Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6089/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6089/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 717/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6089

Ședința Camerei de Consiliu din 15.05.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L. – judecător

GREFIER: M. T.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „cerere cu valoare redusa” formulata de reclamanta . prin administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL în contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal făcut in ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinita – fara citarea partilor.

S-a facut referatul cauzei, dupa care:

Instanta incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri, constata ca este administrata si ia act ca paratul nu a formulat intampinare, nu a propus probe in aparare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat instanta constata cauza in stare de judecata, declara dezbaterile inchise.

Instanta ramane in pronuntare asupra fondului cauzei.

JUDECATORIA,

P. cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta . prin administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL a chemat în judecată pârâta . solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 192,64 lei, cu titlu de debit principal și la plata penalităților de întârziere de 0,04% pe zi, în cuantum de 13,25 lei, calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 31.12.2013.

Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii de salubritate pentru agenți economici nr. 2170 din data de 06.04.2011. Potrivit clauzelor contractuale reclamanta a prestat debitoarei servicii de colectare, transport și depozitare deșeuri menajere, emițând în acest sens mai multe facturi, aflate la dosarul cauzei și care n-au fost achitate de către pârâtă.

În probațiune reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1025 și urm. cod pr civilă.

Pârâta nu a depus la dosarul cauzei formularul de răspuns completat corespunzător potrivit art. 1029 al 4 C. pr civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru agenți economici nr. 2170 din data de 06.04.2011. Potrivit clauzelor contractuale reclamanta a prestat debitoarei servicii de colectare, transport și depozitare deșeuri menajere, emițând în acest sens mai multe facturi, ce n-au fost achitate de către pârâtă. Astfel, pârâta înregistrează un debit în valoare de 192,64 lei, reprezentând servicii prestate și facturate pe perioada martie-septembrie 2013. În baza art 12 al 3 din convenția părților s-au calculat majorări de întârziere de 0,04 % pe zi, de la data scadenței facturilor și până la data de 31.12.2013, în valoare de 13,25 lei.

Conform art. 969 cCciv, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Răspunderea contractuală presupune ca premisă încheierea unui contract valabil între părți, iar în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între debitor și creditor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie sa dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.

În prezenta speță, reclamanta a făcut dovada existentei creanței prin contractul și facturile fiscale depuse la dosar, în timp ce pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, deși îi incumba sarcina acestei probe.

Potrivit art 1025 al 1 c pr civilă –titlul X se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10 000 lei la data sesizării instanței.

Conform art 1029 al 4 c pr civilă- pârâtul, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la al 3 va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâta, deși în data de 30.01.2014 i s-a comunicat cererea formulată de reclamantă, nu a depus la dosarul cauzei formularul de răspuns completat corespunzător.

Potrivit art 1030 al 2 c pr civilă-în cazul în care instanța nu primește nici un răspuns de la partea interesată se va pronunța cu privire la cererea principală în raport de actele aflate la dosar.

Față de considerentele mai sus prezentate instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea de față urmând a o admite conform celor de mai jos.

Va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . prin administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL, cu sediul procesual ales în București, . A, ., sector 3, împotriva pârâtei ., cu sediul în B., ., jud. B. și pe cale de consecință.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 192,64 lei, reprezentând servicii prestate și facturate pe perioada martie-septembrie 2013 și la plata majorărilor de întârziere de 0,04 % pe zi, calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 31.12.2013, în valoare de 13,25 lei

Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria B..

Data în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică azi: 15.05.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. M. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6089/2014. Judecătoria BRAŞOV