ICCJ. Decizia nr. 1096/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1096/2011
Dosar nr. 23388/3/2008
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa comercială nr. 14152 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, în dosarul nr. 23388/3/2008 s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC R.E.T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC E.E. & C.R. SRL şi s-a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 990 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pârâta pentru a se dispune rezilierea contractului părţilor cu nr. 1 din 18 decembrie 2005 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 58.272,50 Euro, în echivalent în lei la data plăţii cu motivarea că SC E.E. & C.R. SRL nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin convenţie de „realizare completă a tuturor activităţilor mecanice şi electrice (exceptând gaz natural) … şi predarea sistemelor în stare funcţională" a obiectului Birouri şi Hală depozitare situat în comuna Chiajna, Autostrada Bucureşti – Piteşti km.12+400, în termenul de 4 luni de la semnarea contractului şi nici până în prezent, părăsind obiectivul în mod unilateral. S-a mai reţinut că părţile nu au stabilit un preţ defalcat pe tipuri de instalaţii şi lucrări, că nu au cuantificat valoarea manoperei aferentă fiecărui tip de instalaţii şi că la data de 4 mai 2007 pârâta a părăsit şantierul, întocmindu-se apoi şi procesul verbal din 2 iunie 2007 pentru stabilirea cantităţii reale de lucrări executate. În continuare, s-a reţinut că valoarea lucrărilor neexecutate indicată de către reclamantă nu a putut reieşi din probele administrate şi anume din raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii întocmit de d-nul expert P.G. în cuprinsul căruia s-a menţionat că nu se poate determina contravaloarea lucrărilor neexecutate întrucât părţile nu au întocmit situaţii de lucrări sau măcar liste de lucrări executate cu cantitatea de materiale şi echipamente puse în operă şi decontate. S-a ţinut seama şi de faptul că nici cea mai eficientă metodă de cuantificare a lucrărilor rămase de executat la data de 2 iunie 2007 - măsurarea pe şantier a materialelor şi echipamentelor puse în operă şi compararea cu cantităţile înscrise în antemăsurătorile din proiecte - nu a putut fi folosită de către expert deoarece la data expertizei, stadiul lucrărilor pe şantier nu mai corespundea cu cel din data de 2 iunie 2007, lucrările fiind continuate de alte firme după acea dată. S-a reţinut că reclamanta a recunoscut că nu au fost întocmite situaţii de lucrări şi că şi-a precizat valoarea obiectului material al acţiunii prin raportare la oferta unui terţ angajat pentru terminarea lucrărilor. În continuare s-a reţinut că în cauză nu a existat o ofertă a pârâtei pentru încheierea contractului, că patronii celor două societăţi litigante au fost prieteni şi că au stabilit un preţ al convenţiei de 200.000 Euro din care pentru lucrările executate s-a încasat suma de 169.470 Euro. În final s-a reţinut că din materialul probator administrat în dosar nu a rezultat culpa pârâtei pentru a i se putea angaja acesteia răspunderea contractuală şi că, contrar celor susţinute de reclamantă, termenul de execuţie al lucrărilor nu putea fi de 4 luni de la data semnării convenţiei câtă vreme SC R.E.T. SRL nu şi-a executat propriile obligaţii, de a pune la dispoziţia pârâtei antreprenor materialele necesare pentru realizarea lucrărilor. Deoarece nu s-a putut reţine culpa pârâtei în neexecutarea contractului şi nici valoarea certă a lucrărilor neexecutate acţiunea reclamantei a fost apreciată ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care a solicitat admiterea apelului şi în principal constatarea nulităţii sentinţei la pronunţarea căreia s-a ţinut seama de o întâmpinare neştampilată de către pârâtă şi de către societatea civilă de avocaţi care ar fi trebuit să o reprezinte. În subsidiar s-a solicitat modificarea sentinţei atacate şi admiterea celui de-al doilea capăt al acţiunii; primul capăt de cerere fiind apreciat ca rămas fără obiect prin trecerea duratei pentru care contractul părţilor a fost încheiat.
