ICCJ. Decizia nr. 1094/2011. Comercial

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1094/2011

Dosar nr. 1942/118/2006

Şedinţa publică din 15 martie 2011

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M.T.C. SA a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să de dispună obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă spaţiul comercial situat în Constanţa, magazin G., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:

Reclamanta a fuzionat prin absorbţie cu SC R. SA, care la rându-i luase fiinţă prin divizarea parţială a SC M. SA, iar aceasta din urmă luase fiinţă prin divizarea SC M.T.C. SA.

La divizarea SC M. SA în societatea comercială R. şi M. s-a transmis un patrimoniu din care făceau parte şi clădirile cu o valoare de 65.857 mii lei.

Suprafaţa de teren cu titlu de folosinţă, ce a revenit SC R. SA a fost de 197 mp

Pârâta ocupa spaţiul comercial – în prezent – magazin G. fără să deţină un titlu de proprietate asupra acestuia.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ.

Pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, necompetenţă derivată tocmai din natura civilă a cauzei.

În opinia pârâtei, în raport de petitul cererii, acţiune în revendicare imobiliară, cererea are caracter civil, chiar dacă părţile desfăşoară activitate de natură comercială.

De asemenea, în opinia pârâtei, preţuirea imobilului are caracter derizoriu şi se impune preţuirea reală a imobilului litigios tocmai pentru a se asigura timbrajul corespunzător. Aceeaşi pârâtă a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a sa, întrucât are calitatea de proprietar asupra spaţiului comercial – unitatea 380, situat în Constanţa, drept de proprietate probat cu încheierea nr. 2881/2000 emisă de Cartea Funciară, fişa bunului imobil şi planul de situaţie.

Faptul că ambele spaţii comerciale au acelaşi număr stradal nu atestă identitatea dintre cele două imobile întrucât există la nr. 15 al străzii mai multe imobile distincte, cu proprietari diferiţi.

În opinia pârâtei, aceasta nu ocupă imobilul descris de către reclamantă, ci un alt spaţiu comercial, magazinul nr. 380 – aflat în proprietatea pârâtei.

Aşadar, nu există identitate între imobilul solicitat şi cel ocupat în mod legal de societatea pârâtă, pârâta nefiind posesorul neproprietar al imobilului identificat cu număr cadastral 5029/1.

Tribunalul a respins excepţia necompeteţei materiale, în opinia instanţei natura fiind eminamente comercială, tocmai derivată din calitatea de comercianţi a subiecţilor litiganţi, neprezentând relevanţă petitul cererii, sens în care competenţa de soluţionare a cauzei a fost reţinută în favoarea tribunalului în primă instanţă.

Fiind necesare probatorii pentru soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, această excepţie a fost unită cu fondul cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând la analizarea acţiunii în revendicare imobiliară din perspectiva apărărilor şi probatoriilor administrate în cauză, tribunalul a apreciat că acţiunea are caracter fondat, pentru următoarele argumente:

Acţiunea în revendicare este acţiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel care se găseşte. Astfel spus, prin această acţiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea lucrului.

În cauză, reclamanta este cea care justifică un titlu şi izvorăşte din procesul verbal încheiat la data de 30 noiembrie 1994, pârâta SC M.T.C. SA având calitatea doar de detentor precar.

Potrivit procesului verbal, pârâta din prezenta cauză în calitatea sa de predător şi SC M. SA (antecesoarea reclamantei ca urmare a operaţiunii de divizare) în calitatea de primitor a procedat prima la predarea şi secunda la primirea documentelor tehnice a cotei construcţiilor şi a actelor ce dovedesc proprietatea mijloacelor fixe (clădiri – fiind identificat la pct. 11 – spaţiul litigios – magazin C.R. nr. 393 – jud. Constanţa ).

Ca scurt istoric, spaţiul comercial revendicat a făcut parte din magazinul C.R. nr. 363 care a fost preluat de la IPL Constanţa prin procesul verbal nr. 5493/1986 şi alcătuia la acea dată o construcţie unitară.

Urmare a divizării societăţii comerciale M. în SC M. SA şi SC R. prin protocolul de predare-primire din 29 septembrie 1995, SC R.I. SA a preluat elemente de patrimoniu în valoare totală de 67.401 mii lei valoare din care 65.857 mii lei reprezintă clădirea de la nr. 15.

