ICCJ. Decizia nr. 1000/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1000/2011
Dosar nr. 9859/1/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 773 din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Bacău, secţia comercială, învestit de Curtea de Apel Bacău prin sentinţa nr. 19 din 2 octombrie 2007 în regulator de competenţă, a respins acţiunea promovată de reclamanta SC O. ROMÂNIA SA Bucureşti, în faliment în contradictor cu pârâta SC W.M.W. SRL Bacău având ca obiect revendicare imobile şi restituire fructe, ca neîntemeiată.
Judecătorul fondului a reţinut că reclamata nu a făcut dovada conform art. 1169 C. civ. a dreptului său de proprietate asupra bunurilor imobile revendicate, teren şi hală, situaţie în care la nivelul anului 1991 aportul său în natură la constituirea societăţii a constat într-un drept de folosinţă asupra respectivelor imobile, nu într-un drept de proprietate.
În acest sens s-a invocat şi Decizia curţii de apel din dosarul de faliment care a reţinut că lichidatorul judiciar nu este îndreptăţit să scoată la vânzare imobilul în cauză întrucât nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar, opoziţia intimatei la vânzare fiind admisă.
În contra sentinţei a declarat apel reclamanta, criticile sale vizând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia prin raportare la prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 65 din Legea nr. 31/1990 şi probele administrate în cauză.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, prin Decizia nr. 65 din 9 septembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Cu privire la situaţia de fapt, instanţa de apel a reţinut că aportul apelantei la constituirea societăţii SC O. ROMÂNIA SA din 16 august 1990 a constat într-un aport în natură constituit de maşini şi utilaje şi spaţiul necesar montaj – depozitare de 1200 mp.
Conform statutului, în caz de dizolvare a societăţii sau de retragere asociat, bunurile aportate revin asociaţilor.
Cum din actele constitutive ale societăţii nu rezultă că reclamanta a aportat dreptul de proprietate asupra terenului, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cadrul procedurii falimentului în care societatea a intrat din 2003, prin hotărârea curţii de apel s-a admis opoziţia intimatei şi s-a exceptat de la vânzare imobilul revendicat cu motivarea că acesta nu este proprietatea reclamantei, instanţa de apel a confirmat soluţia fondului şi a respins apelul ca nefondat.
Instanţa de apel fără a reţine autoritatea de lucru judecat în condiţiile art. 1201 C. civ., a dat eficienţă prezumţiei indusă de art. 1200 alin. (4) C. civ. cât şi prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la data constituirii societăţii şi prevederilor art. 6 pct. 5 din Statut, în contextul probelor administrate.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare, în esenţă, aduce criticile care urmează:
- considerentele deciziei atacate nu răspund la apărările formulate neîntrunind condiţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi nici ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ. ;
- greşit s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, în contradicţie cu probele administrate;
- aportul în natură la capitalul social s-a făcut la data la care intimata era proprietara bunurilor în speţă iar neprevederea unei anumite modalităţi de aportare implică conform art. 65 din Legea nr. 31/1990 transmiterea în proprietatea societăţii a bunurilor aportate;
- prin probele administrate recurenta a făcut dovada calităţii de proprietar asupra halei de 1200 mp în timp ce pârâta nu a făcut o atare dovadă.
Excepţia tardivităţii pusă în discuţia părţilor de către instanţă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată în raport de prevederile art. 301 C. proc. civ. şi de art. 104 C. proc. civ. în raport de data comunicării deciziei instanţei de apel: 28 octombrie 2010 şi data trimiterii poştale 12 noiembrie 2011, recursul fiind declarat în termenul de 15 zile prevăzut de textul de lege evocat.
Recursul nu este fondat.
1. Se impune mai întâi precizarea că, potrivit art. 304 C. proc. civ. , partea introductivă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere instanţei de recurs numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii atacate, limitativ enumerate de acest articol.
Ca atare, stabilirea situaţiei de fapt de către instanţă, pe baza aprecierii probelor administrate, pe larg descrisă şi criticată de reclamantă prin raportare la înscrisurile care fac dovada calităţii sale de proprietar, exced controlului de legalitate la care este îndrituită instanţa de recurs, şi, prin urmare, criticile cu acest obiect nu vor fi examinate.
2. Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că Decizia recurată este motivată în fapt şi în drept, cu respectarea cerinţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., că nu conţine motive contradictorii şi nici străine de natura pricinii, criticile în susţinerea acestui motiv nefiind fondate.
3. În ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304.8 C. proc. civ., se constată că acesta a fost formal invocat deoarece obiectul acţiunii deduse judecăţii îl formează revendicarea unor bunuri imobile iar nu un act juridic a cărei greşită interpretare să-i schimbe natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
4. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se raportează la prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ., art. 1201 C. civ. şi art. 65 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ. „Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri".
Din verificarea deciziei recurate şi a încheierilor premergătoare nu se constată încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor citate, critica cu acest obiect nefiind, de altfel, concretizată.
Cât priveşte autoritatea de lucru judecat, este de observat că litigiul dedus judecăţii nu a fost rezolvat pe calea excepţiei autorităţii de lucru judecat. Dimpotrivă, în considerentele deciziei se arată că, deşi nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. nefiind întrunite, totuşi nu se poate face abstracţie de hotărârea curţii de apel care, în cadrul procedurii falimentului, a admis opoziţia intimatei şi a exceptat de la vânzare imobilul revendicat de reclamantă stabilind că acesta nu este proprietatea debitoarei, dând astfel eficienţă prezumţiei de adevăr ataşată unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în care atât recurenta cât şi intimata au avut calitatea de parte şi care îi este opozabilă: res judicata pro veritate habetur.
Cu privire la incidenţa art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 care dispune că în lipsa de stipulaţie contrară bunurilor constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului, (fostul art. 35 din lege în prezent abrogat) este de observat că acest text de lege reglementează momentul la care dreptul de proprietate asupra bunurilor aportate cu acest titlu devin proprietatea societăţii, numai că pe baza probelor administrate a căror apreciere este atributul exclusiv al instanţei devolutive, aceasta a stabilit că titlul cu care bunurile au fost aportate de pârâtă nu este dreptul de proprietate ci de folosinţă raportându-se şi la prevederile art. 6 pct. 5 din Statut care au reglementat posibilitatea restituirii bunurilor aportate constituitorilor în caz de dizolvare a societăţii sau de retragere a asociatului din societate, argument consolidat şi prin hotărârea judecătorească de admitere a opoziţiei pârâtei cu privire la exceptarea acestui bun imobil de la vânzare în procedura falimentului în care se află recurenta.
În concluzie, faţă de cele ce preced, Înalta Curte raportat la motivele de nelegalitate invocate: art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O. ROMÂNIA SA prin lichidator judiciar R.V.A. I.S.S.P.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 65 din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 276/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1009/2011. Comercial → |
|---|
