Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5070/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5070/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 32188/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5070

Ședința Camerei de consiliu din: 24.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. - judecător

GREFIER: L. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “cerere de valoare redusă“ formulată de creditoarea . ROMANIAN SA, prin reprez. legal în contradictoriu cu debitorul O. P..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Față de dispozițiile art. 94 pct.1 lit. j Cod procedură civilă, art. 1025 Cod procedură civilă, instanța arată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că nu s-a solicitat dezbatere orală, instanța în baza art. 255 c.p.civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, față de dispozițiile art. 394 C.p.c., instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamanta de . Romanian SA a chemat in judecata pe pârâtul O. P., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 1997,60 lei reprezentând contravaloare gaze naturale furnizate de reclamantă în beneficiul pârâtului, 226,58 lei penalități de întârziere și 74,8 lei cheltuieli de judecată

Reclamanta a formulat această solicitare pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă ( art. 1025 și următoarele, cod procedură civilă), formularul adecvat fiind completat și transmis pârâtului, care nu a remis formularul de răspuns.

In motivarea cererii sale, creditoarea a arătat ca aceasta a prestat servicii de furnizare de gaze naturale în folosul pârâtului, pârâtul rămânând restant cu plata gazelor naturale consumate și facturate pentru noiembrie 2011- ianuarie 2013 motiv pentru care solicită obligarea acestuia la plata serviciului prestat și facturat.

Pentru neplata acestei datorii se solicită ca pârâtul să fie obligat să acopere prejudiciul suferit de reclamantă prin plata penalităților de întârziere convenite contractual pentru suma neachitată la termenul scadent al facturilor emise pentru serviciul prestat.

În probațiune au fost administrate înscrisuri, respectiv copii ale facturilor emise pentru perioada menționată.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta, prin mandatarul sau, afirma ca are de recuperat debite de la paratul chemat in judecata, in baza relației contractuale încheiata intre acesta. Relația respectiva se dorește a fi dovedita cu facturile depuse in copie la dosar, facturi care nu sunt semnate de parat si nici însușite de acesta . instanței. Reclamanta nu a dovedit nici faptul ca are încheiat cu paratul un contract de furnizare a serviciilor menționate in facturi.

Ca atare reclamanta nu a dovedit raportul in baza căruia solicita obligarea paratului la plata sumelor ce fac obiectul pretenției, motiv pentru care cererea reclamantei va fi respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de . Romanian SA cu sediul ales in București, .. 9, . cu O. P. domiciliat în B., ., jud. B..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24.04.2014

.

PREȘEDINTE GREFIER

C. G. L. S.

Red. 28.04.14

Th.red. 29.04.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5070/2014. Judecătoria BRAŞOV