Reclamanta SC R. SRL este deţinătoarea unui patrimoniu dobândit în urma privatizării promovate de fostul Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private, în cadrul SC M. SA. Astfel, privatizarea a avut ca obiect elementele de patrimoniu identificate în cadrul spaţiului comercial situat în Constanţa spaţiu comercial aflat în proprietatea SC M. SA Constanţa, dobândit în urma operaţiunii de divizare a pârâtei SC M.T.C. SA.

Şi expertiza tehnică imobiliară cât şi cea contabilă efectuată de către domnul expert B.A.V., concluzii însuşite şi de către autoritatea judiciară, concură spre aceeaşi concluzie şi relevă faptul că nu s-a efectuat nici o divizare scriptică sau faptică a spaţiului litigios, acesta fiind deţinut anterior procesului verbal din 30 noiembrie 1994 de către pârâtă fiind ulterior preluat ca urmare a divizării entităţilor societare, de către SC M. SA.

Se relevă de către expertiza contabilă (domnul expert B.A.V.) că pârâta de faţă, în luna septembrie 1994 fără a avea documente justificative a efectuat o împărţire a valorii de 11.499.455 lei în următoarele valori:

- 3.419.170 lei valoare aferentă 380 clădire;

- 8.080.285 lei valoare aferentă mijlocului fix magazin desfacere.

Chiar şi în condiţiile în care s-ar aprecia că divizarea valorii spaţiului litigios a avut loc înaintea datei divizării societăţii pârâte, în opinia expertizei instrumentată de cei trei experţi, acest fapt chiar nu prezintă relevanţă, atât timp cât a intervenit procesul verbal din 30 noiembrie 1994, înscris care consfinţeşte faptul că a fost predat întregul activ, fără a se face nici o distincţie.

De altfel, însăşi hotărârea nr. 8 din 10 decembrie 1993 emanată de la pârâtă stabileşte fără echivoc „că activul şi pasivul se preia de către societatea nou înfiinţată în urma inventarierii pe bază de protocol conform bilanţului la 31 decembrie 1993.

Tribunalul a concluzionat că, conduita pârâtei din punct de vedere juridic se circumscrie într-adevăr unui detentor precar, fiind în faţa unui conflict între titlu şi posesie.

Faptul că pârâta a efectuat formalităţile de publicitate imobiliară, acest fapt nu echivalează titlul, ci conferă doar caracter de opozabilitate însă nu trebuie omis că divizarea valorii activului în propria sa contabilitate nu a avut caracter legal, operaţiunea având caracter fictiv şi artificial.

Indiscutabil, pârâta din prezenta cauză a deţinut imobilul în integralitatea sa până la încheierea procesului încheiat la data de 30 noiembrie 1994, dată la care antecesoarea reclamantei (SC M. SA) a preluat activul şi pasivul ca urmare a divizării entităţilor societare.

Nu trebuie neglijat că, în cauză suntem în prezenţa unei operaţiuni de divizare, astfel încât reclamanta a preluat întregul imobil, atât timp cât respectivul proces verbal descrie şi repartizează exact activul şi pasivul care urmează a fi transferat fiecăreia dintre societăţile beneficiare fără a face vreo distincţie în ceea ce priveşte individualizarea imobilului.

Nu trebuie omis faptul că, potrivit Legii nr. 31/1990 (art. 241¹ şi următoarele) dacă într-adevăr imobilul litigios (magazinul G. – unitatea 380 în suprafaţă de 81,02 mp) nu ar fi făcut obiectul divizării, acesta nu putea intra în patrimoniul societăţii pârâte, întrucât elementul de activ trebuie repartizat între toate societăţile beneficiare, proporţional cu cota din activul net alocat societăţilor în cauză.

Nici minuta încheiată la data de 30 octombrie 1994 nu justifică conduita juridică a pârâtei, întrucât pe de o parte este anterioară procesului verbal din 30 noiembrie 1994, iar pe de altă parte elocventă este menţiunea din prezentul înscris.

Tribunalul a respins şi cererea de majorare a onorariilor experţilor, în raport de lucrarea efectuată şi de complexitatea acesteia .

În consecinţă, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 4715 din 10 decembrie 2008, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ; a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC M.T.C. SA şi a obligat pe pârâtă către reclamantă să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul spaţiu comercial situat în Constanţa – cu destinaţia actuală – magazin G. – respectiv unitatea nr. 380 în suprafaţă de 81,02 mp; a respins, ca nefondată, cererea de majorare onorariu experţi.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC M.T.C. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În motivare, se arată că, în fapt, SC M.T.C. SA are calitatea de proprietar asupra imobilului situat în Constanţa, - magazin 380, compus din spaţiu comercial în suprafaţa utila de 66,93 mp şi asupra terenului aferent în cota indiviza de 12,55 mp, conform Procesului verbal nr. 5943/1986 şi Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria CT, nr. 0027 din 06 februarie 1996.

