ICCJ. Decizia nr. 424/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 424/2011
Dosar nr. 1433/112/2008
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Reclamantul G.C.G. a chemat în judecată pe pârâta SC P.P. SRL Bistriţa, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună recalcularea profitului net obţinut de pârâtă în anul fiscal 2006, conform normelor legale în vigoare şi modificarea situaţiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006 conform rezultatelor financiare obţinute în urma recalculării profitului, şi să fie obligată pârâta să-i plătească dividendele pentru anul 2006, aferente cotei de participare a reclamantului la capitatul social, de 50%, dividende pe care le estimează la suma de 22.548,50 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că a deţinut calitatea de asociat în cadrul societăţii pârâte în perioada 17 iulie 2006-19 aprilie 2007, cu o cotă de participare la profit şi pierderi de 50%, şi în această calitate are dreptul de a primi partea din profitul net corespunzătoare cotei de participare la capital, conform art. 11 din actul constitutiv al societăţii pârâte, iar conform situaţiilor financiare depuse la registrul comerţului, pârâta a obţinut în anul 2006 un profit net de 45.097 lei. La data aprobării situaţiilor financiare anuale, care reprezintă data la care s-a născut dreptul de a solicita dividendele aferente exerciţiului, avea calitatea de asociat, astfel că dividendele i se cuvin.
Reclamantul mai arată că ulterior, la 19 aprilie 2007, a cesionat părţile sociale, la valoare nominală, dreptul de creanţă asupra societăţii, reprezentând cota parte din profitul net ce i se cuvenea la data aprobării bilanţului contabil şi contului de profit şi pierderi fiind păstrat în patrimoniul reclamantului, având în vedere că părţile nu au convenit şi asupra acestuia, iar din analiza situaţiilor financiare ale pârâtei, pe care reclamantul a făcut-o împreună cu o persoană de specialitate, a ajuns la concluzia că înregistrările contabile din perioada august-decembrie 2006 sunt eronate, profitul fiind mult diminuat în raport de situaţia reală, motiv pentru care a solicitat recalcularea acestuia.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 31/ 1990.
Pârâta SC P.P. SRL Bistriţa, a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin întâmpinare solicitând respingerea cererii introductive a reclamantului, ca neîntemeiată, iar prin cererea reconvenţională: 1) Rezoluţiunea Contractului de cesiune, a actului adiţional nr. 1 din 17 iulie 2006 şi a Convenţiei civile nr. 17 iulie 2006 pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor asumate; 2) Rezoluţiunea Convenţiei civile din 19 aprilie 2007, pentru acelaşi motiv al neîndeplinirii de către reclamant a obligaţiilor asumate şi pe cale de consecinţă; 3) Repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestor convenţii şi obligarea reclamatului la plata către pârâta a sumei de 90.158 lei, sumă încasată în baza Convenţiei civile din 19 aprilie 2007 şi nedatorată; 4) Obligarea reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 1.386,46 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 2947077 (27 septembrie 2006, în sumă de 6487,55 RON şi 737,91 RON reprezentând suma facturată de către SC V.R. SA pentru folosirea unui telefon mobil de către S.E. - mandatarul reclamantului.
Pârâta-reclamantă reconvenţională şi-a întemeiat întâmpinarea şi cererea reconvenţională pe dispoziţiile art. 1020-1021 şi art. 1092 C. civ. şi pe dispoziţiile art. 7201 şi urm. C. proc. civ.
Prin întâmpinarea la acţiunea reconvenţională (f.63), reclamantul G.C.G. a solicitat respingerea acţiunii reconvenţionale formulate de pârâta SC P.P. SRL, pentru următoarele excepţii şi apărări de fond: 1) excepţia lipsei de interes a petitului nr. 1 privind rezoluţiunea contractului de cesiune din 17 iulie 2006 şi a convenţiei civile din 17 iulie 2006; 2) Solicită respingerea ca netemeinic a petitului nr. 2 având ca obiect rezoluţiunea convenţiei din 19 aprilie 2007; 3) Solicită respingerea ca netemeinic a petitului nr. 4, ca şi consecinţă a respingerii petitelor 1 şi 2; 4) Invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte petitul nr. 4.
