ICCJ. Decizia nr. 415/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 415/2011
Dosar nr. 13279/3/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi precizată la data de 12 mai 2009, reclamanta V.R.C. a chemat în judecată pe pârâţii SC M.S. SRL, S.L. şi S.M., solicitând în contradictoriu şi cu Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat certificat sub nr. 10 din 6 octombrie 2005 de avocat S.D. pentru lipsa obiectului şi să se dispună radierea din registrul comerţului a menţiunii referitoare la stabilirea sediului social al societăţii la adresa din Bucureşti, sectorul 6.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31 ianuarie 2005 a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 107 din 31 ianuarie 2005 proprietatea asupra imobilului situat în Bucureşti, sectorul 6, de la pârâţii S.M. şi S.L.. În continuare, reclamanta a arătat că în cursul unei proceduri de executare silită împotriva celor doi pârâţi persoane fizice a aflat de la aceştia că la adresa imobilului proprietatea sa se află şi sediul societăţii comerciale pârâte în care pârâţii persoane fizice sunt administrator şi asociat, declarat în baza contractului de comodat a cărui desfiinţare o solicită, act încheiat de pârâţi în calitate de comodanţi, ulterior datei la care îi transferaseră dreptul de proprietate asupra imobilului. În consecinţă, reclamanta a susţinut că acestui contract îi lipseşte unul din elementele de validitate – obiectul.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 962, art. 1562 C. civ., art. 7 şi art. 25 din Legea nr. 26/1990.
Societatea comercială pârâtă a depus la dosarul cauzei cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la furnizarea utilităţilor întrerupte la solicitarea acesteia. Cererea reconvenţională a fost completată la data de 18 iunie 2009 solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 12678 din data de 9 noiembrie 2009 a admis cererea formulată de reclamantă şi a constatat nulitatea absolută a contractului de comodat încheiat la data de 6 octombrie 2005 şi a dispus radierea din registrul comerţului a menţiunii referitoare la sediul social al pârâtei; a fost disjunsă soluţionarea cererii reconvenţionale şi formarea unui nou dosar.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta V.R.C. este proprietara imobilului situat în Bucureşti, sectorul 6 în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâţii S.L. şi S.M., autentificat sub nr. 107 din 31 ianuarie 2005. Potrivit clauzelor contractului sus menţionat, transmiterea dreptului de proprietate a avut loc la data încheierii contractului, iar a posesiei la data de 15 iunie 2005, fără îndeplinirea vreunei formalităţi ulterioare. Având în vedere dispoziţiile art. 962 C. civ. şi art. 966 C. civ., instanţa de fond a reţinut că la data încheierii contractului de comodat nu exista nici o contestare juridică a valabilităţii vânzării, astfel încât obligaţia asumată de comodanţi este ilicită, contractul fiind încheiat cu fraudarea drepturilor reclamantei.
În consecinţă, instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului de comodat şi în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990 a dispus radierea menţiunii referitoare la sediul social al pârâtei.
Cu referire la soluţia de disjungere a cererii reconvenţionale, Tribunalul a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii S.L. şi S.M., prin care au invocat că imobilul a fost înstrăinat cu două condiţii: predarea folosinţei să se facă la 1 iunie 2005, iar împrumutul de 25.000 Euro acordat cumpărătoarei să fie restituit până la această dată. Pentru aceste motive pârâţii au solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, fiind înregistrat dosarul nr. 882/302/2006 la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pe de altă parte, apelanţii au susţinut că societatea care avea sediul social la această adresă a subînchiriat pârâţilor imobilul prin contractul nr. 10 din 22 aprilie 2005, în aceste condiţii existând şi dreptul legal de subînchiriere unui terţ, respectiv SC M.S. SRL.
Prin Decizia comercială nr. 206 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâţii SC M.S. SRL BUCUREŞTI, S.L. şi S.M.
Prin considerentele deciziei, Curtea a reţinut că instanţa de fond a apreciat corect materialul probator şi a aplicat corect dispoziţiile legale, reţinând că în raport de actele juridice menţionate, pârâţii nu mai puteau transmite folosinţa imobilului în temeiul contractului de comodat, acesta fiind încheiat în temeiul unei cauze ilicite. Faţă de critica privind subînchirierea imobilului de la SC A.P. 2001 SRL, societate care deţinea un contract de închiriere din data de 15 iunie 2002 încheiat cu S.M., Curtea a apreciat că nu este de natură să ateste buna credinţă şi legitimitatea încheierii contractului de comodat, din moment ce contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 31 ianuarie 2005.
De asemenea, Curtea a apreciat că apărarea privind caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare şi existenţa unei obligaţii a reclamantei de restituire a sumei de 25.000 Euro, au format obiectul acţiunii înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, respinsă irevocabil prin sentinţa 2864 din 19 aprilie 2006.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii persoane fizice S.L. şi S.M. şi pârâta persoană juridică SC M.S. SRL BUCUREŞTI, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Deşi împotriva deciziei pronunţată de către instanţa de apel au fost promovate două cereri de recurs, Înalta Curte constată că acestea au acelaşi conţinut, urmând a fi analizate în consecinţă.
În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a motivat Decizia pronunţată, în ceea ce priveşte critica privind pronunţarea instanţei de fond asupra capătului de cerere având ca obiect radierea sediului social al intimatei, cu toate că reclamanta nu a formulat un asemenea capăt de cerere. Susţine că instanţa de apel nu a dat acestui capăt al cererii nici o motivare.
În temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că Decizia instanţei de apel cuprinde susţineri contradictorii în ceea ce priveşte actele noi depuse de pârâţi în apel, fără să reţină că pârâta persoană juridică deţinea un titlu cu privire la imobilul în discuţie. Din nici una dintre probele administrate nu a rezultat că pârâţii ar fi cedat folosinţa imobilului în favoarea altei persoane fizice sau juridice. În consecinţă, arată că contractul de comodat a fost încheiat într-un moment în care deţineau posesia bunului, iar pârâţii aveau reprezentarea că puteau folosi imobilul câtă vreme reclamanta nu achitase preţul imobilului.
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că amânarea plăţii unei diferenţe de preţ pentru imobil, conduce la prelungirea posesiei, pârâţii fiind îndreptăţiţi să solicite rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare. În concluzie, apreciază că la data încheierii contractului de comodat, pârâţii aveau dreptul de a înstrăina folosinţa bunului.
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 1 noiembrie 2010, recurenta SC M.S. SRL BUCUREŞTI, a precizat cererea de recurs, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul indicării textelor legale incidente, respectiv art. 1560 şi art. 1563 C. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că natura juridică a contractului de comodat este aceea de a fi translativ de folosinţă, fără a constitui un drept real în favoarea împrumutatului. În aceste condiţii, comodantul nu trebuie să fie neapărat proprietarul bunului.
Recursurile declarate de pârâţii S.L., S.M. şi SC M.S. SRL BUCUREŞTI sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente.
Astfel cum s-a arătat în considerentele anterioare, având în vedere că pârâţii au promovat două cereri de recurs, Curtea constată identitatea criticilor, astfel încât urmează a le analiza în cadrul unor consideraţii comune, cu excepţia motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a cărui dezvoltare a fost precizată ulterior.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În principiu, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Ipoteza invocată de către recurenţi vizează faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că lipseşte cu desăvârşire motivarea instanţei de apel cu privire la critica formulată în faţa acesteia, cu referire la faptul că instanţa s-a pronunţat asupra cererii de radiere a sediului social, cerere cu care instanţa nu a fost investită.
Deşi recurenţii susţin că motivele asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat au fost invocate în faţa instanţei de apel, Curtea constată că recurenţii nu au investit instanţa cu soluţionarea criticii evocate, nici prin cererea de apel formulată la data de 30 decembrie 2009, nici prin completarea motivelor de apel din data 9 martie 2010, de asemenea nici prin completarea motivelor de apel din 21 aprilie 2010.
În raport de aceste considerente, întrucât această critică a fost invocată pentru prima oară în faţa instanţei de recurs, ea nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar, în virtutea principiului omisso medio, astfel încât critica va fi respinsă ca nefondată.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenţii au arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în speţă, contractul de subînchiriere nr. 18 din 22 aprilie 2005, care atestă faptul că la data încheierii contractului de comodat, recurenţii deţineau posesia asupra imobilului.
Din acest punct de vedere, Curtea constată că interpretarea instanţei de apel este corectă, în condiţiile în care a apreciat că actul juridic denumit contract de subînchiriere nu este de natură să ateste legitimitatea încheierii contractului de comodat. Astfel, contractul de subînchiriere, precum şi contractul de comodat sunt încheiate la date ulterioare încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv 31 ianuarie 2005. Reţinerile instanţei de apel sunt în concordanţă cu dispoziţiile contractului de vânzare-cumpărare, potrivit căruia transmiterea posesiei asupra bunului s-a realizat la data de 15 iunie 2005. În aceste condiţii, contractul de subînchiriere, încheiat de către pârâţi cu SC A.P. SRL BUCUREŞTI la o dată ulterioară înstrăinării imobilului de către aceştia, lipseşte de efecte sublocaţiunea, vânzarea fiind o cauză de încetare a acesteia.
În consecinţă, nu se poate reţine schimbarea naturii actului juridic dedus judecăţii.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Chestiunea de drept supusă analizei este reprezentată de aplicarea dispoziţiilor art. 1560 C. civ., care definesc caracterele juridice ale contractului de comodat. Astfel, comodatul face parte din categoria contractelor reale, pentru încheierea lui fiind necesară realizarea acordului de voinţă, cât şi predarea lucrului care formează obiectul contractului. Din acest punct de vedere, se constată că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 107 din 31 ianuarie 2005, transmiterea dreptului de proprietate de la pârâţii-vânzători la reclamanta cumpărătoare s-a realizat la data autentificării actului, iar transmiterea posesiei la data de 15 iunie 2005. Pârâţii au încheiat ulterior datei la care a fost transmisă posesia bunului, contractul de comodat cu societatea comercială M.S. SRL BUCUREŞTI, deci nu se poate afirma că la data de 6 octombrie 2005 bunul se mai afla în posesiunea sau detenţiunea comodatarului.
Aserţiunea recurenţilor în ceea ce priveşte faptul că la data încheierii contractului de comodat, pârâţii erau îndreptăţiţi să folosească imobilul, este lipsită de suport juridic, întrucât la acel moment nu exista nici o contestare juridică a valabilităţii vânzării, aceasta realizându-se la data de 25 ianuarie 2006, prin înregistrarea unei acţiuni pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, acţiune respinsă în mod irevocabil.
Criticile recurenţilor care fac trimitere la condiţiile de validitate ale contractului, care stabilesc că comodantul nu trebuie să fie neapărat proprietarul bunului, nu sunt de natură să schimbe soluţia pronunţată, întrucât în persoana pârâţilor nu se regăseşte nici una dintre calităţile cerute pentru a încheia acte de administrare, şi anume uzufructuar sau locatar.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii S.L. şi S.M. şi pârâta SC M.S. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 206 din 21 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 414/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 416/2011. Comercial → |
|---|
