ar fi false au fost înlăturate întrucât acestea au fost depuse la dosar fiind semnate inclusiv de apelantă fiind executate şi achitate în cea mai mare parte, iar litigiul dintre părţi vizează restul de preţ neachitat de apelanta pârâtă.
Cu privire la facturile rămase neachitate, instanţa nu poate să cenzureze preţul menţionat în facturi decât dacă aceasta şi-a modificat elementele constitutive ale tarifului, în raport de cele care au alcătuit preţul facturilor achitate deja.
Critica vizând neexecutarea contractului a fost înlăturată având în vedere că excepţia de neexecutare a fost invocată pentru prima dată în apel.
Ca urmare în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei iar facturile înregistrate în contul 410 – furnizori, sunt prin definiţie facturi acceptate. Faptul că ulterior apelanta s-a răzgândit, hotărând să nu mai accepte facturile nu poate fi invocată în instanţă ca argument pentru refuzul plăţii în baza raporturilor contractuale.
Împotriva deciziei comerciale nr. 17 din 16 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a formulat recurs pârâta SC S.R.I. SRL, solicitând instanţei admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca nefondată.
În motivarea recursului, recurenta face o prezentare pe larg a situaţiei de fapt şi a celor două hotărâri pronunţate de instanţele de fond, reiterând criticile formulate în apel, critici ce vizează netemeinicia hotărârii recurate sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat.
Sintetizând motivele de casare invocate de recurentă şi întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., se reţine că în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se invocă lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. şi faptul că cele două instanţe au apreciat greşit îndeplinirea condiţiei prealabile în sensul că părţile au încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
În baza rolului activ prevăzut de art. 129 pct. 5 C. proc. civ., instanţa trebuia să ceară reclamantei să îndeplinească cerinţele legale vizând cererea de chemare în judecată, cerere ce a fost modificată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Instanţa de apel nu a dat curs cererii de probatorii solicitată, în sensul de a dispune refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţă, context în care a fost încălcat dreptul fundamental de acces la justiţie.
Greşit au fost analizate probele fără să se ţină cont că, contractele invocate de către reclamanta intimată şi cele prezentate de pârâtă sunt diferite.
În continuare, recurenta expune pe larg criticile vizând probatoriul administrat în cauză concluzionând că a fost încălcat şi dreptul său la un proces echitabil.
Recurenta critică Decizia pronunţată de instanţa de apel şi prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrebându-se retoric „care este temeiul legal pe care instanţa îşi bazează afirmaţiile, având în vedere că nu există nici o probă la dosar care să ateste cele afirmate".
Niciodată nu a fost făcută proba predării-primirii lucrărilor invocate de reclamantă ca efectuate la imobilul subsemnatei.
Instanţa de apel invocă prevederile art. 1482 C. civ. dar nu face aplicarea integrală a acestui text, omiţând aspectul legat de verificarea lucrărilor şi omite aplicarea art. 5, art. 6, art. 26, art. 31 din Regulamentul din data de 14 iunie 1994 de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii.
Prin concluziile scrise depuse în faţa ambelor instanţe s-a arătat mecanismul prin care reclamanta a încercat să inducă în eroare instanţele de judecată cu privire la existenţa devizului de lucrări şi prezentarea lui înainte de încheierea contractului din 2006. De aici, în opinia recurentei, rezultă o nouă aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, având în vedere că temeiul pe care îşi bazează concluziile instanţei referitor la preţul lucrărilor este nelegal.
Din probele administrate nu rezultă stabilirea preţului şi nici modul de determinare al acestuia şi ca atare facturile invocate de reclamantă sunt nule.
Toate facturile emise de reclamantă au fost semnate de reclamantă atât în calitate de furnizor cât şi la rubrica „semnătura de primire", fapt ce atestă nerespectarea condiţiilor de valabilitate ale acestora.
Ca atare în mod greşit a reţinut instanţa de apel că facturile au fost acceptate la plată, acestea fiind înregistrate în contul 401-1 „Furnizori neacceptaţi – Facturi neconforme".
Intimata SC I.V. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, se constată că recursul este nefondat.
Prin dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. se prevede efectuarea unei proceduri prealabile, în scopul de a încerca soluţionarea pe cale amiabilă prin conciliere directă a litigiilor.
