ICCJ. Decizia nr. 2588/2010. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2588/2010
Dosar nr. 650/32/2009
Şedinţa publică de la 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ sub nr. 1928/279/2009, reclamanta C.C.E., în contradictoriu cu A.V.A.S. a formulat contestaţie la executarea somaţiei de plată prin care i-a fost comunicat titlul executoriu privind plata sumei de 11.291,05 dolari SUA, sumă preluată prin contractul de cesiune de creanţă din 13 decembrie 1999.
Prin Sentinţa civilă nr. 3858 din 28 octombrie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamţ a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei, cauza fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Bacău, ţinând cont de dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.
Curtea de Apel Bacău, prin Sentinţa nr. 4 din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 650/32/2009 a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatoarea C.C.E. în contradictoriu cu A.V.A.S.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că contestatoarea a garantat alături de soţul său, administrator al SC C.T. SRL, împrumutul luat de societate, contestatoarea fiind debitor solidar conform art. 1045 C. civ. iar creditorul are dreptul să urmărească pe toţi debitorii conform art. 1043 C. civ.
Hotărârea de partaj bunuri comune nu este opozabilă intimatei, aceasta nefiind parte în proces şi nici nu duce la înlăturarea dispoziţiilor art. 1043 şi 1045 C. civ.
Împotriva sentinţei nr. 4/2010 a Curţii de Apel Bacău a formulat recurs contestatoarea C.C.E.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., raportat la art. 3041 C. proc. civ. contestatoarea critică sentinţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa nu a motivat hotărârea pronunţată, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1043 şi 1045 C. civ.
Deşi în contestaţia la executare promovată s-a invocat prescripţia dreptului material la acţiune în raport de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, în condiţiile în care creanţa era scadenţă la 14 octombrie 1991, instanţa nu a analizat apărările formulate şi excepţiile invocate, limitându-se a respinge acţiunea fără nicio motivare în fapt şi drept.
Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care solicită, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti se dau în numele legii şi ele trebuie să cuprindă motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.
Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată apare ca esenţială, din perspectiva textelor normative evocate, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărâri şi să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.
În cauza de faţă, Curtea de Apel Bacău, a omis să examineze apărările contestatoarei cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată atât în şedinţa publică din 8 decembrie 2009 cât şi în scris prin contestaţia iniţială, şi nu a arătat care au fost motivele de fapt şi drept avute în vedere pentru respingerea contestaţiei, situaţie în care instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea soluţiei pronunţate.
Procedând astfel, instanţa a încălcat obligaţia stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a ajuns la soluţia dată, obligaţie esenţială, a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Obligaţia de a motiva hotărârea este prevăzută, printre altele, şi pentru exercitarea controlului judecătoresc în căile de atac. Nemotivarea hotărârii şi neanalizarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de contestatoare, împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, astfel încât prin aceasta recurenta contestatoare ar suferi o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
Întrucât legalitatea şi temeinicia hotărârii în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. se analizează în funcţie de motivele de fapt şi drept reţinute de instanţa de fond la adoptarea soluţiei, motive care să fie în concordanţă cu actele existente la dosar în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea deciziei recurate.
Este util de subliniat că o astfel de decizie nu respectă nici exigenţele art. 6 paragraful 1 C.E.D.O.
Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.
În speţă, instanţa nu numai că a omis să răspundă argumentelor invocate de contestatoare referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, certitudinea creanţei solicitate de A.V.A.S. în condiţiile în care debitorul principal, SC C.T. SRL a intrat în procedura insolvenţei iar intimata creditoare s-a înscris la masa credală, dar a invocat dispoziţiile art. 1045 şi 1043 C. civ. fără a motiva în niciun fel reţinerea textelor legale în raport de situaţia de fapt şi drept dedusă judecăţii.
Deşi recurenta a invocat mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag casarea şi altele modificarea, Înalta Curte pentru a asigura o judecată unitară, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admite recursul declarat, casează decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta C.C.E. împotriva Sentinţei nr. 4 din data de 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2587/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2589/2010. Comercial. Acţiune în anulare.... → |
|---|
