Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 1/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 15941/197/2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR ._

Ședința Camerei de Consiliu din data de 17.12.2014

PREȘEDINTE I. V. Judecător

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta . contradictoriu cu pârâtul S. C. .

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura fără dezbatere orala, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 Noul Cod de procedura civilă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA:

P. cererea de valoare redusă formulată la data de 04.06.2014, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta . solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. C., obligarea acestuia la plata sumei de 781,88 lei reprezentând contravaloare servicii de colectare și transport deșeuri; la plata sumei de 173,89 lei reprezentând penalități de întârziere; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că a încheiat cu Mun. B. contractul de concesiune pentru serviciul public de salubrizare nr.281/2005. Între reclamantă și pârât s-a încheiat contractul nr._/07.02.2013. În baza contractului mai sus amintit reclamanta a prestat servicii de salubrizare constând în evacuarea deșeurilor. Pârâtul și-a asumat obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate, în termen de 15 zile de la data primirii facturilor. De asemenea, potrivit art.13 din contract-neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere. Potrivit art.15 din contract, refuzul total sau parțial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator va fi comunicat acestuia în scris, în termen de 5 zile de la data primirii facturii. Necontestarea în termenul respectiv dă dreptul operatorului să considere factura ca fiind acceptată la plată.

Pârâtul nu a achitat contravaloarea facturilor emise de reclamantă datorând în prezent suma de 781,88 lei reprezentând servicii prestate, facturate în perioada 31.05._13 și penalități de întârziere calculate pentru perioada 30 06._13 în valoare de 173,89 lei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1025 și urm. NCPC. Conform art.1029 alin 3 din Noul Cod de Procedura civila, după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pârâților formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.

Pârâtul nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din Noul Cod de Procedura civila .

În susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamanta . pârâtul S. C. s-a încheiat contractul nr._/07.02.2013 având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere.

În baza contractului mai sus amintit reclamanta a prestat servicii de salubrizare constând în evacuarea deșeurilor. Pârâtul și-a asumat obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate, în termen de 15 zile de la data primirii facturilor. De asemenea, potrivit art.13 din contract-neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere. Potrivit art.15 din contract, refuzul total sau parțial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator va fi comunicat acestuia în scris, în termen de 5 zile de la data primirii facturii. Necontestarea în termenul respectiv dă dreptul operatorului să considere factura ca fiind acceptată la plată.

Reclamanta a prestat pârâtului servicii de salubrizare în perioada 31.05._13, pentru care a emis facturile depuse la dosarul cauzei, însă pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea acestora, reclamanta calculând astfel și penalități de întârziere pentru perioada 30 06._13, în valoare de 173,89 lei

În stabilirea normelor de drept material substanțial aplicabile spetei, instanța, raportându-se la momentul încheierii contractului, în vedere regula tempus regit actum consacrată de art. 6 NCC si art. 3 alin.2 din Legea 71/2011, apreciază ca sunt întrunite dispozițiile art. 1270 din Noul Cod Civil, contractul încheiat reprezentând legea părților.

Potrivit convenției părților penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea totală a acestora să poată depăși cuantumul debitului.

Răspunderea contractuală presupune ca premisă încheierea unui contract valabil între părți, iar în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între debitor și creditor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie sa dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.

În prezenta speță, reclamanta a făcut dovada existentei creanței prin convenția și facturile fiscale depuse la dosar, în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, deși îi incumba sarcina acestei probe. Urmează a se observa faptul că pârâtul nu a contestat facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, nici anterior introducerii cererii și nici după comunicarea formularului de cerere în prezenta cauză.

Potrivit art. 1025 alin 1 NCPC –titlul X se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10 000 lei la data sesizării instanței.

Conform art.1029 alin 4 NCPC- pârâtul, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la al 3 va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâtul, deși în data de 09.10.2014 i s-a comunicat cererea formulată de reclamantă, nu a depus la dosarul cauzei formularul de răspuns completat corespunzător.

Potrivit art. 1030 al 2 NCPC, în cazul în care instanța nu primește nici un răspuns de la partea interesată se va pronunța cu privire la cererea principală în raport de actele aflate la dosar.

Față de considerentele mai sus prezentate instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea de față urmând a o admite conform celor de mai jos.

În baza art.1031 al 1 cod pr. civilă va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . sediul în B., ..13, jud. B., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_ ,având CUI RO_ și cont bancar RO89BRDE080SV_, în contradictoriu cu pârâtul S. C., cu domiciliul în B., ., jud. B. și pe cale de consecință.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 718,88 lei reprezentând servicii prestate, facturate în perioada 31.05._13 și suma de 173,89 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate pentru perioada 30 06._13 .

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi –17.12.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

I. V. S. C.

Red . I.V.17.12.2014, ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1/2014. Judecătoria BRAŞOV