ICCJ. Decizia nr. 4169/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2009, reclamanta SC C.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 179.106 RON, cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1 iulie 2006 - 31 martie 2009, despăgubiri ce reprezintă lipsa de folosință a terenului în suprafață de 7.573,19 mp.
Tribunalul Vâlcea, prin Sentința civilă nr. 2415/2010, a admis acțiunea așa cum a fost precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 215.126,73 RON, cu titlu de despăgubiri, și 5.919,32 RON, cheltuieli de judecată, iar, prin încheierea din 4 februarie 2011, aceeași instanță a dispus, în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale în sensul obligării pârâtei către reclamantă la plata sumei de 208.464,73 RON, cu titlu de despăgubiri în loc de 215.126,73 RON, reținând că, deși durata contractului de leasing a expirat la data de 2 aprilie 2004, pârâta a folosit în continuare terenul aferent construcției H.C. fără a avea vreun drept, astfel încât reclamanta proprietar era îndreptățită să pretindă contravaloarea folosinței terenului de la posesorul neproprietar.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 17/A-C de la 6 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârâta SC S. SRL, a schimbat sentința apelată și încheierea de îndreptare a erorii materiale și a obligat pârâtă să plătească reclamantei echivalentul în RON al sumei de 8.990 dolari SUA, la data plății, cu motivarea că lipsa de folosință ce se cuvine reclamantei pe metru pătrat este cea pretinsă de aceasta de 2 dolari SUA anual, neputând fi comparată situația imobilului în litigiu cu cea a unor terenuri de 5 - 10 mp, care se concesionează de către autoritatea locală, iar, în ceea ce privește întinderea terenului, pentru care se datorează aceasta este de 1634,46 mp, față de faptul că despăgubirile calculate de expert și la care s-a oprit instanța de fond privesc numai această suprafață, reclamanta nedeclarând apel.
împotriva acestei decizii, atât reclamanta SC C.C. SA, cât și pârâta SC S. SRL au declarat recurs.
Reclamanta SC C.C. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului, iar, în subsidiar, modificarea în parte în sensul obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 131.951 RON, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în argumentarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, modificând criteriile la care s-a raportat pentru stabilirea valorii prejudiciului și încalcă principiul statuat de art. 296 C. proc. civ. potrivit căruia reclamantei nu i se poate înrăutăți situația în propria-i cale de atac, precum și principiul autorității de lucru judecat, deoarece determinarea prejudiciului încalcă unul din criteriile avute în vedere prin hotărârea înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv suprafața terenului.
Pârâta SC S. SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, pe fond, respingerea acțiunii introductive, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea cererii de recurs, pârâta SC S. SRL a învederat că reclamanta este în culpă și a acționat cu rea-credință, refuzând executarea obligațiilor asumate prin contract, iar, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale potrivit art. 998 și urm. C. civ.
înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
1. Recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cu referire la "motivele contradictorii" nu va fi reținut, întrucât considerentele expuse de instanța de apel conduc către soluția din dispozitiv. Astfel, determinarea prejudiciului s-a făcut pe aceleași criterii ca și Decizia nr. 309/2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, suprafața de teren ocupată putând fi stabilită de instanța de apel, în baza caracterului devolutiv a căii de atac a apelului pe baza probatoriului administrativ în cauză. Decizia înaltei Curți a stabilit natura răspunderii, precum și faptul că prejudiciul reprezintă contravaloarea lipsei de folosință, determinarea acestuia fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea apelului.
Nefondat este și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât ipoteza încălcării art. 296 C. proc. civ. și a principiului autorității de lucru judecat invocată de recurenta-reclamantă nu poate fi primită în condițiile în care SC C.C. SA nu a apelat încheierea de ședință de la 29 septembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat (dosar fond) și sentința Tribunalului Vâlcea, efectul devolutiv al apelului având consecințe și asupra probelor administrate în apel, Curtea de Apel Pitești putând încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.
Principiul non reformatio in pejus are în vedere situația în care, prin admiterea apelului, nu se poate face părții al cărei apel a fost admis o situație mai rea decât cea creată prin hotărârea primei instanțe care nu a fost atacată cu apel de partea adversă, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății. Cât timp apelul a fost declarat de pârâtă, nemulțumită de soluția primei instanțe, nu se putea dispune în propria-i cale de atac examinarea unor pretenții ale reclamantei. Totodată, dacă sentința a fost atacată cu apel numai de către pârâtă, reclamanta, nedeclarând apel și achiesând astfel la soluția primei instanțe, nu mai este în drept să o critice direct în recurs și să solicite obligarea pârâtei la plata sumei de 131.951 RON reprezentând valoarea despăgubirilor calculate pentru suprafața de 7.573,19 mp la o valoare de 2 dolari SUA/mp astfel cum a fost stabilită în primul raport de expertiză.
în ceea ce privește încălcarea principiului autorității de lucru judecat, înalta Curte reține că ceea ce interesează sub aspectul autorității de lucru judecat este cauza raportului juridic a dreptului pus în discuție (causa debendi), iar nu cauza acțiunii civile în ansamblul său (causa petendi), or, cele două litigii existente între părți având ca obiect contravaloare lipsă de folosință au avut temeiuri juridice distincte, respectiv, inițial, răspundere civilă contractuală și, ulterior, răspundere civilă delictuală, astfel încât nici acest motiv de recurs nu va reținut.
Celelalte aspecte legate de interpretarea probelor nu vor fi luate spre analiză întrucât nu se înscriu în concret în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de pârâta SC S. SRL este fondat.
Așa cum s-a arătat anterior, prin acțiunea introductivă, reclamanta SC C.C. SA a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 179.106 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 1 iulie 2006 - 31 martie 2009 pentru suprafața de 7.573,19 mp situat în Călimănești.
între cele două părți, la nivelul anului 1999, s-a încheiat un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 2 aprilie 1999 pentru o perioadă de 5 ani, ajungerea la termen a acestui contract având semnificația momentului de la care se naște dreptul utilizatorului (în speță, pârâta) de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin eficientizarea clauzei irevocabile de vânzare.
Prin Sentința nr. 1349 de la 8 iunie 2011 pronunțată în dosar, Tribunalul Vâlcea a admis cererea formulată de reclamanta SC S. SRL și a pronunțat o hotărâre care ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 7.543,19 mp ce face obiectul art. 2 alin. (2) din contractul de leasing imobiliar de la 2 aprilie 1999, reținându-se că reclamanta din acea cauză (respectiv pârâta din speța dedusă judecății) a achitat prețul imobilului teren astfel cum s-a stabilit irevocabil prin Sentința nr. 1835 din 21 decembrie 2009.
Față de caracterul declarativ al acestei sentințe, înalta Curte reține că această hotărâre produce efecte retroactive, constatând drepturi preexistente, în speță dobândirea dreptului de proprietate de la data de 2 aprilie 2004, conform art. 4 din contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 2 aprilie 1999.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei SC C.C. SA împotriva Deciziei nr. 17/A-C de la 6 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și, constatând că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale (art. 969, 998 - 999 C. civ.) va reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC S. SRL Călimănești împotriva aceleiași decizii, va modifica decizia recurată, va admite apelul pârâtei, va schimba în tot Sentința nr. 2415 de la 22 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea și, pe fond, va respinge acțiunea.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 837,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1457/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4067/2011. Comercial → |
|---|
