Prescripție cerere în pretenţii formulată de asigurător împotriva asiguratului
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4311/2010
Dosar nr. 162/1/2010
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13778 din 12 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 22877/3/2007 au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei teritoriale şi a autorităţii de lucru judecat, fiind admisă excepţia prescripţiei extinctive şi pe cale de consecinţă, a fost respinsă ca fiind prescrisă cererea formulată de către reclamanta SC R.A.I. SA în contradictoriu cu pârâta SC F.R. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauză a fost sesizată cu o cerere în pretenţii formulată de asigurător împotriva asiguratului, cerere întemeiată pe un contract de asigurare încheiat între părţi, nefiind vorba de o cerere în despăgubiri introdusă de persoana păgubită. Astfel, reglementarea din alin. (2) al art. 11 C. proc. civ. referitoare la nulitatea absolută a unei clauze de alegere a competenţei teritoriale nu este aplicabilă în speţă, deoarece cererea dedusă judecăţii nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 11 C. proc. civ. Pentru aceste motive a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale.
Sub aspectul excepţiei autorităţii de lucru judecat s-a reţinut că în speţă nu există tripla identitate de elemente cerută de dispoziţiile art. 1201 C. civ., respectiv părţi, obiect şi cauză, întrucât obiectul cereri de faţă este distinct de cel al cererii care a fost soluţionată de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 1532 din 28 iunie 2006 a secţiei comerciale şi de contencios administrativ.
În ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive, tribunalul a apreciat că în cauză, prescripţia dreptului de a cere executarea silită a început să curgă doar pentru pretenţiile admise de Curtea de Apel Ploieşti. Pentru a fi operat întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din Decret în ce priveşte pretenţiile care fac obiectul cauzei de faţă, ar fi fost necesar ca reclamanta să fi introdus, iar instanţa să fi admis în mod irevocabil, o cerere având ca obiect aceleaşi pretenţii ca şi cele din cauza de faţă, situaţie în care ar fi operat autoritatea de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal, motivat, reclamanta SC R.A.I. SA, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în motivele de apel faptul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantei SC R.A.I. SA este prescrisă extinctiv, întrucât până la data de 28 iunie 2005, conform art. 6 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 a operat una din cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive, prin introducerea cererii în justiţie de către reclamantă, admisă prin Decizia nr. 1532 din 28 iunie 2005 de către Curtea de Apel Ploieşti.
SC F.R. SA a formulat atât întâmpinare cât şi cerere de aderare la apelul declarat de către reclamantă, prin care s-a solicitat în temeiul art. 293 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ca în situaţia în care se va admite apelul principal, să fie admisă şi cererea de aderare la apel motivat de faptul că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâtă.
S-a invocat că sunt îndeplinite cerinţele legale privind admisibilitatea acestei excepţii, întrucât pretenţiile formulate de reclamanta SC R.A.I. SA prin cererea depusă la Tribunalul Bucureşti la data de 19 iunie 2007, au făcut obiectul unor cereri anterioare soluţionate în defavoarea sa în mod irevocabil şi că raportul dintre aceste cereri îndeplineşte condiţiile impuse de art. 1201 C. civ., existând identitate de obiect, părţi şi cauză.
Prin Decizia comercială nr. 492 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială, s-a respins ca nefondat atât apelul declarat de SC R.A.I. SA Bucureşti cât şi apelul declarat de SC F.R. SA Craiova.
Pentru a se pronunţa astfel Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în principal că:
Din Decizia nr. 1532/2005 a Curţii de Apel Ploieşti rezultă că a fost admisă acţiunea introductivă aşa cum a fost precizată în primul ciclu procesual privind cuantificarea sumei pretinse la nivelul de 5.299.429,64 dolari SUA, acordată cu titlu de despăgubiri, iar cererea precizatoare formulată în al doilea ciclu procesual de către reclamantă, care avea ca şi capăt 2 de cerere - pretenţii pentru penalităţi de întârziere după data de 31 martie 2001 - 31 august 2002 şi în continuare până la data plăţii efective, a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect. Întrucât apelanta reclamantă a renunţat în mod expres la judecata ei.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (2) din Decret, asupra dreptului la acţiune pentru penalităţi contractuale a operat prescripţia extinctivă, conform acestui text legal, prescripţia nefiind întreruptă dacă cel care a făcut iniţial cererea, a renunţat la ea.