Prin Notele de şedinţă, depuse la dosar în data de 2 decembrie 2008, reclamantul G.C.G. invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamantă reconvenţională SC P.P. SRL în ceea ce priveşte petitele privind rezoluţiunea contractului de cesiune şi actului adiţional nr. 1 din 17 iulie 2006, a convenţiei civile nr. 17 iulie 2006 şi a convenţiei civile din 19 aprilie 2007, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea cererii reconvenţionale ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, cu precizarea că îşi menţine şi excepţiile şi apărările formulate prin întâmpinarea la cererea reconvenţională.
A intervenit în cauză, prin cerere de intervenţie în interes propriu M.D. arătând că, pretenţiile formulate de pârâta-reclamanta reconvenţională, cu excepţia petitului 4 din cererea introductivă, sunt în fapt pretenţiile intervenientului, şi solicită admiterea în principiu a cererii, în temeiul art. 49 C. proc. civ. şi a se dispune: 1) Rezoluţiunea Contractului de cesiune, a Actului adiţional nr. 1 din 17 iulie 2006 şi a Convenţiei civile din 17 iulie 2006 pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor asumate; 2) Rezoluţiunea Convenţiei civile din 19 aprilie 2007, pentru acelaşi motiv al neîndeplinirii de către reclamant a obligaţiilor asumate şi pe cale de consecinţă; 3) Repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestor convenţii şi obligarea reclamantului la plata către intervenient a sumei de 90.158 lei, sumă încasată în baza Convenţiei civile din 19 aprilie 2007 şi nedatorată.
Intervenientul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 49 şi urm. C. proc. civ., art. 1020-1021 şi art. 1092 C. civ. şi art. 720 1 şi urm. C. proc. civ.
Prin cererea (f.102) şi cererea (f.105) pârâta-reclamantă reconvenţională SC P.P. SRL a solicitat să se ia act de renunţarea la judecată cu privire la capetele de cerere 1-3 din cererea reconvenţională, insistând doar la cel de-al patrulea capăt de cerere, în sensul ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să fie obligat reclamantul la plata către societate a sumei de 1.386,46 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 2947077 din 27 septembrie 2006, în sumă de 648,55 lei RON şi a sumei de 737,91 lei RON reprezentând suma facturată de către SC V.R. SA pentru folosirea unui telefon mobil de către S.E. - mandatarul reclamantului.
La rândul său, reclamantul G.C.G., prin Notele de şedinţă (f.104) arată că în condiţiile în care pârâta-reclamantă reconvenţională SC P.P. SRL a renunţat la judecată cu privire la petitele 1-3 din cererea reconvenţională şi s-a admis în principiu cererea de intervenţie, înţelege să susţină următoarele excepţii: menţine lipsa calităţii procesuale pasive a reclamantului-pârât reconvenţional în ceea ce priveşte plata sumei de 1.386,46 lei, reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice purtate de S.E.; invocă excepţia lipsei de interes a cererii de intervenţie formulată de intervenientul M.D., pentru motivele arătate la data formulării acesteia, reluate prin notele de şedinţă depuse la termenul din 7 octombrie 2008; renunţă la excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamantă reconvenţională SC P.P. SRL având în vedere cererea de renunţare la judecată în ce priveşte petitele 1-3 din cererea reconvenţională. Reclamantul menţionează că excepţia lipsei de interes a cererii de intervenţie nu este o excepţie nou invocată, sprijinindu-se pe aceleaşi argumente deja arătate, doar partea faţă de care o invocă este alta în considerarea faptului, că în urma depunerii la dosar a renunţării la judecată şi a cererii de intervenţie, partea care formulează aceste petite este alta.
Prin cererea de extindere a cererii de intervenţie (f.154), intervenientul M.D. a solicitat chemarea în calitate de pârâtă a numitei M.I., în calitate de actual asociat al SC P.P. SRL şi semnatară a Contractului de cesiune şi a actului adiţional nr. 1 din 19 aprilie 2009, privind retragerea din societate a reclamantului şi cesiunea părţilor sociale.
