ICCJ. Decizia nr. 2358/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1333/CA din 15 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 615/97/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția de necompetență teritorială și ca nefondate excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BANCA T. SA, SUCURSALA DEVA; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC H.D.A. SRL Deva în contradictoriu cu pârâta SC F.B. SA Abrud și a constatat rezilierea contractului de franciză încheiat la data de 12 martie 2008 între părți, începând cu data de 31 octombrie 2008, obligând pârâta la plata sumei de 74.017,20 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă; a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere din acțiunea principală referitoare la deblocarea contului indisponibilizat prin scrisoarea de garanție bancară și la suspendarea executării acelei garanții, formulate și în contradictoriu cu pârâta BANCA T. SA, SUCURSALA DEVA; a respins în întregime cererea reconvențională formulată de pârâta SC F.B. SA Abrud în contradictoriu cu reclamanta.
în considerentele sentinței judecătorul fondului a reținut că reclamanta a invocat în susținerea cererilor sale că în urma vânzării anevoioase a produselor livrate de pârâtă, în baza contractului de franciză încheiat cu aceasta și în raport de care a fost emisă și scrisoarea de garanție bancară de către Banca T. SA, sucursala Deva, la data de 31 octombrie 2008 a predat pârâtei toată marfa livrată rămasă în stoc, materialele publicitare, mobilierul și licența de vânzare, convenind rezilierea tacită a contractului; de asemenea, a precizat că în condițiile în care nu mai are nici un fel de debite față de pârâtă, se impune deblocarea contului afectat de scrisoarea de garanție.
Pârâta Banca T. SA, sucursala Deva, a invocat excepția necompetenței teritoriale, apreciind competența în cauză a Tribunalului Alba; a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Judecătorul a mai reținut că pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de depozit intervenit în data de 31 octombrie 2008 ca fiind afectat de viciul de consimțământ al erorii obstacol, precum și obligarea reclamantei la ridicarea mărfurilor primite în depozit, cu obligarea aceleiași părți la plata echivalentului în lei a sumei de 438,12 Euro, reprezentând folos de tras pentru intervalul depozitări mărfurilor, pârâta a motivat cererea reconvențională prin aceea că dorind să vină în sprijinul reclamantei, a primit în depozit în data de 31 octombrie 2008 mărfurile pe care le vânduse în baza contractului de franciză, nepunându-se în discuție la acel moment rezilierea contractului dintre părți.
Excepția necompetenței teritoriale a fost soluționată în ședința publică din 12 octombrie 2009, judecătorul respingând-o ca tardiv formulată, nefiind invocată, potrivit normelor de procedură, până la prima zi de înfățișare; aceeași excepție, reiterată de pârâta SC F.B. SA cu ocazia concluziilor în fond, a fost respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la încheierea interlocutorie din 12 octombrie 2009.
Excepția neîndeplinirii procedurii de concilierea prealabilă a fost respinsă ca nefondată, judecătorul reținând că în speță capătul principal de cerere este reprezentat de solicitarea de deblocare a contului bancar, solicitarea constatării rezilierii contractului de franciză fiind doar mijlocul prin care se poate realiza capătul principal de cerere. în condițiile în care capătul principal de cerere este neevaluabil în bani, nu se impunea realizarea procedurii de conciliere prealabilă. în ce privește precizarea de acțiune vizând obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani, judecătorul a constatat că cererea a fost determinată de executarea de către pârâtă, în cursul judecării cauzei, a scrisorii de garanție bancară.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii T. SA, sucursala Deva, a fost respinsă, judecătorul apreciind că la momentul introducerii acțiunii este analizată calitatea procesuală, la acel moment Banca având această calitate, faptul executării scrisorii de garanție bancară neînlăturând calitatea procesuală a băncii.
Pe fondul cauzei, analizând materialul probator administrat, judecătorul a reținut că voința reală a părților la momentul predării stocului de marfă și a mobilierului, împreună cu licența de vânzare a fost aceea de reziliere a contractului de franciză. în aceste condiții, s-a apreciat că neexistând debite în sarcina reclamantei, executarea scrisorii de garanție bancară este o măsură abuzivă, ce este supusă repetițiunii, în condițiile art. 1092 C. civ. în contextul materialului probator administrat, a fost apreciată netemeinicia cererii reconvenționale formulată de pârâtă.
Celelalte capete din cererea principală au fost respinse ca rămase fără obiect, în condițiile executării, pe parcursul litigiului, a scrisorii de garanție bancară.
