ICCJ. Decizia nr. 1093/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1093/2011
Dosar nr. 1993/95/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra perimării recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 25 februarie 2009, reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Slătioara, solicitând instanţei ca pe baza hotărârii ce o va pronunţa în cauză să oblige pe pârâtă să întocmească procesul-verbal de recepţie a lucrărilor efectuate la imobilul situat în localitatea Rânca Judeţul Gorj, să emită factură fiscală şi chitanţa reprezentând contravaloarea lucrărilor.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa nr. 332 din 30 iunie 2009 a respins acţiunea, pe considerentul că reclamantul nu şi-a dovedit acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul, care a învederat că, instanţa de fond nu a pus în discuţie cererea de probatorii din însuşi cuprinsul acţiunii introductive şi nici în baza rolului său activ, prin care putea să dispună probe din oficiu.
Prin încheierea din 29 septembrie 2009, Curtea, a calificat calea de atac ca fiind apel, având în vedere obiectul acţiunii (obligaţia de a face).
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea a apreciat apelul ca fiind nefondat.
Nu se poate dispune desfiinţarea hotărârii, pe motivul că instanţa de fond, în virtutea rolului său activ (art. 129 C. proc. civ.), nu a dispus administrarea anumitor probatorii, pentru că tribunalul nu se putea totuşi substitui în poziţia procesuală a apelantului şi-n apărarea intereselor acestuia.
În acest sens, apelantul reclamant putea să depună odată cu cererea de chemare în judecată şi interogatoriul pe care înţelegea să-l înainteze pârâtei, pentru ca acesta să răspundă la el.
Instanţa de fond nu poate fi acuzată că nu a pus în discuţia părţilor cererea de probatorii, atâta timp cât a acordat 3 termene pentru lipsa de apărare a reclamantului.
Curtea, ca instanţă de apel, în baza rolului său devolutiv a încuviinţat proba cu interogatoriul intimatei pârâte, la care aceasta nu a răspuns.
Prezumţia de recunoaştere tacită în favoarea celeilalte părţi, consfinţită prin prevederile art. 225 C. proc. civ., nu are însă un caracter absolut, întrucât, în situaţia în care este posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde trebuie socotite numai ca un început de dovadă, care urmează să fie completat cu alte probe spre a se stabili împrejurările reale ale cauzei.
În speţa de faţă, este adevărat că intimata-pârâtă nu a răspuns la interogatoriu, însă actele existente la dosar nu sunt în măsură să evidenţieze temeinicia susţinerilor apelantului reclamant, în condiţiile în care acesta a acţionat în interesul SC A.B.S. SRL Craiova şi nu în nume propriu, aşa cum rezultă din contractul încheiat la data de 15 iulie 2008 cu SC R. SRL Slătioara şi din chitanţele care consfinţesc achitarea contravalorii lucrărilor efectuate.
Faţă de aceste considerente Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 258 din 24 noiembrie 2009, în raport de prevederile art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.
Decizia sus menţionată a fost recurată de către reclamantul B.A., fără a indica motivele de nelegalitate conform art. 304 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Asupra perimării recursului, Înalta Curte a reţinut:
Potrivit art. 248 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., perimarea operează asupra unei cereri de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de şase luni, în materie comercială.
Aşa fiind, pentru a opera această sancţiune procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerinţelor art. 248 C. proc. civ. şi în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost investită cu soluţionarea recursului, iar după suspendarea judecăţii pricinii, aceasta a rămas în nelucrare timp de şase luni. Totodată, se constată că înainte de îndeplinirea acestui termen, nu s-a cerut de către părţile în proces, reluarea judecăţii şi nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.
În speţă, la termenul de judecată din data de 15 iunie 2010, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna din părţi nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecăţii recursului, care a rămas în nelucrare, până la data de 13 ianuarie 2011, când s-a stabilit termen de judecată, potrivit art. 252 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat perimarea recursului, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (3) raportat la art. 252 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei nr. 258 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1075/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1094/2011. Comercial → |
|---|