Scopul şi finalitatea acestor reglementări este de a stabili că voinţa părţilor a fost şi este de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă.
Recurenta pârâtă se prevalează de neîndeplinirea prevederilor art. 7201 C. civ., fără a dovedi o vătămare şi fără a-şi manifesta voinţa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiţie al reclamantei.
Recurenta pârâtă nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă de valoarea şi natura pretenţiilor solicitate de reclamantă, de actele pe care se bazează cât timp, înainte de promovarea prezentei acţiuni, reclamanta a încercat recuperarea debitului născut din aceleaşi raporturi juridice pe calea somaţiei de plată în dosarul nr. 1075/1259/2006.
Este adevărat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., însă nerespectarea acestora nu poate duce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, atâta timp cât recurenta pârâtă nu a invocat şi nu a dovedit o vătămare.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că prevederile dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. au fost îndeplinite în sensul că voinţa părţilor a fost acea de a soluţiona litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă, instanţele anterioare interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale evocate.
Recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 7203 lit. c) C. proc. civ. dar numai lipsa din cuprinsul cererii de chemare în judecată a numelui reclamantului atrage nulitatea cererii, lipsa celorlalte elemente prevăzute de art. 7203 C. proc. civ. atrage nulitatea numai dacă pârâtul dovedeşte că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta pârâtă invocă dispoziţiile art. 7203 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. arătând că recurenta nu a indicat modul de calcul prin care s-a ajuns la suma solicitată şi faptul că nu au fost indicate ce înscrisuri i-au fost comunicate conform art. 7201 alin. (2) C. proc. civ., dar lipsurile invocate pot atrage nulitatea numai dacă se face dovada vătămării suferite.
Recurenta nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă de valoarea şi natura pretenţiilor solicitate şi probele administrate în condiţiile în care pentru primul termen de judecată din data de 20 mai 2008 a fost citată cu copie acţiunii fapt ce rezultă din procesul verbal de la dosarul de fond.
Nu se poate reţine lipsa de rol activ, invocat de recurentă întrucât judecătorul nu se poate substitui în drepturile părţilor, reclamantul fiind cel care stabileşte limitele judecăţii şi obiectul judecăţii, cererea de chemare în judecată respectând cerinţele prevăzute de art. 112 şi art. 7203 C. proc. civ.
Recurenta a invocat şi nerespectarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., critică nefondată având în vedere că intimata reclamantă nu a modificat obiectul acţiunii ci a mărit câtimea obiectului cererii în raport de expertiza efectuată în cauză, fiind aplicabile dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Ambele instanţe de fond s-au preocupat să stabilească starea de fapt incidentă în speţă, au administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu expertize la cererea părţilor.
Procedând la interpretarea şi coroborarea tuturor probelor au concis că în baza raporturilor contractuale pârâta datorează contravaloarea lucrărilor efectuate şi dobânda aferentă sumelor neachitate în termen.
De altfel, recurenta critică Decizia recurată pe aspecte de netemeinicie urmărind reaprecierea tuturor probelor, ceea ce ar atrage schimbarea situaţiei de fapt.
Reaprecierea probelor administrate de către instanţa de fond şi schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se mai poate face în calea de atac a recursului, având în vedere că pct. 10 şi 11 ale art. 304 au fost abrogate.
Instanţa de apel a respectat şi dispoziţiile art. 292 așin. (1) C. proc. civ. cu privire la mijloacele de apărare şi dovezile pe care părţile le pot utiliza înaintea instanţei de apel, în condiţiile în care în faţa primelor instanţe au fost administrate probele necesare şi utile soluţionării cauzei, iar din dezbateri în apel nu a rezultat necesitatea refacerii probatoriului.
Chiar apelanta, în motivarea apelului (dosar apel) arată că „dovezile pe care le invocă în susţinerea apelului sunt cele care se află la dosarul cauzei, urmând a fi completate cu alte mijloace de probă care ar rezulta din dezbateri". În consecinţă nu se poate invoca încălcarea dreptului fundamental privind accesul liber la justiţie având în vedere că şi accesul liber la justiţie poate fi exercitat doar în anumite limite rezonabile, în aşa fel încât să nu se aducă atingere drepturilor altor titulari, în aceeaşi măsură ocrotite prin lege, părţile având drepturi cât şi obligaţii procesuale stabilite în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., drepturi procesuale ce trebuie exercitate conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1).
