ICCJ. Decizia nr. 2712/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr.2712/2011
Dosar nr. 40942/3/2009
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul J.S.O. a chemat în judecată pe pârâţii SC A.A. SA şi Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să constate producerea riscului asigurat prin poliţa de asigurare nr. PG05VN 012719 din 12 ianuarie 2006 şi să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor la plata contravalorii sumei de 134.000 Euro, calculată la cursul zilei din data plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 1 noiembrie 2003, reclamantul s-a angajat ca militar cu contract de muncă pe perioadă determinată în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, dându-şi consimţământul ca pe perioada de derulare a contractului de angajare să participe la misiuni internaţionale. Ulterior şi succesiv, durata contractului a fost prelungită până la data de 1 noiembrie 2006. În cursul anului 2006, reclamantul a fost desemnat apt pentru misiunea ce urma să o îndeplinească în Irak. Urmare contactării unor afecţiuni, care îl făceau inapt pentru serviciul militar, la data de 23 iunie 2006 s-a emis Decizia de concediere pe numele său. Reclamantul a susţinut că deşi s-a produs riscul asigurat prin poliţa de asigurare, nu a încasat despăgubirea din contract.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., art. 969 C. civ., art. 974 C. civ. şi Legea nr. 136/1995.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Pârâta SC A. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că potrivit art. 13.3 din Condiţiile de asigurare facultativă de persoane, indemnizaţia de asigurare se plăteşte numai contractantului poliţei de asigurare, ori pârâtul Ministerul Apărării Naţionale nu a solicitat plata indemnizaţiei de asigurare, nici în nume propriu, nici în numele asiguratului.
De asemenea, a invocat excepţia prescripţiei extinctive, prin derogare de la termenul general de 3 ani, în raporturile de asigurare, termenul fiind de 2 ani.
Reclamantul şi-a precizat ulterior cererea de chemare în judecată, în sensul că suma de 134.000 Euro, reprezintă despăgubirea pentru producerea riscului asigurat de invaliditate de gradul II, respectiv 60.000 Euro, plata indemnizaţiei de asigurare pentru îmbolnăvire pe timpul şi în perioada procesului de pregătire, respectiv 60.000 Euro şi 14.000 Euro, pentru repatriere din teatrul de operaţiuni. În subsidiar, precizează că în situaţia în care se va aprecia că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 13.4 alin. (2) din contractul de asigurare, pretenţiile sunt în sumă de 60.000 Euro indemnizaţia pentru producerea celor trei riscuri asigurate şi 74.000 Euro, daune morale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6938 din 10 iunie 2010 a admis excepţia prescripţiei şi a respins acţiunea formulată de reclamant ca prescrisă.
Analizând cu prioritate excepţia invocată, tribunalul a reţinut că temeiul de drept al acţiunii este răspunderea contractuală, respectiv art. 32 din Legea nr. 167/1958, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prin derogare de la alin. (1), în raporturile de asigurare termenul este de 2 ani.
Faţă de datele la care s-au produs cele trei evenimente asigurate, respectiv 1 iunie 2006, data emiterii deciziei medicale şi data clasării ca inapt, iar pentru riscul asigurat constând în repatriere, data de 25 ianuarie 2006. Faţă de data introducerii acţiunii, 7 octombrie 2009, acţiunea introdusă în contradictoriu cu pârâta SC A. SA este prescrisă.
