ICCJ. Decizia nr. 577/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 577/2010
Dosar nr. 38111/3/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 839 din 03 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL şi s-a dispus evacuarea pârâtei SC M.A.P. SRL din imobilul construcţie situat în Bucureşti.
A fost obligată parata SC M.A.P.I. SRL la plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere din momentul rămânerii definitive a sentinţei până la evacuarea efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta este proprietara spaţiului construcţie şi teren aferent dobândit ca aport în natură al SC L. SA la capitalul acestei societăţi comerciale, precum şi asupra complexului hotelier M., iar pârâta imobilul din Calea V., nr. 48-50.
Instanţa de fond a constatat că reclamanta este recunoscută drept proprietar de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 1, care a emis decizii de impunere - înştiinţare de plată încă din 2001, pe când pârâta nu a prezentat acte care să ateste dreptul de proprietate sau un dezmembrământ al proprietăţii asupra unei părţi din construcţie din Hotel M.
Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că se impune evacuarea pârâtei din spaţiul situat la subsolul aferent clădirii Hotel M., în limitele determinate faptic de pereţii hotelului, pentru încetarea ocupării abuzive a spaţiului.
Instanţa de fond a înlăturat afirmaţiile pârâtei privitoare la suprapunerea spaţiilor pornindu-se de la concluziile expertizei tehnice extrajudiciare prezentate de pârâtă.
Prin Decizia nr. 242 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, a admis apelul declarat de apelanta SC M.A.P. SRL, împotriva sentinţei mai sus menţionate, în contradictoriu cu intimata SC M.I. SRL şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut că fără a nega dreptul unui titular al dreptului de proprietate asupra unui imobil de a-şi valorifica dreptul său pe calea unei eventuale cereri în evacuare, trebuie subliniat faptul că doar acţiunea complexă în revendicare asigură garanţii procesuale pentru valorificarea apărărilor legate de existenţa unui drept propriu de proprietate invocate de pretinsul simplu posesor.
În condiţiile speţei, când nu numai că se contestă dreptul de proprietate al reclamantei, atât pe cale de excepţie, cât şi ca apărare de fond, dar se şi invocă un drept de proprietate distinct asupra imobilului din care se solicită evacuarea, curtea de apel a apreciat că cerinţele privind analizarea titlurilor prezentate de părţi şi compararea acestora nu pot fi atinse decât în cadrul unei acţiuni în revendicare.
Din considerentele hotărârii apelate, curtea de apel a constatat că prima instanţă a încercat, implicit, să înlăture aplicabilitatea argumentelor anterior menţionate, susţinând admisibilitatea acţiunii în evacuare motivat de ocuparea abuzivă a spaţiului de către pârâtă.
Totodată, s-a ajuns în acest mod la respingerea apărărilor pârâtei în baza unei analize sumare a acestora şi a probelor administrate în cauză, care nu lămureau pe deplin situaţia de fapt invocată de părţi.
Chiar şi intimata recunoaşte în cuprinsul întâmpinării limitele instanţei în cadrul acţiunii în evacuare, apreciind, însă, în mod eronat că poate fi analizată şi valabilitatea titlului de proprietate invocat de pârâtă asupra imobilului în cauză.
Aceste limite au făcut inutilă administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea cadastru în prezenta cauză, concluziile acesteia neputând fi analizate în mod eficient decât în cadrul acţiunii în revendicare, unde va avea relevanţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active pentru motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de apel.
În acest cadru, curtea de apel a constatat că nu se poate reţine puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 715 din 20 februarie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea nici uneia dintre părţi deoarece nu s-a tranşat pe această cale irevocabil conflictul dintre părţi privind dreptul de proprietate asupra imobilului din care se solicită evacuarea, evidenţiindu-se doar complexitatea litigiului dintre părţi şi multitudinea valenţelor procesuale.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta S.C. M.I. S.R.L., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi evacuarea SC M.A.P. SRL din imobilul situat în sector 1 sub sancţiunea plăţii a 1.000 lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Criticele formulate de recurentă sunt următoarele:
1.- În temeiul art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., solicită casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti întrucât instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Recurenta susţine că:
- instanţa de apel nu a arătat în considerentele hotărârii recurate, împrejurările care au determinat-o să respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată admisă în fond de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
- Decizia recurată este nemotivată şi că, efectul devolutiv al apelului nu înlătură hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune faptele în discuţie, de aceea în caz de reformare, instanţa de apel este ea însăşi obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
- instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi s-a pronunţat asupra unor aspecte care nu formează obiectul prezentului dosar, astfel, Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat asupra aspectelor existente în sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti care se referă la evacuare şi la condiţiile acesteia, ci s-a pronunţat asupra promovării unei acţiuni în revendicare, acţiune ce nu face obiectul prezentului dosar.
- în considerentele hotărârii nu s-au motivat împrejurările din care să rezulte necesitatea schimbării hotărârii primei instanţe şi a netemeiniciei cererii de chemare în judecată, ci s-au menţionat doar aspecte legate doar de condiţiile de promovare a unei acţiuni în revendicare ceea ce reprezintă considerente străine de natura pricinii constituind o nemotivare a hotărârii.
2. Recurenta învederează faptul că, în cazul în care se va trece peste motivul de casare invocat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi evacuarea S.C. M.A.P. S.R.L din imobilul situat în sector 1 sub sancţiunea plaţii a 1.000 lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii astfel cum temeinic şi legal Tribunalul Bucureşti a stabilit prin sentinţa comercială pronunţată în dosarul nr. 381 1 1/3/2009.