Ulterior pronunţării Deciziei nr. 1532/2005 a Curţii de Apel Ploieşti, apelanta reclamantă a mai înregistrat 3 cereri de chemare în judecată împotriva pârâtei, care au avut ca obiect izvorul obligaţiilor solicitate a fi executate, şi anume contractul din 1997, cauze soluţionate prin hotărâri de perimare şi de anulare, încadrându-se în dispoziţiile alin. (2) al art. 16 din Decretul nr. 167/1958. În acest sens, trebuie menţionate sentinţa comercială nr. 1134 din 30 ianuarie 2007 irevocabilă prin nerecurare (prin care s-a constatat perimarea cererii); sentinţa comercială nr. 1092 din 26 ianuarie 2007, irevocabilă prin nerecurare (s-a constatat perimarea cererii) şi sentinţa comercială nr. 40 din 16 martie 2006, irevocabilă prin nerecurare, prin care cererea s-a anulat ca fiind insuficient timbrată.
Nefondate sunt şi criticile apelantei pârâta SC F.R. SA în cauză neoperând excepţia autorităţii de lucru judecat, potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ., neexistând tripla identitate de elemente, respectiv obiect, părţi şi cauză, întrucât obiectul cererii de faţă este diferit de obiectul cererii care s-a soluţionat de către Curtea de Apel Ploieşti, cum corect s-a reţinut şi de prima instanţă.
Nefondate sunt şi criticile apelantei pârâte în sensul că ar opera autoritatea de lucru judecat raportat şi la soluţiile date prin sentinţele comerciale nr. 40/2006 a Curţii de Apel Bucureşti nr. 1092/2007 a Tribunalului Bucureşti şi nr. 1134 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, irevocabile prin nerecurare, întrucât în prima situaţie, cererea s-a anulat ca insuficient timbrată, iar în celelalte două, s-a constatat perimată.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 492 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială, a declarat recurs SC R.A.I. SA Bucureşti invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că: 1. în mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că termenul de prescripţie nu a fost întrerupt prin introducerea acţiunii prin care s-a constatat rezilierea contractului din 24 decembrie 1997; 2. instanţa de apel a aplicat greşit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 158/1967 republicată în sensul că a considerat că nu a operat întreruperea pe motivul că s-ar fi renunţat la cererea de chemare în judecată întrerupătoare de prescripţie.
Intimata SC F.R. SA Craiova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârea atacate ca fiind temeinică şi legală.
Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune având un obiect patrimoniul se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 care derogă de la termenul general de prescripţie, termenul de prescripţie în raporturile care izvorăsc din asigurare este de 2 ani.
Pretenţiile din prezenta cauză reprezintă debite (100.000 dolari SUA debit pentru plata primelor de asigurare R.N.P. compus din debit şi penalităţi contractuale, pentru perioada 21 martie 2001 şi 20 iunie 2007, data introducerii cererii; dobânzi contractuale aferente capătului 1 de cerere, calculate de la data scadenţei fiecărei rate şi până la data sesizării instanţei, sumă estimată la 100.000 dolari SUA; dobânzi contractuale, aferente capătului 1 de cerere, de la data sesizării instanţei şi data plăţii efective, solicitate în baza contractului de asigurare pentru riscul de neplată din 1997, reziliat prin Decizia nr. 1532/2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Faţă de momentul naşterii dreptului subiectiv invocat respectiv 21 martie 2001 şi data introducerii cererii de chemare în judecată 20 iunie 2007 rezultă că dreptul material la acţiune s-a prescris prin trecerea unui termen mai mare de 2 ani.
În prezenta cauză nu operează întreruperea cursului prescripţiei potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 aşa cum susţine recurenta-reclamantă deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse de articolul menţionat. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj necompetent. Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată ori dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.
Este de reţinut că din Decizia nr. 1532/2005 a Curţii de Apel Ploieşti rezultă că a fost admisă acţiunea introductivă aşa cum a fost precizată în primul ciclu procesual privind cuantificarea sumei pretinse la nivelul de 5.299.429,64 dolari SUA, acordată cu titlu de despăgubiri, iar cererea precizatoare formulată în al doilea ciclu procesual de către recurenta-reclamantă care avea ca un capăt de cerere - pretenţii pentru penalităţi de întârziere pentru perioada 31 martie 2001 - 31 august 2002 şi în continuare până la data plăţii efective a fost respinsă ca rămasă fără obiect întrucât recurenta reclamantă a renunţat la judecarea acesteia (filele 16-17 din Decizia nr. 1532/2005 sau filele 38, 39 din Dosarul nr. 22877/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială).
Cu alte cuvinte, potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 asupra dreptului la acţiune pentru penalităţi contractuale a operat prescripţia extinctivă, aceasta nefiind întreruptă prin efectuarea cererii de renunţare la judecata capătului de cerere referitor la penalităţile contractuale.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte va înlătura cele două critici ale Deciziei nr. 492 din 19 noiembrie 2009 cu privire la greşita aplicare a art. 16 alin. (1) lit. b) şi a art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi în consecinţă în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în funcţie de situaţia de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.A.I. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 492 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← Reziliere contract de închiriere. Evacuare chiriaș din imobil | Pronunţare hotărâre care să ţină loc de act de vânzare cumpărare → |
|---|
