ICCJ. Decizia nr. 1025/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1025/2011
Dosar nr. 5644/1/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că:
Prin sentinţa comercială nr. 9988 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S.A. SRL ca fiind lipsită de interes.
Totodată s-a disjuns cererea de intervenţie principală formulată de SC R.E. SRL pentru soluţionarea căreia s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 24 septembrie 2009
În considerente s-a reţinut că reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC S.E. SRL şi SC E.S. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună revocarea actului de cesiune încheiat între SC S.E. SRL şi SC E.S. SRL având ca obiect contractul de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA şi SC S.E. SRL şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 11 mai 2009 SC R.E. SRL a formulat cerere de intervenţie în favoarea reclamantei şi cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat admiterea acţiunii şi respectiv revocarea contractului de cesiune nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA şi SC S.E. SRL cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cu precădere, conform art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, tribunalul a apreciat că este întemeiată pentru considerentele următoare.
În justificarea interesului în promovarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este creditor al pârâtei S.C. S.E. S.R.L ca urmarea a cesionării creanţelor în sumă de 5.275.825.518 lei conform facturilor fiscale nr. 7414011 din 05 aprilie 2004 şi nr. 7414017 din 05 mai 2004, deţinute de SC R.E. SRL, prin contractul de cesiune de creanţă încheiat la data de 20 octombrie 2004, arătând că prin cesionarea de către pârâta debitoare S.C. S.E. SRL a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002, încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Craiova, aceasta este lipsită de venituri viitoare importante, care ar putea fi folosite pentru achitarea datoriilor pe care le are faţă de ea.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pe parcursul desfăşurării procesului pârâta SC S.E. SRL a intrat în faliment, iar creanţa reclamantei nu a fost înscrisă la masa credală, fiind considerată prescrisă.
Pentru promovarea unei acţiuni reclamantul trebuie să justifice un interes legitim, născut, actual, personal şi direct, iar această condiţie trebuie să existe nu doar la declanşarea procedurii judiciare ci şi pe tot parcursul procesului.
În speţa de faţă reclamanta nu a făcut dovada unui interes pentru promovarea prezentei acţiuni întrucât nu deţine o creanţă, certă, lichidă şi exigibilă, nefiind depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte că s-a întrerupt termenul de prescripţie pentru creanţa pretinsă.
Acţiunea revocatorie produce efecte numai între creditorul care a promovat acţiunea şi terţul dobânditor, actul fiind inopozabil creditorului, rămânând valabil însă între părţile contractante. De asemenea ca efect al admiterii acţiunii revocatorii actul este revocat numai în măsura prejudiciului suferit de creditor.
În speţa de faţă prin contractul de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat de SC S.E. SRL cu Consiliul Local al Municipiului Craiova, s-au stabilit drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi. Astfel Consiliul Local al Municipiului Craiova a pus la dispoziţia asocierii un teren în suprafaţă de 49,38 ha pe care SC S. SRL s-a obligat să construiască şi să gestioneze un depozit ecologic de deşeuri solide urbane şi să sigure prestarea serviciilor de post-monitorizare conform prevederilor legale.
De asemenea Consiliul Local al Municipiului Craiova s-a obligat să livreze prin serviciul public de salubritate, regiile autonome locale, societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate cantitatea anuală de deşeuri stabilită prin caietul spre depozitare, iar SC S.E. SRL să le depoziteze în schimbul unui tarif stabilit. In urma cesionării contractului de asociere mai sus menţionat, SC E.S. SRL a preluat drepturile dar şi obligaţiile SC S.E. SRL izvorâte din contractul de asociere.