Dispoziţiile art. 292 C. proc. civ. dă posibilitatea instanţei de apel să încuviinţeze administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, prerogativă de natură a duce la finalizarea legală şi temeinică a procesului, cu luarea în considerare şi a imperativului celerităţii, fără să afecteze dreptul fundamental de acces la justiţie.
În condiţiile în care din dezbateri nu a rezultat necesitatea completării probatoriului, instanţa de apel s-a pronunţat în limitele investirii, cu respectarea dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., fără a încălca drepturile procesuale ale apelantei, apelanta având obligaţia de a depune diligenţe pentru a solicita şi administra probele necesare soluţionării cauzei.
De altfel apelanta a lipsit la dezbaterile din şedinţa publică din data de 19 februarie 2010, iar instanţa de apel dând eficienţă dispoziţiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ. vizând dreptul la apărare a amânat pronunţarea pentru ca apelanta să depună concluzii scrise.
Ca urmare, motivele de recurs invocate de recurent prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.
Este de observat că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă, întrucât recurenta nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva cerinţelor legale.
Evocând acest motiv, recurenta doreşte reaprecierea probelor, criticând Decizia recurată pe aspecte de netemeinicie şi nu pe nelegalitate.
Este de necontestat că în baza raporturilor contractuale dintre părţi, reclamanta a efectuat lucrări la imobilul proprietatea recurentei pârâte, iar valabilitatea contractelor încheiate de părţi a fost recunoscută de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar fond.
Prin aceeaşi întâmpinare pârâta a recunoscut şi efectuarea lucrărilor contestând doar faptul că reclmanta nu a predat lucrările printr-un proces verbal.
Existenţa lucrărilor efectuate în baza raporturilor contractuale a fost constatată prin procesul verbal din 6 noiembrie 2006 la cererea pârâtei recurente.
Simpla afirmaţie a recurentei pârâte în sensul că, contractele anexate la dosar sunt false, afirmaţie neînsoţită de o cerere privind aplicarea dispoziţiilor art. 178 C. proc. civ. vizând verificarea de scripte sau înscrierea în fals nu duce la înlăturarea consecinţelor juridice născute din contractele încheiate de părţi în condiţiile art. 969 – art. 970 C. civ.
Nu se poate susţine aplicarea parţială a dispoziţiilor art. 1482 C. civ. vizând recepţia lucrului şi achitarea în mare parte a lucrărilor executate deoarece acest text de lege stabileşte regulile generale privind recepţia lucrărilor executate în contractul de antrepriză.
Textul vizat instituie prezumţia că lucrările plătite sunt prezumate că au fost executate, şi ca urmare instanţa de apel a stabilit că litigiul dintre părţi nu mai poate avea ca obiect decât restul preţului neachitat. Existenţa şi contravaloarea lucrărilor executate de intimata reclamantă au fost stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, astfel că nu se poate susţine aplicarea greşită a legii în privinţa preţului stabilit în contractele pentru executarea lucrărilor.
Cu privire la facturile emise de intimata reclamantă şi înregistrate în contabilitatea pârâtei la contul 401 „furnizori" se constată că recurenta critică termenii folosiţi de instanţa de apel atunci când a analizat motivul de apel vizând valabilitatea facturilor fără a arăta în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concluzie, se reţine că recurenta a dezvoltat pe larg motivele de recurs, dar criticile formulate vizează în mare măsură netemeinicia hotărârii pronunţate şi nu nelegalitatea iar motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. nu-şi găsesc incidenţa în cauza de faţă, motiv pentru care, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC S.R.I. SRL Curtea de Argeş împotriva deciziei nr. 17/A-C din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Intimata reclamantă a solicitat în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat dar nu a făcut dovada conform art. 1169 C. civ. că a efectuat cheltuielile de judecată solicitate în condiţiile în care nu a fost anexată chitanţa de plată a sumei solicitate, motiv pentru care cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.R.I. SRL Curtea de Argeş împotriva deciziei nr. 17/A-C din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-reclamantă SC I.V. SRL Curtea de Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4184/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4266/2010. Comercial → |
|---|
