ICCJ. Decizia nr. 1032/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1032/2011
Dosar nr. 2205/101/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 154 din 9 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 2205/101/2010 s-a respins acţiunea formulată de reclamanta pârâtă SC C. SA prin lichidatorii judiciari CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L. şi CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ G.V. împotriva pârâtei reclamante SC R.B.V. SRL. S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC R.B.V. SRL împotriva reclamantei pârâte. S-a constatat că pârâta SC R.B.V. SRL a plătit diferenţa de preţ de 1.189.178 lei prin compensare cu creanţele preluate de la S.M. (pentru suma de 283.8001ei) şi de la S.C.C. (pentru suma de 905.3781ei).
În considerentele sentinţei, judecătorul-sindic a reţinut că, la data de 12 decembrie 2008, SC R.B.V. SRL a dobândit prin executare silită de la SC C. SA un imobil format din clădire cu suprafaţă construită de 262 mp şi teren în suprafaţă de 31 370 mp, preţul pentru care a fost adjudecat bunul fiind de 3.747.615 lei. Preţul nu a fost achitat în totalitate, în sensul că SC R.B.V. SRL mai avea de achitat suma de 1.655.368 lei.
Prin Decizia nr. 818 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Craiova a deschis procedura insolvenţei faţă de SC C. SA, dată la care SC R.B.V. SRL mai achitase din preţul restant, de 1 655 368 lei, rămânând un rest de 1.189.178 lei.
De altfel, pârâta a recunoscut datoria către reclamantă, dar a solicitat pe calea cererii reconvenţionale compensarea acestei creanţe cu alte două creanţe pe care la rândul său le are faţă de SC C. SA. Astfel, te dosar au fost depuse două contracte de cesiune de creanţă, încheiate cu S.M. pentru o creanţă de 283 800 lei şi cu SC N.S.Y. C. SRL pentru suma de 1.117.962 lei.
Cele două contracte de cesiune au fost perfectate după deschiderea procedurii insolvenţei, la data de 27 aprilie 2010, respectiv la data de 19 mai 2010. În aceste condiţii, SC R.B.V. SRL a dobândit, ca efect al celor două contracte de cesiune, şi calitatea de creditor faţă de SC C. SA.
Pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedat. SC C. SA este un terţ faţă de convenţiile intervenite între SC R.B.V. SRL şi S.M., respectiv SC N.S.Y. C. SRL. Cesiunile au fost notificate prin intermediul executorului judecătoresc debitorului cedat, prin cabinetele de insolvenţă, aşa cum atestă înscrisurile de la filele 67-68, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 1393 C. civ.
Compensaţia reprezintă un mod de stingere a două obligaţi reciproce până la concurenţa celei mai mici dintre ele. Potrivit art. 1144 C. civ., compensaţia operează de drept în puterea legii chiar şi dacă debitorul n-ar şti nimic despre aceasta. Legea impune anumite condiţii: reciprocitatea obligaţiilor, creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile, creanţele să fie certe, lichide şi exigibile.
Aceste cinci condiţii sunt îndeplinite, deoarece SC R.B.V. SRL, ca efect al celor două cesiuni de creanţă, a dobândit faţă de SC C. SA calitatea de creditor.
Prin Decizia nr. 189 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă pârâtă SC C. SA prin lichidatorii CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L. şi CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ G.V., în contradictoriu cu intimata pârâtă reclamantă SC R.B.V. SRL, a fost schimbată sentinţa, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA prin lichidatorii CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L. şi CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ G.V. şi obligată pârâta SC R.B.V. SRL la plata sumei de 1.189.178,41 lei către reclamantă. S-a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă împotriva reclamantei pârâte şi a fost trimisă spre soluţionare judecătorului-sindic desemnat de Tribunalul Mehedinţi în dosarul având ca obiect procedura insolvenţei debitoarei SC C. SA.
In considerentele sentinţei apelate s-a reţinut, în mod corect, că pârâta reclamantă SC R.B.V. SRL a recunoscut că datorează reclamantei pârâte SC C. SA diferenţa de 1.189.178 lei din preţul unui imobil dobândit prin executare silită, în valoare de 3.747.6151ei, motivare ce impunea soluţia de admitere a acţiunii introductive.