Mai arată apelanta că a dobândit dreptul de proprietate asupra magazinului nr. 380 prin efectul legii, potrivit art. 645 C. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20.2 din Legea nr. 15/1990, care arată că „Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt în proprietatea acesteia".

Astfel, la momentul reorganizării fostei întreprinderi socialiste I.C.S.M.C., toate bunurile care aparţineau acesteia au trecut în proprietatea SC M.T.C. SA, societate nou înfiinţată, patrimoniu din care face parte şi magazinul situat în Constanţa.

Ulterior, la data de 10 martie 2000, pârâta şi-a făcut opozabil dreptul său de proprietate asupra imobilului menţionat, îndeplinind cerinţele de publicitate imobiliară prevăzute de Legea 7/1996.

În acest sens, s-a pronunţat încheierea nr. 2881 prin care Judecătoria Constanţa, Biroul de Carte Funciară, a intabulat dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial şi terenului aferent, sens în care s-a deschis Cartea Funciara 7471.

A considerat hotărârea pronunţată nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond nu a analizat în mod corect situaţia de fapt prezentă în cauză, iar modalitatea de interpretare a materialului probator este una subiectivă, neluându-se în considerare criticile arătate de apelantă şi fiind înlăturate concluziile contraexpertizei care demonstrează existenţa a două imobile în cauză, precum şi lipsa de identitate dintre proprietarii acestora.

Activul - unitatea nr. 363, din Constanţa, a intrat în patrimoniul SC M.T.C. SA potrivit Procesului-verbal de predare-primire nr. 5493 din 04 aprilie 1986, încheiat între I.P.L. Constanţa şi fosta I.C.S.M.C. Constanţa (clădire magazin desfacere).

Începând cu anul 1991, parte din Unitatea nr. 363 a fost preluată în locaţie de gestiune de către C.M., potrivit Contractului nr. 721 din 11 februarie 1991. Conform procesului-verbal încheiat la data de 21 martie 1991, obiectul locaţiei îl constituie unitatea nr. 363, cu profil «cadouri-aviz parfumerie». Ulterior, la data de 23 iulie 1992, părţile au încheiat Contractul de locaţie nr. 4538, având ca obiect predarea/preluarea gestiunii din structura locatorului SC M.T.C. SA, amplasată în Unitatea nr. 363, având profilul «cadouri, cosmetice, menaj», în suprafaţa de 193 mp Potrivit art. 3 din Contract, termenul acestuia era de 1 an, până la data de 30 iunie 1993.

Cu privire la restul suprafeţei aferente Unităţii nr. 363, care nu făcea obiectul contractului de locaţie de gestiune mai sus menţionat, SC M.T.C. SA a încheiat, pe o durata de 5 ani, contractul de asociere nr. 1201din 23 martie 1993 cu SC D. SRL, având ca obiect «comercializarea cu amănuntul a unor articole de cosmetice şi parfumerie şi accesorii, importate de SC D. SRL, de la producători de marfa... ».

In anul 1994 a avut loc divizarea SC M.T.C. SA, sens în care a luat fiinţă SC M. SA.

La data de 03 octombrie 1994, pentru soluţionarea problemelor divergente, constatate cu ocazia efectuării împărţirii elementelor de patrimoniu, urmare divizării SC M.T.C. SA, pârâta şi SC M. SA, de comun acord, au propus ca Unitatea nr. 363 sa treacă în patrimoniul celei din urmă. În Minuta încheiată la aceeaşi dată, s-a precizat în mod clar că este vorba de spaţiul în care funcţionează locatara C.M., şi nu întreaga unitate nr. 363, în care funcţiona şi magazinul D.

Ulterior, la data de 30 noiembrie 1994, s-a încheiat procesul-verbal dintre cele două societăţi menţionate mai sus, prin care s-a procedat la predarea, respectiv primirea documentaţiilor tehnice, a cărţii construcţiilor şi a actelor ce dovedesc proprietatea mijloacelor fixe (clădiri) ce s-au transferat de la SC M.T.C. SA Constanţa la noua societate comercială M. SA Constanţa.

La pct. 11 din procesul-verbal menţionat mai sus figura magazin C.R. - nr. 93.

