Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 315/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 315/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 27634/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 315/2014
Ședința Camerei de Consiliu din data de 20.01.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. E. R.
GREFIER L. E. L.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant ., P. REP LEGAL și pe pârât ., P. REP LEGAL, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
P. formularul de cerere înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pârâta . solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 239,50 lei, reprezentând debit principal, a sumei de 2165,02 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 21.10.2013 și la plata în continuare a penalităților de întârziere în procent de 1% pe zi de întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului datorat.
În motivare, reclamanta a învederat instanței că a prestat pârâtei serviciile pentru care s-a obligat contractual emițând facturile fiscale depuse la dosar, neachitate până la data formulării prezentei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1030 NCPC.
Pârâta nu a depus la dosar formularul de răspuns.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 26.11.2010, între părți, s-a încheiat contractul de prestări servicii în domeniul medicinii muncii nr. TM 2400, având ca obiect serviciile medicale individualizate în cuprinsul art. II din contractul încheiat.
În cuprinsul art. V din contractul încheiat părțile au inserat o clauză penală prin care au evaluat la 1% pentru fiecare zi de întârziere contravaloarea prejudiciului suferit de creditoare prin întârzierea debitoarei la plata debitului datorat, valoarea penalităților putând depăși valoarea sumei restante.
În urma prestării serviciilor medicale contractate reclamanta a emis facturile fiscale depuse la filele 14-16, în valoare totală de 239,50 lei. Facturile fiscale pe care se întemeiază prezenta acțiune au forța probantă a unor înscrisuri sub semnătură privată, fiind semnate și ștampilate de reprezentanții societății pârâte.
Conform art. 969 C.civ, în vigoare la data nașterii raportului juridic, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Potrivit art. 1025 alin. 1 C.proc.civ prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Având în vedere că pârâta nu a achitat la scadență prețul serviciilor medicale prestate de societatea reclamantă instanța va admite prezenta acțiune și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 239,50 lei, reprezentând debit principal, a sumei de 2165,02 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 21.10.2013 și la plata în continuare a penalităților de întârziere în procent de 1% pe zi de întârziere calculate până la achitarea integrală a debitului datorat.
Constatând culpa procesuală a pârâtei în formularea prezentei cereri, în baza art. 1031 alin. 1 C.proc.civ, instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv, taxa de timbru achitată pentru cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în B., .. 2, jud. B. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în comuna B., ., jud. B..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 239,50 lei, reprezentând debit principal, a sumei de 2165,02 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 21.10.2013 și la plata, în continuare, a penalităților de întârziere în procent de 1% pe zi de întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului datorat.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. E. R. L. E. L.
C.E.R. 21 Ianuarie 2014, 4 exemplare
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 770/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1537/2014. Judecătoria... → |
|---|








