ICCJ. Decizia nr. 2714/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2714/2011
Dosar nr.1136/1285/2010
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj, reclamantul M.P.A. a solicitat instanţei, ca în contradictoriu cu pârâţii SC A.S. SRL Baia Mare şi B.C., să dispună obligarea acestora la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de pretenţii, a sumei de 6.350 Euro cu titlu de daune interese reprezentând dobânda legală datorată pentru nerespectarea obligaţiei de restituire calculată de la data scadenţei până la data formulării cererii şi în continuare până la plata integrală.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 10 ianuarie 2007, între el în calitate de beneficiar şi pârâta SC A.S. SRL, s-a încheiat înscrisul intitulat ,,organizare proiect şi ofertă de preţ prin care aceştia s-au obligat la proiectarea imobilului comerţ, birouri şi locuinţe în Campus Universitar Gheorghieni din Cluj Napoca. Contravaloarea lucrării a fost stabilită la suma de 60.000 Euro, iar la data semnării contractului, reclamantul a achitat suma de 30.000 Euro cu titlu de avans, restul de preţ urmând a fi achitat la predarea proiectului final. Ca urmare a renunţării de comun acord la proiectul arătat anterior s-a convenit cu pârâţii, ca avansul să fie restituit cel mai târziu până la finele anului 2007, acest termen fiind acceptat de către reclamant la solicitarea expresă a pârâţilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că existenţa contractului şi rezilierea acestuia nu au fost contestate de către părţi. În ceea ce priveşte plata avansului, tribunalul a dat eficienţă menţiunii olografe a pârâtului de pe contractul încheiat, în care acesta a menţionat că a primit avansul.
În ceea ce priveşte cererea accesorie privind plata dobânzii legale, tribunalul a apreciat că aceasta se cuvine de la data de 6 aprilie 2010, data ultimei notificări transmise pârâtei.
Tribunalul a respins acţiunea faţă de pârâtul B.C., întrucât acesta nu a fost parte în contract, ci a acţionat doar în calitate de reprezentant al societăţii pârâte.
În consecinţă, Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa comercială nr. 2421 din 7 iunie 2010, a admis, în parte acţiunea reclamantului faţă de pârâta SC A.S. SRL, a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului, suma de 30.000 Euro, echivalent în lei, conform cursului BNR din ziua plăţii, cu dobânda comercială legală calculată la această sumă, începând cu data de 6 aprilie 2010 şi până la achitarea ei integrală .
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A.S. SRL, prin care a susţinut că suma de 30.000 Euro a fost restituită reclamantului în două tranşe egale, iar dreptul părţilor la apărare nu a fost respectat pentru că nu s-a acordat un termen pentru apărare sau pentru depunerea de concluzii scrise şi nu a fost îndeplinită procedura concilierii.
Curtea de Apel Cluj, analizând cu prioritate excepţia prematurităţii a reţinut că procedura concilierii directe nu a îndeplinit cerinţele art. 7201 C. proc. civ., însă pârâta nu a invocat o vătămare ca urmare a nerespectării termenelor prevăzute de art. 7201 C. proc. civ..
În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de apărare, Curtea a constatat că tribunalul prin aplicarea dispoziţiilor art. 7206 C. proc. civ., nu a încălcat dreptul la apărare al părţii.
În ceea ce priveşte motivele de apel invocate, Curtea analizând materialul probator administrat în cauză, a constatat că, reclamantul a dovedit plata avansului, iar pârâta a dovedit restituirea acestuia.
În consecinţă, prin Decizia civilă nr. 32 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamantul M.P.A., prin care a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei, şi pe fond menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei de fond.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat un istoric al cauzei, cu prezentarea considerentelor celor două instanţe reţinute prin hotărârile judecătoreşti anterioare.
În ceea ce priveşte criticile formulate împotriva soluţiei instanţei de apel, reclamantul a susţinut că declaraţia martorei C.S.G. trebuia pusă sub semnul îndoielii de către instanţa de apel, atât timp cât reclamantul nu a recunoscut încasarea vreunei sume de bani de la pârâtă. În situaţia în care pârâta ar fi achitat martorei suma datorată reclamantului, plata este nelegală în condiţiile art. 1091 şi art. 1092 C. civ. Plata trebuia efectuată în condiţiile art. 1096 C. civ.
În continuare, reclamantul susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 167 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în condiţiile în care în şedinţa publică din 10 martie 2011 a respins în mod nejustificat administrarea probei cu interogatoriul administratorului societăţii şi a probei testimoniale faţă de C.M. De asemenea, instanţa de apel omite să analizeze declaraţiile martorilor S.R.N. şi P.I.
