ICCJ. Decizia nr. 2734/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2734/2010
Dosar nr. 371/105/2008
Şedinţa publică de la 15 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC Z.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P.C. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună emiterea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru întreg imobilul compus din hale de sortat fructe şi terenul aferent, situai în loc. Băicoi, jud. Prahova, proprietatea exclusivă a pârâtei, pentru care a fost achitat integral preţul vânzării.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în anul 2004 părţile au negociat cumpărarea de către reclamantă a unui imobil deţinut în com. Băicoi, compus din construcţii cu destinaţia de hale de sortat fructe şi terenul aferent în schimbul preţului de 945.312.140 lei.
În acest sens, s-a susţinut că pârâta a emis factura fiscală din data de 24 ianuarie 2005 reprezentând contravaloarea imobilului, pe care reclamanta a achitat-o în totalitate cu ordinele de plată anexate. A mai precizat reclamanta că în acest fel s-a ajuns la un acord de voinţă în sensul formării unui raport juridic de vânzare-cumpărare, însă este necesară şi îndeplinirea condiţiei de formă autentică, impusă în materia terenurilor, însă pârâta a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia de a perfecta în formă autentică acest raport juridic.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale ce au incidenţă în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:
Părţile au convenit vânzarea-cumpărarea imobilului compus din hale de sortat fructe şi terenul aferent, situat în loc. Băicoi, jud. Prahova, pentru care pârâta în calitate de vânzător a emis factura fiscală din 24 ianuarie 2005 (fila 4), în schimbul preţului de 945.312.140 lei.
Este de principiu că în conformitate cu prevederile art. 1295 C. civ. proprietatea este de drept strămutată de la vânzător la cumpărător îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu s-a predat şi preţul nu a fost achitat. Totuşi, pentru înstrăinarea imobilelor constând în terenuri, legiuitorul a impus, ca o condiţie de valabilitate a actului translativ de proprietate, forma autentică a contractului, în lipsa căreia raportul juridic este lovit de nulitate absolută.
Pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii şi anume: bunul să fi fost predat, preţul bunului achitat, iar vânzătorul să refuze în mod nejustificat întocmirea contractului, deja perfectat între părţi, în formă autentică.
Revenind la speţa dedusă judecăţii, se poate observa că factura fiscală a fost emisă de vânzător la data de 24 ianuarie 2005, iar ordinele de plata prin care reclamanta-cumpărător pretinde că a achitat preţul stipulat datează din 25 octombrie 2004, 24 noiembrie 2004 şi 10 decembrie 2004. Prin urmare, este puţin probabil ca reclamanta să fi făcut vreo plată, anterior emiterii facturii care să consemneze obligaţia sa şi cuantumul acesteia. Mai mult, plăţile efectuate prin ordinele de plată depuse la filele 5-7 nu însumează totalul preţului stabilit de părţi şi indicat în factură.
Aşadar, din probele administrate nu rezultă cu certitudine că reclamanta a achitat preţul vânzării şi nici că pârâta în calitate de vânzător a refuzat în mod nejustificat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În condiţiile în care pârâta contestă împrejurarea că preţul imobilului ar fi fost achitat, iar ordinele de plată ataşate nu pot forma convingerea instanţei în acest sens, prezenta acţiune nu poate fi admisă. Pe de altă parte, daca sumele achitate de reclamantă cu titlu de avans nu au la bază un alt raport juridic al părţilor, aceasta are la îndemână calea restituirii unei plăţi nedatorate.
Prin Decizia nr. 102 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa de apel, prin motivarea data in sentinţa atacata, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, precizând expres ca: „factura nu reprezintă o convenţie valabila prevăzuta de art. 948 C. civ. si anume consimţământul părţilor si preţul, astfel ca nu s-a făcut dovada existentei convenţiei de vânzare cumpărare” - a se vedea fila 26 verso la dosarul de apel.
