Evacuare societate comercială din imobil ocupat fără titlu
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4313/2010
Dosar nr. 3358/1/2010
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii P.M., C.E.M. şi I.D.I. prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti. secţia a VI-a comercială, au solicitat evacuarea pârâtelor SC C.D.S. SRL şi C.A.D. din imobilul situat în Bucureşti, ocupat fără titlu.
Prin sentinţa comercială nr. 12507 din 4 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea reclamanţilor şi în consecinţă s-a constatat nevalabilitatea contractului de comodat autentificat din 20 mai 2002 şi a actului adiţional nr. 1 din 19 mai 2005. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea reconvenţională a pârâtei C.A.D., ca neîntemeiată.
În motivarea acestei sentinţe tribunalul a constatat că primul capăt de cerere (evacuarea) a rămas fără obiect întrucât pârâtele au fost evacuate silit în anul 2008.
Totodată s-a reţinut că acţiunea în revendicare a reclamanţilor P.M., C.E.M. şi I.D.I. în contradictoriu cu pârâţii C.C.P. şi Municipiul Bucureşti prin Primar General a fost admisă şi reclamanţii au devenit în mod definitiv şi irevocabil proprietari asupra imobilului, conform sentinţei civile nr. 448 din 18 ianuarie 2006 a Judecătoriei Sector 2. Contractul de comodat autentificat din 20 mai 2002 şi actul adiţional din 19 mai 2005 au fost încheiate înainte de clarificarea situaţiei juridice a imobilului, în baza titlului pe care comodanţii îl aveau de la SC A.C. Societate în nume colectiv. Dacă transmiţătorul dreptului de proprietate către comodanţi nu avea un titlu mai bine caracterizat decât al reclamanţilor, atunci nici prerogativa de folosinţă dată gratuit prin comodat nu putea fi oferită în mod valabil.
S-a apreciat că, dată fiind înlăturarea titlului comodanţilor C. de către titlul reclamanţilor, comodanţii nu puteau încheia în mod valabil contractul de comodat, deoarece nu aveau folosinţă legitimă. Chiar dacă pârâta C.A. nu figurează în dispozitivul sentinţei nr. 448 din 18 ianuarie 2008 a Judecătoriei Sector 2 şi ar putea afirma că în ceea ce o priveşte putea să cedeze gratuit folosinţa, totuşi, aceasta deţinea un drept indiviz cu soţul său C.C., drept pe care l-a pierdut în acelaşi moment în care s-a dispus în mod definitiv obligarea soţului său de a lăsa imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor.
Cât priveşte cererea reconvenţională, s-a constatat că pârâta reclamantă C.A. nu a precizat cuantumul pretenţiilor şi nici nu a depus probe în susţinerea acestora.
S-a apreciat că pârâta SC C.D.S. SRL are calitate de comodatar, iar drepturile sale derivate din dreptul de folosinţă al comodanţilor Costache sunt afectate de aceeaşi nelegitimitate pe care o avea titlul lor şi pe cale de consecinţă, nici aceasta nu mai are drepturi de folosinţă asupra imobilului.
Apelul declarat de pârâţii C.A.D., C.P.C. şi SC C.D.S. SRL împotriva sentinţei tribunalului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 88 din 18 februarie 2010, reţinându-se, în esenţă, că pârâţii, deşi au cunoscut situaţia incertă şi litigioasă a imobilului, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare şi ulterior au acordat dreptul de folosinţă asupra imobilului în baza contractului de comodat societăţii comerciale cu asociat unic - apelantul C.C.
Contractul de comodat a fost încheiat de către pârâţi în dispreţul legii şi cu scopul vădit de eludare a dispoziţiilor legale, respectiv pentru a beneficia de dreptul de folosinţă a imobilului prin intermediul societăţii comerciale, al cărui asociat unic este apelantul C.C.
Împotriva deciziei instanţei de apel pârâţii C.C.P., C.A.D. şi SC C.D.S. SRL Bucureşti au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.
În susţinerea acestui motiv recurenta a expus situaţia de fapt după care şi-a exprimat punctul său de vedere în legătură cu soluţiile ambelor instanţe pe care le consideră netemeinice şi nelegale.