Prin urmare, în cazul revocării contractului de cesiune, pârâta ar fi ţinută nu doar de executarea drepturilor, dar şi de îndeplinirea obligaţiile izvorâte din contractul de asociere. Or, prin sentinţa comercială nr. 715 din 12 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII- a comercială, s-a dispus în temeiul Legii nr. 85/2006 intrarea în faliment a pârâtei prin procedura simplificată, s-a constatat dizolvată societatea şi s-a numit lichidatorul judiciar, fiind ridicat dreptul de administrare al SC S.E. SRL, situaţie ce ar face ca pârâta să nu-şi poată îndeplini obligaţiile asumate şi obţinerea de venituri, întrucât urmare a intrării în faliment aceasta nu poate face decât actele şi operaţiunile prevăzute de Legea nr. 85/2006 pentru finalizarea procedurii de lichidarea.
În plus de la data cesionării contractului de asociere, prestaţiile la care s-a obligat pârâta SC S.E. SRL au fost executate pârâta S.C. E.S. S.R.L., chiar reclamanta afirmând că lucrările pentru finalizarea şi darea în folosinţă a primei celule a depozitului pe care s-a obligat să-1 construiască pârâta SC S.E. SRL au fost finalizate doar în proporţie de 90%, urmând ca, în viitor, aceasta să încaseze venituri importante.
In acest context instanţa de fond apreciază că sumele încasate de SC E.S. SRL pentru prestaţiile efectuate către Consiliul Local al Municipiului Craiova, ulterior cesionării contractului de asociere, nu se pot întoarce în patrimoniul SC S.E. SRL, deoarece revocarea contractului de cesiune nu produce nici un efect asupra raporturilor juridice stabilite între S.C. E.S. S.R.L. şi Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Având în vedere cele reţinute mai sus, tribunalul a apreciat că reclamanta nu justifică un interes actual, personal şi direct în prezenta cauză motivat nu numai de inexistenţa unei creanţe certe şi lichide şi exigibile, dar şi de lipsa folosului practic prin promovarea acestei acţiuni pentru că, chiar dacă ar exista o astfel de creanţă. în patrimoniul pârâtei nu se mai poate întoarce „bunul" (adică contractul de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Craiova) pentru că prestatoarea serviciului public a intrat în procedura insolvenţei, iar capacitatea acesteia este limitată la actele lichidării. Dacă se va presupune că iese din procedura insolvenţei, „bunul" tot nu va reveni pentru că prin hotărâre AGA asociaţii au dispus asupra lichidării voluntare, aceste fiind un alt motiv de încetare de drept a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002.
Practic, în oricare dintre ipoteze, revocarea în sine actului de cesiune, ce formează obiectul prezentei judecăţi, nu poate să determine nicicum readucerea în patrimoniul pârâtei a ..bunului (adică a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Craiova) şi pentru că Consiliul Local al Municipiului Craiova a ratificat prin acte administrative cesiunea, iar noul debitor al obligaţiei - SC E.S. SRL a executat contractul.
Chiar şi admiţând că „bunul" ar putea fi readus în patrimoniu, oricum efectele ar fi numai pentru viitor datorită naturii juridice a contractului de prestări servicii, anume unul cu executare succesivă.
Faţă de admiterea excepţiei în temeiul art. 55 C. proc. civ. tribunalul a disjuns cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC R.E. SRL formându-se un nou dosar cu termen de judecată la data de 24 septembrie 2009.
Prin Decizia comercială nr. 134 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta SC S.A. SRL şi apelanta SC R.E. SRL.
În ceea ce priveşte lipsa de interes a SC S.A. SRL, în susţinerea acţiunii, instanţa de apel a apreciat ca fiind temeinice şi legale argumentele primei instanţe.
In ceea ce priveşte motivele de apel potrivit cărora cesiunea contractului a generat starea de insolvabilitate a SC S.E. SRL prin lichidator judiciar, precum şi complicitatea la fraudă a SC E.S. SRL, Curtea de apel a constatat că această motivare reprezintă chestiuni ce ţin exclusiv de fondul cauzei, asupra cărora prima instanţă nu s-a pronunţat prin sentinţa nr. 9588 din 23 iunie 2009. Aşa fiind aceste motive exced controlului de legalitate pe care instanţa de apel trebuie să-1 efectueze cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei de interes.
