ICCJ. Decizia nr. 1250/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC P.E. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC A.F. SA și SC M.S. SRL, întrucât au fost încheiat pentru fraudarea intereselor sale de creditare a primei pârâte. Cererea fost completată cu instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului pârâtelor și anularea hotărârilor AGA.
Prin cererea de intervenție în interes propriu, SC G.T. SRL a solicitat instanței revocarea statutului și contractului de societate ale SC M.S. SRL ca fiind încheiate în fraudarea intereselor sale de creditare a reclamantei.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială 1627/C din 30 iunie 2008, a respins excepțiile de reprezentant al semnatarului cererii introductive, a lipsei de interes a acțiunii și cererii de intervenție și a inadmisibilității acestora, a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție de interes propriu, a anulat hotărârile AGEA nr. 1 din 15 februarie 2007 și 2 din 16 mai 2007 precum și hotărârea AGA nr. 1 din 25 mai 2007 și a anulat actele modificatoare actelor constitutive ale pârâtei SC M.S. SRL, obligând pe pârâte la 1375 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut în esență, că acțiunea introductivă a fost semnată chiar de administratorul societății comerciale reclamante; interesul cererilor rezidă din calitatea de creditori ai reclamantei și intervenientei, care în raport de dispozițiile art. 974-975 C. civ. are dreptul să atace actele încheiate în frauda lor.
Pe fondul litigiului, instanța a considerat și actele încheiate de pârâta SCA.F. SA prin care a încercat să-și micșoreze patrimoniul pentru a nu putea fi urmărită, urmează a fi anulată, întrucât debitoarea prin hotărârea AGEA nr. 1/2007 a stabilit asocierea cu pârâta SC M.S. SRL aducând ca aport, imobilele înscrise în C.F. nr. 2535 și 2537 Bontida, iar prin hotărârea AGEA nr.2/2007 a SC M.S. s-a hotărât modificarea actelor constitutive ale societății și cesiunea părților sociale ale pârâtei SC A.F. SA către asociații F.L. și F.F.D. - fiii acționarului și administratorului debitoarei.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 234 din 9 decembrie 2008, a admis apelurile pârâtelor, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtelor formulată de intervenienții F.L. și F.F.D., a respins ca inadmisibil apelul intervenienților accesorii, a schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acțiunea principală, și cererea de intervenție în interes propriu, a constatat inopozabilitatea hotărârii AGA din 19 aprilie 2007 a pârâtei SC A.F. SA, a hotărârii AGA din 18 aprilie 2007 a pârâtei SC M.S. SRL precum și a hotărârilor AGA din 25 mai 2007 ale Societăților pârâte prin care s-a stabilit cesionarea părților sociale deținute de SC A.F. SA către intervenienții F.L. și F.F.D., a respins celelalte capete de cerere și a obligat pe intimata la 32,15 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut, în esență, că acțiunea pauliană are natura unei constatări a responsabilității actului încheiat în frauda creditorilor, iar pârâta SC A.F. SA este debitoarea reclamantei care a acționat în calitate de comisionar în contractul încheiat de pârâtă cu P.X.G.M.B.H.
Curtea de apel a considerat că datoria nu este prescrisă întrucât au intervenit cauze de întrerupere a cursului acesteia prin acte de executare, iar inexistența stării de inadmisibilitate evocată este contrazisă de procesul verbal al executorului judecătoresc din 11 iunie 2008, creditorii fiind singurii îndreptățiți să stabilească bunurile asupra cărora se îndreaptă cu executare.
In privința cererii de intervenție în interesul pârâtelor, instanța de apel a considerat prioritară admisibilitatea acesteia chiar dacă s-a depus o cerere de renunțare la aceasta.
Prin decizia nr. 2762 din 5 noiembrie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursurile declarate de reclamantă și pârâte și a casat decizia curții de apel trimițând cauza spre rejudecare.
Instanța supremă a considerat că în apel au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prin aceea că, instanța nu a respectat cadrul procesual stabilit de reclamantă, apreciind că art. 974-975 C. civ. conduce la inopozabilitatea actelor încheiate fraudulos, deși s-a solicitat anularea lor.