Magazinul D. a rămas în proprietatea SC M.T.C. SA, fiind în desfăşurare inclusiv Contractul de asociere nr. 1201 din 23 martie 1993, încheiat cu D. SRL şi valabil până în martie 1998.

Ulterior, prin Protocolul de predare-primire încheiat la data de 29 septembrie 1995, SC M. SA a predat reclamantei şi clădirea în valoare de 65.857 mii lei.

Urmare a divizării, astfel cum reiese din acte, numai spaţiul ocupat de locatara C.M. a fost preluat de către SC M. SA, magazinul D. rămânând în continuare în proprietatea apelantei M.T.C. SA.

Valoarea contabilă de intrare în contabilitate după divizare a fost de 3.634.435 lei rezultată din diferenţa între 11.723.985 (valoarea spaţiului înainte de divizare) şi 8.089.550 (valoarea părţii care a plecat la SC M. SA).

La data de 04 decembrie 1996, după divizare, Curtea de Conturi a dispus recalcularea valorii de inventar a activului nr. 363 rămas la pârâtă (actual 380, fost 363 - D. ) şi a stabilit valoarea acestuia la suma de 24.507.235 ROL, care, împreună cu suma de 9.265 ROL (N.C. 123/31.05.1994) reprezintă suma de 24.516.501 ROL. Aceasta sumă a fost declarată la Serviciul Public de Impozite şi Taxe Locale Constanţa, în anul 1997.

La aceasta valoare s-a adăugat ulterior valoarea de 9.396.076 ROL (amenajări efectuate de către D. ), rezultând suma de 33.912.517 ROL, valoare compusă din suma de 24.516.501 ROL - valoare recalculată conform punctului anterior, la care s-a adăugat investiţia efectuată de SC D. SRL, transmisă cu titlu de donaţie, în valoare de 9.396.376 ROL.

La valoarea de 33.912.517 ROL a fost adăugată suma de 2.683.363 ROL reprezentând amenajări la instalaţia electrică, majorându-se astfel suma la 36.912.577 ROL, valoare de inventar existentă în prezent şi comunicată la Serviciul Public de Impozite şi Taxe Locale Constanţa.

Deşi din înscrisurile indicate reiese cu claritate existenţa a două imobile, instanţa de fond a trecut peste aceste aspect, reţinând doar, într-o modalitate din care reiese că nu a analizat înscrisurile decât strict ,,scriptic", că nu se face nicio distincţie cu privire la activul predat.

Susţine apelanta pârâtă că are calitatea de unic proprietar asupra spaţiului comercial - unitatea 380, situat în Constanţa, număr cadastral 3006/P;1, C.F. 7471 - conform încheierii nr. 2881 din 10 martie 2000, iar din fişa bunului imobil şi planul de situaţie rezultă că magazinul 380 se află la parterul blocului M14, în suprafaţă utilă de 66.93 mp, iar la nord de acesta se află magazinul aparţinând intimatei-reclamante.

Susţine apelanta pârâtă M.T.C. SA că probează dreptul de proprietate asupra terenului aferent prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria CT nr. 0027/1996, spre deosebire de intimata-reclamantă care arată că pentru terenul în suprafaţă de 197 mp nu are emis titlu de proprietate.

Faptul că ambele spatii comerciale au acelaşi număr stradal nu atestă identitatea dintre cele două imobile, întrucât există la nr. 15 mai multe imobile distincte, cu proprietari diferiţi.

De asemenea, experţii au concluzionat ca nu există identitate între cele două imobile, că fiecare dintre cele două se găseşte în evidentele contabile ale celor două societăţi, fiecare are valoare contabilă proprie pentru care s-a calculat amortizare şi că societatea M.T.C. SA a demonstrat prin evidentele contabile puse la dispoziţia acestora existenta imobilului în patrimoniul său.

Referindu-se la concluziile contraexpertizei, opinează apelanta pârâtă că instanţa de fond le-a interpretat intr-o modalitate cel puţin simplistă, reţinând că "expertiza contrarie, deşi susţine ipoteza unei divizări faptice a valorii spaţiului comercial, nu-si fundamentează ad probationem punctul de vedere, aspect ce califică lucrarea ca având un caracter subiectiv ce nu poate fi însuşit de către instanţă".

Consideră apelanta că, în speţa de faţă, intimata-reclamantă nu şi-a dovedit dreptul său, nu a făcut dovada prin niciun act al preluării acestui imobil, nu a făcut dovada înregistrării în patrimoniu şi nu a explicat de ce la data divizării, respectiv în anul 1994, autorul său nu a solicitat niciodată, cel puţin din punct de vedere fizic, imobilul deţinut de către SC M.T.C. SA.