Împotriva acestei decizii în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. a declarat recurs reclamanta SC S.A. SRL Brescia (fostă SC R. SRL) solicitând în principal, modificarea în tot a deciziei nr. 134 din 26 februarie 2010, în sensul admiterii apelului formulat de SC S.A. împotriva sentinţei comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 29745.01/3/200 şi, pe cale de consecinţă, respingerea excepţiei lipsei de interes al reclamantei invocată de intimatele-pârâte şi desfiinţarea sentinţei comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009.
In subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei nr. 134 din 26 februarie 2010 şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecare.
Înalta Curte, rezumând, reţine că recurenta a susţinut în cuprinsul celor 70 de paragrafe ale recursului următoarele:
În mod greşit ar fi constatat instanţa de apel lipsa interesului având in vedere faptul ca actul de cesiune a cărui revocare se solicita ar fi provocat starea de insolvenţă a debitoarei SC S.E. SRL, prin lipsa preţului, prin lipsirea de beneficii. sume din care recurenta pretinde ca si-ar fi putut îndestula createle in cadrul procedurii insolvenţei pentru ca in cadrul acestei proceduri s-ar putea restitui prestaţiile;
In mod greşit s-a apreciat ca revocarea actului nu ar fi posibila datorita imposibilităţii SC S.E. SRL a de a-si mai executa obligaţiile din contract, fiindcă nimic nu ar împiedica-o să realizeze o „simplă încasare";
Atât instanţa de apel, cât şi cea de fond nu ar fi intrat în cercetarea fondului pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor pentru promovarea acţiunii revocatorii ca sa poată retine ca temei al lipsei de interes, astfel încât nu ar fi putut să concluzioneze în sensul certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii creanţei. De asemenea, calitatea de creditor ar fi trebuit să fie reţinută, în opinia recurentei, faţă de faptul că S.A. a formulat o contestaţie împotriva respingerii cererii de înscriere a creanţei acestora la tabelul preliminar al SC S.E. SRL, contestaţie care, la momentul judecării prezentului recurs a fost admisă, instanţa dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii de către judecătorul sindic.
Se mai critică şi caracterul sumar al motivării instanţei de apel.
În concluzie, reluând criticile formulate şi în faţa instanţei de apel, recurenta a susţinut că are calitatea de creditor al SC S.E., iar interesul acesteia este pe deplin justificat. Actul de cesiune a provocat starea de insolvenţă a intimatei-pârâte SC S.E.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a motivării soluţiei pronunţate de instanţa de apel.
Deşi Curtea Europeană acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, totuşi, în jurisprudenţa sa s-a reţinut in mod constant faptul ca „art. 6 par. 1 din Convenţie obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cerc să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" - Hotărârea Ruiz Torija contra Spaniei.
Şi practica şi doctrina internă, dar chiar şi CEDO, sunt unanime în a accepta faptul că, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, în sensul dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca judecătorul să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor cu care sprijină acest capăt de cerere.
În speţă, considerentele hotărârii recurate conţin rezultatul unei analize judicioase a motivelor de apel cu care instanţa a fost investită.
Acţiunea pendinte reprezintă o acţiune pauliană, întemeiată pe dispoziţiile art. 975 C. civ. şi care se află pe rolul instanţelor de judecată din anul 2005. Cu toate acestea, deşi temeiul de drept al cererii nu a fost modificat niciodată pe parcursul soluţionării cauzei în fond, o foarte mare parte din motivele de apel formulate de S.A. au vizat exclusiv chestiuni specifice acţiunilor în anulare reglementate de dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Deşi instanţa de fond soluţionase cauza prin admiterea unei excepţii, fără a intra câtuşi de puţin în cercetarea fondului, totuşi motivele de apel au cuprins argumente vizând exclusiv chestiuni ce ţin de problematica de fond, iar instanţa de apel în mod corect nu a răspuns, şi nici nu era în drept să răspundă, acestor argumente.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului avocat M.D., Înalta Curte va reţine în ceea ce priveşte aceasta chestiune, ca in mod corect a fost respins apelul formulat sub acest aspect cu următoarea motivare: „pe fondul cauzei, aceasta situaţie a fost soluţionata prin încheierea din 12 februarie 2009, susceptibila de atac odată cu fondul. In cauza, apelanta (...) a atacat sentinţa nr. 9988 din 23 iunie 2009 fără a face vreo referire la încheierea din 12 februarie 2009 prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant. Cum apelanta nu a criticat încheierea a cărei schimbare o solicită, Curtea constată că acest motiv de apel nu mai poate fi primit şi analizat în cadrul apelului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009.