Sentința de fond a fost apelată de pârâta SC F.B. SA Abrud, prin decizia comercială nr. 154/A din 10 decembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, respingând apelul ca nefondat.
Judecătorii apelului au apreciat ca fiind legală soluția dată de judecătorul fondului asupra excepții invocate în cauză; cu privire la excepția de necompetență teritorială, s-a reținut că a fost invocată ulterior primei zile de înfățișare de către Banca T., fiind respinsă ca tardivă, aspect care nu a dat dreptul pârâtei SC F.B. SA să o reitereze; judecătorii au mai apreciat ca fiind legală soluționarea acestei excepții, în condițiile în care nu era vorba de o competență teritorială absolută, reclamanta având dreptul de alegere între mai multe instanțe deopotrivă de competente, conform art. 9 C. proc. civ.; excepția neîndeplinirii procedurii de conciliere prealabilă a fost corect soluționată, în raport de obiectul principal de acțiune - deblocarea contului, s-a mai reținut că scopul concilierii fusese atins, pretențiile reciproce ale părților fiind cunoscute în cadrul derulării unui lat litigiu de ordonanță președințială, finalizat prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia; nici excepția netimbrării nu putea fi admisă, în condițiile în care judecătorul fondului admisese o cerere de eșalonare a plății taxei judiciare de timbru.
Judecătorii apelului au înlăturat apărarea pârâtei în sensul că rezilierea contractului de franciză nu putea avea loc decât tot într-o manifestare similară de voință, apreciind că nu are suport în prevederile art. 969 C. civ. S-a reținut că rezilierea contractului a fost evidentă în condițiile în care pârâta a acceptat predarea mărfurilor, a mobilierului și a licenței de vânzare, iar ulterior datei de 31 octombrie 2008 a emis facturi stornate pentru diferența de marfă.
A fost înlăturată și apărarea pârâtei în sensul că bunurile predate de reclamantă au fost preluate cu titlu de depozit, nefiind îndeplinite condițiile unui asemenea act juridic din perspectiva prevederilor art. 1591 și urm. C. civ., părțile neprevăzând elementul esențial al restituirii bunurilor; nu poate fi vorba nici de un depozit voluntar, art. 1597 C. civ. menționând expres condiția existenței unui înscris. Din perspectiva considerentelor reținute, judecătorii apelului au apreciat ca fiind legală și temeinică soluția dată de judecătorul fondului cererii reconvenționale, care se baza pe existența unui contract de depozit cu privire la mărfurile predate.
Totodată, au apreciat că fiind în prezența unei încetări a contractului prin acordul părților, nu poate fi vorba de vreo culpă a reclamantei în neexecutarea contractului.
Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC F.B. SA ABRUD, aceasta solicitând în principal casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Alba Iulia sau Tribunalului, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței de fond și respingerii cererii principale, cu consecința admiterii cererii reconvenționale.
într-un prim memoriu de recurs, pârâta a invocat nepronunțarea pe excepția necompetenței materiale, excepția invocată la fond, a arătat că judecătoriile au plenitudine de competență, iar din expertiza efectuată în cadrul judecății la fond a rezultat că valoarea pretențiilor se situează sub pragul de 100.000 lei care ar fi atras competența tribunalului; de asemenea a apreciat ca fiind nelegală soluția dată excepției de necompetență teritorială, arătând indecizia judecătorului fondului care a amânat pronunțarea asupra excepției, ulterior a unit-o cu fondul cauzei, pentru ca un alt judecător, intrat la un alt termen să procedeze la soluționarea acesteia; a susținut și nelegala soluționare a excepției neîndeplinirii procedurii de conciliere; pe fondul cauzei a invocat nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva prevederilor art. 969 C. civ., apreciind că înscrisul care îmbracă manifestarea de voință în sens contrar trebuie să aibă aceeași natură și putere ca și înscrisul ce se dorește a fi desfăcut; în continuare, pârâta a formulat critici de netemeinicie, referindu-se la probele administrate și aprecierea acestora de către judecătorii instanțelor inferioare.
Printr-un memoriu separat de recurs, pârâta a invocat aspecte legate de excepția de necompetență materială, susținând că s-a confundat obiectul litigiului și criteriul în raport de care trebuia determinată valoarea acestuia, în sensul că în mod greșit a fost asimilat scrisorii de garanție bancară; a mai invocat și neanalizarea de către judecătorii apelului a momentului care poate fi considerat prima zi de înfățișare, aceștia reținând doar depunerea tardivă a cererii ce conținea excepția de necompetență teritorială.
Reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală soluția dată de judecătorii apelului atât pe aspectul excepțiilor invocate, cât și pe fondul cauzei.
