ICCJ. Decizia nr. 2717/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2717/2011
Dosar nr.12062/2/2010
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC A.A.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. Jilava SA solicitând obligarea pârâtei la plata integrală şi imediată a sumei de 42.976 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu câştigul nerealizat prin ocuparea, în mod abuziv şi ilegal,timp de 3 ani, a două încăperi aflate în proprietatea reclamantei şi prin refuzul sistematic de a elibera imediat spaţiul ocupat abuziv .
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a achiziţionat de la pârâtă, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2305 din 24 octombrie 2002, un imobil situat în comuna Jilava, , judeţul Ilfov, compus din teren în sup. totală de 9.585,98 mp şi construcţia situată pe acesta. Construcţia cuprinde cele două încăperi ocupate abuziv de şase transformatoare electrice aparţinând pârâtei. Reclamanta a cuantificat prejudiciul suferit la suma de 42.976 Euro, echivalentul în lei al pretenţiilor fiind de 152.564,8 lei, sumă stabilită prin luarea în calcul a preţului de închiriere în zonă.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 475, art. 480, art. 1075, art. 1082 şi art. 1084 C. civ.
Pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar tribunalul a respins-o având în vedere că în raport de primul capăt de cerere, având ca obiect pretenţii, acţiunea este introdusă în cadrul termenului general de prescripţie, iar faţă de al doilea capăt al acţiunii, având ca obiect obligaţia de a face, acţiunea este imprescriptibilă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 7650 din 19 mai 2009, a respins excepţia prescripţiei ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 20.593,04 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii şi a obligat pârâta să-şi ridice cele 3 transformatoare electrice aflate în cele două camere.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că atât dreptul de proprietate al reclamantei asupra celor două camere, precum şi dreptul de proprietate al pârâtei asupra celor trei transformatoare nu au fost contestate de către părţi. Din notificările şi adresele expediate de către reclamantă, a rezultat că reclamanta a acceptat ocuparea cu titlu gratuit a încăperilor de către transformatoarele pârâtei, permiţând accesul acesteia în proprietatea sa în vederea funcţionării şi utilizării transformatoarelor, până la data de 16 martie 2006, iar începând cu această dată a notificat pârâta că nu îi mai permite ocuparea fără drept şi cu titlu gratuit a terenului.
În ceea ce priveşte inexistenţa dreptului de servitute, tribunalul a reţinut că transformatoarele electrice proprietatea pârâtei nu sunt bunuri imobile prin natura lor, astfel că ele nu pot constitui fond dominant, neputând constitui obiect al unei servituţi. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 616 C. civ., nu sunt aplicabile în cauză. Din contractul de vânzare cumpărare nu rezultă că părţile ar fi convenit constituirea unei servituţi sau a altei sarcini asupra încăperilor unde se află transformatoarele, în beneficiul vânzătoarei.
Însă, ulterior datei de 16 martie 2006, fapta ilicită a pârâtei a produs reclamantei un prejudiciu, constând în lipsa de folosinţă a părţii din construcţie, ceea ce reprezintă un câştig nerealizat, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale iar această lipsă de folosinţă a fost determinată prin raportare la chiria practicată la nivelul pieţei, pe care proprietarul ar fi obţinut-o dacă ar fi închiriat spaţiile.
În ceea ce priveşte cererea privind ridicarea transformatoarelor, tribunalul a reţinut temeinicia acesteia, care derivă din atributele dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC A. Jilava SA, iar prin Decizia comercială nr. 109 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Recursul declarat de pârâtă a fost admis prin Decizia nr. 3511 din 26 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în sensul casării deciziei atacată şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că nu s-a răspuns ultimului motiv de apel, definitoriu în lămurirea criteriilor de determinare a cuantumului daunelor interese pretinse de reclamantă.
În apel după casare, Curtea a reţinut că apelul nu este fondat. Transformatoarele electrice nu sunt bunuri de utilitate publică, iar expertul tehnic a stabilit că pentru mutarea transformatoarelor este suficient ca actualii consumatori să fie racordaţi la altă staţie, iar demersurile administrative şi financiare pe care le-ar impune operaţiunea nu au relevanţă în cauză.
