ICCJ. Decizia nr. 570/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 570/2011
Dosar nr. 5906/99/2008
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin sentinţa comercială nr. 8 din 13 februarie 2008 Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I.E. precum şi cererea de intervenţie în interes propriu privindu-l pe intervenientul în interes propriu B.N., ambele cereri formulate în contradictoriu cu pârâtul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului I.E. şi a intervenientului în interes propriu B.N., invocată de pârâta SC I.M.A. SA şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I.E. precum şi cererea de intervenţie in interes propriu privindu-l pe intervenientul în interes propriu B.N. ambele cereri formulate în contradictoriu cu pârâta SC I.M.A. SA, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. Tribunalul a obligat reclamantul şi intervenientul în interes propriu la plata către pârâtă a sumei de 6000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dispunând ca hotărârea să fie comunicată O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi .
Prin Decizia nr. 101 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, au fost respinse apelurile declarate de reclamantul I.E. şi intervenientul B.N. împotriva sentinţei comerciale nr. 8/com din 13 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul B.N. care, considerând că are calitate procesuală, a susţinut că hotărârea primei instanţe încalcă legea pentru că nu a fost pronunţată în camera de consiliu, nu cuprinde încheierea de dezbateri în fond şi nu sunt indicate domiciliile părţilor.
Pe fondul cauzei, recurentul a învederat că hotărârea AGA este lovită de nulitate absolută, iar obligarea lui la cheltuieli de judecată este greşită pentru că nu are calitatea de parte, ci de intervenient.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs prin care recurentul B.N. invocă nulitatea sentinţei comerciale nr. 8 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi, se va reţine că acest motiv de recurs nu poate fi primit, întrucât, aşa cum rezultă din verificarea actelor dosarului, în mod corect judecată, respectiv toate şedinţele de judecată şi dezbaterile la prina instanţă au avut loc în camera de consiliu aşa cum este prevăzut la art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale nefiind nici o încălcare a acestei prevederi indicată de recurentă potrivit căruia:„Cererea se va judeca în camera de consiliu.", dar şi cu respectarea dispoziţiilor art. 121 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia: „Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţa publică."
Critica recurentului potrivit căreia hotărârea instanţei de fond ar fi lovită de nulitate întrucât instanţa s-ar fi pronunţat în şedinţă publică, iar dezbaterile ar fi avut loc, tot în şedinţă publică, ceea ce ar constitui, în opinia sa, o încălcare a normelor imperative legale prevăzute sub sancţiunea nulităţii indicând ca temei de drept art. 132 alin. (9) din Legea 31/1990 privind societăţilor comerciale, este pur speculativă, întrucât recurentul cunoaşte foarte bine faptul că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în camera de consiliu, dovezile reieşind evident din dosarul primei instanţe. În mod corect instanţa de fond soluţionând cauza cu respectarea dispoziţiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, judecând cererea în camera de consiliu, fapt dovedit chiar prin sentinţa comercială în cuprinsul căreia apare menţionat următoarele: „Tribunalul Iaşi, comercial şi contencios administrativ, - Şedinţa camerei de consiliu din 13 februarie 2009". De asemenea, la finalul aceleiaşi sentinţe, reiese clar şi este dovedit că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi a dispoziţiilor art. 121 alin. (3) C. proc. civ., consemnând următoarele: „Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 13 februarie 2009.".
O menţiune contrară în cuprinsul hotărârii ar putea constitui cel mult o greşeală de redactare, atât timp cât în mod dovedit judecata asupra cererii având ca obiect acţiune în anularea hotărârii A.G.A., a avut loc în camera de consiliu, fiind respectate dispoziţiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi pronunţând sentinţa în şedinţă publică, conform art. 121 alin. (3) C. proc. civ., iar acest aspect este dovedit şi reiese în mod evident din cuprinsul sentinţei criticate în care s-a făcut în mod clar menţiunea ,.dată în Şedinţa camerei de consiliu din 13 februarie 2009", iar pronunţarea a fost dată în „şedinţa publică din data de 13 februarie 2009".
Prin urmare, se va constata că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., aşa cum susţine recurentul doar în mod pur speculativ.