Procedând mai întâi,conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., la soluţionarea excepţiilor invocate de părţi,prin încheierea de şedinţă din 12 mai 2009 (f.108), instanţa de fond a respins,ca fiind neîntemeiate,excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului-pârât reconvenţional G.C.G., ridicată de acesta în raport de acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC P.P. SRL, precum şi excepţia lipsei de interes a cererii de intervenţie a intervenientului în interes propriu M.D., ridicată de reclamantul G.C.G., pentru motivele arătate în încheiere.
Prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea la judecată cu privire la capetele de cerere (privitoare la: 1) rezoluţiunea Contractului de cesiune, a actului adiţional nr. 1 din 17 iulie 2006 şi a Convenţiei civile din 17 iulie 2006; 2) rezoluţiunea Convenţiei civile din 19 aprilie 2007, şi; 3) repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestor convenţii) din acţiunea reconvenţională (f.31-32) formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC P.P. SRL, şi s-a respins cererea de restituire a diferenţei de taxă judiciară de timbru în sumă de 3.055 lei, formulată de reclamanta reconvenţională SC P.P. SRL, prin cererile (f.102 şi 105).
În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a obligaţiilor asumate de către reclamant, ridicată de pârâta SC P.P. SRL şi intervenientul M.D., instanţa a constatat că în ce priveşte Convenţia civilă încheiată la data de 19 aprilie 2007 între reclamant şi intervenientul M.D. (f.20-21), nici pârâta şi nici intervenientul nu arată în concret ce obligaţii şi-a asumat reclamantul şi care anume obligaţie contractuală nu ar fost executată de către reclamant, astfel că în lipsa unor motive şi argumente pertinente nu se poate reţine că reclamantul nu şi-ar fi îndeplinit vreo obligaţie din cele asumate.
Contractul de cesiune şi actul adiţional nr. 1 din 19 aprilie 2007 (f.19) încheiat între reclamant şi intervenientul în nume propriu nu stabilesc nici o obligaţie concretă în sarcina reclamantului, cu menţiunea că la pct. 5 se menţionează că obligaţiile dintre asociatul cedent şi asociatul cesionar, sunt reglementate prin act separat încheiat între părţi, care stabileşte obligaţiile şi drepturile asumate de părţi, or, un act separat, încheiat concomitent cu contractul de cesiune şi actul adiţional sau ulterior întocmirii acestora nu a fost nici măcar invocat, astfel că nici în această privinţă nu poate fi vorba de o neexecutare a obligaţiilor de către reclamant.
Este adevărat că prin Convenţia civilă încheiată la data de 17 iulie 2006, între reclamantul G.C.G. şi M.D. (f.37-38), s-a convenit ca reclamantul să fie cooptat în SC P.P. SRL în calitate de asociat, obligându-se să plătească asociatului M.D. cel târziu la data de 30 iulie 2006 suma de 13.119 lei RON şi cel mai târziu la 18 august suma de 100.000 RON, sumă care va fi adusă de asociatul M.D. ca aport în societate cu titlu de împrumut asociat către societate şi care va avea ca unică destinaţie cumpărarea de materie primă pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de producţie, şi de asemenea reclamantul s-a obligat să aducă în societate, până cel târziu în data de 7 septembrie 2006, suma de 100.000 RON, cu titlu de împrumut către societate, însă, trebuie observat că, ulterior, prin încheierea Contractului de cesiune şi actului adiţional nr. 1 din 19 aprilie 2007 (f.19) şi Convenţiei civile nr. 19 aprilie 2007 (f.20-21), practic s-au asanat obligaţiile anterioare, respectiv cele din Convenţia civilă încheiată la data de 17 iulie 2006, apreciindu-se ca fiind îndeplinite sau nemaipretinzându-se executarea lor, iar pe de altă parte, chiar pârâta şi intervenientul afirmă că reclamantul şi-a îndeplinit o parte din obligaţiile asumate prin convenţie, astfel că, în concluzie excepţia de neexecutare este neîntemeiată şi în această privinţă.