în rejudecare, Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă 87 din 16 iunie 2010, a respins excepția inadmisibilității cererilor de aderare la apel, a admis cererea de aderare la apel a reclamantei și intervenientei în interes propriu, a respins apelul declarat de pârâte și cererea de intervenție accesorie a intervenienților F.L. și F.F.D., a respins ca inadmisibil apelul acestor intervenienți, a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, a constatat inopozabilitatea față de reclamantă și intervenientă a hotărârii AGA a SC A.F. SA din 19 aprilie 2007, a hotărârii AGA a SC M.S. SRL privind asocierea cu pârâta SC A.F. SA și a actului adițional la actele constitutive ale societății precum și a hotărârii AGA a SC A.F. SA din 25 mai 2007, de cesionare a părților sociale intervenienților F. A menținut celelalte dispoziții ale instanței de fond.
Curtea de apel a considerat că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ. nu este exclusă creditorilor, care au posibilitatea acțiunii împotriva actelor frauduloase încheiate de debitori, pe calea dreptului comun sau aceea a prevederilor speciale ale art. 61 din Legea 31/1990.
In privința anulării actului constitutiv al pârâtei SC M.S. SRL instanța a reținut că lipsa citării celor 2 asociați persoane fizice nu atrage nulitatea hotărârii judecătorești ci inopozabilitatea acesteia.
Instanța de apel a mai reținut că prin înstrăinarea unei părți din patrimoniu, pârâta SC A.G.F.S. SA și-a micșorat patrimoniul în frauda creditorilor, actele de executare silită dovedind crearea stării de insolvență.
împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâtele au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
Recurentele susțin că instanța de apel nesocotind dispozițiile date prin decizia de casare, în al doilea ciclu procesual a admis cererile de aderare la apel ale reclamantei și intervenientei, încălcând prevederile art. 293 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că termenul până la care se poate adera la apel este prima zi de înfățișare, fără ca părțile să o poată face în al doilea ciclu procesual.
Susțin recurentele că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărând asupra ceea ce nu s-a cerut, obiectul cererii neputând fi schimbat în calea de atac.
Critica pe fond a deciziei curții de apel are în vedere, în concepția recurenților, inexistența unei creanțe certe lichide și exigibile a reclamantei care avea calitatea de comisionar. Susțin recurentele că odată cu vânzarea la licitație a Fermei Gherla, la 22 decembrie 2004, creanța reclamantei s-a stins așa încât la data introducerii acțiunii, nu mai exista nicio datorie neachitată. Cu toate acestea instanța de apel în mod greșit a considerat că au fost emise patru file CEC în favoarea reclamantei care avea dreptul să le urmărească, deși termenul de prescripție este împlinit.
Pe situația de fapt, recurentele susțin că în mod greșit instanța de apel a considerat existența unei creanțe de 1.073.347,28 lei, rezultă dintr-o somație emisă de executorul judecătoresc (supus urmării penale), deși ultimul dosar de executare a fost finalizat în ianuarie 2010.
In privința prescripției dreptului de a cere executarea silită, recursurile susțin că în dosarul execuțional 155/2004 există o hotărâre irevocabilă prin care s-a constat încetată plata prin executare. Pe de altă parte termenul de prescripție al acțiunii în regres reglementată de Legea 59/1934 este de 6 Iun de la prezentarea CEC ului la plată, iar instanța de apel a înțeles să aplice termenul general de prescripție. Mai mult instanța de apel a considerat că executarea nu este prescrisă, tară a avea în vedere dispozițiile art. 30 din Legea CEC-ului care prevede pierderea dreptului la acțiune în regres dacă CEC-ul nu a fost prezentat la plată în termen de 15 zile de la data emiterii. Insă fila de CEC a fost emisă la 31 mai 2004 iar executarea a început prin somație din 1 iulie 2007. Pentru executarea silită în dosarul de executare 52/2006 situația a fost irevocabil soluționată prin hotărâri judecătorești irevocabile (sentința 650/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca și decizia 5/R/2010 a Tribunalului Comercial Cluj) așa încât chiar dacă introducerea unei cereri de chemare în judecată întrerupe cursul prescripției, dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau s-a perimat, nu este întreruptă prescripția.