Instanţa de apel nu a constatat lipsa bunei credinţe a martorului, raportat la interesul direct al acestuia, la lipsa de sinceritate ce rezultă din relatarea contradictorie a faptelor, fiind încălcate dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, pârâta SC A.S. SRL a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa indicării motivelor de drept în recurs. Astfel, recursul declarat de reclamant este întemeiat formal pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte motivele de casare nu a fost indicat nici un motiv care să atragă casarea. De asemenea, s-a invocat inadmisibilitatea recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., calea de atac a recursului fiind admisibilă numai pentru motive de nelegalitate, în ipoteza în care litigiul beneficiază de trei grade de jurisdicţie. Astfel, pârâtul contestă o stare de fapt reţinută de instanţa de apel, situaţie în care calea de atac este inadmisibilă.
Înalta Curte, a luat în examinare, cu prioritate excepţiile invocate şi a constat că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., se constată că pârâta a susţinut excepţia menţionată în raport de neindicarea motivelor de nelegalitate în susţinerea cererii de recurs.
Critica nu poate fi primită, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea nu va opera, in situaţia în care temeiul de drept al recursului a fost greşit indicat, instanţa nefiind ţinută de textele de lege arătate de părţi. Din acest punct de vedere, recurentul deşi a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat atât casarea deciziei recurată cât şi modificarea ei, Înalta Curte urmează a examina numai acele critici care pot face obiectul controlului de nelegalitate de către instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, se constată netemeinicia acesteia, având în vedere argumentele arătate anterior, potrivit cărora Înalta Curte nu va proceda la rejudecarea fondului, ci va examina legalitatea hotărârii în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul cererii de recurs, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Înalta Curte constată că recurentul a făcut trimitere la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Din argumentele aduse pentru susţinerea criticilor deciziei pronunţată de instanţa de apel, recurentul a făcut referire la dispoziţii legale pe care instanţa le-a ignorat sau aplicat greşit, respectiv art. 46 C. com., art. 1092, art. 1091 şi art. 1096 C. civ. şi art. 167 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. Potrivit acestui motiv, hotărârea poate fi casată/modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Cu privire la prima ipoteză, recurentul susţine că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 1091 şi art. 1092 C. civ. şi nu a constatat că s-a efectuat o plată către o persoană care nu deţinea mandat în acest sens. Înalta Curte constată că dispoziţiile precitate se referă la plata lucrului nedatorat. Astfel, orice plată presupune existenţa
unei datorii (art. 1092 C. civ.). Dacă această datorie nu există, plata trebuie să fie restituită celui care a făcut-o, fiind fără cauză, nedatorată. În acest sens, art. 1092 alin. (1) parte finală C. civ. prevede că ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii". Ori, în speţa de faţă, s-a făcut dovada existenţei datoriei.
În ceea ce priveşte ignorarea dispoziţiilor art. 1096 alin. (1) C. civ., se constată că această critică este nefondată, întrucât instanţa de apel a constatat valabilitatea plăţii efectuată către o altă persoană, în situaţia în care aceasta a profitat creditorului, în speţă recurentul.
Cu privire la a doua ipoteză se constată că Decizia instanţei de apel a examinat corect cauza raportat la cerinţele prevăzute de art. 1169 C. civ., potrivit căruia actori incumbit probatio.
Ca atare, instanţa de apel a repartizat sarcina probei între reclamant şi parat , descompunând-o, în mod raţional, între cele două părţi, ceea ce rezultă din îndatorirea sa de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.] şi, de asemeni, din rolul sau activ în conducerea procesului şi în desfăşurarea probaţiunii, în temeiul căruia el poate pune în dezbaterea parţilor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar neinvocate de părţi, şi ,,să ordone orice probe pe care le socoteşte utile, chiar daca părţile se împotrivesc (principiul oficialităţii probatoriului în procesul civil) art. 129 alin. (5) teza finala C. proc. civ.
Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanţele devolutive au plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, instanţa de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor testimoniale despre care face vorbire recurentul.
Nici cea de-a doua ipoteză nu se regăseşte în critica formulată pe acest motiv, întrucât din argumentele aduse în sprijinul criticilor, că s-a aplicat o normă care nu era incidentă în cauză sau că s-a dat o interpretare greşită textului de lege care nu este corespunzătoare situaţiei de fapt. Dimpotrivă, recurentul reia situaţia de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situaţie analizată în cadrul etapei devolutive a apelului.
Faţă de aceste considerente este evident că nu se regăseşte în criticile formulate nicio ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
În ceea ce priveşte cererea formulată de către intimata SC A.S. SRL Baia Mare, privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte constatând culpa procesuală a recurentului în declanşarea litigiului de faţă urmează să o admită, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului invocate de intimata pârâtă SC A.S. SRL BAIA MARE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.P.A. împotriva deciziei civile nr. 32 din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul M.P.A. la plata sumei 7.300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.S. SRL BAIA MARE.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2712/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2716/2011. Comercial → |
|---|