Analizând pe fond acţiunea reclamantului şi acţiunea reconvenţională, ulterior precizată şi extinsă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Urmare încheierii Contractului de cesiune şi actului adiţional nr. 1 din 17 iulie 2006 de modificare a Actului constitutiv al SC P.P. SRL (f.7), reclamantul G.C.G. a fost cooptat în această societate, care s-a transformat în societate cu doi asociaţi, având un capital social total de 29.600 lei, în numerar, integral vărsat, împărţit în 2960 părţi sociale, cu valoarea nominală de 10 lei, capital care este împărţit între asociaţi astfel: asociatul M.D. deţine 50% din capitalul social total, în numerar, adică 1480 părţi sociale, în valoare de 14.800 lei, şi asociatul G.C.G. deţine 50% din capitalul social total, în numerar, adică 1480 părţi,în valoare totală de 14.800 lei, asociaţii participând la beneficii/pierderile societăţii în cote egale de 50% potrivit participării la capitatul social, iar administrarea societăţii se va realiza de la data actului şi pe perioadă nedeterminată de cei doi asociaţi, care vor lucra împreună şi vor lua decizii în unanimitate.
Ulterior, între cei doi asociaţi mai sus menţionaţi, s-a încheiat Contractul de cesiune şi actul adiţional nr. 1 din 19 aprilie 2007 de modificare a Actului constitutiv al SC P.P. SRL(f.19), prin care reclamantul G.C.G. s-a retras din societate, din funcţia de asociat, administrator şi reprezentant şi a cesionat întreg capitalul social deţinut astfel: asociatului M.D. un număr de 1332 părţi sociale, în valoare de 13.320 lei, reprezentând 40% din capitalul social total al societăţii şi asociatei nou cooptate M.I. un număr de 148 părţi sociale, în valoare de 1.480 lei, reprezentând 10% din capitalul social al societăţii, ambele cesiuni având ca preţ valoare nominală a părţilor sociale cedate. La pct. 5 din contract şi actul adiţional s-a convenit că obligaţiile dintre asociatul cedent şi asociatul cesionar, sunt reglementate printr-un act separat încheiat între părţi, care stabileşte obligaţiile asumate de părţi.
Aşa fiind, în perioada 17 iulie 2006 - 19 aprilie 2007, reclamantul G.C.G. a fost asociat al SC P.P. SRL alături de intervenientul M.D., fiecare din ei deţinând 50% din capitalul social al societăţii şi participând la beneficii/pierderi în cote egale de 50% potrivit participării la capitalul social.
Aşa cum rezultă din Bilanţul la data de 31 decembrie 2006, întocmit de SC P.P. SRL (f.64-65), profitul realizat de această societate în anul 2006 a fost de 545.097 lei şi nu a fost repartizat, iar această situaţie este reţinută şi în Cap. III Concluzii – la obiectivul nr.1 din Raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat, în cauză, de expert P.M. (f.126-131), conform căruia profitul real net al SC P.P. SRL Bistriţa pe anul 2006 este de 45.097 lei, adică cel evidenţiat în balanţa de verificare a conturilor sintetice încheiată pentru luna decembrie 2006 şi raportat prin bilanţul încheiat pe anul 2006.
Având în vederea situaţia mai sus menţionată şi ţinând seama de prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, conform cărora cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat constituie dividend, care se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, iar în Contractul de cesiune şi actul adiţional nr. 1 din 17 iulie 2007 (f.7) şi art. 7-8 din Actul constitutiv actualizat al SC P.P. SRL, încheiat la 17 iulie 2006 (f.8-18) rezultă că reclamantul G.C.G., cât şi intervenientul M.D. au avut o contribuţie egală, de 50 % la capitalul social al societăţii şi că dreptul la beneficii este circumscris acestei cote, reclamantul este îndreptăţit să primească 50 % din profitul net al societăţii aferent anului 2006, aşa cum a solicitat prin acţiune, respectiv suma de 22.548,50 lei, cu titlu dividend (45.097 lei profit net: 50%= 22.548,50 lei), iar societatea este datoare să i le plătească.