Critica deciziei instanței de apel se referă și la intervenienta SC G.T. SRL ce are calitate de girant în raport cu reclamanta și a cărui acțiune în regres se prescrie în termen de 1 an de la data scadenței. In anul 2006 intervenienta a formulat o cerere de executare începută în 17 mai 2007, iar prin procesul verbal din 23 iunie 2008 executorul judecătoresc îi comunică starea de insolvabilitate a debitoarei, iar reluarea executării printr-o nouă cerere depusă la 19 noiembrie 2008 era prescrisă în raport de dispozițiile art. 3713C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 293 C. proc. civ. statuează asupra dreptului intimatului de a adera la apelul formulat de partea potrivnică printr-o cerere proprie, chiar după împlinirea termenului de apel, până la prima zi de înfățișare.
In această măsură legea nu distinge asupra admisibilității cererii de aderare la apel, în contextul în care instanța de recurs criticând decizia instanței de apel, interpretează natura juridică a cererii de chemare în judecată și pune în discuție aspecte noi privind petitul acțiunii necriticate de părți. Astfel, prin cererea de aderare la apel, reclamanta aduce în discuție efectul devolutiv al apelului în condițiile în care nu era interesată în exercitarea căii de atac, întrucât pretențiile sale au fost satisfăcute.
De altfel, prin cererea de aderare la apel, reclamanta evocă instanței același temei de drept, cu precizarea poziției sale față de caracterizarea naturii juridice a acțiunii pauliene stabilită în doctrina modernă și îmbrățișată de judecata apelului. în acest sens reclamanta menționează că solicită constatarea inopozabilității actelor încheiate de debitor în frauda intereselor sale în acord cu caracterizarea dată de instanță acțiunii pauliene. Iar din această perspectivă nu se poate aprecia modificarea obiectului cererii, cu atât mai mult cu cât instanțele nu sunt ținute de caracterizarea pe care părțile o dau cererilor, în raport de dispozițiile procesuale.
Critica relativă la inexistența creanței lichide și exigibile, este la rândul ei nefondată.
Acțiunea pauliană dă dreptul creditorilor să atace actele frauduloase încheiate de debitor prin care aceștia își creează sau își măresc starea de insolvabilitate prin înstrăinarea bunurilor care constituie gajul general al creditorilor chirografi.
într-adevăr, pentru a promova o asemenea acțiune, creditorul trebuie să aibă o creanță certă lichidă și exigibilă. Dar în situația de fată validitatea creanței a fost stabilită de Judecătoria Gherla prin învestirea cu formulă executorie a CEC-urilor, dar și prin soluționarea irevocabilă a opozițiilor la executare.
A repune în discuție valabilitatea creanței stabilită prin hotărâri judecătorești, reprezintă înlăturarea efectului pozitiv al acestora, cu consecințe asupra stabilității ordinii sociale, fiind interzis a se readuce în fața instanțelor, chestiuni litigioase rezolvate deja într-un proces anterior.
In aceeași măsură critica asupra greșitei rezolvări a prescripției extinctive este neîntemeiată fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat încuviințarea executării silite. De altfel, actele executorului judecătoresc relevă multiplele demersuri judiciare ale reclamantei creditoare în satisfacerea drepturilor ei care exclude starea de pasivitate a acesteia, imputabilă în cazul prescripției dreptului la acțiune.
Toate elementele de fapt enunțate de recurente nu conduc la concluzia inexistenței creanței, instanța de apel considerând, justificat de întregul material probator, că parțial creanța a fost stinsă iar înstrăinarea imobilului debitoarei este un act de natură a prejudicia dreptul creditorilor chirografi, ce trebuie sancționat în raport de dispozițiile art. 975 C. proc. civ.
Critica soluției instanței de apel relativă la admiterea cererii de intervenție este în egală măsură nefondată, calitatea de girant al biletelor la ordin conferind creditorului dreptul de urmărire. Pe de altă parte intervenientul s-a alăturat acțiunii principale în vederea recuperării creanțelor sale de la reclamantă așa încât chestiunea prescripției interesează raporturile cu debitorul său în condițiile existenței unui titlu executoriu și a procedurilor de executare silită de drept comun.
Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate recursurile împotriva deciziei 87 din 16 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
| ← ICCJ. Decizia nr. 227/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1237/2011. Comercial → |
|---|