In opinia Înaltei Curţi, cele reţinute de către instanţa de apel sunt corecte deoarece, prin motivele de apel formulate, apelanta S.C. S.A. S.R.L. a solicitat desfiinţarea sentinţei comerciale pronunţate de Tribunalul Bucureşti si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu o prima consecinţa a admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a domnului avocat M.D.
Insă, după cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant instanţa de fond s-a pronunţat, în sensul respingerii ei ca neîntemeiată, prin încheierea de şedinţa din 12 februarie 2009, susceptibila de atac odată cu fondul cauzei.
Prin declaraţia de apel formulată, în termenul legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. S.C. S.A. S.R.L. a atacat în exclusivitate sentinţa comercială nr. 9988 din 23 iunie 2009, neexistând nicio precizare cu privire la exercitarea aceleiaşi cai de atac si împotriva încheierii din 12 februarie 2009, prin care a fost respinsa excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
Având în vedere că fostul alin. (3) al art. 282 C. proc. civ., potrivit căruia „apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare", a fost abrogat prin art. I pct. 93 din OUG nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005, in mod justificat apelul formulat împotriva hotărârii instanţei de fond nu echivalează cu o cale de atac declarata împotriva tuturor încheierilor premergătoare, pronunţate de către instanţa de fond. Partea nemulţumita de o anumita încheiere de şedinţa premergătoare si care poate formula apel împotriva hotărârii de fond, trebuie sa atace in mod explicit şi încheierea a cărei schimbare/desfiinţare o solicita. Faptul ca alin. (2) al art. 282 C. proc. civ. stabileşte ca ..împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, in afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecaţii" nu justifica interpretarea extensiva, in afara cadrului legal, conform căreia calea de atac declarata împotriva unei hotărâri de fond implică, automat şi în lipsa unei precizări exprese, şi o contestare a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate.
Având în vedere caracterul deficitar in care a fost formulat si susţinut apelul, instanţei de apel nu i-a rămas decât sa răspundă singurelor chestiuni care vizau problematica interesului în promovarea prezentei acţiuni.
Cât priveşte soluţia pronunţată privitor la excepţia lipsei de interes, Înalta Curte va reţine că interesul în promovarea unei acţiuni in justiţie trebuie să fie legitim, juridic, născut şi actual, personal şi direct, iar aceste cerinţe trebuie să fie îndeplinite atât în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia.
Pornind de la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul, în mod corect a apreciat instanţa de apel ca S.A. nu face dovada calităţii de creditor al societăţii debitoare SC S.E. SRL, câtă vreme creanţa acestora nu a fost înscrisă definitiv şi irevocabil în tabelul preliminar.
Faptul că a fost sau nu soluţionata în mod irevocabil contestaţia împotriva tabelului preliminar, prezintă mai puţină relevanţă câtă vreme au fost invocate o multitudine de alte argumente în susţinerea lipsei de interes, argumente care au şi constituit temei al hotărârii apelate.