Recurenta susţine că:
- S.C. M.I. S.R.L este proprietara imobilului din sector 1 conform actelor de proprietate anexate cererii de chemare în judecată, aşa cum rezultă din extrasele de carte funciară eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1 Bucureşti, din încheierea de intabulare privind dreptul de proprietate asupra imobilului-construcţie şi teren din sector 1 şi istoricul de rol fiscal eliberat de Direcţia Taxe şi Impozite Locale Sector 1 Bucureşti, încă din anul 1996, conform încheierii de intabulare şi a extrasului de carte funciară.
- Imobilul din sector 1 format din teren, subsol şi construcţia aferentă acestora (aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară ataşat cererii de recurs) dobândit la înfiinţare de la unul din acţionarii fondatori, respectiv SC L. SA ce a adus ca aport integral în natură la constituirea sa activul Hotel M. ( clădirea situata la nr. 19-21, sector 1) acesta devenind proprietatea noii societăţi înfiinţate S.C. M.I. S.R.L. (fila 11, 60 şi 67 din dosarul Tribunalului Bucureşti).
- aportul integral în natura s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 modificată şi republicată, mai precis art. 16 alin. (2) care precizează că: ,,aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic.
- titlul recurentei-reclamante este valabil întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, nu a fost şi nu este contestat într-un proces în faţa vreunei instanţe de judecată. Simplele afirmaţii ale intimatei-pârâte că ,,nu am avea titlu asupra construcţiei din care se solicita evacuarea" nu pot fi luate în seamă, atât timp cât reclamanta a făcut dovada absolută cu acte autentice că are titlu de proprietate asupra întregii clădiri din sector 1.
Mai arată că, în mod corect Tribunalul Bucureşti a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în evacuare, astfel că, reclamantul deţine un titlu de proprietate asupra bunului din care se solicită evacuarea pârâtului - condiţie îndeplinită în speţa de faţă deoarece a făcut dovada deplină a dreptului de proprietate asupra imobilului din sector 1, iar pârâta nu exhibă niciun titlu asupra bunului imobil din care se solicita evacuarea acesteia.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză se constată următoarele:
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, se observă că acesta a fost invocat în mod neîntemeiat, deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care să facă posibil controlul hotărârii criticate în căile de atac. De altfel, judecătorul nici nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile.
Susţinerile recurentei formulate în sensul că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor aspecte care nu formează obiectul prezentului dosar sunt în vădită contradicţie cu cererea de chemare în judecată promovată iniţial şi care face obiectul acestei cauze. Astfel, instanţa de fond şi de apel au avut în vedere o acţiune în evacuare şi nu analiza vreunui act juridic cu luarea în considerare a prevederilor imperative ale art. 294, alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „ în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi".
Este evident că prin cererea de chemare în judecată, precizată ca atare s-a solicitat evacuarea şi nu revendicarea. Aşadar, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor aspecte străine de natura pricinii, ci doar a constatat că instanţa de fond a judecat în mod legal şi temeinic cauza cu care a fost investită.
În motivarea cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a arătat că evacuarea se impune prin aceea că ea justifică un drept de proprietate asupra spaţiului de la subsolul imobilului din sector 1, iar acesta este ocupat fără niciun titlu de către pârâtă.
În apărare, intimata-pârâtă a arătat că la adresa din sector 1 figurează ca deţinând spaţii şi alte persoane juridice şi fizice, inclusiv pârâta, iar reclamanta urmăreşte să valorifice un drept de proprietate exclusiv asupra spaţiului pe care pârâta îl deţine în proprietate, situat la subsolul imobilului din sector 1.
În această împrejurare în mod corect, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, nu numai că se contestă dreptul de proprietate al reclamantei, atât pe cale de excepţie, cât şi ca apărare de fond, dar se invocă şi un drept de proprietate distinct asupra imobilului din care reclamanta solicită evacuarea pârâtei, astfel încât judicios a apreciat că analizarea cerinţelor legale privind titlurile prezentate de părţi şi compararea acestora nu poate fi realizată pe calea unei acţiuni în evacuare, specifică raporturilor juridice de locaţiune, ci a unei acţiuni în revendicare şi a respins ca atare acţiunea în evacuare, ca fiind neîntemeiată.
Aşa fiind, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţele sunt obligate să hotărască numai asupra cererii deduse judecăţii şi că reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual şi cum, în speţă, reclamanta a investit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., se constată că susţinerea recurentei-reclamante, conform căreia instanţa de apel ar fi încălcat principiul disponibilităţii nu poate fi primită.
Nici motivul de recurs formulat de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat, întrucât analizând hotărârea atacată prin prisma susţinerilor recurentei-reclamante sub acest aspect, nu rezultă că hotărârea curţii de apel ar fi fost pronunţată cu încălcarea unor texte legale aplicabile speţei, or că instanţa ar fi aplicat greşit dispoziţiile legale, ci, dimpotrivă, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a legii la situaţia de fapt stabilită în baza probelor administrate în cauză.
Se constată astfel că, faţă de susţinerile contradictorii ale părţilor cu privire la dreptul de proprietate asupra spaţiului aflat în litigiu, în condiţiile în care ambele invocă un asemenea drept, opunându-şi reciproc titluri de proprietate, în mod corect instanţa de apel a apreciat că acţiunea în evacuare nu poate fi primită fără o comparare a titlurilor, comparaţie care însă nu poate fi făcută în cadrul prezentei acţiuni, în evacuare, ci numai în cadrul unei acţiuni în revendicare.
În consecinţă, reţinându-se că recurenta-reclamantă SC M.I. SRL Bucureşti nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei curţii de apel, recursul reclamantei SC M.I. SRL Bucureşti va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 242 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 574/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 578/2010. Comercial → |
|---|