Pârâta intimată BANCA T. SA, SUCURSALA DEVA, a formulat întâmpinare, prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, bazată pe executarea scrisorii de garanței bancară; de asemenea, a reiterat excepțiile lipsei competenței teritoriale și excepția prematurității acțiunii.
Nu au fost depuse înscrisuri noi în această fază procesuală.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Prima critică a pârâtei vizează excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea litigiului. Dezvoltarea acestei critici a fost realizată pe două dimensiuni: aceea a neanalizării de către judecătorii apelului a criticii vizând nesoluționarea acestei excepții și aceea (ce poată fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.) a greșitei stabiliri a competenței de soluționare în fond a litigiului. Având în vedere imperativului impus de art. 6 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil - ce include și dimensiunea soluționării cauzei cu celeritate), chiar dacă judecătorii apelului nu s-au pronunțat cu privire la critica pârâtei, se apreciază că se poate analiza această excepție în cadrul recursului, în raport de solicitarea pârâtei de casare a deciziei de apel și trimitere spre soluționare instanței competente.
Se reține că tribunalul avea competența de soluționare a cauzei, raportat atât la natura comercială a cauzei, cât și raportat la Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008. Natura comercială a cauzei nu poate fi discutată, în condițiile în care litigiul vizează un contract de franciză, iar celelalte capete de cerere vizează scrisoarea de garanție bancară. în ce privește pragul valoric, se reține că în mod corect judecătorul fondului a raportat valoarea litigiului la cea a scrisorii de garanție bancară, emisă pentru garantarea executării obligațiilor asumate contractual. Se menționează că nivelul taxelor judiciare de timbru este cel a înregistrării cererii la grefa instanței, în acest context fiind făcută și raportarea la valoarea scrisorii de garanție bancară, singurul act în legătură cu contractul a căruia încetare se solicita care conținea referiri la valoarea obligațiilor asumate de reclamantă. Pe de altă parte, stabilirea competenței instanței se realizează nu numai în raport de capătul de cerere ce o viza, la momentul inițial pe pârâtă, ci și în raport de celelalte capete de cerere ce vizau suspendarea scrisorii de garanței bancară și deblocarea contului. în consecință, având aceste capete de cerere, competența a fost corect stabilită prin raportare la valoarea scrisorii de garanție bancară. Nu poate fi reținută apărarea pârâtei vizând stabilirea competenței instanței de fond în funcție de valoarea prejudiciului astfel cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în fond, competența fiind un aspect ce trebuie analizat la momentul inițial al procesului, stabilirea ulterioară a unui prag mai mic al pretențiilor neinfluențând competența astfel cum a fost stabilită la data primirii cererii de chemare în judecată.
în ce privește cuantumul valoric, se reține că la momentul primei zile de înfățișare - primul termen de judecată, 23 martie 2009, Banca Națională a României a stabilit un curs de referință Leu/Euro de 4,29 lei/1 Euro, calculul matematic demonstrând că valoarea în lei la acel moment era superioară pragului valoric de 100.000 lei care atrăgea competența în fond a judecătoriei.
în consecință, critica pârâtei vizând soluționarea litigiului cu încălcarea normelor de competență absolută este nefondată.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita soluționare a excepției necompetenței teritoriale (critică ce poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), judecătorii apelului apreciind în mod legal asupra modalității în care s-a soluționat această excepție în cadrul judecății cauzei în fond. Astfel, potrivit art. 115 C. proc. civ., întâmpinarea trebuie să cuprindă excepții de procedură pe care le ridică pârâtul la cererea reclamantului, art. 118 C. proc. civ. statuând asupra obligativității depunerii întâmpinării. Pentru primul termen de judecată - 23 martie 2009, pârâta SC Banca T. SA, sucursala Deva, a depus întâmpinare, fără a invoca excepția necompetenței teritoriale. Ulterior, excepția a fost invocată prin note scrise, nefiind respectată dispoziția legală de indicare a excepțiilor de procedură prin întâmpinare. Potrivit art. 132 C. proc. civ., singura modalitate prin care se putea invoca excepția de procedură ulterior primului termen de judecată este aceea în care reclamantul solicită amânarea cauzei pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată. în speță, cauza a fost amânată pentru alte considerente, nu pentru ipoteza prevăzută de art. 132 C. proc. civ. Potrivit art. 136 C. proc. civ., excepțiile de procedură care nu au fost invocate în condițiile art. 115 și art. 132 C. proc. civ., nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică. Se observă că excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta SC Banca T. SA nu este de ordine publică, astfel încât în lumina textelor legale menționate, în mod legal s-a stabilit în speță caracterul tardiv al invocării acesteia.
