Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 07-11-2014, Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 20385/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința din Camera de Consiliu din data de 07.11.2014
PREȘEDINTE - I. T. D.
GREFIER: D. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta L. F. B..
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura fără dezbatere orală, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 C.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, în baza dispozițiilor art. 131 pct. (1) din Codul procedură civilă coroborate cu cele ale art. 107 și 1.027 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța se consideră competentă general, material și teritorial.
Verificând înscrisurile de la dosar, instanța constată că pârâta nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din C.pr.civ.
Deliberând asupra probatoriului propus în cauză, în temeiul dispozițiilor art.1029 C.Pr.civ. coroborat cu art.255 C.Pr.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, în temeiul art.394 C.Pr.civ. și art.1029 al.9 C.Pr.civ, instanța declară dezbaterile închise și, față de actele și lucrările de la dosar, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17.07.2014, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta L. F. B., pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 681,77 lei, reprezentând debit principal și la plata dobânzii legale. De asemenea, reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în baza contractelor intervenite la data de 21.12.2012 a prestat pârâtului servicii de telefonie mobilă. A precizat că suma de 681,77 lei a rămas neplătită, deși scadența stabilită convențional a fost reluată pe fiecare factură. A adăugat că solicită plata dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între scadența obligației de plată a ultimei facturi emise și data stingerii debitului principal.
În drept, reclamanta a invocat art.1489, art. 1269 C.civ, OG 9/2000 și OG 13/2011.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxa judiciară de timbru potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. 80/2013.
Pârâta nu a depus formular de răspuns.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a prestat pârâtei servicii de telefonie mobilă, în temeiul contractelor POS_ și POS_ intervenite la data de 21.12.2012.
Prin clauzele contractuale principale anexate contractelor și care fac parte din acestea, creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice (art. 1), iar debitoarea s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare (art. 4).
În urma prestării de către reclamant a serviciilor de telefonie mobilă, acesta a emis facturile VDF_/27.12.2012 și VDF_/27.01.2013.
Instanța retine că respectivul contract semnat și ștampilat de părți alături de facturile fiscale emise de reclamant și necontestate de debitoare fac dovada existenței raporturilor juridice dintre părți.
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1270 C.Civ „ contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, astfel încât prin această dispoziție legală se instituie forța obligatorie a contractului între părțile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.
De asemenea, art. 1170 C.civ. stipulează că „părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale”.
Prin urmare, în pricina dedusă judecății, între părți s-au desfășurat relații comerciale în urma cărora pârâtul și-a asumat obligația de a achita facturile emise de către reclamantă.
Conform art. 1516 C.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit art. 1351 C.Civ. dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit. De asemenea, potrivit art. 1548 C.Civ. culpa debitorului unei obligatii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.
În plus, potrivit art. 1530 C.Civ. creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, iar potrivit art. 1350 C.Civ. atunci când fără justificare o partea unui contract nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. De asemenea, în conformitate cu art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.
În acest sens, conform dispozițiilor legale enunțate, instanța reține că în cazul în care o parte a unui contract nu își îndeplinește obligațiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să obțină executarea silită a obligațiilor și să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.
Astfel, instanța reține că în cazul obligațiilor bănești, astfel cum se solicită în cauza de față, acestea pot fi executate întotdeauna în natură, nefiind necesară determinarea prejudiciului, întrucât o creanță în bani este determinată a priori în ceea ce privește cuantumul său. În acest sens, instanța apreciază că la analiza unei acțiuni ce are ca obiect plata unei sume de bani ce reprezintă obiectul unei obligații contractuale, instanța trebuie să verifice dacă se deține de către creditor o creanță certă, lichidă și exigibilă față de debitor în urma neexecutării culpabile a contractului de către acesta din urmă.
În conformitate cu art. 662 alin 2 C.proc.civ., o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator semnat de părți. Potrivit art. 662 alin 3 C.proc.civ. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Totodată, potrivit art. 662 alin. 3 C.proc.civ. o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța apreciază în raport de considerentele enunțate că, în conformitate cu art. 662 C.proc.civ., suma pretinsă de reclamantă reprezintă o creanță certă, existența acesteia rezultând din contractul semnat de părți și din facturile fiscale emise de reclamantă și necontestate de pârâtă.
Așadar, având în vedere contractul părților și facturile fiscale emise în temeiul acestuia, instanța constată creanța, reprezentând debit principal, ca fiind certă.
De asemenea, instanța apreciază că această creanță este lichidă, fiind determinată, în cuantum de 681,77 lei.
Cât privește caracterul exigibil, instanța reține că s-a împlinit termenul până la care trebuie să efectueze plata debitoarea.
Prin urmare, în ceea ce privește debitul principal, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâta la plata sumei de 681,77 lei.
În ceea ce privește plata dobânzii legale, instanța reține că, potrivit art. 1.535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți, sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.
De asemenea, conform art. 2 din O.G. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Așadar, instanța urmează să oblige debitoarea la plata dobânzii legale pentru suma de 681,77 lei corespunzătoare debitului principal, începând cu data scadenței ultimei facturi, respectiv 10.01.2013 și până la data la achitării efective a debitului principal.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită cererea și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 681,77 lei, reprezentând debit principal și a dobânzii legale pentru suma corespunzătoare debitului principal, începând cu data scadenței ultimei facturi și până la data la achitării efective a debitului principal.
Instanța mai constată că prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă și reține că în conformitate cu art. 1025 C.proc.civ prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10 000 lei la data sesizării instanței.
Din analiza textului legal menționat, rezultă stabilirea domeniului de aplicare pentru procedura cu privire la cererile de valoare redusă, legiuitorul prevăzând, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale. Astfel, este necesar ca acțiunea promovată să fie evaluabilă în bani și, în principiu, să aibă ca obiect o sumă de bani, iar suma pe care reclamantul o solicită pe calea acestei acțiuni speciale, să nu depășească, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.
Instanța reține că cererea astfel cum a fost formulată îndeplinește condițiile de a fi soluționată în baza procedurii simplificate privind cererile de valoare redusă.
În concluzie, având în vedere aceste considerente și în raport cu art. 1270 C.Civ, art. 1170 C.Civ, art. 1350 C.Civ., art. 1530 C.Civ., art. 1535 C.Civ. și art. 1025 C.proc.civ., instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 681,77 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă dobânda legală, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la data la achitării efective a debitului principal..
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța, reține că potrivit art. 453 C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul ales la avocat F. Ovanesian în C., .-84, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta L. F. B. cu domiciliul în C., ., jud. B..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 681,77 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenței ultimei facturi, până la data plății efective a debitului principal.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru, în cuantum de 50 lei, în favoarea reclamantei.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
I. T. D. D. B.
Red.jud.D.I.T./ 4 ex / 07.11.2014.
Dosar nr._
HOT:
07.11.2014
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta L. F. B..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 681,77 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenței ultimei facturi, până la data plății efective a debitului principal.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru, în cuantum de 50 lei, în favoarea reclamantei.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2014.
PREȘEDINTE
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 07-11-2014,... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8283/2014. Judecătoria... → |
|---|








