ICCJ. Decizia nr. 578/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 578/2010
Dosar nr. 1244/1/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin sentinţa comercială nr. 2861/C/2007 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii R.I. şi R.M., M.R., R.M.C. în contradictoriu cu pârâtele SC B.P. SA, sucursala Turda, şi SC A.S.C. SRL Turda prin lichidator SC S.P. SRL s-a constatat că la data de 14 decembrie 2000 a fost rambursat creditul luat de către pârâta SC A.S.C. SRL Turda de la pârâta SC B.P. SA, sucursala Turda, prin contractul 20 din 24 februarie 2000 s-a dispus radierea ipotecilor din C.F. 7912 Turda cu nr.top 6169 prin încheierea 1941/2000 C.F. şi C.F. 5987 Poiana nr.top 1985/2, 1985/3 prin încheierea de carte funciară 5369/2000 obligându-se pârâta SC B.P., sucursala Turda, să plătească reclamanţilor în solidar suma de 7637,7 lei cheltuieli parţiale de judecată.
Prin încheierea 2861/C/2007 din acelaşi dosar, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din sentinţa mai sus menţionată în sensul consemnării radierii ipotecilor din C.F. 12084 Turda nr.top 4045/1/2, 4045/2/1/2, 4046/3/2 prin încheierea de C.F. 1940/2000 în loc de radierea ipotecilor înscris în C.F. 7912 Turda nr.top 6169 prin încheierea de C.F. 1941/2000.
Instanţa de fond a reţinut că s-a acordat SC A. SRL un împrumut de 1.500.000.000 lei prin contractul de credit 20/2000 iar ulterior a fost încheiat un contract de credit nr. 21 din 14 decembrie 2001 prin care SC B.P. a acordat societăţii un împrumut de 1 miliard 200 milioane lei. S-a reţinut că este vorba de un nou contract de împrumut pentru că s-a modificat contractul iniţial din 20 în 21 astfel că nu poate fi vorba de o eroare materială iar extinderea garanţiilor nu rezultă în mod clar, astfel că trebuie apreciat că prin al doilea credit s-a stins primul împrumut odată cu sarcinile respective.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel de către reclamanţii R.I., R.M., M.R., R.M.C. solicitându-se schimbarea sentinţei în sensul radierii ipotecilor înscrise în C.F. 12084 Turda prin încheierea de C.F. 1940/200 şi acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată de 17.020,6 Ron.
Prin Decizia civilă nr. 198 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC B.P. SA, sucursala Turda, împotriva sentinţei comerciale 2861 din 28 mai 2007 pronunţată în dosarul 94/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a schimbat-o în totalitate şi rejudecând cauza: a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii R.I., R.M., M.R., R.M.C. în contradictoriu cu pârâtele SC B.P. SA, sucursala Turda, SC A.S.C. SRL Turda prin lichidator SC S.P. SRL şi a fost respins apelul reclamanţilor R.I., R.M., M.R. şi R.M.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Apelul declarat de reclamanţii R.I., R.M., M.R., R.M.C. nu este fondat pentru că Tribunalul Comercial Cluj a îndreptat eroarea materială dispunând radierea ipotecilor constituite pe imobilul de pe care s-a solicitat radierea de către reclamanţi. De asemenea, cheltuielile de judecată au fost apreciate de către instanţa de fond în mod just ele fiind calculate conform chitanţelor şi dobânzilor existente la dosarul de fond.
Apelul declarat de pârâta SC B.P., sucursala Turda, a fost admis pentru următoarele considerente:
Prin contractul de credite nr.20 din 28 februarie 2000 a fost acordat creditul aprobat prin hotărârea 21 februarie 2000 a Comitetului de credite a SC B.P. SA Turda către SC A.S.C. SRL pentru suma de 700 mil. lei. Obiectul contractului a fost acordarea creditului ce urma să fie utilizat pentru plata cheltuielilor legate de cultivarea produselor agricole fiind eliberat integral la data de 28 februarie 2000. Acest contract a fost semnat de către R.I. în calitate de asociat unic al societăţii şi de către ceilalţi reclamanţi în calitate de garanţi.
