ICCJ. Decizia nr. 2548/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC S.I.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.V. SRL pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate ca intervenită rezilierea contractului de concesiune comercială nr. 25 din 27 noiembrie 2007 încheiat între părți și să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 25.351,37 Euro reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a nerespectării obligației contractuale cuprinsă în art. VIII lit. i) și de 26.180 Euro reprezentând contravaloarea comenzilor neefectuate și pe care societatea pârâtă s-a obligat să le facă până la încetarea contractului de concesiune comercială, respectiv până la data de 27 noiembrie 2009 (beneficii nerealizate), cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr. 606 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea, a constatat intervenită rezilierea contractului de concesiune comercială nr.25/27 noiembrie 2007 încheiat între părți și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 14.280 Euro (inclusiv TVA, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de daune - interese, precum și la plata către reclamantă a sumei de 2.800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta și-a încălcat în mod culpabil obligațiile contractuale prevăzute de art. VIII lit. i) și k) coroborat cu art. 2.1., art. 4.2. și art. 5.1. alin. final. Ca urmare, în temeiul art. 1020-1021 C. civ. și reținând pactul comisoriu de grad IV inserat de părți prin art. 17.2., tribunalul a constatat intervenită rezilierea contractului de concesiune comercială nr. 25 din 27 noiembrie 2007. în ceea ce privește prejudiciul efectiv cauzat, instanța de fond a apreciat față de dispozițiile art. 17.4. alin. (2) din contract, că atitudinea de pasivitate a reclamantei peste termenul de 6 luni nu poate fi imputată societății pârâte. Ca urmare, tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 14.280 Euro (inclusiv TVA) reprezentând prejudiciul cauzat care a fost prevăzut ori era previzibil la momentul încheierii contractului (6 luni x 2.000 Euro plus TVA).
Prin decizia nr. 567 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC R.V. SRL.
A admis apelul incident formulat de apelanta reclamantă SC S.I.C. SRL. A schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că:
A admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.I.C. SRL împotriva pârâtei SC R.V. SRL.
A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă și a sumei de 11.071,37 EURO (inclusiv TVA, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) și la plata sumei de 26.180 EURO (inclusiv TVA, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune-interese.
A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă și a sumei de 15.024 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că:
Soluția pronunțată pe capătul de cerere privind constatarea rezilierii nu a fost critică în apel, astfel că ea nu va fi supusă controlului.
Motivele de apel formulate de pârâtă sunt nefondate deoarece, din facturile aflate la dosarul cauzei (filele 31-36 fond) rezultă că apelanta-pârâtă și-a îndeplinit obligația emiterii de comenzi minime lunare doar în perioada nov.2007 - ian.2008, ulterior emițând o singură comandă în luna iulie 2008, însă sub valoare minimă convenită. Cum părțile au convenit ca rezilierea să poată opera dacă nu se atinge pragul minim de 2.000 Euro plus TVA lunar, iar notificarea de reziliere a fost emisă de apelanta-reclamantă în luna decembrie 2008 (filele 25-28 fond), rezultă că emiterea unei singure comenzi în perioada februarie-decembrie 2008, sub targetul stabilit, nu are relevanță sub aspectul daunelor-interese, existând un număr mai mare de 6 luni în care apelanta-pârâtă nu a emis nicio comandă.
De asemenea, susținerile potrivit cărora marfa nu i-a fost niciodată livrată, ea aflându-se în posesia apelantei-reclamante și putând fi valorificată, nu pot înlătura obligația apelantei-pârâte de la plata daunelor-interese, atâta timp cât aceasta și-a încălcat obligațiile contractuale și nu a emis lunar comenzile minime stabilite. Apelanta-reclamantă nu avea nicio obligație contractuală în sensul livrării produselor în lipsa comenzilor, iar apelanta-pârâtă nu a făcut vreo dovadă în sensul că apelanta-reclamantă nu ar fi achiziționat respectivele produse de la partenerii săi comerciali sau că le-ar fi distribuit prin intermediul altor comercianți, astfel că scopul contractului ar fi fost atins și nu s-a cauzat nici un prejudiciu reclamantei.
Curtea de apel a constatat că motivele de apel invocate de apelanta-reclamantă sunt întemeiate, așa încât, instanța de fond în mod greșit a apreciat că nepretinderea rezilierii contractului de către apelanta-reclamantă după împlinirea celor 6 luni consecutive este similară cu o pasivitate ce ar înlătura răspunderea apelantei-pârâte pentru perioada următoare.