În ceea ce priveşte cererea introdusă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, având în vedere temeiul acesteia, respectiv răspunderea civilă delictuală, tribunalul a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani este împlinit, în raport de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la faptul că pârâtul avea obligaţia de a notifica asigurătorului producerea riscului asigurat în termen de 5 zile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, prin care a arătat că producerea riscului asigurat s-a produs la 25 ianuarie 2006, iar în anul 2007 s-a adresat de 3 ori societăţii de asigurări. Susţine că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este 6 mai 2008, dată la care a luat cunoştinţă despre autorul prejudiciului şi de cel răspunzător de producerea acestuia, respectiv de la comunicarea adresei nr. 1281. În continuare, apelantul a susţinut că în cele mai riguroase condiţii, termenul nu poate curge decât de la data de 1 decembrie 2006. Cu referire la cea de a doua pârâtă s-a arătat că termenul nu s-a împlinit, dat fiind faptul că în sarcina reclamantului nu s-a prevăzut nici o obligaţie contractuală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 34 din 25 ianuarie 2011 a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut că instanţa de fond nu a lămurit nici cauza juridică şi nici temeiurile de drept ale fiecăreia dintre cererile formulate în raport cu cei doi pârâţi, şi nu a expus motivele pentru care a apreciat că faţă de societatea de asigurare sunt aplicabile regulile răspunderii civile contractuale, iar faţă de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale regulile răspunderii civile delictuale.
Curtea a apreciat că numai după lămurirea acestor aspecte, instanţa putea aprecia asupra termenelor de prescripţie aplicabile.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei, cu consecinţa respingerii apelului şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei de fond.
În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa a interpretat greşit contractul de asigurare, în beneficiul reclamantului. Cadrul procesual a fost stabilit de către reclamant, în temeiul răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de apel trebuia să analizeze regimul juridic al stipulaţiei pentru altul.
Instanţa a dat o interpretare diferită întregului contract de asigurare raportat la situaţia de fapt, fiind asigurate potrivit art. 5 din contract decesul şi invaliditatea permanentă din accident.
De asemenea, recurentul susţine că instanţa nu a făcut analiza legăturii de cauzalitate dintre riscul asigurat şi faptul că acesta trebuia să se producă în teatrul de operaţii.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel este în eroare cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru răspunderea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, raportat la data comunicării adresei nr. 1281 din 6 mai 2008. Asiguratul notifică societăţii de asigurare despre producerea riscului asigurat în vederea plăţii indemnizaţiei de asigurare, iar Ministerul Apărării Naţionale avea posibilitatea introducerii acţiunii în cadrul termenului general de prescripţie, respectiv la data emiterii certificatului medical.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Cuprinsul hotărârii judecătoreşti este stabilit de art. 261 C. proc. civ. care arată că hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor, constituie garanţia pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie şi oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar (CSJ, secţia de contencios administrativ, dec. nr. 711/1994, C.D., 1994,); când se admite sau se respinge un capăt de cerere, un mijloc de apărare, o probă, un incident procedural, trebuie să se arate temeiurile de fapt şi de drept ale admiterii sau respingerii, precum şi motivul pentru care argumentele părţilor au fost admise sau respinse; insuficienţa motivării echivalează cu nemotivarea.
În aceste împrejurări, faţă de maniera în care tribunalul a înţeles să redacteze hotărârea atacată, instanţa de apel, în mod corect a apreciat că părţile nu au beneficiat de un proces echitabil, aşa cum cere art. 6-paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Faţă de aceste aprecieri, în condiţiile în care hotărârea atacată nu cuprinde nici cauza juridică şi nici temeiurile de drept ale fiecăreia din cererile formulate în raport cu cei doi pârâţi şi nu a expus motivele pentru care a aplicat temeiurile expuse, se consideră că în cauză tribunalul a motivat insuficient hotărârea pronunţată, aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Revenind la criticile formulate de către recurentă şi subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care s-a susţinut greşita interpretarea a prevederilor contractului de asigurare încheiat între pârâţi şi greşita stabilire a momentului de la care începe să curgă calculul termenului de prescripţie extinctivă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut nemotivarea hotărârii de fond, fără a lămuri aspectele legate de momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, aceste critici putând fi analizate numai după pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PRIN DIRECŢIA PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL â€" UNITATEA MILITARĂ 01548 FOCŞANI împotriva deciziei comerciale nr. 34 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2708/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2714/2011. Comercial → |
|---|
