ICCJ. Decizia nr. 3845/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 131/121/2008, reclamantul M.P. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii în lei la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 74.000 Euro, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 1996 din 8 iulie 2008, Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât și a respins acțiunea reclamantului M.P., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia comercială nr. 30 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.P. împotriva sentinței mai sus menționate, obligându-l pe apelantul reclamant M.P. la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C.A.
Prin Decizia civilă nr. 739/24 februarie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamantul M.P. împotriva Deciziei nr. 30 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.
S-a casat decizia atacată precum și Sentința civilă nr. 1998 din 08 iulie 2008 a Tribunalului Galați și s-a trimis cauza pentru soluționare în fond la Tribunalul Galați.
în rejudecare, la Tribunalul Galați, cauza s-a înregistrat sub nr. R/4441/121/2010.
Prin Sentința civilă nr. 3768 din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâtul C.A. și, în consecință:
S-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 74.000 Euro cu titlu de preț și a sumei de 14.113,26 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
împotriva acestei hotărâri a formulat pârâtul C.A. care a fost respins prin Decizia nr. 32/2011/A pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a apreciat că față de Decizia nr. 739 din 24 februarie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție prima instanță a reținut în mod corect că debitorul obligației de plată asumată prin Convenția nr. 371/2004 este apelantul-pârât C.A. și că acesta nu a achitat suma de 74.000 Euro intimatului-reclamant sens în care a dispus obligarea sa la plata acestei sume.
împotriva Deciziei comerciale nr. 32/2011/A pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs C.A. criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că: 1) din modalitatea de redactare a convenției rezultă clar că debitorul obligației asumate este societatea din patrimoniul căruia urmează a se îndestula reclamantul și nu recurentul în calitate de persoană fizică chiar dacă convenția este încheiată și semnată de ele, persoane fizice; 2) instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 315 C. proc. civ. care consacră obligativitatea dezlegărilor problemelor de drept, în speță înalta Curte de Casație nu a dezlegat nicio problemă de drept, nu a stabilit limitele rejudecării, ci a casat integral motivat de faptul că prima judecată nu atinsese fondul cauzei.
în ședința publică din 24 mai 2011 recurentul prin apărător a invocat ca motiv de ordine publică necompetența materială a instanțelor comerciale.
Intimatul M.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de motivele invocate înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când instanța interpretând actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de modificare privește situația în care deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind "vădit neîndoielnic" instanța îi schimbă "natura" ori "înțelesul".
Nu în ultimul rând, prin art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se invocă de fapt, încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Din această perspectivă înalta Curte de Casație și Justiție reține că în cauză instanța de apel nu a schimbat natura actului juridic și nici nu a încălcat principiul înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile participante la încheierea acestora.
în cauză raportul juridic este stabilit între asociații SC M.P. SRL respectiv C.A. și M.P., raport juridic concretizat prin încheierea Convenției nr. 371 din 23 iunie 2004.
Este important de precizat că aceasta este semnată de persoanele fizice C.A. și M.P.
Prin Convenția nr. 371 din 23 iunie 2004 părțile au stabilit de comun acord că suma de 74.000 Euro va fi achitată în 12 rate egale, începând cu data de 31 ianuarie 2005 de domnul C.A. lit. a) pct. 1 din convenție.
Cu alte cuvinte, în cadrul raportului juridic obligațional ce își are izvorul în dispozițiile lit. a) pct. 1 din Convenția nr. 371 din 23 iunie 2004, calitatea de debitor aparține domnului C.A.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că modificarea hotărârii se poate cere, când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Literatura de specialitate a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat fie le-a aplicat greșit.
Din această perspectivă precum și din perspectiva criticii recurentului în sensul că instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 315 C. proc. civ. înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin Decizia nr. 739 din 24 februarie 2010 s-a reținut de către instanța supremă că numitul C.A. are calitate procesuală pasivă fapt pentru care a casat decizia atacată și Sentința nr. 1998 din 8 iulie 2008 și a trimis cauza pentru soluționare pe fond.
în rejudecare, după casare s-au încuviințat și administrat probele pe care instanța de judecată le-a considerat legale, utile, pertinente și concludente în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată raportat la Convenția nr. 371 încheiată între părțile litigante. Faptul că instanța de apel nu a încuviințat proba cu martori și expertiza contabilă nu înseamnă că a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. deoarece prin Decizia nr. 739 din 24 februarie 2010 nu s-a recomandat încuviințarea și administrarea acestor probe, ci așa cum am arătat deja s-a reținut că numitul C.A. are calitate procesuală pasivă, cauza fiind trimisă pentru soluționare pe fond.
Referitor la motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat la data de 24 noiembrie 2011 înalta Curte reține că este nefondat având în vedere Convenția nr. 371 din 23 iunie 2004 din care rezultă că izvorul obligației este de natură comercială față de prevederile acesteia în sensul că "în urma evaluării patrimoniului firmei SC M.P. SRL s-a stabilit că domnul M.P. mai are dreptul la 74.000 Euro în afară de bunurile menționate în anexa la prezenta".
Față de faptul raporturile juridice dintre cele două părți (persoane fizice) s-au născut din legea comercială respectiv Legea nr. 31/1990 republicată înalta Curte reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și nu art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele arătate înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respins recursul ca nefondat.
în temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat recurentul la 5.000 RON cheltuieli de judecată conform chitanței justificată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4066/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3671/2011. Comercial → |
|---|