Contractul nr. 20 din 28 februarie 2000 a fost înregistrat în evidenţele bancare ca şi contractul 21 din data de 28 februarie 2000. Pentru garantarea restituirii împrumutului a fost constituit contractul de garanţie imobiliară nr. 1032 din 24 februarie 2000 pentru suma garantată pentru care s-a constituit şi ipoteca de 810 milioane lei semnat de D.M. şi fiica L., contractul de garanţie imobiliară 1035 din 24 februarie 2000 încheiat de reclamanţii R.I., R.M., prin care s-a constituit o ipotecă de rangul I de 600 milioane lei pentru garantarea sumei de 1.500.000.000 lei luată ca credit prin contractul 21 din 24 februarie 2000 şi contractul de garanţie imobiliară nr. 2938 din 16 mai 2000 încheiat de M.R. şi R.M.C. pentru garantarea creditului de 1.500.000.000 lei acordat prin contractul de credit 21 din 28 februarie 2000 pentru suma ipotecă constituită pentru suma de 1 miliard lei asupra imobilului din C.F. 5987 individuală Poiana cu nr.top 1885/2, 1885/3 situat în Turda. Referitor la acest din urmă contract, apreciat de apelanţi ca nefiind valid deoarece se constituie o ipotecă pentru un imobil din Turda înscris în Cartea funciară a loc. Poiana, este de remarcat faptul că municipiul Turda s-a extins prin înglobarea loc. Poiana precum şi a altor localităţi, astfel că nefiind uniformizate cărţile funciare la nivelul acestui municipiu, şi imobilul fiind pe suprafaţa topografică a vechii localităţi Poiana înscrierea ipotecii a fost făcută în mod legal în conformitate cu prevederile Decretului-lege 115/1938.
Contractul de credit nr. 21 din 28 februarie 2000 a fost modificat prin mai multe acte adiţionale chiar dacă şi aceste acte adiţionale se referă la contractul nr.20 aşa cum s-a arătat mai sus, nu există două contracte nr. 20 şi nr. 21 din 28 februarie 2000 ci doar un singur contract înregistrat în evidenţele bancare nu cu nr. 20 avut la data încheierii ci cu nr. 21. Evident că această modificare a numărului contractului a fost făcută unilateral de către SC B.P. SA Turda însă nu este de natură a conduce prin ea însăşi la nulitatea contractului atât timp cât părţile erau în cunoştinţă despre obiectul contractului de credit şi despre clauzele acestuia.
Prin actul adiţional nr. 2 din 28 februarie 2000 încheiat între SC A. SRL şi SC B.P. SA s-a acordat suplimentar credit pentru finanţarea culturii agricole în sumă de 200 milioane lei rezultând credite totale în sumă de 1.200.000.000 lei. În calitate de giranţi au semnat actul M.R. şi M.R.
Acesta a fost motivul încheierii unui nou contract de garanţie menţionat mai sus contractul nr. 2398 din 16 mai 2000.
Prin actul adiţional nr. 1 din 15 martie 2000 anexă la contractul de credit nr. 21 din 28 februarie 2000 s-a acordat suplimentar societăţii A. SRL un credit de 300 milioane lei rezultând credite totale în valoare de 1 miliard.
Deşi s-a menţionat că garantarea acestui credit este făcută prin ipotecile constituite prin contractele de garanţie menţionate, contractul a fost semnat doar de reprezentantul băncii şi al societăţii comerciale. Prin actul adiţional nr. 3 din 15 decembrie 2000 încheiat între SC A. SRL şi SC B.P. SA s-a aprobat prelungirea termenului final de rambursare a creditului în valoare de 1.200.000.000 lei, acest act adiţional fiind semnat de toţi giranţii respectiv de R.I., R.M., M.R., N.R.C., D.M., C.S.N., T.L.M., care au consimţit la garantarea creditului. Astfel, creditul aprobat iniţial la 28 februarie 2000 de 700 milioane lei, suplimentat cu 200 milioane lei prin actul adiţional nr. 2 cu încă 300 milioane lei cu actul adiţional nr. 1 a fost prelungit cu actul adiţional nr. 3.
La data de 10 decembrie 2001 a fost încheiat actul adiţional nr. 4 care a specificat transformarea creditului acordat prin contractul 21/2000 în sumă totală de 1.200.000.000 lei din credit agricol în credit pe afacere, contractul fiind semnat de toţi giranţii mai sus menţionaţi care au înţeles să continue garantarea creditului chiar şi în ipoteza transformării formei de creditare.
Ulterior, la data de 14 decembrie 2001 a fost aprobat creditul de 1.200.000.000 lei prin hotărârea 143 din 14 decembrie 2001 a Comitetului de credite încheindu-se ca o nouă formă a aceluiaşi contract de credit prelungit şi majorat şi transformat prin actele adiţionale arătate iar acum aprobat prin hotărârea comitetului de credite şi semnat de către reprezentanţii băncii ai societăţii comerciale şi de către giranţi.