La data de 29 aprilie 2009 apelanta pârâtă a depus cerere de completare a motivelor de apel prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, în ceea ce priveşte judecarea fondului şi necompetenta funcţională a Curţii de Apel Constanţa, secţia comerciala, în soluţionarea prezentei cereri.

În motivare, s-a arătat că, deşi excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia comerciala, a fost invocată şi în cadrul judecării fondului cauzei, în mod neîntemeiat a fost respinsă de instanţa de fond, reţinându-se aspecte ce nu au legătură cu obiectul prezentului litigiu. Întrucât consideră pertinente apărările sale, reiterează excepţia necompetentei materiale invocate faţă de Secţia comercială a Tribunalului Constanţa şi invocă excepţia necompetentei materiale şi faţă de Secţia comerciala a Curţii de Apel Constanţa în judecarea cererii de apel.

Totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante R. SRL, arătând că o condiţie pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acţiona şi în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate îndrepta acţiunea. Condiţia calităţii procesuale prezintă o importanţă considerabilă deoarece raportul de procesual nu se poate stabili decât intre persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu.

Examinând apelul prin prisma criticilor aduse hotărârii, Curtea a constatat că este fondat pentru următoarele considerente:

Activul – Unitatea nr. 363 din Constanţa, s-a aflat iniţial în patrimoniul IPL Constanţa, fiind predat ulterior către fosta I.C.S.M.C. Constanţa prin protocolul de predare primire nr. 5493 din 04 aprilie 1986.

Ceea ce se relevă din înscrisurile depuse la dosar este faptul că, începând cu anul 1991, s-a încheiat între SC M.T.C. SA şi C.M. contractul de locaţie de gestiune nr. 721, obiectul locaţiei fiind unitatea nr. 363 cu profil „cadouri-aviz parfumerie", în suprafaţă de 193 mp, contract ce a fost ulterior prelungit până la data de 30 iunie 1993.

Contemporan acestei locaţii de gestiune, pentru parte din unitatea nr. 363 din Constanţa, SC M.T.C. SA a încheiat contractul de asociere nr. 1201 din 23 martie 1993 cu SC D. SRL, cele două contracte urmând a fi derulate în spaţii comerciale distincte, fără a exista elemente de suprapunere între aceste imobile.

La momentul divizării SC M.T.C. SA, în anul 1994, pentru nou înfiinţata SC M. SA, a avut loc împărţirea elementelor de patrimoniu între aceste societăţi, fiind menţionat fără echivoc, în cuprinsul minutei din 03 octombrie 1994, faptul că s-a transferat la societatea nou constituită spaţiul în care funcţiona locatara C.M., precizare ce îşi are logică tocmai în evidenţierea celor două spaţii comerciale distincte, fiind păstrat în patrimoniul SC M.T.C. SA imobilul în care a continuat să-şi desfăşoare activitatea SC D. SRL.

În sprijinul acestei idei, a existenţei celor două spaţii comerciale separate sunt şi concluziile expertului contabil B.A., ce a efectuat o nouă expertiză în apel, concluzii convergente celor exprimate în contraexpertiza contabilă depusă la prima instanţă.

Punctul de vedere al expertului contabil B.A., exprimat atât în raportul de expertiză, cât şi în suplimentul depus la filele 79 – 84 din dosarul de faţă, în sensul divizării mijlocului fix – clădire 363 la momentul înfiinţării noii societăţi comerciale M. SA, a fost însuşit de instanţă, analiza actelor contabile acreditând veridicitatea acestei interpretări, respectiv cea a reliefării în contabilitatea SC M.T.C. SA a divizării faptice a spaţiului comercial identificat ca ,,Unitatea nr. 363" din Constanţa, operaţiune materializată în cuprinsul protocolului de predare primire nr. 4159 din 07 noiembrie 1994 şi al minutei nr. 3846 din 03 octombrie 1994.

În concordanţă cu datele scriptice din contabilitatea SC M.T.C. SA la data divizării(anul 1994), ce relevă existenţa în fapt a două spaţii comerciale distincte, chiar dacă anterior acestei divizări în patrimoniul apelantei era înregistrat ca mijloc fix un singur activ, respectiv Unitatea nr. 363, sunt răspunsurile reprezentantului legal al intimatei SC R. SRL, C.M., ce recunoaşte că a deţinut în locaţie de gestiune şi ulterior a preluat de la SC M. SA suprafaţa de 197 mp, iar restul spaţiului era închiriat de SC M.T.C. SA către o altă societate.

