Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5588/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5588/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 1827/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5588
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.05.2014
PREȘEDINTE :L. M. - Judecător
GREFIER: I. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 29.04.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 06.05.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la această instanța sub nr. de mai sus, reclamanta . chemat în judecata pe pârâtul S. R.- A. solicitând obligarea la plata sumei de 808, 08 lei contravaloare prestări servicii, penalități de întârziere de 55, 48 lei pe zi, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arata că, pârâtul nu a achitat serviciile efectuate de reclamantă.
În probațiune la dosar s-au depus: facturi, contract ,alte înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1719 N.C.civ.
Cererea este legal timbrată.
Examinând materialul probator instanța constată următoarele:
Conform contractului și facturilor depuse la dosar pârâtul a beneficiat de serviciile efectuate de reclamantă, dar pe care nu le-a achitat.
În consecință, în baza art.1719 lit.b, art.1270 N.C.civ., coroborat cu art.1030 N.C.pr.civ. și art. 13 din contract, față de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, aceasta va fi obligată la plata sumelor sus menționate.
De menționat că, pârâtul nu a depus formularul de răspuns pentru a invoca eventuale apărări.
Văzând și dispozițiile art.1031 N.C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamant . sediul în B., ..13, jud.B. în contradictoriu cu pârâtul S. R. A., cu domiciliul în B., ., . și în consecință:
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 808,08 lei contravaloare prestări servicii, penalități de întârziere de 55,48 lei pe zi.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. M. I. L.
Red. L.M./03.09.2014/ Dact. I.L./04.09.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3642/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1123/2014. Judecătoria... → |
|---|