Recurenta consideră că, pe situaţia de fapt, factura existenta la dosar la fila 4 dosar fond, reprezintă in mod expres “ hale sortat fructe si teren aferent”, consimțământul aferent vânzării acestei proprietăţi conform facturii fiind expres recunoscut de societatea intimata şi prin întâmpinarea formulata si depusa la dosar la fila 25 dosar fond, societatea intimata precizând expres ca în luna ianuarie 2005 am convenit cu numitul Z.M., asociat la SC Z.C. SRL sa-l vând o hala de sortat fructe si terenul de sub ea, cu suma de 945.312.140 lei vechi (inclus TVA).
În acest sens, a emis factura din 24 ianuarie 2005, convenind ca atunci când va face plata sa fie încheiate si actele de vânzare cumpărare - a se vedea fila 25 la dosar fond.
Raportat la cele mai sus amintite, recurenta consideră că este evident ca suntem sub incidenţa prevederilor comerciale, in care inclusiv intenţia si consimţământul convenţiei încheiate între părţi o reprezintă factura emisa de societatea intimata, raportat la art. 46 C. com., acest consimţământ aferent vânzării fiind expres recunoscut chiar de către societatea intimata prin întâmpinare, astfel ca factura depusa la dosar este o convenţie valabila atât sub aspectul prevederilor art. 46 C. com. cat si raportat la prevederile 948 C. civ.
Sub aspectul preţului achitat, Curtea de Apel Prahova vine si precizează că „este greu de presupus ca apelanta a achitat preţul vânzării anterior emiterii facturii” în condiţiile în care societatea intimata a recunoscut expres prin răspunsul la interogatoriu - întrebarea 1, că „SC P.C. SRL nu a avut relaţii cu SC Z.C. SRL” - a se vedea fila 99 la dosar de fond. Totodată, prin răspunsul la întrebarea 5, societatea pârâta a recunoscut expres ca nu s-a livrat nici o marfa de la societatea SC P.C. SRL către SC Z.C. SRL - a se vedea fila 99 verso la dosar fond.
Deşi toate aceste elemente determinante ale vânzării au fost dovedite si probate, recurenta consideră că instanţa de apel a schimbat natura si înțelesul vădit al actului juridic dedus judecaţii, precizând ca „factura nu reprezintă o convenţie valabila prevăzuta de art. 948 C. civ. ” .
Înalta Curte analizând decizia prin prisma criticii formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Curtea găseşte nefondat motivul de recurs invocat de recurentă si prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în condițiile în care instanţa de apel s-a pronunțat în raport de probele administrate. În consecință, judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice au fost corect analizate, natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată şi nici denaturată de instanța de apel.
Actul juridic dedus judecăţii este un pretins contract de vânzare-cumpărare, iar nu factura întocmită, care nu este decât un document contabil, un eventual mijloc de probă. În aplicarea prevederilor art. 46 C. com. şi ale art. 6 din Legea nr. 82/1991, factura fiscală nu este decât un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operaţiunea facturată, neavând însă calitatea de act juridic, care să trebuiască să îndeplinească cerinţele art. 948 C. civ. Nici chiar atunci când probează existenţa unui contract comercial consensual, pentru care părţile nu au confecţionat un instrumentum. Factura care îndeplineşte condiţiile legale poate face dovada existenţei actului juridic, dar nu se substituie acestuia. Ea trebuie să cuprindă menţiuni privitoare la contractul în temeiul căruia se emite, la părţile contractante, la marfa care se livrează şi preţul acesteia, condiţiile de transport şi de predare.
Aşadar, în raport cu factura nu pot fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că, sub pretextul că a schimbat natura ori înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al facturii, în fapt s-ar tinde la reaprecierea acestui mijloc de probă, ceea ce nu este permis în recurs.
Pentru aceste considerente conform art. 312 şi 274 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC Z.C. SRL Ploieşti împotriva Deciziei nr. 102 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, urmând a fi obligată recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC P.C. SRL Băneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC Z.C. SRL Ploieşti împotriva Deciziei nr. 102 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2603/2010. Comercial. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2736/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
