Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 17845/197/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Camerei de Consiliu din data de 30.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. R. D.- judecător
GREFIER: A. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. E..
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura fără dezbatere orala, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 Noul Cod de procedura civilă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată, potrivit art. 131 N.C.pr.civ. și art. 1027 N.C.pr.civ., că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Verificând înscrisurile de la dosar, instanța constată că pârâtul nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din N.C.pr.civ.
Deliberând asupra probatoriului propus în cauză, în temeiul dispozițiilor art.1029 NCPr.civ. coroborat cu art.255 NCPr.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, în temeiul art.394 NCPr.civ. și art.1029 al.9 NCPr.civ, instanța declară dezbaterile închise și, față de actele și lucrările de la dosar, reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
P. cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014 sub nr._, reclamanta S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. E., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 236,64 lei cu titlu de preț pentru serviciile prestate conform facturilor fiscale aferente intervalului 31.01._13, cu titlu de preț pentru serviciile prestate și facturate, precum și la plata sumei de 56,71 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că în perioada 31.01._13, pârâtul a beneficiat de serviciile de salubritate prestate de reclamantă, astfel că pe numele acestuia au fost emise facturi lunare reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Pârâtul nu a achitat contravaloarea acestor facturi, figurând în evidențele reclamantei cu un debit de 236,64 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025- 1032 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
Au fost depuse la dosar de către reclamantă, în copie certificată, situația soldului datorat de pârât, somație, contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru utilizatorii casnici nr._/17.01.2012, facturile fiscale emise la data de 31.01.2012, 29.02.2012, 31.03.2012, 30.04.2012, 31.05.2012, 30.06.2012, 31.07.2012, 31.08.2012, 30.09.2012, 31.10.2012, 30.11.2012, 31.12.2012, 31.01.2013, 28.02.2013, 31.03.2013, 30.04.2013( fl. 7-28).
Conform art. 1029 alin 3 din N.C.pr.civ., după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.
Pârâtul nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din N.C.pr.civ.
Instanța, în baza art. 255 N.C.pr.civ., a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține că în fapt, la data de 17.01.2012, părțile au încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru utilizatorii casnici, prin care reclamanta s-a obligat să asigure, servicii de ridicare, transport și depozitare a deșeurilor, conform art. 1 din convenție, la punctul de consum din mun. B., .( fl. 9).
Conform art. 12, pârâtul s-a obligat să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturii.
Neachitarea facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la scadență atrage aplicarea de penalități de întârziere egale cu valoarea dobânzii legale datorate pentru obligațiile bugetare, începând cu prima zi după data scadenței.
Pentru serviciile prestate pârâtului, reclamanta a emis facturile fiscale la data de 31.01.2012, 29.02.2012, 31.03.2012, 30.04.2012, 31.05.2012, 30.06.2012, 31.07.2012, 31.08.2012, 30.09.2012, 31.10.2012, 30.11.2012, 31.12.2012, 31.01.2013, 28.02.2013, 31.03.2013, 30.04.2013 în valoare totală de 236,64 lei, cu titlu de preț pentru serviciile prestate.
Pârâtul nu a dovedit achitarea la scadența înscrisă pe fiecare factură a debitului astfel că prin aplicarea clauzei penale reglementate la art.13 din contract, reclamanta a calculat și penalități de întârziere.
Cererea ce face obiectul cauzei de față, formulată de reclamanta S.C. C. S.A. și având ca obiect obligarea pârâtului 236,64 lei la plata prestațiilor în cuantum de 236,64 lei, este întemeiată pe principiile răspunderii civile contractuale, izvorâte din dispozițiile art. 969 C.civ.
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâtul nu dovedește executarea.
În speță, reclamanta a făcut așadar dovada existenței creanței prin contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru utilizatorii casnici, dar și prin facturile fiscale emise, atașate la filele 7-28 dosar, care nu sunt semnate de către pârât, dar nici contestate, sub aspectul sumelor de plată și scadenței înscrise pe acestea, în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea formulată și va obliga pe pârât la plata sumei de 236,64 lei cu titlu de preț pentru serviciile prestate conform facturilor fiscale emise la data de 31.01.2012, 29.02.2012, 31.03.2012, 30.04.2012, 31.05.2012, 30.06.2012, 31.07.2012, 31.08.2012, 30.09.2012, 31.10.2012, 30.11.2012, 31.12.2012, 31.01.2013, 28.02.2013, 31.03.2013, 30.04.2013.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că potrivit art. 13 din contract neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile calendaristice de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare”, iar conform art. 120 alin. 7 OG 92/2003, nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, nivelul dobânzii fiind modificat începând cu data de 28.02.2014 la 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.
Întrucât cauza dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere prin aplicarea procentului de 0,1%, cu nesocotirea dispozițiilor art. 120 alin. 7 OG 92/2003, instanța va admite în parte acest petit, în sensul că va obliga pârât la plata penalităților de întârziere prin aplicarea procentului de 0,04%, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea integrală a debitului.
Văzând și dispozițiile art. 1031 N.C.pr.civ., va obliga pârât, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. C. S.A., cu sediul în mun. B., .. 13, jud. B., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_, prin reprezentant legal E. B., în contradictoriu cu pârâtul P. E., cu dom. în mun. B., ., ., jud. B., și în consecință:
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 236,64 lei cu titlu de preț pentru serviciile prestate conform facturilor fiscale emise la data de 31.01.2012, 29.02.2012, 31.03.2012, 30.04.2012, 31.05.2012, 30.06.2012, 31.07.2012, 31.08.2012, 30.09.2012, 31.10.2012, 30.11.2012, 31.12.2012, 31.01.2013, 28.02.2013, 31.03.2013, 30.04.2013.
Obligă pe pârât să plătească reclamantei penalități de întârziere aferente debitului principal prin aplicarea procentului de 0,04%, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea integrală a debitului.
Respinge restul pretențiilor formulate în cauză de către reclamantă.
Obligă pârât să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, declarație de apel care se depune la Judecătoria B..
Dată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. R. D. A. I.
Red./Dact. IRD
30.10.2014, 4 ex.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1856/2014. Judecătoria... → |
|---|








