Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7820/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7820/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 10330/197/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDEȚUL B.
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7820
Ședința Camerei de Consiliu din data de 20.06.2014
Instanța constituită din:
Președinte: S. V. - I.
Grefier: G. E. - A.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta S.C. DO S. S. S.R.L., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta S.C. N&C T. S.R.L., prin reprezentant legal, având ca obiect „cerere de valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 13.06.2014, respectiv 20.06.2014, când a dat următoarea hotărâre:
JUDECĂTORIA,
P. formularul de cerere înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta S.C. DO S. S. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. N&C T. S.R.L. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4092 lei reprezentând debit principal neachitat și obligarea la plata penalităților de întârziere de 1 % pe zi de întârziere în valoare de 1452,55 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat relații contractuale, fiind încheiat contractul de prestări servicii nr. 719 C. A învederat că reclamanta și-a executat obligațiile contractuale și pentru serviciile prestate a emis facturi pentru suma de 4092 lei.
Reclamanta a precizat că a calculat penalități de întârziere până la data de 04.04.2014, în valoare de 1452,55 lei.
Pârâta a depus formularul de răspuns în care a precizat că a achitat debitul restant.
La data de 05.05.2014, reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată (f.28).
Fată de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, având în vedere și dispozițiile art. 406 C.pr.civ., potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, instanța va lua act de poziția procesuală a reclamantei, urmând a dispune închiderea dosarului.
DISPUNE:
În baza art. 406 C.pr.civ, ia act de renunțarea reclamantei S.C. DO S. S. S.R.L., cu sediul în mun. B., ., nr. 11, etaj dreapta, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J_, la judecarea cererii având ca obiect ,,cerere de valoare redusă” în contradictoriu cu pârâta S.C. N&C T. S.R.L., cu sediul în mun. B., str. ., jud. B., înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J_ .
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi 20.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
S. V.-I. G. E. - A.
Red./Dact. SVI
20.06.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4862/2014. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








