ICCJ. Decizia nr. 2582/2010. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2582/2010
Dosar nr. 5826/2/2008
Şedinţa publică de la 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele contestaţiei la executare.
V.E. a formulat contestaţie la executare la măsura luată de Casa Judeţeană de Pensii a Judeţului Constanţa de executare silită pornită la cererea A.V.A.S. prin poprire, în urma căreia s-a dispus reţinerea lunară a sumei de 139 lei, invocând faptul că a fost asociat unic la firma SC V. SRL lichidată judiciar de Tribunalul Constanţa în anul 2006 şi că A.V.A.S. i-a calculat datorii neconforme cu legea şi a dispus printr-o simplă adresă imobilizarea unor sume din pensie pentru datorii care nu există faţă de stat respectiv pentru 3.235.447.828 lei şi 22.352.446 lei, reprezentând pasivul SC V. SRL Constanţa, pretenţiile fiind imaginare. În consecinţă, a solicitat admiterea cererii şi restituirea de urgenţă a sumelor reţinute. Prin cererea precizatoare formulată la data de 19 noiembrie 2007, contestatoarea a arătat că în cauză au calitatea de intimate, creditoarea A.V.A.S. care a înfiinţat în mod nelegal poprirea şi Casa Judeţeană de Pensii a Judeţului Constanţa.
Judecătoria Constanţa, secţia civilă, investită cu soluţionarea contestaţiei, prin Sentinţa civilă nr. 7904 din 8 mai 2008 şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti apreciind că în cauză se aplică prevederile art. 44 şi 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea activelor preluate de A.V.A.S., inclusiv pentru cererile formulate în vederea angajării răspunderii civile a persoanelor fizice, altele decât debitorii prevăzuţi de art. 38, dispoziţii care stabilesc competenţa în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Sentinţa nr. 29 din 6 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând contestaţia, Curtea a reţinut că în cauză A.V.A.S., în calitate de creditoare, a pornit executarea silită în temeiul Sentinţei nr. 3291/2001 prin care contestatoarea în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii debitoare a fost obligată la plata sumelor reprezentând pasivul debitoarei SC V. SRL. A mai reţinut Curtea că nu s-a făcut dovada faptului că Sentinţa nr. 3291/2001 a fost recurată, că A.V.A.S. a solicitat terţului poprit Casa Judeţeană de Pensii a Judeţului Constanţa să pună în executare sentinţa până la acoperirea prejudiciului. Curtea nu a examinat celelalte susţineri în legătură cu executarea prin licitaţie a unei suprafeţe de teren pe motivul că nu a fost investită cu o astfel de cerere. Cu aceste argumente, contestaţia la executare a fost respinsă ca nefondată.
Recursul. Motivele de recurs.
I. Împotriva sentinţei nr. 29/2009 pronunţată de Curtea de Apel a declarat recurs V.E. prin care a invocat necompetenţa în primă instanţă a Curţii de Apel Bucureşti, recurenta considerând că instanţa competentă era Curtea de Apel Constanţa.
Prin cea de-a doua critică, recurenta a susţinut că împrumutul comercial acordat de fosta Bancorex SA filiala Constanţa a fost recuperat de creditoare, actele aflându-se la fosta Bancorex, în prezent B.C.R., care a preluat activul şi pasivul fostei bănci. A mai criticat recurenta şi faptul că nu s-a ţinut seama de apărările sale privind executarea la termen a obligaţiei rezultând din contractul de împrumut, cât şi vânzarea abuzivă şi nelegală de către A.V.A.S. Bucureşti a terenului proprietatea sa, prin această executare fiind încălcate dispoziţiile art. 41 din Constituţia României.
Intimata A.V.A.S. Bucureşti a combătut susţinerile recurentei motivând că a preluat de la Bancorex sumele la care a fost obligată la plată V.E. şi că art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 include printre titlurile executorii, contractele de credit, în speţă contractul din 2 februarie 1996, Addendumul nr. 1/1996 şi Sentinţa nr. 3291/2001 pronunţată de Tribunalul Constanţa. În continuare a arătat că AVAS a dispus prin Ordin înfiinţarea popririi în conformitate cu art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998 şi că executarea s-a realizat în termenul de prescripţie de 7 ani. Cu aceste argumente a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
I. Chestiuni prealabile.
a) Recursul este îndreptat împotriva executării silite, recurenta considerându-se vătămată prin Ordinul A.V.A.S. de înfiinţare a popririi asupra pensiei.
b) Executarea s-a realizat în condiţiile Cap. VIII, art. 42 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, titlul executor constituindu-l Sentinţa nr. 3291/2001 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 3228/COM/1997, prin care în sarcina contestatoarei V.E. s-a reţinut, în temeiul art. 124 lit. d), (devenit 137 lit. d)) să suporte pasivul debitoarei SC V. SRL în cuantumul sumelor indicate în dispozitiv.
c) Acţiunea pentru antrenarea răspunderii administratorului societăţii SC V. SRL a fost introdusă de A.V.A.S. Bucureşti, SC S. SA, SC U. SA, Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, iar soluţia de obligare la suportarea sumelor de 3.235.447.825 lei şi respectiv 22.352.446 lei a fost pronunţată faţă de toţi reclamanţii creditori numiţi mai sus.
Prin aceeaşi sentinţă s-a stabilit ca sumele privind executarea silită împotriva pârâtei, administrator al societăţii să intre în averea debitoarei SC V. SRL pentru plata datoriilor acesteia.
d) Procedura falimentului pornită împotriva debitoarei SC V. SRL a fost închisă prin Sentinţa nr. 1110/COM (9 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa, recurată de A.V.A.S., care a evocat faptul că nu erau îndeplinite condiţiile pentru închiderea procedurii insolvenţei din moment ce nu s-au executat sumele din Sentinţa nr. 3291/2001 prin care s-au admis cererile creditorilor de antrenare a răspunderii administratorului. Recursul a fost respins prin Decizia nr. 265 din 15 iulie 2006, Tribunalul argumentând că după încheierea procedurii falimentului executarea Sentinţei nr. 3291/2001 se poate realiza conform art. 140 din Legea nr. 164/1995.