Faţă de obiectul acţiunii de fond, cel de revendicare a unui bun imobil, Curtea a reţinut că reclamanta intimată SC R. SRL este ţinută a proba, conform regulilor generale prevăzute de art. 1169 C. civ., că deţine un titlu de proprietate asupra spaţiului revendicat, sub acest aspect fiind pusă în discuţie de către apelanta SC M.T.C. SA calitatea procesuală activă a reclamantei în cererea de chemare în judecată, ceea ce se confundă chiar cu analiza fondului dreptului de proprietate ce se discută în prezentul litigiu.

Din această perspectivă, Curtea constată că intimata reclamantă s-a înfiinţat în urma fuziunii prin absorbţie a fostei SC R.I. SA, societate care, la rândul său, s-a constituit prin divizarea SC M. SA.

Imobilul a fost transferat ca imobilizare corporală în valoare de 65.857 mii lei, prin protocolul de predare primire încheiat la data de 29 septembrie 1995 între SC M. SA şi SC R.I. SA, iar în cuprinsul aceluiaşi protocol, după menţionarea transferului dreptului de proprietate asupra clădirii, se arată că suprafaţa de teren arondată pentru acest imobil este de 197 mp, ceea ce atestă încă o dată că intenţia reală a părţilor, respectiv SC M.T.C. SA şi SC M. SA a fost cea de transmitere a dreptului de proprietate a părţii din spaţiul comercial înregistrat în evidenţele contabile ale apelantei ca unitatea nr. 363 în suprafaţă de 197 mp, adică acea parte ocupată în baza contractului de locaţie de gestiune de către locatara C.M., fiind păstrat dreptul de proprietate asupra celeilalte părţi, în suprafaţă de 81 mp, pentru care s-au derulat contractele de asociere cu SC D. SRL şi de închiriere cu SC G. SRL.

În raport de probele administrate în cauză, Curtea a constatat că în patrimoniul intimatei reclamante SC R. SRL s-a transferat dreptul de proprietate doar asupra imobilului în suprafaţă de 197 mp din întreg spaţiul comercial înregistrat în evidenţele SC M.T.C. SA sub denumirea de „unitatea nr. 363" din Constanţa, că apelanta şi-a păstrat în continuare dreptul de proprietate asupra spaţiului revendicat în prezentul litigiu, în suprafaţă de 81 mp, spaţiu înregistrat în prezent în contabilitatea sa ca „unitate 380".

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 171/com din data de 16 decembrie 2009 a admis apelul formulat de pârâta SC M.T.C. SA, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 4715/COM/2008 a Tribunalului Constanţa în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC R. SRL CONSTANŢA, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată în sensul respingerii apelului pârâtei.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate arătat, recurenta a susţinut următoarele:

În prealabil, arată că reclamanta a fuzionat prin absorbţie cu SC R. S.A., care la rândul ei a luat fiinţă prin divizarea parţială a SC M. SA, iar aceasta prin divizarea SC M.T.C. SA. O dată cu divizarea SC M. SA, s-a transmis un patrimoniu din care făceau parte şi clădirile situate în Constanţa, cu o valoare de 65.857 mii lei.

În ceea ce priveşte divizarea SC M.T.C. SA, arată că aceasta a fost una parţială, fiind transmisă o parte din patrimoniul SC M.T.C. SA în patrimoniul SC M. SA, în proporţia părţii desprinse şi transmise. Recurenta arată că transmiterea drepturilor şi obligaţiilor în acest caz, are loc prin înregistrarea operaţiunii şi pe data acesteia, conform art. 49 din Decretul nr. 31/1954.

În continuare arată că divizarea, precum şi desprinderea sau transmiterea nu se vor putea înregistra, decât ulterior aprobării bilanţului contabil întocmit în vederea predării şi în baza contractelor în curs de executare, care trebuia să cuprindă repartizarea tuturor contractelor. Astfel, divizarea SC M.T.C. a fost aprobată prin Decizia nr. 106/1993 a Consiliului Judeţean Constanţa, prin care societatea nou înfiinţată a preluat elemente de patrimoniu de 525.496 mii lei, conform inventarului din 30 iunie1993. Ulterior Adunarea Generală extraordinară a aprobat divizarea parţială, elementele patrimoniale fiind predate prin protocol conform bilanţului la 31 decembrie 1993. Înregistrarea operaţiunii de divizare a avut loc la 28 august 1994, capitalul social fiind de 525.496 mii lei. În continuarea arată că din Protocolul de predare primire, nedatat, încheiat între SC M. SA şi SC M.T.C. SA au fost preluate imobilizări corporale în valoare de 471.169 mii lei. De asemenea, prin procesul verbal din 30 noiembrie 1994, au fost predate către SC M. SA, documentaţii tehnice şi cărţile construcţiilor, fiind enumerate activele imobilizate, la punctul 11 fiind menţionat magazin C.R. nr. 393.