S-a apreciat de către instanţa de apel că expertiza contabilă efectuată este în concordanţă cu contractul de credite şi cu actele adiţionale încheiate rezultând că persoana juridică creditată nu a achitat în întregime creditul acordat de bancă rezultând prin urmare că nu a avut loc o restituire a creditului acordat. Expertiza a menţionat un credit de 1.181.496.970 lei şi o dobândă în sumă de 1.041.488.391 lei şi o dobândă penalizatoare de 71.992.561 lei, sumele fiind menţionate în lei noi.
În urma solicitării Curţii de Apel s-a menţionat de către bancă că pentru creditul acordat SC A. SRL de 1.200.000.000 lei a fost achitat la data de 28 ianuarie 2002 suma de 52.939,050 lei iar ca plată făcută în extrabilanţ la data de 8 iulie 2005 suma de 76.022,20 lei. Acestea raportate la expertiza efectuată confirmă transformarea creditului pe agricultură în creditul pe afaceri cu ataşarea dobânzii aferente neplătite.
Potrivit art. 1800 alin. (1) pct. 1 ipotecile se sting prin stingerea obligaţiei principale respectiv prin plata creditului consimţit de creditor şi acceptat de garanţi. Obligaţia principală aşa cum s-a arătat nu a fost stinsă prin plata deoarece există o diferenţă de credit neachitată.
Stabilind că ipoteca nu a fost stinsă prin stingerea obligaţiei principale s-a analizat dacă prin efectul actului adiţional nr. 4 din 10 decembrie 2001 şi respectiv prin contractul 21 din 14 decembrie 2001 nu a fost novată obligaţia veche într-o nouă obligaţie pentru a se da curs prevederilor art. 1134 şi art. 1137 C. civ. referitor la efectul extinctiv al privilegiilor şi creanţei vechi.
Pentru a ne afla în ipoteza novaţiei, instanţa de apel a verificat dacă prin aceste acte s-a schimbat un element structural al raportului de obligaţii şi anume, dacă prin înlocuirea creditului agricol în credit de afacere subiectele raportului obligaţional au procedat la înlocuirea obligaţiei vechi garantate prin contractele de garanţie şi ipotecă şi le-au înlocuit cu o obligaţie nouă.
S-a reţinut, în primul rând, că obiectul obligaţiei nu a fost schimbat deoarece obiectul contractului este de a se plăti creditul acordat împreună cu dobânzile şi penalităţile aferente iar pentru garanţi de a fi ţinuţi responsabili odată cu debitorul raportului obligaţional până la concurenţa sumei stabilită în contractul de garanţie şi constituire a ipotecii. S- mai observat că modificările survenite nu afectează existenţa sau fiinţa obligaţiei respective pentru a stinge şi garanţiile care le însoţesc ci din contră, sunt de natură a menţine obligaţia menţinând şi toate efectele, garanţiile şi accesoriile acestora.
Prin urmare, semnând actul adiţional şi noul contract şi înţelegând să îşi menţină garanţiile date cu atât mai mult obligaţia nu a fost înlocuită ci garantată de către reclamanţi, astfel nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1128 pct. 1 C. civ.
Singura ipotecă care a fost stinsă este cea garantată prin contractul de garanţie imobiliară nr. 1032 din 24 februarie 2000 care s-a stins prin procedura prevăzută de art. 1801 şi urm. C. civ. imobilul fiind liberat de privilegiile şi ipotecile grevate întrucât prin protocolul din 7 iulie 2005 garanţii ipotecari au achitat suma pentru care a fost constituită ipoteca.
De asemenea, obiectul acţiunii aşa cum a rezultat din toată această expunere este o acţiune comercială neevaluabilă în bani, sens în care nu este aplicabil art. 111 C. proc. civ. şi nu este necesară procedura prealabilă prev. de art. 720/1 C. proc. civ., acţiunea nefiind inadmisibilă şi raportat la datele indicate în actele menţionate şi momentul înregistrării acţiunii, ea nu este nici prescrisă, nefiind împlinit termenul de 3 ani prev. de Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs reclamanţii R.I., R.M., M.R. şi R.M.C.
Prin motivele de recurs, recurenţii au înţeles sa solicite admiterea recursului pentru următoarele trei motive: 1. necompetenta materiala a judecătorilor care au judecat cauza in apel raportat la faptul ca doi dintre aceştia sunt judecători ai secţiei de contencios administrativ si nu ai secţiei comerciale; 2. casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel si in consecinţa menţinerea in parte a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, cu modificarea acesteia in parte, in ceea ce priveşte cheltuielile de judecata a recurenţilor-reclamanţi; 3. urmare a admiterii recursului pe fondul cauzei, instanţa de recurs sa dispună casarea cu trimiterea spre rejudecare a cauzei.