II. În raport de cadrul procesual aşa cum rezultă din precedentele hotărâri menţionate mai sus, Curtea de Apel avea de analizat într-o judecată de primă instanţă completă, motivele care au fost invocate de contestatoare, motive care vizau executarea însăşi.
Din considerentele sentinţei rezultă cu evidenţă că instanţa nu a fost preocupată de lămurirea aspectelor evocate, şi cu toate că era în puterea instanţei, în conformitate cu art. 129 C. proc. civ., să lămurească chestiunile de fapt legate de executare s-a reţinut doar că nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile a Sentinţei nr. 329/2001. Administrarea probelor şi stabilirea faptelor pentru aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii este dispusă de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi constituie unul din elementele principiului rolului activ al judecătorului.
Observaţiile relevate anterior sunt cu atât mai pertinente cu cât Curtea de Apel nu a lămurit nici un aspect legat de executare în raport de conţinutul titlului, Sentinţa nr. 3291/2001, care a fost pronunţată şi în favoarea altor creditori nu doar a A.V.A.S. Bucureşti care a pornit executarea prin poprire pentru 3.235.447.828 lei vechi justificând executarea, pe de o parte, prin contractul de cesiune de creanţă din 21 iulie 1999, iar pe de altă parte, prin Sentinţa nr. 3291/COM din 30 noiembrie 2001. O altă chestiune pe care Curtea nu a avut-o în vedere, dar care a fost supusă spre analiză în contestaţia la executare, vizează alte executări care s-au efectuat asupra debitoarei. Instanţa s-a pronunţat fără să se lămurească dacă şi acestea au privit debitul în cauză sau au dus la diminuarea acestuia.
Neexaminând situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, A.V.A.S. invocând printre altele puterea titlului executor şi respectarea termenului de prescripţie, Curtea de Apel a pronunţat o decizie netemeinică şi nelegală.
În adevăr, executarea înseamnă “ faptul de a da efect hotărârilor judecătoreşti”, dar aceasta trebuie făcută în conformitate cu legislaţia şi hotărârile judecătoreşti relevante (Recomandarea nr. 17 a Comitetului Miniştrilor către statele membre). În aceste condiţii obiectul contestaţiei la executare trebuia integrat în dispoziţiile legale privind judecata în contextul în care procedural, contestaţia este privită drept cale specifică de atac care poate fi promovată în procesul executării silite. Înalta Curte mai observă că deşi procedural se declanşează un control al instanţei cu privire la actele de executare, acest control suportă o nuanţare specifică în sensul că se discută şi împrejurările executării sub aspect faptic. În contextul precizat, Curtea de Apel ca primă instanţă nu a fost preocupată de modul în care s-a realizat executarea, or, această etapă în finalizarea unui proces trebuie să urmărească un echilibru adecvat între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor, aspecte pe care le vizează şi prevederile art. 6 din C.E.D.O. Printre domeniile sale de aplicare se înscriu şi angajarea răspunderii administratorului societăţii comerciale pentru plata datoriilor sociale cât şi materia executării silite în general aşa încât, cu atât mai mult se impunea o analiză completă a contestaţiei la executare. În fine, printre principiile care conturează un proces şi în această fază a executării silite, din perspectiva art. 6 din C.E.D.O., trebuie amintit dreptul la un proces echitabil şi al egalităţii armelor, care printre altele, vizează analiza probelor şi motivarea sentinţei pronunţată de instanţă. Or, aşa cum s-a mai arătat prima instanţă nu a ţinut seama de aceste cerinţe ale desfăşurării procesului, hotărârea astfel pronunţată fiind netemeinică şi nelegală.
Şi o ultimă observaţie care se impune a fi pusă în valoare priveşte faptul că sentinţa Curţii de Apel nu este supusă decât căii de atac a recursului.
Din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. care stabileşte că instanţa poate analiza cauza sub toate aspectele, prima instanţă nu putea să tragă concluzia că ceea ce nu s-a judecat şi nu s-a motivat prin sentinţa pronunţată se poate realiza în recurs pentru că numai astfel se explică nemotivarea şi lipsa de fundament a sentinţei. Pornind de la faptul că în O.U.G. nr. 51/1998 se specifică în mod expres că nu se pot invoca apărări care nu au fost formulate în faţa instanţei a cărei hotărâre a fost recurată, recursul declarat în condiţiile art. 3041 C. proc. civ. raportat şi la O.U.G. nr. 51/1998 nu poate fi calificat drept o cale de atac devolutivă pentru că specific căii de atac devolutive este faptul că provoacă o nouă judecată de fond, fiind posibilă readministrarea probelor de primă instanţă şi administrarea de probe noi. Or, în cauză art. 48 stabileşte limitele amintite aşa încât, constatând că nu s-a judecat contestaţia la executare pe fondul ei, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va trimite cauza pentru o judecată efectivă cu respectarea dreptului la un proces echitabil sub aspectele analizate şi a dreptului de a exercita căile de atac după o judecată pe fond concretă şi corectă cu luarea în considerare a împrejurărilor faptice şi a excepţiilor care s-au invocat în cauză.
În privinţa criticii referitoare la necompetenţa teritorială, conform dispoziţiilor art. 44 şi art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, critica va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de contestatoarea V.E. împotriva Sentinţei comerciale nr. 29 din 6 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2489/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2583/2010. Comercial. Acţiune în... → |
|---|