Astfel, nu se poate susţine că recurenta mai justifica vreun interes pentru întoarcerea în patrimoniul paratei S.E. a contractului de asociere nr. 17/2002, în condiţiile în care acest efect al revocării nu s-ar putea produce decât pentru viitor. Chiar dacă scopul urmărit de către recurenta este readucerea în patrimoniul SC S.E. a unor venituri pe care Consiliul Local al Municipiului Craiova trebuie sa le plătească în temeiul contractului de asociere, in realitate, „a întoarce Contractul de asociere nr. 17/2002 in patrimoniul debitoarei S.E. " înseamnă a întoarce totodată şi obligaţiile stabilite in sarcina prestatorului prin contractul încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Craiova. O altă concluzie este inacceptabilă juridic, întrucât nu s-ar putea susţine că se vor întoarce în patrimoniul prestatoarei SC S.E. doar drepturile derivând din Contractul de asociere nr. 17/2002, atâta timp cât aceste drepturi sunt condiţionate de prestarea serviciilor de gestionare şi depozitare a deşeurilor în favoarea beneficiarului Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Prin urmare, în situaţia absurdă a revocării contractului de cesiune. SC S.E. SRL ar trebui nu doar să încaseze creanţe, aşa cum şi-ar dori intr-un mod absolut nerealist recurenta, ci ar fi ţinută şi de îndeplinirea obligaţiilor ce izvorăsc din contract, lucru imposibil de realizat datorita declanşării procedurii insolvenţei.
De asemenea, trebuie menţionat faptul ca singura finalitate a acţiunii pauliene este aceea a ,.inopozabilității" faţă de creditorul care a iniţiat-o a actului de înstrăinare pretins fraudulos, urmând ca acest creditor să îşi valorifice dreptul de creanţa potrivit regulilor de executare silita (daca debitorul nu îşi execută de bună voie obligaţia de plată), inclusiv a celor referitoare la necesitatea existentei unui titlu executoriu. Faţă de starea de insolvenţă a debitoarei intimate, executarea de buna voie a obligaţiilor este înafara cadrului legal.
Potrivit dispoziţiilor art. 371 lit. a) C. proc. civ. („executarea silita încetează daca s-a realizat integral obligaţia prevăzuta in titlul executoriu"), art. 372 C. proc. civ. (..executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu"), respectiv pe cele ale art. 379 alin. (1) C. proc. civ. („nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţa certă, lichidă şi exigibilă").
Recurenta nu deţine un titlu executoriu împotriva debitoarei. Or. acţiunea pauliana nu reprezintă altceva decât un mijloc de asigurare a gajului general al creditorilor chirografari, o modalitate de a oferi creditorului prejudiciat un alt bun pe care sa îl urmărească silit, fără a reprezenta, însă, o acţiune în pretenţii împotriva debitorului (aptă să conducă la întreruperea termenului de prescripţie extinctivă).
Reclamanta nu formulat în acest dosar, sau pe cale separată, un capăt de cerere ori o acţiune privind obligarea debitoarei SC S.E. la plata contravalorii celor două facturi fiscale. Or, atâta timp cât o asemenea acţiune nu a fost formulată şi nici nu mai poate fi admisă (dacă s-ar introduce astăzi) în considerarea dispoziţiilor art. 3 si art. 7 din Decretul nr. 167/1958, chiar dacă intr-o acţiune pauliana, pe cale incidentală, instanţa are obligaţia de a verifica şi creanţa reclamantului, aceeaşi instanţa nu poate să îl şi oblige pe debitor la plata către creditor a creanţei pretinse, atâta timp cât creditorul nu a investit-o cu o cerere în pretenţii, potrivit principiului disponibilităţii.
Nu trebuie omis motivul pentru care această cesiune s-a produs, motiv exprimat prin hotărâri AGA. Asociaţii debitoarei SC S.E. , singurii capabili să analizeze acest aspect, au decis cesionarea Contractului de asociere nr. 17/2002, având în vedere imposibilitatea prestării în viitor a serviciilor contractate în baza contractului de asociere nr. 17/2002. Aşadar, atâta timp cât aceşti asociaţi, chiar presupunând că societatea ar fi în curs de funcţionare, au decis ca nu mai pot, nu mai sunt capabili să deruleze un contract, o atare obligaţie nu le poate fi impusă de către nicio instanţă de judecată şi de către niciun creditor (singurul ce ar putea cere executarea în natură fiind Consiliul Local al Municipiului Craiova, însă această autoritate publică a acceptat cesiunea).