Nu are relevanță împrejurarea că inițial s-a dispus unirea excepției de necompetență teritorială cu fondul cauzei, având în vedere faptul că aceasta a fost soluționată prin raportare la tardivitatea invocării sale. Or, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepțiile pot fi unite cu fondul cauzei doar dacă pentru soluționarea lor este necesară administrarea de probatorii în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. în speță, se impunea păstrarea unirii excepției cu fondul cauzei dacă se urmărea administrarea unui probatoriu comun pe ambele aspecte. în condițiile în care excepția nu a mai primit o soluționare pe fond, fiind respinsă ca tardiv formulată, nu mai era necesară păstrarea sa în cauză, probatoriul urmând a fi administrat doar pe fondul cauzei.
Este înlăturată și susținerea pârâtei vizând neanalizarea criticii referitoare la termenul ce poate fi considerat prima zi de înfățișare. Din analiza memoriului de apel se constată că pârâta nu a formulat o critică principală cu privire la momentul ce poate fi considerat ca fiind prima zi de înfățișare, această susținere apărând în argumentația referitoare la modul de soluționare al excepției de netimbrare, context în care pârâta a apreciat că un anumit termen putea fi considerat ca prima zi de înfățișare când trebuia să se dispună anularea cererii ca netimbrată. Judecătorii apelului au analizat critica pârâtei (apelantă, la acel moment) cu privire la excepția de netimbrare, argumentând legala soluționare a acesteia, răspunzând astfel criticilor pârâtei. în aceste context, nu se poate reține o nepronunțare din partea judecătorilor apelului cu privire la una din criticile expres formulate de parte în memoriul de apel, raportat și la faptul că judecătorii nu sunt ținuți să răspundă expres la fiecare argument invocat de parte, putând soluționa critica printr-un considerent comun.
Este nefondată și critica privind greșita soluționare a excepției lipsei procedurii prealabile, judecătorii apelului statuând în mod corect acestui aspect. Se reține, totodată, că poziția pârâtei era deja exprimată anterior promovării litigiului de față, prin solicitarea de executare a scrisorii de garanție bancară, prin adresa nr. 51 din 26 ianuarie 2009. Această manifestare de voință a pârâtei a determinat promovarea litigiului, astfel încât nu se mai impunea efectuarea unei proceduri, strict formale, din partea reclamantei.
Este apreciată ca nefondată și critica pârâtei vizând o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 969 C. civ. în fapt, se constată că pârâta invocă încălcarea acestei prevederi legale, dar în dezvoltarea criticii se referă la probatoriul administrat și la aspecte de fapt decurgând din relația comercială cu reclamanta. în recurs, însă, nu se poate face o reevaluare a probatoriului administrat, această cale de atac fiind limitată la controlul de legalitate al deciziei de apel.
Totodată, este înlăturată și critica referitoare la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, completul de apel statuând în mod legal asupra caracterului manifestării de voință al părților materializat în procesul verbal din data de 31 octombrie 2008. Nu poate fi reținută susținerea pârâtei în sensul că încetarea contractului trebuia să îmbrace aceeași formă avută la momentul încheierii. în baza libertății contractuale, părțile pot decide încetarea unui contrat în orice formă, neexistând prevederile legale care să oblige părțile să dea o anumită formă acestei manifestări de voință.
în ce privește întâmpinarea formulată de pârâta SC BANCA T. SA, SUCURSALA DEVA, se reține următoarele: excepția lipsei calității procesuale pasive este nefondată, pârâta figurând în judecată ca urmare a păstrării sale în cauză în cursul soluționării apelului. Se observă că motivele invocate în susținerea acestei excepții sunt aceleași cu cele invocate în fața judecătorului fondului, pârâta neatacând sentința din perspectiva soluției date în fond. Reiterarea acestor critici pe cale întâmpinării în cadrul recursului declarat de o altă parte este inadmisibilă, neputându-se proceda la analiza considerentelor care l-au determinat pe judecătorul fondului să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile neexercitării căii de atac a apelului. în ce privește excepția lipsei competenței teritoriale și excepția prematurității cererii, se reține că pârâta le invocă, fără a promova calea de atac; în consecință, ele au fost apreciate ca o susținere a recursului declarat de SC F.B. SA ABRUD, fiind analizate ca atare.
Având în vedere considerentele expuse și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei a fost respins ca nefondat.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare efectuate și dovedite de intimata reclamantă, constând în onorariul de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2548/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 227/2011. Comercial → |
|---|