În motivarea apelului, cu privire la netemeinicia sentinţei tribunalului, se arată că pârâta a recunoscut că nu şi-a executat integral obligaţiile asumate şi că şi instanţa a reţinut că a rămas o parte de contract neexecutată în valoare de 30.530 Euro. Se mai arată că prin recepţionarea adreselor întocmite de către reclamantă, prin care s-au comunicat pârâtei valorile lucrărilor rămase neexecutate, şi necontestate de către SC E.E. & C.R. aceasta a acceptat în mod tacit contravaloarea lucrărilor neexecutate, în raport de care s-au şi calculat penalităţile din dosar.
În şedinţa publică din 29 iunie 2010 reprezentantul apelantei a declarat că nu înţelege să mai susţină excepţia nulităţii sentinţei atacate, în considerarea pretinsei nelegalităţi a întâmpinării depusă în dosarul de fond, având în vedere probatoriul administrat în faţa instanţei de apel.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de sentinţa atacată şi motivele de apel invocate, Curtea a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin art. IV din contractul părţilor cu nr. 1 din 18 decembrie 2005 pârâta antreprenor s-a obligat să finalizeze lucrările care fac obiectul convenţiei (indicat la art. 2) într-o perioadă de maximum 4 luni după ce reclamanta beneficiar îi va pune la dispoziţie pe şantier o cantitate suficientă de materiale pentru începerea lucrărilor şi apoi îi va asigura cantităţile necesare la timp şi în cantitate completă.
În dosarul de fond s-a administrat un material probator complex în care s-a regăsit şi raportul tehnic de expertiză întocmit de dl expert P.G., iar tribunalul a putut constata că părţile nu au întocmit situaţii de lucrări şi nici măcar liste cu lucrările executate din care să reiasă cantitatea de materiale şi echipamentele puse în operă şi decontate, apelanta neînţelegând să prezinte o altă situaţie de fapt decât cea reţinută anterior. Mai mult, deşi în considerentele hotărârii apelate, prima instanţă a consemnat faptul neexecutării propriilor obligaţii de către reclamanta – beneficiară a lucrărilor şi a analizat punctual condiţiile cerute pentru admisibilitatea rezilierii judiciare, apelanta se referă doar la valoarea rămasă neachitată din contract şi la faptul că aceasta dovedeşte că au rămas lucrări neefectuate şi ca atare, că şi pretenţiile sale de obligarea societăţii antreprenor la plata penalităţilor de întârziere sunt fondate.
Curtea a reţinut că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada executării propriilor obligaţii contractuale pentru a se putea vorbi în continuare despre o neexecutare imputabilă intimatei – pârâte în termenii contractuali cum impun cerinţele art. 1020 - 1021 C. civ. şi că în lipsa înscrisurilor din care să reiasă cu certitudine data de la care se putea calcula în speţă termenul de 4 luni convenit pentru terminarea lucrărilor de către societatea antreprenor, nu au putut fi acordate pretinsele penalităţi de întârziere în cuantum de 0,.1% pe zi de întârziere din valoarea lucrărilor de întârziere (art. VIII pct. 8 din convenţia părţilor) solicitate de către reclamantă.
Curtea a constatat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă este nefondată şi deşi, în apel, s-a susţinut că nu se mai impune examinarea primului capăt al acţunii şi anume rezilierea contractului părţilor, pentru că acesta ar fi rămas fără obiect prin trecerea duratei pentru care s-a încheiat convenţia, Curtea a constatat că nici de această dată nu s-a indicat cu exactitate o zi care să aibă semnificaţia momentului la care trebuiau predate lucrările, în raport de care să se calculeze penalităţile şi în raport de care să se poată discuta despre durata de valabilitate a contractului.