De altfel, numai după obligarea pârâtei la plata sumei pretinse de către reclamantă putea intra în discuţie compensarea, în măsura în care acţiunea principală ar fi fost găsită nefondată, cererea de compensare rămânând fără obiect, în lipsa unor obligaţii reciproce.
În dreptul comun, compensarea poate fi legală, judiciară sau convenţională. în speţă, însă, în condiţiile în care reclamanta pârâtă este în faliment, compensarea nu poate fi decât legală sau judiciară şi nu poate fi examinată decât în procedura specială, de către judecătorul-sindic.
Procedura insolvenţei este o procedură specială, cu caracter colectiv, concursual şi egalitar, astfel încât legiuitorul a prevăzut în art. 36 din Legea nr. 85/2006 că „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale", deoarece toate creanţele îndreptate împotriva debitorului supus acestei proceduri se declară, se înregistrează şi se îndestulează exclusiv după regulile şi în ordinea stabilite imperativ prin Legea insolvenţei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC R.B.V. SRL prin care a solicitat in baza art. 304 pct. 9 si art. 312 pct. 3 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinţei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În motivare, recurenta a susţinut că prin Decizia atacată s-a dispus in mod nelegal admiterea apelului declarat de către apelanta reclamantă SC C. S.A., în sensul admiterii acţiunii formulată de reclamantă şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.189.178,411ei şi disjungerea cererii reconvenţionale formulată de către aceasta, trecând peste cererea de amânare, prin care societatea recurentă a solicitat acordarea unui termen pentru a avea posibilitatea să-şi angajeze un apărător ales care să-i reprezinte interesele în fata instanţei. Instanţa de apel nu a pus în discuţie cererea şi nici nu a menţionat motivele pentru care a păşit la judecarea pricinii, încălcându-se dreptul la apărare garantat de Constituţie, de codul de procedură civilă şi de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat, Înalta Curte urmând a analiza Decizia numai din perspectiva singurei critici formulate, anume soluţionarea pricinii fără acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.
Recurenta nu a exprimat niciun fel de nemulţumiri cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei.
Potrivit art. 156 C. proc. civ. ,,Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată". Cererea pe care a formulat-o pârâta în faţa instanţei de apel (fila 13 dosar apel) nu este motivată în nici un fel şi chiar dacă ar fi fost, legea nu instituie în sarcina instanţei o obligaţie, ci o posibilitate de a acorda sau nu un termen pentru lipsă de apărare.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri pentru că ea a fost transmisă prin fax şi a ajuns la dosar după pronunţarea deciziei. Aşadar nu i poate reproşa instanţei că nu s-a pronunţat asupra unor cereri incidentale formulate după darea hotărârii.
Pentru termenul la care a fost soluţionat apelul – 30 septembrie 2010, pârâta a fost citată încă din data de 03 septembrie 2010 cu menţiunea de se prezenta la ora 9.00. Cererea pentru lipsă de apărare, nemotivată, a fost expediată prin fax în data de 30 septembrie 2010 la ora 11,33 şi a ajuns la dosar după pronunţarea soluţiei. Practic pârâta îşi invocă propria culpă: neprezentarea la instanţă în data şi la ora pentru care a fost citată, pentru a obţine un beneficiu: casarea deciziei pentru o pretinsă, dar nedovedită, încălcare a dreptului la apărare.
Conform art. 723 C. proc. civ. exercitarea drepturilor procesuale trebuie să se facă cu bună credinţă şi potrivit scopului pentru care au fost edictate. Dreptul la apărare, garantat de Constituţie, de Codul de procedură civilă şi de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, trebuie să fie exercitat cu bună credinţă pentru a se bucura de tripla protecţie: procesual civilă, constituţională şi în planul legislaţiei drepturilor omului.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta SC R.B.V. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 189 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.B.V. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 189 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1025/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1036/2011. Comercial → |
|---|