Cesiunea Contractului de asociere nr. 17/2002 a fost aprobată prin cele două hotărâri ale Consiliul Local al Municipiului Craiova aflate la dosarul cauzei, atacate, de asemenea, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, de către recurenta SC S.A. (fosta R. ), însă acţiunile în anulare au fost respinse în mod irevocabil de către instanţele de judecată.
Faţă de cele expuse, excepţia lipsei de interes este cu atât mai evidenta cu cât Consiliul Local al Municipiului Craiova nici măcar nu este parte în acest dosar, iar o eventuală hotărâre de admitere a acţiunii pauliene nu îi va fi opozabilă.
Pe de alta parte, faţă de succesiunea raporturilor contractuale, rezultă că, până în momentul încheierii contractului de cesiune atacat, exista Contractul de asociere nr. 17/2002, încheiat între SC S.E. si Consiliul Local al Municipiului Craiova, iar pe parcursul derulării contractului de asociere menţionat anterior, între pârâte a fost încheiat contractul de cesiune atacat, singurul care face obiectul prezentei cauze.
Ca urmare a încheierii cesiunii, ce echivalează practic cu o novaţie prin schimbare de debitor - cesiune aprobata de Consiliul Local al Municipiului Craiova si care exprima intenţia tuturor părţilor de a nova - se ajunge la un nou raport obligaţional, însă de aceasta data între SC E.S. şi Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Contractul de asociere nr. 17/2002 este un contract de achiziţie publică, ce presupune atât drepturi, cât şi obligaţii iniţial pentru SC S.E. , iar ulterior pentru SC E.S., fiind indubitabil un contract cu executare succesivă. Acest caracter se răsfrânge şi asupra contractului de cesiune atacat, ce reprezintă, în mod evident, un accesoriu al contractului cesionat, principal.
Aceste precizări sunt deosebit de relevante deoarece, finalitatea, folosul practic pe care ar trebui să îl urmărească reclamanta (presupunând ca se poate reţine calitatea sa de creditor şi că se va formula o acţiune în acest sens) este aceea de a desfiinţa/revoca noul raport juridic între SC E.S. si Consiliul Local al Municipiului Craiova, pentru că acesta este raportul juridic din care se pot obţine venituri.
Faptul ca acest contract este unul cu executare succesivă conduce la concluzia că, prin definiţie, o eventuala revocare a acestuia nu şi-ar putea produce efectele decât pentru viitor.
Sunt avute în vedere in acest sens excepţia de la principiul restabilirii situaţiei anterioare (ca principiu care guvernează efectele nulităţii actelor juridice) şi, pe cale de consecinţă, şi de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, excepţie care vizează ipoteza anularii contractelor cu executare succesivă.
Argumentele pentru care Înalta Curte apreciază ca şi în materia acţiunii revocatorii se aplică aceleaşi principii ale efectelor nulităţii sunt următoarele :
- sub aspectul efectelor sale, acţiunea revocatorie conduce la „desfiinţarea actului. întocmai ca şi acţiunea în anulare", cu singura deosebire că această ..desfiinţare" profita doar creditorului reclamant;
- raţiunea reglementarii unei atare acţiuni a fost aceea de a proteja un interes privat fraudat (problema fraudei urmează a fi analizată pe fondul cauzei), ce nu ar putea fi valorificat într-o simpla acţiune în anulare (fiind vorba despre un interes privat, sancţiunea ce ar putea interveni este o nulitate relativa şi care, în consideraţia unei eventuale lipse a calităţii procesuale active, nu ar putea fi invocată de către creditorul fraudat, terţ faţă de contractul atacat);
- or, pornind de la faptul că prin această acţiune se tinde la protejarea unui interes privat, o eventuală admitere a acţiunii pauliene nu poate produce efecte mai puternice decât admiterea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute, ce vizează încălcarea unei norme imperative de ordine publică.