Cum, din Raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expert contabil P.M. (f.131), rezultă că profitul real net al SC P.P. SRL Bistriţa pe anul 2006 este de 45.097 lei, adică cel evidenţiat în balanţa de verificare a conturilor sintetice încheiată pentru luna decembrie 2006 şi raportat prin bilanţul încheiat pentru anul 2006, instanţa constată că nu există neconcordanţe între situaţiile financiare întocmite de SC P.P. SRL şi Raportul de expertiză contabilă judiciară, astfel că nu sunt temeiuri pentru recalcularea profitului net obţinut de pârâtă în anul 2006 şi pentru modificarea situaţiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006. Prin urmare, instanţa constată că sunt neîntemeiate şi vor fi respinse, primele două capete de cerere din acţiunea reclamantului privitoare la recalcularea profitului net obţinut de pârâtă în anul fiscal şi de modificare a situaţiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională (f.31-34), pârâta a renunţat la primele 3 capete de cerere, aşa cum s-a mai arătat în cuprinsul sentinţei, menţinându-şi cererea de obligare a reclamantului la plata sumei de 1386,46 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 947077 din 27 septembrie 2006, în sumă de 648,55 RON şi 737,91 RON reprezentând suma facturată de către SC V.R. SA, pentru folosirea unui telefon mobil de către S.E. - mandatarul reclamantului.
Analizând această pretenţie a pârâtei-reclamante reconvenţionale, instanţa constată că prin cererea reconvenţională (f.31-34), nu s-au arătat motivele de fapt şi de drept în baza cărora ridică pretenţia, iar ulterior, prin Notele de şedinţă (f.69-70), susţine că numitul S.E., în calitatea sa de mandatar la reclamantului, a încheiat un contract cu V.R. SA (la dosar existând procura autentică de administrare a societăţii, fără acordul celuilalt asociat)), iar pe de altă parte, telefonul nu a fost folosit în interesul societăţii şi practic S. nu a avut nici o calitate în firmă.
Pârâta-reclamantă reconvenţională SC P.P. SRL nu susţine că numirea lui S.E.N., în calitate de mandatar al reclamantului, prin procura de administrare (f.74) ar contraveni vreunui act normativ sau actului constitutiv al societăţii, iar din contractele pentru serviciile V. (f.71-73) rezultă că titularul contractului este pârâta SC P.P. SRL, care nu susţine că contractele nu ar fi fost înregistrate la societate. Mai mult, în condiţiile în care pârâta a primit facturile de plată a convorbirilor telefonice şi le-a achitat, în condiţiile în care, prin cererea reconvenţională, se afirmă că reclamantul nu s-a implicat nici măcar o zi în activitatea societăţii( fost şi administrator), înseamnă că societatea, prin celălalt administrator, M.D., a luat cunoştinţă de procură, de contractele pentru servicii şi de facturile de plată, acceptându-le, şi a achitat contravaloarea facturilor, şi astfel nu există temeiuri pentru ca reclamantul să fie obligat la plata contravalorii convorbirilor telefonice. Pe de altă parte, pârâta-reclamantă reconvenţională nu a făcut dovada susţinerilor sale conform cărora convorbirile telefonice nu ar fi fost făcute în interesul societăţii.
În ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul M.D. (f.92-93), a fost încuviinţată în principiu prin încheierea de şedinţă din 3 martie 2009 (f.99), după care, prin Notele de şedinţă (filele 136-138) a precizat-o, iar prin Cererea (f.154) a extins-o faţă de M.I., în calitate de asociat al SC P.P. SRL, instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În condiţiile în care, prin Contractul de cesiune şi Actul adiţional nr. 1 din 19 aprilie 2007 de modificare a Actului constitutiv al SC P.P. SRL Bistriţa(f.19), reclamantul G.C.G. s-a retras din societate, din funcţia de asociat, administrator şi reprezentant, cesionându-şi întreg capitalul social asociatului M.D. şi asociatei nou cooptate M.I., care au devenit asociaţi ai societăţii, iar contractul şi actul adiţional sunt în fiinţă (şi nesolicitându-se anularea sau rezoluţiunea lor), o repunere a părţilor în situaţia anterioară încheierii Contractului de cesiune şi actului adiţional nr. 1 din 17 iulie 2006, precum şi a Convenţiei civile din 17 iulie 2007, cum pretinde intervenientul la pct. 3 din cererea de intervenţie (f. 92-93), nu este legal posibilă deoarece, ar însemna ca reclamantul să redevină asociat, administrator şi reprezentant al SC P.P. SRL, deşi el s-a retras din societate, în mod legal, iar pe de altă parte-nici una dintre părţi nu contestă această retragere.