În motivarea aspectelor de nelegalitate pârâţii au susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 480, 481 C. civ., art. 44 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Astfel, susţine recurenta, decizia recurată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a tuturor dispoziţiilor legale care reglementează şi garantează exercitarea dreptului de proprietate. În argumentarea acestor susţineri recurenţii au arătat că documentul eliberat de Judecătoria Sectorului 2 atesta că vânzătorul este proprietarul imobilului ce urma a fi înstrăinat şi că acesta nu era grevat de sarcini, ipoteci sau servituţi ori notat vreun litigiu privitor la dreptul de proprietate asupra imobilului.
Imobilul în litigiu a fost revendicat de către reclamanţi pe calea dreptului comun prin compararea de titluri în procesul care s-a purtat numai cu unul dintre proprietari, respectiv C.C.P., după încheierea actului autentificat la data de 2 iunie 2000.
Totodată, susţin recurenţii, instanţa de apel a apreciat greşit că au fost încălcate prevederile art. 948 C. civ., întrucât la data când a fost încheiat contractul de comodat pârâţii C. erau titularii unui drept de proprietate asupra imobilului din litigiu a cărui valabilitate nu era contestată de reclamanţi, iar dreptul de proprietate era intabulat în C.F.
De altfel, susţin recurenţii, pârâta C.A.D. este în continuare titulara dreptului de proprietate înscris în C.F. în baza unei hotărâri judecătoreşti, rămasă irevocabilă, iar instanţa de apel a ignorat dreptul de proprietate al pârâţilor constatând nelegalitatea contractului de comodat înainte de a se fi dispus definitiv şi irevocabil restituirea în natură către reclamanţi a imobilului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimaţii reclamanţi răspunzând criticilor din recurs au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârilor instanţei de fond şi apel ca temeinice şi legale.
Recursul este nefondat.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurentă vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii. Dintre aceste ipoteze, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 480, 481 C. civ., art. 44 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 480 C. civ., dreptul de proprietate este definit ca dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, art. 481 prevede că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”, Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire (C. civ. art. 475, 480, 597, 616), iar conform art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică şi juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional .
Raportând dispoziţiile art. 480-481 C. civ. la situaţia de fapt din prezenta cauză se constată că pârâţii nu deţin un titlu de proprietate legitim asupra imobilului, fapt constatat corect de ambele instanţe, întrucât reclamanţii au devenit definitiv şi irevocabil proprietari asupra imobilului din litigiu prin sentinţa civilă nr. 448 din 18 ianuarie 2006 a Judecătoriei Sectorului 2. Astfel că susţinerile recurenţilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 480-481 C. civ. nu pot fi reţinute întrucât nu le-a fost încălcat dreptul de proprietate.
Pretinsa încălcare a art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil şi încălcarea dreptului la apărare este nefondată întrucât nu s-a arătat care dispoziţii din legislaţia internă au fost încălcate în legătură cu dreptul său la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.
De altfel, din analiza actelor dosarului s-a constatat că recurenţii au beneficiat de apărare iar probele administrate în cauză au fost supuse dezbaterilor părţilor.
Cât priveşte critica privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 948 C. civ., se constată că este nefondată. Din motivarea explicită şi argumentele aduse în sprijinul soluţiei rezultă că s-au respectat circumstanţele cauzei şi că au fost analizate motivele de fapt şi de drept care s-au invocat, instanţa referindu-se expres la dispoziţiile legale aplicabile la momentul încheierii contractului de comodat.
Susţinerea recurenţilor conform căreia pârâta C.A.D. este în continuare titulara dreptului de proprietate înscris în C.F. este nefondată întrucât aşa cum a reţinut şi instanţa de apel nelegalitatea contractului de comodat derivă din încheierea sa cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. privind cauza licită.
Faţă de cele ce preced nu se poate reţine că dispoziţiile legale analizate în conformitate cu motivul de nelegalitate examinat au fost greşit aplicate şi că nu fundamentează soluţia din punct de vedere juridic, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii C.C.P., C.A.D. şi SC C.D.S. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 88 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← Restituirea cauţiunii depusă în dosarul de apel. Restituire... | Reziliere contract de închiriere. Evacuare chiriaș din imobil → |
|---|