Pornind de la observaţia că cesiunea ce face obiectul prezentului litigiu reprezintă un accesoriu al Contractului de asociere nr. 17/2002 şi de la premisa stabilită de către reclamanta ca prin intermediul acestei cesiuni SC E.S. a devenit titulara tuturor drepturilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina prestatorului în baza Contractului de asociere menţionat anterior, o eventuala „revocare" a contractului de cesiune încheiat cu parata SC S.E. S.R.L., dacă s-ar presupune prin reducere la absurd ca efectele ..desfiinţării" ar trebui să se aplice retroactiv, ar avea următoarele consecinţe absurde din punct de vedere juridic:
Deşi, după încheierea contractului de cesiune, toate obligaţiile stabilite în sarcina prestatorului în baza Contractului de asociere nr. 17/2002 au fost realizate de către SC E.S. (afirmaţie necontrazisă prin niciuna din probele administrate în prezenta cauză şi nici măcar prin susţinerile reclamantei), iar în schimbul prestaţiilor realizate de către această societate, a fost încasat de către aceasta de la Consiliul Local al Municipiului Craiova tariful prevăzut în Contractul de asociere nr. 17/2002, dacă s-ar accepta ca „desfiinţarea" în această cauză trebuie să îşi producă efectele şi pentru trecut, nu doar pentru viitor, aceasta echivalează cu restituirea sumelor încasate de către SC E.S. (ca urmare a serviciilor prestate) către Consiliul Local al Municipiului Craiova (fără ca acesta sa poată „restitui" serviciile prestate), urmând ca ulterior, Consiliul Local al Municipiului Craiova să achite aceleaşi sume de bani paratei SC S.E. (deşi nu aceasta este cea care a realizat serviciile de gestionare a deşeurilor ce fac obiectul Contractului de asociere nr. 17/2002 şi nici nu ar mai fi putut din momentul dizolvării şi lichidării voluntare decise prin hotărârea adunării generale a asociaţilor.
Or, este evident ca aceasta nu echivalează cu altceva decât cu o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtei SC S.E.
Având în vedere cele expuse anterior, în condiţiile în care prestaţiile SC E.S. nu mai pot fi restituite, este evident ca o eventuală anulare a contractului de cesiune nu îşi poate produce efectele decât pentru viitor, tocmai pentru ca acest contract este indisolubil legat de contractul de asociere principal, contract cu executare succesivă.
Faptul că prin contractul de cesiune atacat s-au transmis toate drepturile şi obligaţiile care reveneau SC S.E. în baza Contractului de asociere nr. 17/2002 rezultă în mod indubitabil atât din cererea de chemare în judecată (ce cuprinde pretenţiile reclamantei cu privire la cuprinsul actului atacat şi care, coroborate cu celelalte probe, pot fi considerate de către instanţe ca fiind întemeiate, potrivit art. 174 C. proc. civ.), dar si din Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Craiova nr. 389/2005 aflată la filele 63 şi urm. din dosarul nr. 8517/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, la filele 155 şi urm. din dosarul nr. 29745/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a.
In prezenta cauză nu pot fi aplicate prin analogie dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 85/2006 (potrivit cărora „terţul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia la data transferului efectuat de către debitor"). Deşi este indubitabil faptul ca acest Contract de asociere nr. 17/2002 poate fi asimilat noţiunii de „bun" despre care vorbeşte textul de lege invocat anterior, nu se poate aplica art. 83 din Legea nr. 85/2006, deoarece: suntem în prezenta unei acţiuni revocatorii formulate în baza art. 975 C. civ., cu mult timp înainte de declanşarea procedurii insolvenţei asupra paratei SC S.E. (18 februarie 2008); art. 83 din Legea nr. 85/2006 se referă foarte strict la un „transfer patrimonial anulat conform art. 80" din Legea nr. 85/2006); instanţa de judecată competentă funcţional - Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a comerciala, este cea care va analiza, daca va fi cazul, cu prioritate dacă acest contract de cesiune se încadrează în sfera actelor susceptibile de anulare potrivit art. 80 din Legea nr. 85/2006.