Cu referire la argumentele care au determinat soluţia respingerii acţiunii de către instanţa de apel, recurenta critică Decizia întrucât şi-a bazat considerentele pe o nouă expertiză efectuată în apel, care a evidenţiat existenţa a două spaţii comerciale în cadrul aceleiaşi clădiri, fără a prezenta motivele pentru care celelalte două sunt înlăturate. De asemenea, arată că greşit instanţa de apel a avut în vedere minuta din 3 octombrie 1994, din care rezultă că a fost transferată numai o parte a magazinului R.

Susţine că expertiza imobiliară a relevat faptul că spaţiul revendicat a făcut parte din magazinul de cadouri R., alcătuind o construcţie unitară, iar în urma divizării din 1995, reclamanta a preluat elemente de patrimoniu, inclusă fiind şi clădirea de la nr. 15. Chiar şi prin expertiza contestată se arată că mijlocul fix poartă denumirea de Unitatea 363. Deci dacă clădirea a aparţinut SC M.T.C., ea prin divizare a fost transmisă reclamantei.

În ceea ce priveşte titlul de care se prevalează, arată că acesta este actul de divizare al SC M.T.C. SA, act ulterior pârâtei.

În continuarea arată că în anul 1986 a fost transferată o singură clădire şi nu două. Documentaţia pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor este anterioară divizării şi nu prezintă relevanţă, iar procesul verbal încheiat la data de 4 decembrie 2006 de către Curtea de Conturi a pus în lumină grave abateri săvârşite de SC M.T.C. SA de la normele contabile şi în ceea ce priveşte supraevaluarea patrimoniului şi a capitalului social.

Recurenta susţine că pârâta nu deţine nici un înscris care să ateste că în acord cu proiectul de divizare şi protocolul de predare primire a păstrat în patrimoniul său clădirea sau parte din ea. Minuta din octombrie 1994 este în dezacord total cu hotărârea de divizare şi cu protocolul de predare primire din noiembrie 1994.

În finalul recursului, recurenta susţine argumentele sentinţei de fond şi netemeinicia concluziilor raportului de expertiză efectuat în apel.

Recursul este nefondat .

Prealabil examinării motivelor de recurs, se impun unele aprecieri privind modul în care recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile legale impuse de exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Astfel, art. 302¹ C. proc. civ. a instituit elementele cererii de recurs, cu precizarea că acestea sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii exprese. Din aceste punct de vedere, se constată că recurenta deşi a făcut trimitere, prin criticile sale la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, a invocat aspecte care vizează netemeinicia pe fond a deciziei atacată, cum ar fi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate, respectiv expertizele administrate în cauză şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte proba cu expertiză, încuviinţată în cauza de faţă, se observă că în cauză au fost instrumentate următoarele expertize: o expertiză tehnică imobiliară pentru a stabili valoarea de circulaţie a spaţiului litigios, o expertiză tehnică imobiliară instrumentată de domnul expert V.C.E., o expertiza contabilă instrumentată de domnul expert B.A.V. şi o nouă expertiză contabilă, expertiză efectuată de 3 experţi, cu aceleaşi obiective. De asemenea, în faţa instanţei de apel a fost administrată proba cu expertiză contabilă efectuată de expertului contabil B.A.

În ceea ce priveşte această probă, se constată că expertiza este un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului fondului. Întrucât constatările tehnico-ştiinţifice ale specialistului poartă numai asupra elementelor de fapt deduse judecăţii, Înalta Curte, în cadrul controlului de legalitate, nu se poate pronunţa asupra aprecierilor făcute de judecător asupra acestor concluziilor raportului de expertiză, ci poate numai analiza implicaţiile asupra problemei de drept dedusă judecăţii.

Cu aceste considerente, Înalta Curte urmează a proceda la verificarea controlului de legalitate a deciziei atacată, în limitele permise de art. 304 C. proc. civ.