Deşi, prin cererea de intervenţie în interes propriu, la pct. 2 se solicită rezoluţiunea Convenţiei civile nr. 19 aprilie 2007, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, cu trimitere la motivele cuprinse în cererea reconvenţională formulată de SC P.P. SRL (f.31-334), tribunalul constată că intervenientul nu arată în concret, care sunt obligaţiile pe care reclamantul şi le-ar asumat prin Convenţie (f.20), nici care sunt obligaţiile pe care reclamantul nu le-a îndeplinit şi de asemenea, nu a făcut dovada neîndeplinirii vreunei obligaţii de către reclamant din cele cuprinse în convenţie, astfel că solicitarea de rezoluţiune a fost apreciată ca fiind neîntemeiată şi drept urmare, apare ca nejustificată pretenţia intervenientului, formulată la pct. 3 din cererea de intervenţie, aceea de a fi obligat reclamantul să-i restituie suma de 90.158 lei, încasată de acesta în baza convenţiei.
În condiţiile în care reclamantul s-a retras din societate, atât din calitatea de asociat, administrator şi reprezentant, iar această retragere nu este contestată, iar prin Convenţia civilă încheiată la 19 aprilie 2007 (f. 20-2007), reclamantul şi intervenientul au convenit asupra sumelor pe care intervenientul le datorează reclamantului (nu şi asupra eventualelor datorii ale societăţii faţă de reclamant), înseamnă că actele anterioare, respectiv Contractul de cesiune şi Actul adiţional nr. 1 din 17 iulie 2006 (f.7), precum şi Convenţia civilă încheiată la data de 17 iulie 2006 (f.37-38), au fost legal încheiate, iar prin retragerea reclamantului din societate şi încheierea Convenţiei civile din 19 aprilie 2007, orice obligaţie a reclamantului decurgând din contractul de cesiune şi actul adiţional, precum şi din convenţia civilă din 17 iulie 2007, a fost asanată, nemaifiind în discuţie o eventuală executare, astfel că şi primul capăt de cerere din cererea de intervenţie este neîntemeiat.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neexecutare ridicată de pârâta SC P.P. SRL şi însuşită de intervenientul M.D., si a admis, în parte, acţiunea reclamantului, a respins, acţiunea reconvenţională, ulterior precizată formulată de pârâta reclamantă reconvenţională şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu, ulterior extinsă, introdusă de intervenientul M.D., conform dispozitivului prezentei sentinţe.
În consecinţă, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa comercială nr. 365 din 23 martie 2010 a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neexecutare ridicată de pârâta SC P.P. SRL Bistriţa şi susţinută şi de intervenientul în interes propriu M.D.; a admis, în parte, acţiunea reclamantului G.C.G., împotriva pârâtei SC P.P. SRL şi în consecinţă a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 22.548,50 lei, reprezentând cota de 50% din profitul aferent exerciţiului financiar al anului 2006; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere din acţiunea reclamantului G.C.G. privitoare la recalcularea profitului net obţinut de pârâtă în anul fiscal, conform normelor legale în vigoare şi la modificarea situaţiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006, conform rezultatelor financiare obţinute în urma recalculării profitului; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reconvenţională, ulterior precizată, formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC P.P. SRL, împotriva reclamantului-pârât reconvenţional G.C.G.; a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul M.D., cerere ulterior extinsă faţă de pârâta M.I.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta şi intervenienţii în interes propriu M., solicitând în principal casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar , respingerea acţiunii ca nefondată.
Calea de atac a recursului promovată de către pârâtă şi intervenienţi a fot calificată de către Curtea de Apel din recurs în apel, prin încheierea de şedinţă din data de 8 octombrie 2010.
În raport de obiectul acţiunii introductive precum şi al cererii reconvenţionale, Curtea a luat spre examinare excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă de tribunal, iar prin Decizia civilă nr. 131 din 8 octombrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 365 din 23 martie 2010, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Bistriţa.