Pornind de la cele arătate anterior, în speţa dedusă judecaţii, această desfiinţare. „revocare" a actului atacat nu îşi poate produce efectele nici pentru viitor, având în vedere următoarele argumente:
Prin sentinţa comercială pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, în dosarul nr. 44004/3/2007, Ia data de 18 februarie 2008, asupra paratei SC S.E. S.R.L. a fost declanşată procedura simplificată prevăzută de Legea nr. 85/2006, procedură care exclude reorganizarea. Capacitatea SC S.E. este limitată la operaţiunile necesare lichidării. Limitarea capacităţii la actele şi operaţiunile necesare lichidării datează, de altfel, încă de la data de 10 octombrie 2005, când prin hotărâre a adunării generale a asociaţilor s-a decis dizolvarea şi lichidarea voluntară a societăţii. Singura deosebire este aceea că, odată cu deschiderea procedurii insolventei (18 februarie 2008), lichidarea voluntară s-a transformat într-o lichidare judiciară, forţată, aplicabilă intr-o situaţie de criză a societăţii comerciale - insolvenţa.
In consecinţă, nu se poate susţine că reclamanta mai justifică vreun interes pentru întoarcerea în patrimoniul paratei SC S.E. a Contractului de asociere nr. 17/2002, în condiţiile în care acest efect al revocării nu se poate produce decât pentru viitor.
In plus, potrivit dispoziţiilor art. 53 din Contractul de asociere nr. 17/2002, potrivit cărora acest contract încetează de drept în cazul lichidării prestatorului (lichidarea voluntară a fost decisă prin hotărârea AGA din 10 octombrie 2005).
Aşadar, chiar dacă s-ar desfiinţa contractul de cesiune s-ar constata că părţile (Consiliul Local al Municipiului Craiova şi SC S.E. ) trebuie să execute un contrat deja executat de către SC E.S. care este şi încetat de drept (din cauza lichidării prestatorului serviciului ce formează obiectul contractului - SC S.E.). Deci prezenta acţiune nu ar avea nici o finalitate, niciun folos practic, ceea ce susţine pe deplin admiterea excepţiei lipsei de interes.
Înalta Curte va mai reţine că prezenta acţiune a fost introdusă de către reclamantă pe rolul instanţei de judecată la 29 noiembrie 2005, că la termenul de astăzi aceeaşi reclamantă a solicitat suspendarea până la soluţionarea dosarului de insolvenţă nr. 44004/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, fiind evident, şi din această perspectivă, că recurenta reclamantă nu urmăreşte soluţionarea acestei pricini, nu are niciun interes în cauză, procedura judiciară fiind folosită abuziv, cu ignorarea dispoziţiilor art. 723 C. proc. civ.
Interesul promovării acestei acţiuni nu a fost demonstrat de către reclamantă nici la data de introducerii acţiunii - 29 noiembrie 2005, nici pe parcursul litigiului şi nici în prezent -09 martie 2011, fiind nu numai nejustificată menţinerea acestui proces pe rolul instanţelor de judecată aproape 6 ani, dar şi în contra principiului respectării unei durate rezonabile de soluţionare a cauzelor, pe care trebuie să îl respecte nu numai instanţele de judecată, dar şi părţile, prin exercitarea cu bună credinţă a drepturilor procesuale recunoscute de către lege.
În concluzie, recurenta nu justifică niciun interes practic în promovarea prezentei acţiuni, astfel după cum, în mod corect au reţinut instanţele de fond şi de apel.
Pentru toate aceste considerente, constatând că Decizia atacată este la adăpost de criticile încadrate de către recurentă în temeiurile de drept prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Brescia (fostă SC R. SRL) împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Brescia (fostă SC R. SRL) împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1019/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1032/2011. Comercial → |
|---|
