ICCJ. Decizia nr. 718/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 718/2010

Dosar nr. 9124/1/2009

Şedinţa publică din 23 februarie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 23/C din 22 aprilie 2009 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Mureş în baza art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa, s-a respins contestaţia formulată de E.P., în calitate de administrator special şi creditor împotriva raportului din 17 noiembrie 2008 întocmit de administratorul judiciar F.C. IPURL pe seama debitoarei SC N. SA Sighişoara, aflată în reorganizare judiciară.

Prin Decizia nr. 903 R din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, a constatat nulitatea recursului declarat de SC N. SA Sighişoara împotriva evocatei încheieri.

Împotriva deciziei a declarat recurs debitoarea SC N. SA Sighişoara, criticând-o pentru nelegalitate.

Potrivit art. 299 C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

Cum Decizia atacată cu recurs a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, prezentul recurs este, în raport de textul legal mai sus menţionat, inadmisibil.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte faţă de art. 299 C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de debitoarea SC N. SA Sighişoara prin administrator special E.P. împotriva deciziei nr. 903 R din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 718/2010. Comercial