În ceea ce priveşte prejudiciul, Curtea a constatat că acesta este cert, iar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii nu se poate raporta la nivelul pieţei, neexistând oferte pentru situaţii similare, iar în speţă nu se pune problema aplicării unui act normativ abrogat, respectiv H.C.G.M.B. nr. 32/2007.
Prin Decizia comercială nr. 75 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Decizia sus evocată a fost recurată de către pârâta SC A. Jilava SA, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat modificarea deciziei atacată, şi pe fond respingerea acţiunii, iar în subsidiar admiterea în parte a acţiunii, prin ajustarea pe care o prevăd actele normative abrogate, însă considerate valabile de către instanţa de fond şi apel.
În susţinerea acestor motive de nelegalitate, recurenta a arătat că Decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât expertiza efectuată de dl. expert M.V., nu a fost bazată pe criterii obiective şi nu este fundamentată, însă concluziile sale au fost omologate în lipsa altor criterii de evaluare.
H.C.G.M.B. nr. 215/2006, aplicabilă în speţă pentru perioada 2006-decembrie 2007 are ca obiect închirierea spaţiilor din proprietatea Municipiului Bucureşti, însă spaţiul în litigiu se află în judeţul Ilfov.
De asemenea, recurenta a susţinut că acest act normativ a fost abrogat în februarie 2007 şi cu toate acestea a fost avută în vedere la calculul sumei pe tot anul 2007.
Apărarea recurentei legată de utilitatea publică nu a fost luată în considerare, în sensul că de acele transformatoare beneficiază locuitorii comunei Jilava iar la cumpărarea spaţiului de către reclamantă, transformatoarele se aflau acolo.
Recursul este nefondat.
Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că deşi recurenta a invocat în susţinerea cererii, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., din subsumarea criticilor rezultă că acestea se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deşi curtea de apel a admis apelul pârâtei, a indicat în considerentele de fapt şi de drept şi argumentele în temeiul cărora şi-a format convingerea. În aceste condiţii, hotărârea este temeinică şi legală, modificarea din acest punct de vedere fiind lipsită de sens.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a fost invocat din punct de vedere formal, întrucât criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare sau modificare a deciziei.
Înalta Curte, urmează a analiza criticile legate de aplicarea H.C.G.M.B. nr. 215/2006, act normativ la care s-a raportat expertul odată cu stabilirea prejudiciului.
Din acest punct de vedere, se constată că reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 19 decembrie 2004 â€" 19 decembrie 2007.
Se impune a se preciza că, vor fi supuse controlului judiciar numai acele aspecte din cererea recurentei care se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu şi acele susţineri ce vizează situaţia de fapt stabilită de instanţele anterioare ori aprecierea dată probelor .
Cu privire la aspectele invocate de recurentă în sensul că nu ar fi trebuit omologate concluziile expertizei efectuată de expertul M.V., Înalta Curte va constata că interpretarea contravalorii lipsei de folosinţă este atributul instanţei de judecată, iar soluţia pronunţată în cauză a fost determinată prin compararea criteriilor de evaluare folosite de cei doi experţi evaluatori, şi prin raportare la chiria practicată la nivelul pieţei.
Revenind la criticile recurentei privind aplicarea dispoziţiilor H.C.G.M.B. nr. 215/2006, deşi acest act normativ a fost abrogat în anul 2007, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că acest aspect nu modifică situaţia în cauză întrucât anexa 4 a H.C.G.M.B. nr. 32/2007 prevede aceleaşi tarife ca şi anexa nr. 2 bis abrogată.
Critica recurentei privind apărarea recurentei în sensul că transformatoarele electrice nu sunt bunuri de utilitate publică, a fost analizată de către instanţa de apel, reţinerile instanţei în sensul că acestea nu sunt bunuri de utilitate publică sunt corecte, nefiind îndeplinite condiţiile Legii nr. 213/1998.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. JILAVA SA împotriva deciziei comerciale nr. 75 din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2716/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2720/2011. Comercial → |
|---|
