ICCJ. Decizia nr. 2583/2010. Comercial. Acţiune în revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2583/2010
Dosar nr. 1458/98/2008
Şedinţa publică de la 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC N.L. SRL Bucureşti să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul proprietatea sa şi obligarea pârâtei S.M. de a achita reclamantei despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului vândut în raport de preţurile practicate pe piaţa imobiliară, precum şi spezele vânzării.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta S.M. un antecontract de vânzare cumpărare ce a avut ca obiect suprafaţa de teren arabil prin care s-a obligat a cumpăra, iar pârâta a vinde acest teren pentru preţul de 25.000 euro, urmând ca actul autentic să se încheie cel mai târziu la 1 septembrie 2005.
Întrucât pârâta S.M. nu s-a prezentat la notariat pentru încheierea actului de vânzare cumpărare, reclamanta a chemat-o în judecată pe această pârâtă pentru ca instanţa să constate valabilitatea convenţiei de vânzare cumpărare şi în consecinţă să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic, iar Judecătoria Urziceni a admis cererea, sentinţă rămasă irevocabilă.
La intabulare s-a lovit de refuzul acesteia motivat de faptul că o altă persoană şi-ar fi intabulat dreptul de proprietate.
În subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii bunului litigios.
Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin Sentinţa comercială nr. 219/F din 2 iunie 2009 a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, a admis acţiunea în despăgubiri şi a obligat pârâta S.M. la plata valorii de piaţă a bunului revendicat şi la spezele vânzării bunului revendicat.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că la data de 1 iulie 2004 I.V. şi S.M. au încheiat un contract de schimb în urma căruia S.M. a devenit proprietara suprafeţei de 19,390 m.p. contract constatat nul.
În paralel prin contractul de vânzare cumpărare S.M. s-a obligat să înstrăineze terenul către SC A.I. SRL, însă aceasta nu s-a mai prezentat la notariat, vânzătoarea valorificând în instanţă antecontractul.
În raport de această situaţie de fapt, tribunalul a apreciat că proprietar al terenului în cauză este SC N.L. SRL care a dobândit terenul de la R.S. hotărârea de constatare a proprietăţii privind pe SC A.I. SRL nefiind opozabilă acesteia.
Ca atare cererea reclamantei SC A. a fost admisă urmând a fi despăgubită cu contravaloarea terenului litigios, fiind respinsă acţiunea în revendicare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta S.M. şi reclamanta SC A.I. SRL Chiajna, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 102 din data de 16 februarie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarate.
Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că titlul reclamantei este reprezentat de o hotărâre judecătorească care consfinţeşte o vânzare care are la bază un contract de schimb anulat, iar titlul prezentat de pârâta SC N.L. provine dintr-o succesiune de vânzări în cadrul căreia primul autor este adevăratul proprietar al terenului, curtea apreciind că titlul pârâtei este cel mai bine caracterizat.
Curtea a înlăturat argumentele reclamantei referitoare la prevederile Legii nr. 7/1996, întrucât a apreciat că aceste dispoziţii privesc opozabilitatea actului faţă de terţi.
În ceea ce priveşte motivele de apel formulate de pârâtă, Curtea a reţinut că preţul integral al vânzării a fost achitat de către cumpărătoare, astfel că aceasta este îndreptăţită să solicite restituirea acestui preţ, constând în daune interese, reprezentând diferenţa de preţ pe care ar fi trebuit să o încaseze din valorificarea terenului pe piaţa imobiliară dacă nu ar fi fost evinsă şi a spezelor suportate cu ocazia vânzării.
De asemenea a fost înlăturată critica pârâtei privind buna credinţă a pârâtei.
Decizia sus menţionată a fost recurată de către pârâta S.M. în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri şi invocării altor excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată, şi a reţinut:
Art. 1 din Legea 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurenta pârâtă S.M. nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 2 iulie 2010 cu menţiunea de a achita, taxa judiciară de timbru şi de a depune timbrul judiciar (fila 14 dosar recurs).
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 2 iulie 2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 35 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta S.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 102 din data de 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2582/2010. Comercial. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 2585/2010. Comercial. Anulare incident plată.... → |
|---|
