Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2651/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2651/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 24558/197/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2651/2014

Ședința Camerei de Consiliu din data de 5.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. E. R.

GREFIER L. E. L.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant S. R. DE RADIODIFUZIUNE, PRIN REP LEGAL și pe pârât ., PRIN REP LEGAL, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța reține cererea spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta S. Română de Radiodifuziune a chemat în judecată pârâta . solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 442,67 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și penalitățile de întârziere aferente și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a învederat instanței că, potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994 și HG nr. 977/2003.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate. Pârâta a arătat că nu deține calitatea de beneficiară a serviciilor pentru care au fost emise facturile fiscale depuse la dosar, motiv pentru care, în patrimoniul său, nu s-a născut obligația de plată a sumei solicitate prin prezenta.

La data de 13 decembrie 2013, reclamanta a depus la dosar modificare de acțiune prin care a solicitat judecarea prezentului litigiu în conformitate cu prevederile art. 1028 și următoarele C.proc.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

La filele 8-33 ale dosarului reclamanta a depus facturile fiscale emise de . Transilvania Sud „ SA, cuprinzând obligația pârâtei de achitare a sumei de 378,61 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

Potrivit art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994, pe care se întemeiază prezenta acțiune, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Conform art. 3 alin. (2) din HG nr. 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.

Prin Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003.

În motivare, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele: ,, a interpreta norma în discuție în sensul că societățile comerciale datorează această taxă chiar dacă nu beneficiază în mod direct de aceste servicii și nu dețin receptoare menite să transmită informația înseamnă a goli de conținut celelalte dispoziții din normele juridice comerciale speciale care le conferă acestor entități dreptul de a nu desfășura niciun fel de activitate pe o perioadă limitată de timp.

Interpretarea gramaticală a noțiunii de "beneficiar" include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii publice. Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație. Nu poate fi primită interpretarea conform căreia oficial legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio și, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor”.

De asemenea, prin Sentința civilă nr. 471/2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003.

Autoritatea de jurisdicție constituțională din România a examinat constituționalitatea prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 statuând că acestea nu contravin principiului instituit de Legea fundamentală privind ocrotirea în mod egal a proprietății, câtă vreme textul în discuție se interpretează în sensul că obligația de suportare a acestor taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază de aceste servicii.

Având în vedere că societatea pârâtă nu a beneficiat de serviciul de radiodifuziune, serviciu a cărui contravaloare este solicitat prin prezenta, instanța va respinge cererea formulată, ca neîntemeiată.

Față de soluția pronunțată în cauză și lipsa dovezilor din care să rezulte existența și cuantumul cheltuielilor determinate de judecarea prezentului litigiu, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta S. Română de Radiodifuziune, cu sediul în București, .. 60-64, sector 1 în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în B., ., ., ., ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 5.03.3014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. E. R. L. E. L.

C.E.R. 29 Mai 2014, 4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2651/2014. Judecătoria BRAŞOV