În ceea ce priveşte pretenţiile expertului P.G. care a sesizat instanţa de control judiciar cu o cerere de obligare a apelantei-reclamante la plata sumei de 490 lei cu titlu de onorariu suplimentar, încuviinţat pentru expertiza tehnică în instalaţii depusă la tribunal, Curtea a apreciat-o ca întemeiată şi potrivit cu art. 294 alin. (2) C. proc. civ. a admis cererea.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 397 din 29 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC R.E.T. SRL şi admis cererea expertului P.G. şi a obligat apelanta la plata sumei de 490 lei reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta SC R.T.E. SRL BUCUREŞTI, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată în sensul admiterii acţiunii.
Prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs, recurenta a arătat că ambele instanţe au pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, în sensul că nu au avut în vedere dispoziţiile legale şi contractuale, în sensul că pârâta s-a obligat să predea la cheie lucrarea în termen de 4 luni, aceasta fiind intenţia părţilor, conform art. 977 C. civ.
Contractul a avut în vedere o obligaţie de rezultat, iar neîndeplinirea acesteia dovedeşte culpa pârâtei. Culpa pârâtei nu trebuia dovedită, întârzierea în îndeplinirea obligaţiei ducând la activarea clauzei penale, care nu a fost condiţionată de crearea unui prejudiciu.
Susţine că greşit a reţinut instanţa că reclamanta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii şi faptul că nu se poate calcula termenul pentru executarea contractului.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele argumente :
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat Decizia instanţei de apel în ceea ce priveşte activarea clauzei penale din contract, prevăzută la art. 8, prin care a fost determinat anticipat cuantumul prejudiciului.
Din acest punct de vedere şi raportat la cerinţele motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, a analizat condiţiile răspunderii civile, respectiv culpa pârâtei, în îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor, care să atragă incidenţa clauzei penale.
Astfel, nu a fost demonstrată în cauză valoarea lucrărilor neexecutate şi termenele de execuţie a lucrărilor, precum şi îndeplinirea din partea reclamantei a condiţiilor cerute de art. 7 din contract.
În aceste condiţii, neexecutarea culpabilă din partea pârâtei a obligaţiilor asumate prin contract, nu poate conduce la aplicarea sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. şi nici la activarea clauzei penale, în condiţiile în care nu s-a stabilit valoarea lucrărilor neexecutate.
În situaţia de faţă, aplicarea clauzei penale în procent de 1% pentru lucrările neexecutate la termen, reprezintă un mod de calcul anticipat al daunelor moratorii, însă în lipsa probării stipulaţiei din convenţia principală, respectiv în lipsa probării îndeplinirii obligaţiei prevăzută în art. 7 din contract, în sarcina beneficiarului, în speţă reclamanta, nu se poate aprecia că termenul de 4 luni de la data semnării contractului, pentru execuţia contractului, a fost depăşit.
Deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 969-970 C. civ., cu referire la intenţia comună a părţilor, aceea de se preda lucrarea la cheie în termen de 4 luni, Înalta Curte constată că ambele instanţe au avut în vedere dispoziţiile articolelor precitate, precum şi principul executării convenţiilor cu bună credinţă, având în vedere intenţia comună a părţilor în sensul dispoziţiilor art. 977 C. civ., de a executa contractul de prestări servicii, intenţie care rezultă din contextul relaţiilor comerciale dintre cele două societăţi precum şi faptul că reclamanta nu a solicitat restituirea vreunei sume de bani pe motivul neexecutării integrale a lucrărilor plătite.
În ceea ce priveşte critica recurentei privind utilitatea clauzei penale, în sensul că reclamanta nu trebuia să facă dovada culpei pârâtei, se observă că recurenta face confuzie între efectuarea probei prejudiciului şi dovada executării cu întârziere a obligaţiei asumată de antreprenor, în speţă pârâta.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă prezentul recurs ca nefondat.
În ceea ce priveşte cererea formulată de expertul judiciar P.G., prin care a solicitat majorarea onorariului încuviinţat cu suma de 490 lei, Înalta Curte, constată că această cerere nu se impune a fi analizată având în vedere că aceasta a fost admisă de către instanţa de apel, ea devenind executorie, în condiţiile art. 213 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.T.E. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 397 din 29 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1094/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 110/2011. Comercial → |
|---|
