ICCJ. Decizia nr. 2587/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2587/2010
Dosar nr. 30885/3/2008
Şedinţa publică de la 2 iulie 2010
Asupra recursului de fata:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Obiectul cauzei.
Prin acţiunea introductivă reclamanta SC C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA la plata sumei de 801.352,26 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, actualizate cu indicele de inflaţie.
Potrivit reclamantei penalităţile solicitate îşi au izvorul in contractul de închiriere mijloace de transport auto nr. x/2006 în temeiul căruia pârâta şi-a asumat obligaţia de plata a preţului, cu scadenţa la 30 de zile de la data emiterii facturilor, plata facturilor fiind efectuată cu întârziere.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 şi art. 1069 alin. (2) C. civ.
Prin precizarea de acţiune reclamanta a solicitat actualizarea sumei pe perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii si până la data plăţii efective.
Pârâta a invocat excepţia lipsei procedurii concilierii directe şi excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant, excepţii respinse de către instanţă prin încheiere.
2. Sentinţa de fond
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comerciala, astfel investit prin Sentinţa comercială nr. 10565 din 3 iulie 2009 a admis în parte acţiunea si a obligat pârâta la plata sumei de 173.308,90 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut in fapt si in drept următoarele:
La data de 13 septembrie 2006, între reclamanta in calitate de locator si parata locatar s-a încheiat contractul de închiriere având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra unor autobasculante individualizate în anexa la contract, termenul locaţiunii fiind stabilit pana la data de 1 martie 2007. Preţul închirierii convenit de 43.200 lei /luna /autobasculanta, plus TVA a fost modificat prin actul adiţional din 1 noiembrie 2006 la suma de 3,20 RON /km plus TVA, iar prin clauza penală înscrisă in contract părţile au stabilit penalităţi in cuantum de 0,10% din valoarea sumelor neplătite pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadentei.
Din raportul de expertiza dispus in cauza, care a stabilit chiria datorata in funcţie de numărul de kilometri rezultaţi din verificarea foilor de parcurs, instanţa a reţinut că societatea pârâta a achitat cu întârziere facturile emise in baza contractului, ceea ce atrage activarea clauzei penale înscrisa la art. 7 pct. 1 din contract.
În temeiul art. 969 si art. 1066 C. civ. si având in vedere si faptul ca prin devalorizarea monedei naţionale corespunzător indicelui de inflaţie in patrimoniul reclamantei s-a produs un prejudiciu, instanţa a admis in parte acţiunea.
3. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta, pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 11 din 14 ianuarie 2010 a anulat ca insuficient timbrat apelul reclamantei şi a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Instanţa de apel a analizat susţinerile pârâtei privind amânarea intenţionată a plăţii facturilor, deoarece acestea conţineau sume mai mari decât debitul real, a apreciat că pârâta avea posibilitatea să le refuze la plată, lucru care nu s-a întâmplat. Din corespondenţa dintre părţi instanţa a reţinut ca facturile privind penalităţi au fost refuzate în mod general şi fără un motiv justificat.
Totodată instanţa de apel analizând si criticile pârâtei privind omologarea concluziilor expertizei, în ceea ce priveşte modul de calcul al penalităţilor, a constatat ca suma facturata in plus cu titlu de debit principal de 102.047 lei nu a fost avuta in vedere la calculul penalităţilor acordate.
4. Recursul . Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii, parata SC P. SA a declarat recurs prin cererea înregistrata la data de 4 martie 2010, in termen legal, solicitând modificarea in parte a deciziei, admiterea apelului promovat împotriva sentinţei tribunalului si pe fond respingerea in întregime a acţiunii reclamantei.
Recurenta si-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea si aplicarea greşita a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arata in prealabil ca ambele hotărâri sunt în parte corecte, dar cu toate acestea au fost înlăturate nejustificat apărările pârâtei.
A fost greşit interpretat art. 969 C. civ., întrucât în cauză nu se poate vorbi de un refuz nejustificat la plata facturilor din partea pârâtei, deoarece pârâta şi-a asumat obligaţia de a plăti facturile la termenele prevăzute în contract, nefiind încălcată obligaţia de plată a facturilor în mod culpabil.
Din concluziile expertizei contabile a rezultat că refuzul de plată a fost justificat de facturarea suplimentar şi necontractual a unei sume deloc neglijabile, de peste un miliard lei vechi nefiind încălcată obligaţia instituită cu rang de principiu prevăzută de art. 970 C. civ.
Precizează că nu contestă corectitudinea raportului de expertiză şi nici faptul că facturile au fost plătite cu întârziere, însă aplicarea sancţiunii privind plata de penalităţi trebuie corelată cu îndeplinirea culpabilă a obligaţiilor.
În acest sens recurenta arata ca in mod constant si repetat pe durata executării contractului si ulterior a solicitat intimatei efectuarea unei expertize contabile extrajudiciare care sa verifice corectitudinea facturilor emise, operaţie refuzată de către intimata. Susţine recurenta că în aceste condiţii întârzierile la plata facturilor au fost înregistrate in vederea evitării unor plăti nedatorate.
5. Asupra recursului.
Înalta Curte examinând in cadrul controlului de nelegalitate criticile aduse deciziei pronunţate in apel constata ca recursul este nefondat pentru considerentele care urmează.
Chestiunea pe care recurenta o pune in discuţie se circumscrie exclusiv unor aspecte de netemeinicie vizând stabilirea situaţiei de fapt si lipsa sa de culpa în plata cu întârziere a facturilor emise de intimată, aspecte care scapă controlului casaţiei in actuala reglementare a recursului.
În cauza situaţia de fapt statuata de prima instanţă a fost verificată si confirmată de instanţa de apel, ca instanţă devolutivă cele astfel reţinute fiind fundamentate pe o analiza obiectiva a probelor administrate.
Considerentele instanţei de apel, in sensul ca in lipsa unui refuz justificat, chiar si parţial la plata facturilor privind debitul principal, simpla suspiciune a faptului ca sumele facturate nu sunt corecte, nu o îndreptăţeau pe pârâtă să plătească cu întârziere facturile in integralitatea lor, sunt din perspectiva art. 969 C. civ. pertinente.
De vreme ce părţile au stabilit în art. 7 pct. 1 din contract că beneficiarul locatar în ipoteza in care nu achită facturile la scadentă va plăti penalităţi de întârziere in cuantum de 0,10% din valoarea sumelor neachitate, iar expertiza a constatat întârzieri la plata sumelor datorate cu titlu de debit principal, al cărui cuantum nu este contestat, aplicarea clauzei penale convenita de părţi nu este susceptibila de critică din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aserţiunea recurentei în sensul că neplata la scadenţă a sumelor datorate cu titlu de chirie a fost adoptată pentru a evita o plată nedatorată, nu este de natură să impună o altă concluzie cu privire la dezlegarea dată în cauză, o atare conduită fiind contrară bunelor practici specifice comerţului şi executării cu bună-credinţă a convenţiilor legal încheiate.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând că în cauză, hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică pe aspectul invocat, al încălcării şi aplicării greşite a convenţiei părţilor, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefundat recursul declarat de pârâta SC P. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 11 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2585/2010. Comercial. Anulare incident plată.... | ICCJ. Decizia nr. 2588/2010. Comercial. Contestaţie la... → |
|---|