Pentru a dispune astfel Curtea a reţinut că reclamantul a solicitat prin acţiunea introductivă obligarea pârâtei la recalcularea profitului obţinut în anul fiscal 2006, modificarea situaţiilor financiare conform rezultatelor financiare obţinute în urma recalculării şi în final obligarea pârâtei la plata diferenţei de dividende aferentă anului 2006, valoare estimată de către reclamant la suma de 22.548,50 lei. Curtea, a concluzionat că scopul principal al acţiunii are o natură patrimonială, respectiv de obţinere a unei diferenţe valorice de dividende, iar refacerea situaţiei contabile a pârâtei are ca scop determinarea nivelului real de dividende. Deci litigiul are o natură patrimonială şi comercială, devenind incidente dispoziţiile art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. În ceea ce priveşte petitele nepatrimoniale, Curtea a arătat că operează prorogarea legală de competenţă în condiţiile art. 17 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.C.G., în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacată şi judecarea pe fond a cererii de apel.
Prin criticile dezvoltate în temeiul motivului de nelegalitate sus invocat, recurentul a susţinut că prin acţiunea ce formează obiectului cauzei de faţă a solicitat ca instanţa să dispună recalcularea profitului pârâtei obţinut în anul 2006 şi rectificarea situaţiilor financiare aferente exerciţiului financiar al anului 2006, precum şi plata cotei aferente de profit cuvenită subsemnatului cu titlu de dividende.
Recurentul apreciază că instanţa de apel a admis în mod nelegal excepţia necompetenţei materiale, întrucât petitul de recalculare a profitului şi rectificare a situaţiilor financiare anuale este petitul principal, care atrage competenţa în favoarea tribunalului, petitul de plată al dividendelor urmând a fi soluţionat după stabilirea profitului. Criteriul rezultatului urmărit de reclamant nu este de natură a schimba ordinea logică de soluţionare a petitelor şi de stabili caracterul subsidiar al unuia faţă de altul.
Susţine că soluţia corectă ar fi fost aceea de disjungere a petitelor, în favoarea instanţelor competente, în ipoteza în care nu se poate stabili o relaţie principal accesoriu.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Înalta Curte urmează a lua în examinare problema de drept dedusă judecăţii şi anume stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al prezentei acţiuni, raportat la conţinutul acţiunii introductive.
Astfel, reclamantul a solicitat instanţei prin acţiunea introductivă să dispună recalcularea profitului net obţinut de pârâtă în anul fiscal 2006, conform normelor legale în vigoare şi modificarea situaţiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006 conform rezultatelor financiare obţinute în urma recalculării profitului, şi să fie obligată pârâta să-i plătească dividendele pentru anul 2006, aferente cotei de participare a reclamantului la capitatul social, de 50%, dividende pe care le estimează la suma de 22.548,50 lei.
Potrivit art. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin competenţă altor instanţe, iar în conformitate cu art. 2 din acelaşi cod tribunalul judecă în primă instanţă, printre altele, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Ca atare, se poate observa că dacă o acţiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competenţa în primă instanţă este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal după caz.
Ori de câte ori, pe calea acţiunii se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară.
Acţiunile patrimoniale sunt cele care au un conţinut economic, iar dreptul subiectiv material constituie fundamentul acţiunii.
În consecinţă, dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie transferă caracterul patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi şi astfel procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanţial intră un drept patrimonial, real sau de creanţă.
În cauza de faţă, acţiunea cuprinde două petite, fără a avea importanţă ordinea formulării acestora în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Petitul care determină competenţa de soluţionare a cauzei este cel privind obţinerea unei diferenţe valorice de dividende, care are fără îndoială caracter patrimonial , urmărind protejarea unui drept de creanţă, fără legătură cu drepturile nepatrimoniale, legate indisolubil de persoana titularului. Pe de altă parte, se reţine că valoarea estimată de către reclamant este de 22.548,50 lei, valoarea litigiului nedepăşind suma de 100.000 lei, competenţa de soluţionare a acţiunii revenind judecătoriei.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, competenţa materială urmează regulile prorogării de competenţă, prevăzute de art. 17 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Decizia atacată nu este susceptibilă de critică, din punct de vedere al încălcării competenţei materiale, de ordine publică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.C.G. împotriva deciziei civile nr. 131 din 8 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 423/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 443/2011. Comercial → |
|---|