Temeiul de drept pe care recurenţii l-au invocat in promovarea acestui recurs este cel prevăzut la art. 304, pct. 1, 5, 8 si 9 C. proc. civ. , deşi din motivele expuse pe larg nu se pot desprinde care forme de procedura au fost încălcate, in ce sens instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori interesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, in ce sens hotărârea pronunţata este lipsita de temei legal sau ce norme juridice au fost încălcate ori greşit interpretate.
Recurenţii s-au limitat la expunerea amănunţita a tuturor motivelor de fond.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică: completul de judecata a fost legal alcătuit, întrucât potrivit Organizării Curţii de Apel Cluj, litigiile comerciale sunt repartizate secţiei mixte denumita Secţia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal, alcătuirea acesteia fiind in deplin acord cu dispoziţiile art. 35 din Legea 304/2004 republicata.
In condiţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanţa nu ar fi fost alcătuita potrivit dispoziţiilor legale atunci când: completul de judecata nu a fost compus cu numărul de judecători prevăzut de lege pentru pricina respectiva; completul de judecata nu a fost constituit cu toate organele si persoanele cerute de lege (grefier, procuror, etc.); judecătorii nu aveau dreptul sa facă parte din complet pentru ca erau incompatibili ori fusese admisa cererea de abţinere sau recuzare.
Totuşi, in situaţia de fata, motivele invocate de recurenţi nu se încadrează in limitele doctrinare si jurisprudenţiale mai sus expuse.
Excepţia cu privire la „necompetenta materiala a judecătorilor", nu are reglementare si pe cale de consecinţa trebuie respinsă.
Referitor la ce de-a doua critică, Înalta Curte apreciază nu subzista temeiuri juridice care sa susţină casarea hotărârii pronunţata de instanţa de apel, întrucât apelurile formulate au fost analizate sub toate aspectele.
Din considerentele deciziei recurate, expuse pe larg în cele ce preced, rezulta fără echivoc faptul ca in cauza s-a administrat un probatoriu complex, inclusiv expertiza contabila din al cărei conţinut s-a reţinut faptul ca societatea comerciala A. SRL nu si-a îndeplinit obligaţia de rambursare a sumelor împrumutate, asumata prin contractul de credit (contract asupra căruia părţile au convenit o serie de modificări).
Mai mult, se poate observa ca instanţele s-au încadrat in limitele rejudecării.
Referitor la cea de-a treia critică, şi acesta se impune a fi respinsă. Prin motivele de recurs, recurenţii fac o noua expunere a fondului cauzei, neraportându-se in mod concret la motivele de recurs cuprinse la art. 304 C. proc. civ. , (in condiţiile in care disp art. 3041, nu sunt aplicabile in cazul de fata, Decizia atacata fiind pronunţata in apel).
Pentru a răspunde insa si motivelor de fond, se va reţine că îndrumarul de casare in vederea suplimentarii probaţiunii, dispus de instanţa suprema in temeiul disp art. 315, alin. (1) C. proc. civ. au fost respectate in totalitate. Fără a se reveni asupra derulării faptice a contractelor de credit si a actelor adiţionale, acestea fiind prezentate detailat in motivarea deciziei atacate expusă în cele ce preced, concluzia juridica trasa de instanţa de apel, fiind total pertinenta si legală.
Întregul probatoriu din dosar a fost administrat de intimată, mai mult, s-a afirmat si se afirma ca actele depuse si existente in original la dosarul cauzei constând in contractele de credit sunt falsificate si ca nu coincid cu actele semnate de recurenţii reclamanţi. In atare condiţii s-a solicitat atât instanţei de fond cât şi instanţei de apel sa dispună prezentarea actelor pe care le deţin, pentru a putea verifica veridicitatea actelor depuse de subscrisa societate. Aceştia nu au înţeles sa îşi probeze susţinerile (deşi obligaţia probei incumba reclamanţilor) şi sa prezinte o contraproba a actelor depuse de intimată in probaţiune, motiv pentru care se poate aprecia, chiar, că întreaga acţiune este promovata cu rea credinţa.
Faţă de aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanţii R.I., R.M., M.R. şi R.M.C. împotriva deciziei civile nr. 198 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii R.I., R.M., M.R. şi R.M.C. împotriva deciziei civile nr. 198 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 657/2010. Comercial → |
|---|