Cum apelanta-pârâtă s-a obligat la emiterea unor comenzi lunare minime de 2.000 Euro plus TVA pe tot parcursul derulării contractului (2 ani) și nu și-a respectat această obligație, iar apelanta-reclamantă a înțeles să pretindă rezilierea contractului în decembrie 2008, în baza art. 969-970 C. civ. coroborat cu art. 1082-1084 C. civ., curtea de apel a constatat că prejudiciul efectiv suferit de apelanta-reclamantă este în cuantum de 25.351,37 Euro (februarie-iunie 2008 și august-decembrie 2008 câte 2.000 Euro plus TVA lunar, iulie 2008 diferența dintre comanda minimă și comanda efectivă, respectiv 1.551,32 Euro inclusiv TVA).
în ceea ce privește beneficiile nerealizate solicitate de apelanta-reclamantă, curtea de apel a constatat că și aceste pretenții sunt întemeiate deoarece, din dispozițiile art. 1084-1086 C. civ. rezultă că debitorul obligației neîndeplinite culpabil este dator a acoperi atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Această a doua componentă a prejudiciului suferit de creditor era previzibilă la momentul încheierii contractului, atâta timp cât părțile au convenit ca targetul de minim 2.000 Euro plus TVA să fie îndeplinit lunar de către apelanta-pârâtă pe toată durata contractului. Ca urmare, în baza acelorași dispoziții legale, apelanta-reclamantă are dreptul de a fi despăgubită și cu suma de 26.180 Euro reprezentând beneficii nerealizate.
Curtea de apel a avut în vedere la stabilirea întinderii prejudiciului și faptul că în materie comercială, prin încheierea contractelor, părțile își fac planuri de afaceri și previziuni în derularea relațiilor lor comerciale, or încălcarea obligațiilor asumate de către o parte duce la cauzarea de prejudicii sub acest aspect părții cocontractante, dacă nu se face dovada că scopul contractului a fost atins prin intermediul altor relații comerciale.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC R.V. SRL București, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 314 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a sentinței comerciale nr. 606 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- a comercială, și rejudecând cauza, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către intimata reclamanta SC S.I.C. SRL.
Recurenta-pârâtă formulează următoarele critici:
în mod greșit s-a apreciat că rezilierea contractului încheiat între părți a intervenit la data de 19 decembrie 2008 potrivit înscrisului denumit notificare de plata/convocare la conciliere/notificare de reziliere a contractului de concesiune comercială.
Potrivit art. 17.1 din contract, acesta încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenția vreunei instanțe judecătorești, în cazul în care una dintre părți:
c) în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii notificării prin care i s-a adus la cunoștință că nu și-a executat ori își execută în mod necorespunzător oricare dintre obligațiile ce-i revin, în cazul în care în acest interval nu a executat obligația reclamată.
Ca atare, rezilierea contractului a avut loc la data de 08 martie 2008 și nicidecum la 19 decembrie 2008, așa cum rețin instanțele. Această concluzie rezultă indubitabil din conținutul adresei emisă de intimată sub nr. 1828 din 03 martie 2008 și de care înțelege să se folosească în recurs cu calificarea de înscris nou.
Totodată, se constată din conținutul menționatei adrese că intimata S.I.C. SRL nu a înțeles să solicite societății sale executarea în continuare a contractului, ci s-a rezumat la exercitarea dreptului consacrat prin pactul comisoriu de ultim grad menționat în contract, de a ,,declara" rezilierea contractului [art. XVII pct. 17.1 lit. c)]. Că este așa, rezultă în afara oricărui dubiu din formularea ,,începând cu data prezentei.... nu mai dețineți calitatea de distribuitor a produselor".
în aceste condiții, raționamentul instanței de apel în sensul că pactul comisoriu inserat de părți nu înlătură facultatea părții adverse de a pretinde executarea contractului și de a nu se ajunge la reziliere apare ca vădit neîntemeiat. Cum partea adversă a înțeles să procedeze conform celor menționate mai sus, adică să nu pretindă executarea contractului, ci să-1 considere reziliat începând cu data de 08 martie 2008, instanța nu putea acorda daune interese sub forma prejudiciului efectiv suferit la nivelul valorii comenzilor neefectuate până la data rezilierii.
în ceea ce privește acordarea de daune interese in modalitatea beneficiului nerealizat pentru perioada cuprinsă între momentul rezilierii (08 martie 2008) și momentul convenit contractual (termenul de derulare a contractului de doi ani respectiv 27 noiembrie 2009), această soluție este lipsită de orice temei legal și reprezintă în realitate o modalitate de îmbogățire fără justă cauză.
Atât timp cât intimata reclamantă a înțeles să declare rezilierea contractului la 08 martie 2008, renunțând totodată fără echivoc la posibilitatea pusă la îndemână de lege de a cere co-contractantului executarea în continuare a contractului, prestațiile fiind succesive, raționamentul instanței de apel în sensul că cea de-a doua componentă a prejudiciului - beneficiul nerealizat (lucrum cessans) era previzibilă la momentul încheierii contractului, atât timp cât părțile au convenit ca targetul minim - 2000 euro plus TVA sa fie îndeplinit lunar de către societatea sa pe toată durata contractului, este unul greșit.
