Pretenţii. Sentința nr. 8758/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8758/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 25688/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8758/2014
Ședința publică de la 9.07.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. E. R. – Judecător
GREFIER L. E. L.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant ., P. REPR. LEGAL și pe pârât . SA, SUCURSALA BRASOV, P. REPR. LEGAL, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.06.2014, pentru data de 2.07.2014 și pentru data de 9.07.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pârâta . SA - Sucursala B. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 6000 lei, din care suma de 3200 lei reprezintă diferența de despăgubire iar suma de 2800 lei, reprezintă daune-interese.
În motivare, reclamanta a învederat instanței că, la data de 1.10.2012, autoturismul asigurat prin polița de asigurare EuroCasco nr. BV_9, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu avarierea acestuia, dauna fiind totală potrivit documentației tehnice efectuate la momentul respectiv. Reclamanta a mai arătat că, deși a existat un acord între părți în privința cuantumului despăgubirii, pârâta a virat doar suma de 5278 lei, rămânând un rest de plată de 3200 lei.
În drept au fost invocate prevederile art. 1073-1075 C.civ.
La data de 9.04.2014 reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a arătat că suma de 2800 lei reprezintă beneficiul nerealizat în perioada în care a fost privată de folosința autoturismului avariat.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 5.07.2012, între părți, s-a încheiat polița de asigurare EuroCasco nr. BV_9, depusă la fila 5 a dosarului, privind autoturismul înmatriculat sub nr._ .
Din cuprinsul adresei depuse la fila 12 a dosarului rezultă că, la data de 01.10.2012, autoturismul asigurat a fost avariat, fiind deschis dosarul de daună nr. BV1012CA003597. Din cuprinsul aceleiași adrese rezultă că pârâta a stabilit valoarea despăgubirilor datorate asiguratului la suma de 5278 lei, sumă care a fost achitată reclamantei la data de 14.01.2013, conform extrasului de cont depus la fila 11 a dosarului.
Valoarea despăgubirii datorate reclamantei a fost stabilită de pârâtă prin scăderea din valoarea de piață a autoturismului, în cuantum de_ lei, a valorii epavei, de 4327,2 lei, a ratelor neachitate de 1528,98 lei și a fransizei de 454 lei, rezultând suma de 5278 lei.
La dosarul cauzei nu a fost depus înscrisul din care rezultă acordul părților în privința unui cuantum al despăgubirii în valoare de 8500 lei, astfel cum se susține în acțiune.
Dimpotrivă, din cuprinsul adresei depuse la fila 12 a dosarului, rezultă că valoarea despăgubirii stabilite de societatea pârâtă este de 5278 lei, sumă achitată anterior înregistrării prezentei acțiuni.
Conform art. 2 din Legea nr. 136/1995 în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținând că reclamanta nu a probat nerespectarea de către pârâtă a prevederilor contractuale și existența unui prejudiciu superior celui achitat, instanța va respinge prezenta acțiune, ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în B., ., ., în contradictoriu cu pârâta . SA - Sucursala B., cu sediul în B., .. 102, jud. B., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.07.2014.
P. GREFIER
C. – E. R. L. – E. L.
C.E.R. 09 Septembrie 2014, 4 exemplare
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3273/2014. Judecătoria... | Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 8760/2014.... → |
|---|








