ICCJ. Decizia nr. 414/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 414/2011
Dosar nr. 5412/95/2008
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta SC P.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S.L. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 134.833 lei, actualizată în raport de indicele de inflaţie, până la data plăţii totale, sumă ce reprezintă penalităţi contractuale pentru întârzierea plăţii facturilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 182 din 13 octombrie 2004, care a avut ca obiect executarea de lucrări de către societatea reclamantă privind înlocuirea de conducte şi branşamente gaze naturale pe B-dul din Municipiul Târgu Jiu. Părţile de comun acord, au stabilit ca deconectarea lucrărilor să se facă pe baza situaţiilor de plată, întocmite de prestator şi aprobate de antreprenorul general în baza facturilor emise de prestator, aşa cum rezultă din art. 4.1 din contract, invocându-se şi pct. 7 al art. 7.2. Reclamanta a precizat că a executat lucrările, antreprenorul general şi-a însuşit situaţia de lucrări, iar reclamanta a emis facturile descrise în cererea introductivă. În continuare, reclamanta a arătat că a primit marfă de la pârâtă, în valoare de 301.392 lei, care este prevăzută în facturile emise de pârâtă, valoare care s-a avut în vedere ca plată achitată la data livrării.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 180.021,62 RON, pentru neexecutarea la termen a lucrărilor, cu titlu de penalităţi de întârziere, reactualizată în raport cu rata inflaţiei până la data efectivă a plăţii. Pârâta a susţinut că reclamanta a încălcat prevederile art. 3.1, art. 5.1 şi art. 7.1 din contract.
Tribunalul Gorj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 763 din 28 octombrie 2009 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 44.964,3 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a facturilor emise de reclamantă în baza contractului nr. 182 din 13 octombrie 2004; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi a obligat reclamanta la plata sumei de 135,14 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neexecutarea la termen a lucrărilor din acelaşi contract ; a compensat datoriile până la concurenţa sumei de 135,14 lei şi a obligat pârâta la diferenţa de 44.828,89 lei cu titlu de pretenţii.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21.335,87 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut prin considerente următoarele:
Între reclamantă şi pârâtă a intervenit contractul de prestări servicii nr. 182 din 13 octombrie 2004, având ca obiect executarea de lucrări de înlocuire a conductelor şi branşamentelor de gaze naturale pe B-dul din Municipiul Târgu Jiu., la preţul convenit de 12.000.000.000 lei. Conform art. 4.1. alin. (3) din contract, facturile emise de prestator trebuiau achitate în termen de 30 de zile de la data depunerii la antreprenorul general. Potrivit art. 7.1 din contract, în cazul în care antreprenorul general nu onorează facturile în termen de 28 de zile, acesta datorează penalităţi de 0,1%zi din valoarea facturii neachitate în termen. În raport de faptul că pârâta nu a contestat faptul că nu a fost încheiat proces verbal de recepţie, precum şi de faptul că pârâta nu a contestat facturile emise de reclamantă, tribunalul a apreciat că pârâta datorează penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a facturilor, iar termenul scadent se calculează în raport de dispoziţiile art. 4.1 alin. (3) şi art. 7.2., rezultând un cuantum de 44.964,03 lei. În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere pentru neexecutarea lucrărilor la termen de către reclamantă, tribunalul a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 3.1 din contract, prestatorul avea obligaţia de a executa şi finaliza lucrările în decurs de 5 luni, de la data la care pârâta a primit acordul autorităţilor locale pentru începerea lucrărilor. Aceste penalităţi au fost calculate la suma de 135,4 lei.
De asemenea, tribunalul a compensat datoriile reciproce, în temeiul art. 1143-1153 C. civ.
Tribunalul Gorj, secţia comercială, prin încheierea din 6 ianuarie 2010 a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârâtă şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 2221 lei în loc de suma de 21.335,87 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâta a apreciat că nu se justifică obligarea părţilor la plata de penalităţi, deoarece ambele părţi au fost în culpă la executarea contractului. Pe de altă parte, expertul contabil a calculat greşit penalităţile de întârziere datorate de reclamantă pârâtei. Instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 4.1 din contract.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 65 din 13 aprilie 2010 a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta SC S.L. SA la plata sumei de 38.472,15 lei reprezentând penalităţi de întârziere ; a compensat datoriile reciproce până la concurenţa sumei de 135,14 lei şi a obligat pârâta la diferenţa de 38.337,01 lei; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei astfel cum au fost îndreptate prin încheierea din 16 ianuarie 2010.
Analizând criticile formulate, Curtea a constatat că datoria calculată şi recunoscută de către pârâtă de 38.472,15 lei coincide cu valoarea penalităţilor calculate în sarcina pârâtei de expertul contabil B.L. Eroarea instanţei este că la suma calculată în baza clauzei penale, a fost adăugată şi inflaţia, astfel încât s-a ajuns la o dublă dezdăunare.
Curtea a respins criticile pârâtei referitoare la modul de calcul al penalităţilor datorate de către reclamantă, solicitate prin cererea reconvenţională, întrucât deşi lucrările au fost executate de către reclamantă în termenul legal, această parte nu a formulat apel, astfel încât sentinţa nu poate fi schimbată.
În consecinţă, Curtea a compensat datoriile reciproce ale părţilor până la concurenţa sumei de 135,14 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.L. SA PLOIEŞTI, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii.
Prin criticile formulate, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că penalităţile de întârziere prevăzute în contracte reprezintă daune interese compensatorii de natură a acoperi pagubele cauzate prin întârzieri, iar drept urmare în situaţia în care există culpa ambelor părţi în nerespectarea obligaţiilor contractuale corelative, nu există suport juridic pentru obligarea la penalităţi de întârziere a părţilor.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamanta a finalizat lucrările care au făcut obiectul contractului în termen, deoarece acest aspect este contrazis tocmai de beneficiarul lucrărilor SC D.S. SA, prin procesul verbal de recepţie întocmit după expirarea perioadei de garanţie, care atestă că lucrările au fost terminate la 15 noiembrie 2005.
Instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 4.1 din contract, prin care s-a prevăzut obligaţia reclamantei de a întocmi situaţii de plată, de a le înainta societăţii pârâte spre verificare şi aprobare, şi de a emite facturi conform situaţiilor de plată aprobate. În raport de neîndeplinirea acestor obligaţii, clauza 7.2 din contract nu este operantă în cauză. Conform contractului penalităţile pentru prestator pentru depăşirea termenului de execuţie sunt de 0,1% din valoarea lucrărilor neexecutate la termenul stabilit în contract. Din probele dosarului a rezultat că termenul de execuţie şi finalizare a fost 15 noiembrie 2005, iar valoarea lucrărilor neexecutate este de 565.490,09 RON, pentru care se datorează penalităţi de 59.941,94 lei.
În continuare pârâta a susţinut că instanţa de apel a ignorat voinţa părţilor şi a apreciat că termenul de 5 luni pentru finalizarea lucrărilor începe să curgă de la data de 29 martie 2005, prin interpretarea eronată a noţiunii de amplasament liber de sarcini. Deci în cuprinsul acestei noţiuni, nu intră avizul de efectuare a lucrării eliberat de Poliţia Municipiului Târgu Jiu la data de 29 martie 2005 şi nici acordul emis de Primăria Târgu Jiu prin adresa nr. 7656 din 25 martie 2005. În consecinţă, ambele instanţe trebuiau să admită administrarea unei noi expertize contabile .
Prin motivele de recurs, depuse la dosarul cauzei la data de 8 iunie 2010, în cadrul termenului legal, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea acestor critici, recurenta a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ., apreciind că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, respectiv nu a executat şi finalizat lucrarea în decurs de 5 luni de la data semnării contractului, prelungit prin act adiţional la data de 13 august 2005. Nu are relevanţă faptul că reclamanta a întocmit facturi fiscale. În mod nelegal, instanţa de apel a înlăturat procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi factura fiscală nr. 0339016 din 11 noiembrie 2005, care atestă că lucrările au fost finalizate cu întârziere.
Un alt motiv de recurs este reprezentat de interpretarea eronată a dispoziţiilor legale privind compensarea obligaţiilor, sens în care trebuia efectuată o contraexpertiză.
Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Recurenta pârâtă şi-a încadrat criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. stabilesc o regulă de bază în exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât şi la dezvoltarea lor. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat soluţia, recurentului îi revenea obligaţia să indice temeiurile legale încălcate şi să îşi dezvolte în fapt şi în drept criticile.
Din expunerea argumentelor evocate de recurent în susţinerea criticilor aduse deciziei în ceea ce priveşte fondul cauzei, rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. (1-9) C. proc. civ.
Trecând la analiza deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. (7) C. proc. civ., se constată că aceasta a fost motivată şi se limitează la problemele invocate şi probele aflate la dosarul de fond. Prin urmare, nu s-a demonstrat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că sunt cuprinse motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din cuprinsul considerentelor deciziei pronunţată în apel cât şi din sentinţa fondului rezultă că actul juridic reprezentat de contractul de prestări servicii a fost corect interpretat aşa încât şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.
Astfel, se constată că instanţa de apel a analizat modul de calcul al penalităţilor datorate de reclamantă, pretenţii solicitate prin cererea reconvenţională, prin raportare la dispoziţiile art. 3.1 şi art. 3.1 alin. (2) lit. b) din contract. În ceea ce priveşte interpretarea clauzei prevăzută de art. 3.1 alin. (2) lit. b) din contract, în mod corect instanţa de apel a apreciat că termenul de 5 luni pentru executarea contractului nr. 182 din 13 octombrie 2004 de către pârâtă a început că curgă din 29 martie 2005, dată la care au fost obţinute toate avizele necesare începerii lucrării.
Criticile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 4.1 din contract, art. 7.2, art. 7.1 alin. (2) din contract, se referă la interpretarea probelor administrate în cauză, chestiune care scapă controlului de legalitate al instanţei de recurs, cale de atac care nu are caracter devolutiv. Interpretarea actelor potrivit conţinutului lor, raportat la cererea dedusă judecăţii, reprezintă un atribut lăsat exclusiv în competenţa instanţelor devolutive.
Verificând dacă hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea corectă a legii (art. 304 pct. 9) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect au fost aplicate dispoziţiile clauzei penale, în condiţiile în care s-a reţinut şi demonstrat lipsa culpei reclamantei în executarea contractului. Pe de altă parte, este de reţinut şi poziţia procesuală a pârâtei, care nu a contestat facturile emise de către reclamantă şi înaintate spre plată.
În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile clauzei penale, pentru executarea cu întârziere la obligaţiilor contractuale.
În ceea ce priveşte critica recurentei privind compensarea obligaţiilor dintre părţile semnatare ale contractului, respectiv compensarea reciprocă a penalităţilor datorate, conform calculului solicitat printr-o contraexpertiză contabilă, care însă nu a fost încuviinţată de către instanţă, Înalta Curte constată că posibilitatea solicitării unei contraexpertize se formulează în condiţiile art. 212 C. proc. civ., iar analizarea acestei cereri este lăsată la aprecierea instanţei, sub condiţia motivării, situaţie care se regăseşte în speţă, respectiv încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2010.
Faţă de cele ce preced şi întrucât motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.L. SA PLOIEŞTI împotriva deciziei nr. 65 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 413/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 415/2011. Comercial → |
|---|