Văzând principiul înscris în dispozițiile art. 1086 C. civ. potrivit cu care daunele interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației, soluția instanței de apel de a acorda daune interese - lucrum cessans - la nivelul comenzilor neefectuate nu îndeplinește condiția menționată în textul de lege citat.
în aceste condiții, în lipsa unor minime dovezi referitoare la existența și întinderea prejudiciului, argumentul curții de apel în sensul că în materie comercială la stabilirea întinderii prejudiciului trebuie avut în vedere faptul că părțile își fac planuri de afaceri și previziuni în derularea relațiilor comerciale nu se situează în afara oricărei critici, concluzia instanței nefiind altceva decât aplicarea unei prezumții fără niciun fel de fundament juridic și faptic.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia, conform adresei nr. 1828 din 3 martie 2008, depusă ca act ,,nou" în recurs, contractul de concesiune încheiat între părți ar fi fost reziliat la data de 8 martie 2008 nu poate fi primită, întrucât apărarea formulată de recurentă în această fază procesuală ține de fondul cauzei, pârâta având posibilitatea să se folosească de această probă și în celelalte faze procesuale dacă considera că acest mijloc de probă era oportun, ceea ce nu s-a întâmplat.
în această împrejurare, se constată că s-a reținut corect, în baza întregului probatoriu administrat în cauză, că rezilierea contractului de concesiune a intervenit în decembrie 2008, când reclamanta a solicitat rezilierea contractului, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă. De altfel, este de menționat că soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind constatarea rezilierii nu a fost criticată în apel, așa încât instanța de apel nu a mai supus-o controlului, și drept urmare, ea nu poate face obiectul examinării, omisso medio, nici în recurs.
Se constată însă că soluția pronunțată de curtea de apel este eronată în ce privește acordarea daunelor interese și a beneficiilor nerealizate solicitate de reclamantă, respectiv a stabilirii întinderii prejudiciului produs de pârâtă, prin neîndeplinirea obligației stabilite în contract.
Aceasta, deoarece prima instanță a apreciat judicios că, având în vedere dispozițiile art. 3.1 coroborat cu art. VIII lit. i) și k) din contract, precum și pe cele ale art. 17.2 și art.17.4 din același contract, atitudinea de pasivitate a reclamantei, concretizată în nerezilierea contractului după termenul de 6 luni nu poate fi imputată pârâtei, iar prejudiciul ce putea fi previzibil ori era previzibil în momentul încheierii contractului nu putea fi circumscris decât acestei perioade, fiind vorba despre comenzile neefectuate timp de 6 luni, însumând 14.280 Euro.
în ce privește beneficiile nerealizate, respectiv solicitarea reclamantei de a fi despăgubită și cu suma de 26.180 Euro reprezentând beneficii nerealizate (valoarea de 2.000 Euro plus TVA lunar, calculate pentru o perioadă de 11 luni de la rezilierea contractului și până la data la care acesta ar fi trebuit să înceteze prin ajungerea la termen, respectiv ianuarie-noiembrie 2009), se constată, de asemenea, că aprecierea curții de apel este criticabilă, întrucât în raport de dispozițiile art. 1086 C. civ., de faptul că reclamanta a solicitat rezilierea, ceea ce exclude executarea în continuare a contractului care prevedea ca targetul minim - 2000 Euro plus TVA să fie îndeplinit lunar de către pârâtă pe toată durata contractului, raționamentul instanței curții de apel nu poate fi primit.
Prin urmare, se reține a fi întemeiate criticile recurentei-pârâte formulate prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cum de altfel apar ca fiind justificate și susținerile circumscrise art. 304 pct. 7 din același cod, întrucât, într-adevăr, referirile instanței, cu ocazia stabilirii prejudiciul produs în cauză, la planurile de afaceri ale părților și previziunile în derularea relațiilor comerciale exced pricinii deduse judecății.
în ce privește cererea recurentei-pârâte de a-i fi restituită cauțiunea în sumă de 15.972 lei, formulată de reprezentantul său în ședința de astăzi, se va respinge ca prematură, deoarece suspendarea executării a fost menținută până astăzi, 14 septembrie 2011, data soluționării recursului în cauză, când instanța a rămas în pronunțare.
în concluzie, față de considerentele mai sus menționate, s-a admis recursul pârâtei, s-a modificat în parte decizia atacată, în sensul că s-a respins apelul incident formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.
A fost menținută în rest decizia atacată, cu privire la respingerea ca nefondat a apelului formulat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe.
S-a respins cererea pârâtei privind restituirea cauțiunii, ca prematur formulată.
A fost obligată reclamanta SC S.I.C. SRL București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3016 lei către pârâta SC R.V. SRL București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2833/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2358/2011. Comercial → |
|---|