Sentinţa comercială nr. 8 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Iaşi a fost pronunţată cu respectarea normelor imperative legale prevăzute sub sancţiunea nulităţii atât timp cât judecata şi pronunţarea s-au realizat cu respectarea dispoziţiilor legale la care s-a făcut trimitere şi chiar presupunând că s-ar fi strecurat o eroare de redactare în cuprinsul hotărârii, aceasta nu poate constitui motiv de nulitate absolută a hotărârii în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. XIII din 5 februarie 2007 publicată în M.Of., Partea I nr. 733 din 30 octombrie 2007, potrivit căreia:„ Cât timp prin nicio dispoziţie nu se prevede în mod expres nulitatea minutei dacă nu este pronunţată în şedinţă publică, interpretarea raţională a textelor de lege enunţate trebuie să conducă la concluzia că lipsa din dispozitivul hotărârii, consemnat în minuta întocmită în timpul deliberării, a menţiunii că „pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică", nu poate atrage nulitatea hotărârii decât în cazul când această omisiune a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
A considera altfel ar însemna să se adauge la obligaţiile legale prin care sunt reglementate nulităţile şi să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal, în cazuri în care o asemenea nulitate nu operează, ceea ce ar fi inadmisibil.
Aşa fiind, se impune concluzia că nerespectarea cerinţei că dispozitivul hotărârii să cuprindă menţiunea că pronunţarea hotărârii s-a făcut în şedinţă publică atrage nulitatea hotărârii numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.".
Privitor la un alt motiv de nulitate a hotărârii invocat de recurent care constă în aceea că hotărârea instanţei de fond nu ar cuprinde domiciliul părţilor, se va reţine că recurentul nu a fost prejudiciat de lipsa acestei menţiuni din cuprinsul hotărârii atât timp cât a uzat de ambele căi de atac, respectiv apel şi recurs.
Aşa cum a statuat şi jurisprudenţa în materie: „Nearătarea în hotărâre a reşedinţei părţilor nu poate atrage anularea hotărârii, când nu există îndoială asupra identităţii părţilor care au obţinut hotărârea (Cas. I., Decizia din 9 decembrie 1986).
Mai susţine recurentul că: hotărârea nu ar cuprinde şi încheierea de dezbateri pe fond, dar este greşita aceasta critica deoarece sentinţa a fost comunicată recurentului în întregul ei, acesta exercitându-şi dreptul la ambele căi de atac, respectiv apel şi recurs, în termen legal.
Cu privire la susţinerea recurentului potrivit căreia la dosarul cauzei nu ar fi fost depuse contractul de asistenţă juridică şi chitanţele aferente sumelor facturate, se va reţine că s-a făcut dovada facturării şi încasării acestora, la dosarul instanţei de fond aflându-se contractul de asistenţă juridică şi chitanţele de plată a onorariului apărătorului societăţii intimate.
Faţa de această critică a recurentului, se va mai reţine că acesta nu a atacat în apel hotărârea instanţei de fond cu privire la cheltuielile de judecată, motiv pentru care în recurs este inadmisibilă o astfel de solicitare. Nepunând în discuţia instanţei de apel cheltuielile de judecată pe care prima instanţă le-a stabilit în sarcina intervenientului, instanţa de apel, motivat, nu a avut posibilitatea de a analiza apelul declarat şi sub acest aspect, astfel că acest motiv nu poate fi invocat pentru prima dată pe calea recursului.
Pentru acest considerent, de formulare omisso medio, Înalta Curte va constata ca acest motiv de recurs privind cheltuielile de judecată nu poate fi cercetat pentru prima dată în această faza procesuală a litigiului.
Cât priveşte critica recurentului asupra hotărârii pronunţate de Tribunalul Iaşi asupra fondului cauzei, se va reţine prin sentinţa comercială nr. 8/com/cam consiliu din 13 februarie 2009, Tribunalul Iaşi a respins, în mod corect, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenientul B.N. observând că acesta nu avea calitate procesuală activă, întrucât, chiar dacă acesta fost prezent la adunarea generală a acţionarilor din data de 30 mai 2008, acesta nu a votat contra/împotriva adoptării Hotărârii nr. 1 din 30 mai 2008, aşa cum reiese din procesul-verbal de şedinţă, astfel încât, acesta nu se încadrează în nici una dintre cele două categorii de acţionari prevăzute de art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 3171990, care au dreptul sa conteste hotărârea AGA, respectiv:„ acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală" sau „... acţionarii care au luat parte la adunarea generală şi au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei."
Prin urmare, în mod corect au reţinut şi apreciat instanţa de fond şi de apel în considerentele hotărârii atacate că „neîndeplinirea cerinţei impuse de textele de lege anterior menţionate nu dau dreptul reclamantului şi intervenientului în nume propriu de a contesta ulterior hotărârea AGA, astfel încât aceştia din punct de vedere procesual nu justifică calitatea procesuală activă."
Înalta Curte reţine, aşadar, că recurentul-reclamant nu are calitate procesuală activă, întrucât aşa cum s-a arătat şi dovedit cu înscrisurile depuse în primă instanţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1991.
În condiţiile în care nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat, pe cale de consecinţă, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de intervenientul B.N. împotriva deciziei nr. 101 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intervenientul B.N. împotriva deciziei nr. 101 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 566/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 581/2011. Comercial → |
|---|
