Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6900/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6900/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 3852/197/2014
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3062
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.6900
Ședința publică din data de 02.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: L. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect ,,cerere de valoare redusă” formulată de reclamantul S.C. Z. I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S.C. A. ÎMPĂRATUL ROMANILOR S.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.05.2014, iar apoi la data de 02.06.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.02.2014 sub numărul de mai sus, reclamantul S.C. Z. I. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâtul S.C. A. ÎMPĂRATUL ROMANILOR S.A. cerere de valoare redusă solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2.951,12 lei, reprezentând debit restant aferent facturilor fiscale emise pârâtului, alături de dobânda legală aferentă debitului, și de cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a învederat instanței că între părțile aflate în litigiu s-au derulat relații contractuale în cadrul cărora reclamantul a livrat pârâtului băuturi, emițând factura fiscală nr._/27.09.2012.
În concluzie, reclamantul a arătat că sunt întrunite toate condițiile cerute de art. 1025-și următoarele din codul de procedură civilă și a solicitat admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1.025-1032 din Codul de procedură civilă.
În materia timbrajului, cererea a fost legal timbrată potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanței depuse la filele 8-9 din dosar.
B. Apărări
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări sau pentru a propune probe.
C. Probe și aspecte procedurale
În prezenta cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 255-258 și conform dispozițiilor art. 1029 alin. 9 din Codul de procedură civilă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
II. ÎN FAPT
Între părți s-au desfășurat raporturi civile. Reclamantul a livrat pârâtului băuturi, emițând factura fiscală nr._/27.09.2012, pe care acesta din urmă a plătit-o doar parțial.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Întrucât cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. ulterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă.
În ceea ce privește dreptul material aplicabil, instanța reține că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil 2009 – Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. nr. 505/15.07.2011, republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011).
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul civil 2009 raportat la art. 102 din Legea nr. 71/2011, „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Având în vedere că încheierea contractului a avut loc ulterior intrării în vigoare a Codului civil 2009, instanța reține că aplicabil în cauza de față va fi Codul civil din 2009.
B. Soluția instanței
În ceea ce privește capătul principal de cerere, în cazul în care o parte a unui contract nu își îndeplinește obligațiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.
Instanța mai constată că prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă și reține că în conformitate cu dispozițiile art. 1025 C.p.c. această procedură se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Din analiza textului legal menționat rezultă că pentru stabilirea domeniului de aplicare pentru procedura cu privire la cererile de valoare redusă, legiuitorul a prevăzut, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale. Astfel, este necesar ca acțiunea promovată să fie evaluabilă în bani și, în principiu, să aibă ca obiect o sumă de bani, iar suma pe care reclamantul o solicită pe calea acestei acțiuni speciale, să nu depășească, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.
Instanța consideră că cererea formulată de către reclamant îndeplinește condițiile de a fi soluționată în baza procedurii simplificate privind cererile de valoare redusă.
Dacă în materie de răspundere civilă delictuală creditorul trebuie să demonstreze caracterul ilicit al faptei, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit, în materie de răspundere contractuală creditorul este ținut să probeze doar existența unei obligații derivând dintr-un contract, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului. Acestuia din urmă îi revine sarcina de a dovedi stingerea sau inexistența obligației.
În măsura în care creditorul demonstrează existența relației sale contractuale cu debitorul și existența obligației debitorului, atunci fapta ilicită a neexecutării obligației și vinovăția debitorului se prezumă până la dovada contrară.
Analizând condițiile răspunderii civile contractuale, instanța reține că între cele două părți a fost încheiat un contract, prin care pârâtul și-a asumat o obligație constând în plata unei sume de bani cu titlu de preț al contraprestației reclamantului. În aceste condiții, neexecutarea obligației de către pârât se prezumă.
Instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.270 C.civ. contractul are putere de lege între părțile contractante. Potrivit dispozițiilor art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației sale.
Instanța reține că pârâtul nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional stabilit între părți, necontestând conținutul facturii însușite prin semnare și prin ștampilare. Dimpotrivă, semnătura reprezentantului legal al societății debitoare face dovada în favoarea reclamantului în sensul existenței debitului menționat.
Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art. 1.025 C.proc.civ., instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.951,12 lei, reprezentând debit restant.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal, instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1.523 alin. 1 lit. d, debitorul este de drept în întârziere când nu a executat obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.
Din analiza textelor legale rezultă că reclamantul, suferind o neexecutare a obligației din partea debitorului, beneficiază de dreptul la dezdăunări. Legiuitorul a stabilit o prezumție de culpă în sarcina debitorului, fără a mai fi necesară o punere prealabilă în întârziere. Întrucât debitorul nu și-a executat obligația la scadență, instanța consideră că solicitarea de obligare a acestuia la plata unor dobânzi penalizatoare este întemeiată.
În consecință, instanța va admite cererea și îl va obliga pe pârât la plata către reclamant a dobânzii legale aferente debitului principal, calculate de la data scadenței facturii (respectiv de la data de 05.10.2012) și până la data achitării integrale a debitului.
Referitor la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 și cu cele ale art. 1031 din Codul de procedură civilă, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc. Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanța observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către creditor în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru (filele 8-9 – 200 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a pârâtului, va obliga pe acesta să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul S.C. Z. I. S.R.L., cu sediul ales în B., . nr. 1, ., ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul S.C. A. ÎMPĂRATUL ROMANILOR S.A., cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 2.951,12 lei cu titlu de debit restant.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului dobânda legală aferentă debitului, calculată de la data de 05.10.2012 și până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. L. M.
Red./Dact. A.A.
03.06.2014 –4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4589/2014. Judecătoria BRAŞOV | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5523/2014. Judecătoria... → |
|---|
