Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3642/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3642/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 32091/197/2013

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR CIVIL NR ._

SENTINTA CIVILA NR . 3642

Sedinta Camerei de Consiliu din data de 24.03.2014

Președinte – M. S. – judecător

Grefier - M. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta G. S. Energy România SA, în contradictoriu cu pârâta S. R..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura fără dezbatere orala, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 Noul Cod de procedura civilă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În baza art. 131 alin.1 NCp, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 05.12.2013 în dosarul nr._, reclamanta G. S. Energy România SA, în contradictoriu cu pârâta S. R., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1061,37 lei reprezentând debit restant și 92,89 lei reprezentând majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 74,80 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâta nu a achitat facturile emise în perioada aprilie 2011- iulie 2012.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm NCpc.

Au fost depuse la dosar înscrisuri (f. 11-15, 20-42).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Pârâta nu a formulat răspuns potrivit art. 1029 Ncpc.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanta a furnizat pârâtei în baza contractului nr._/24.04.2007 gaze naturale, obligațiile consumatorului fiind prevăzute de Ordinul ANRE nr. 77/2009, anexa 2 A în care la art. 10 alin.1 lit. a prevede că neachitarea facturii la termenul scadentatrage perceperea de majorări de întârziere, dacă obligația de plată nu a fost îndeplinită în termen de 15 zile calendaristice de la data scadenței; nivelul majorării de întârziere este calculat asupra valorii neachitate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenței și până la achitarea integrală a facturii, inclusiv ziua plății; nivelul majorării de întârziere este egal cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, stabilit în condițiile precizate de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare; totalul majorărilor de întârziere nu poate depăși nivelul debitului.

Nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat este de 0,04 % pe zi începând cu data de 07.04.2011 și respectiv 0,03 % pe zi începând cu data de 01.03.2014 conform art. 120 alin.7 din OG nr. 92/2003.

Conform extrasului de cont depus la dosar (f. 27), debitul pretins în cuantum de 1061,37 lei este constituit din suma rămasă de plată din valoarea curentă a facturilor emise – 968,48 lei - la care se adaugă majorări de întârziere calculate până la data emiterii facturii, pentru debite care nu au fost precizate de către reclamantă – 92,89 lei.

Or, în condițiile în care facturile emise către consumator nu cuprind informațiile necesare pentru a se verifica ce reprezintă debitele asupra cărora au fost calculate dobânda/majorările de întârziere cuprinse în acestea, instanța constată că în cauză nu pot fi acordate decât sumele datorate pentru serviciul furnizat de către reclamantă și majorările de întârziere aferente acestuia.

Ca urmare, reținând că valoarea debitului datorat de către pârâtă reprezentând costul gazelor naturale furnizate de către reclamantă în perioada aprilie 2011- iulie 2012 este în cuantum de 968,48 lei conform valorilor curente datorate înscrise în facturile emise și că pentru aceste debite, conform contractului asumat de părți, pârâta datorează majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare începând cu data scadenței fiecărei facturi prin raportate la dispozițiile art. 10 alin.1 din Ordinul ANRE nr. 77/2009, instanța va admite cererea formulată cu privire la aceste pretenții și va respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Constatând culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 453 N.C.proc.civ., instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuielile de judecată, respectiv taxa de timbru și va respinge restul pretențiilor formulate cu acest titlu, în cuantum de 24,80 lei, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta G. S. Energy România SA cu sediul procesual ales în mun. București, .. 9, ., J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta S. R. domiciliată în mun. V., ., ., jud. B., CNP_.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 968,48 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate emise în perioada aprilie 2011- iulie 2012.

Obligă pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, aferente facturilor fiscale emise în perioada aprilie 2011- iulie 2012, ce vor fi calculate, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel de depune la Judecătoria B..

Pronuntata in ședință publică astăzi, 24.03.2014.

P. GREFIER

S. M. C. M.

Red. M.S. 24.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3642/2014. Judecătoria BRAŞOV