Tribunalul a fost investit cu o acţiune reală, petitorie, care îşi are temeiul juridic în dispoziţiile art. 480 C. civ., prin care reclamanta solicită în justiţie, să i se recunoască un drept de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedat, instanţa de judecată având sarcina de a analiza şi compara titlurile invocate de părţi şi de a da eficientă unuia dintre ele.

Faţă de obiectul acţiunii de fond, cel de revendicare a unui bun imobil, reclamanta SC R. SRL a fost ţinută a proba, conform regulilor generale prevăzute de art. 1169 C. civ., că deţine un titlu de proprietate asupra spaţiului revendicat, ceea ce se confundă chiar cu analiza fondului dreptului de proprietate ce se discută în prezentul litigiu.

Din această perspectivă, Curtea constată că intimata reclamantă s-a înfiinţat în urma fuziunii prin absorbţie a fostei SC R.I. SA, societate care, la rândul său, s-a constituit prin divizarea SC M. SA.

În ceea ce priveşte pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 49 şi art. 50 din Decretul nr. 31/1954, Înalta Curte constată că aprobarea divizării a avut la bază Decizia Consiliului Judeţean nr. 106/1993, adresa FPS nr. 120/1213/1994, Protocolul de predare primire, Procesul verbal de predare primire din 7 noiembrie 1994, Minuta din 3 octombrie 1994 şi Procesul verbal din 30 noiembrie 1994. Din cuprinsul acestor înscrisuri, se observă că au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la această divizare, iar contractele încheiate au fost repartizate pe fiecare societate în parte, astfel cum dispun dispoziţiile art. 50 din Decretul nr. 31/1954.

Relevanţă asupra cauzei poartă faptul că în patrimoniul reclamantei SC R. SRL, s-a transferat dreptul de proprietate doar asupra imobilului în suprafaţă de 197 mp din întreg spaţiul comercial înregistrat în evidenţele SC M.T.C. SA sub denumirea de „unitatea nr. 363" din Constanţa, şi că reclamanta şi-a păstrat în continuare dreptul de proprietate asupra spaţiului revendicat în prezentul litigiu, în suprafaţă de 81 mp, spaţiu înregistrat în prezent în contabilitatea sa ca „unitate 380".

Acest lucru este atestat de faptul că Unitatea nr. 363, proprietatea SC M.T.C. SA, a făcut obiectul pe de o parte a contractului de locaţie de gestiune, pentru suprafaţa de 197 mp locatara fiind C.M. şi pe de altă parte, a contractului de asociere, încheiat cu SC D., pentru restul suprafeţei de 81 mp, deci intenţia reală a părţilor, respectiv SC M.T.C. SA şi SC M. SA a fost aceea de transmitere a dreptului de proprietate a părţii din spaţiul comercial înregistrat în evidenţele contabile ale apelantei ca unitatea nr. 363 în suprafaţă de 197 mp, adică acea parte ocupată în baza contractului de locaţie de gestiune de către locatara C.M., fiind păstrat dreptul de proprietate asupra celeilalte părţi, în suprafaţă de 81 mp, pentru care s-au derulat contractele de asociere cu SC D. SRL şi de închiriere cu SC G. SRL.

În aceste condiţii, rezultă că SC M. SA nu a fost niciodată în posesia imobilului în litigiu, şi nici succesorul ei în drepturi, respectiv reclamanta, în lipsa dovezilor care să ateste existenţa în patrimoniul său a imobilului a cărui revendicare o solicită, condiţie în care Înalta Curte constată că reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate.

În ceea ce priveşte critica recurentei prin care arată că titlul său de proprietate este reprezentat de actul de divizare al SC M.T.C. SA, Înalta Curte constată că titlurile reprezintă mijloace relative de probă, iar în lipsa dovezilor privind existenţa în proprietate a unui teren de 290 mp, a lipsei unui titlu de proprietate asupra terenului, a actelor de proprietate ale SC M. SA, în mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu justifică nici un drept asupra imobilului în discuţie.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia instanţei de apel nu este susceptibilă de nici o critică de nelegalitate, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R. SRL CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 171/Com din 16 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1093/2011. Comercial		ICCJ. Decizia nr. 1096/2011. Comercial →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

ICCJ. Decizia nr. 1075/2011. Comercial ICCJ. Decizia nr. 1093/2011. Comercial ICCJ. Decizia nr. 1096/2011. Comercial ICCJ. Decizia nr. 110/2011. Comercial