Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 5549/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5549/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 7974/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5549

Ședința publică din data de 05.05.2014

Instanța compusă din:

Președinte – M. S. – judecător

Judecător – C. E. R.

Grefier - M. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în ședința publică din data de 25.04.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta încheiere, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 05.05.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea în anulare înregistrată la data de 20.03.2014 sub nr._ împotriva încheierii din data de 20.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., reclamanta- creditoare ., în contradictoriu cu pârâta- debitoare . solicitat instanței admiterea cererii, anularea încheierii atacate și emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 3860,24 lei reprezentând contravaloarea facturi și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere raportat la art. 7.1 și 7.2 din contract, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că în mod eronat instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 5.2 alin. 3 și 4 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 02/31.01.2008 conform cărora ”marfa aprovizionată la comandă va fi facturată la fiecare livrare” iar ”plățile se vor efectua în primele cinci zile ale lunii următoare pentru facturile emise în luna precedentă” și nici nu a luat în considerare că marfa livrată a fost solicitată de debitoare prin comandă, fiind facturată la comandă, astfel încât expirarea produselor nu o îndreptățește la neplata prețului. Mai mult, conform art. 8 din contract, debitoarea avea obligația de a înștiința creditoarea despre faptul că produsele nu au fost vândute și acestea se apropie de termenul de expirare și să pună în discuție o eventuală returnare iar instanța a interpretat numai în favoarea debitoarei dispozițiile art. 5.2 din contract.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1023 alin.2, 1013-1024 NCpc.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

Pârâta–creditoare a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii în anulare formulate arătând că creanța pretinsă nu este certă întrucât prin contractual încheiat părțile au stabilit că obligația de plată a debitoarei se naște în momentul vânzării de către aceasta a produselor..

A fost anexat dosarul nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

P. încheierea din data de 20.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., a fost respinsă cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea ., în contradictoriu debitoarea .-se că creanța solicitată nu este certă lichidă și exigibilă.

În motivare, s-a reținut că între creditoarea S.C. P. N. S.A. si debitoarea S.C. F. S.A. s-a derulat o relatie comerciala in baza Contractului de vanzare-cumparare nr. 02/31.01.2008, că creditoarea a livrat marfa și a emis facturile nr. 8119/30.03.2010 in valoare de 3.040,11 lei, si nr. 8657/28.04.2010 in valoare de 820,13 lei, că potrivit art. 5.2 din contractul de vanzare-cumparare nr. 02/31.01.2008 “platile se vor face numai pentru marfa vanduta si incasata de catre punctul farmaceutic”, situație în care susținerile pârâtei confom cărora marfa nu s-a vândut și a expirat în depozitul acesteia, sunt întemeiate.

P. cererea în anulare formulată, reclamanta creditoare a arătat că în mod eronat instant nu a ținut cont de dispozițiile art. 5.2 alin. 3 și 4 și art. 8 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 02/31.01.2008, apreciind că mărfurile livrate debitoarei au expirat în depozitul acesteia numai din culpa acesteia.

Potrivit art. 5.2 alin. 3 și 4 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 02/31.01.2008 ”marfa aprovizionată la comandă va fi facturată la fiecare livrare” iar ”plățile se vor efectua în primele cinci zile ale lunii următoare pentru facturile emise în luna precedentă”.

Aceste dispoziții sunt însă în strânsă legătură cu dispozițiile art. 5.2 alin.5 conform cărora plățile se vor face numai pentru marfa vândută și încasată de punctul farmaceutic, dispoziție care presupune efectuarea periodică de către creditoare a unui inventar al mărfurilor livrate debitoarei și care au fost vândute de aceasta și comunicarea către debitoare a sumelor pe care aceasta are obligația de a le achita.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 7.2 din contract conform cărora încasarea în contul vânzătorului începând cu a 31-a zi de la data efectuării inventarului se consideră întârziere la plată în condițiile art. 1079 C.civ., data efectuării inventarului conferind caracter cert, lichid și exigibil sumelor datorate de către debitoare creditoarei pentru mărfurile vândute.

Întrucât creditoarea nu a făcut dovada faptului că mărfurile livrate debitoarei conform facturilor fiscale nr. 8657/28.04.2010, nr. 8119/30.03.2010 au fost vândute de aceasta și că sumele cuprinse în aceste facturi constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă conform clauzelor contractuale asumate de părți, instanța constată că cererea în anulare formulată este neîntemeiată și ca urmare va fi respinsă, încheierea contestată urmând a fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea în anulare formulată de reclamanta-creditoare . cu sediul în mun. B., ., ., J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta- debitoare .> cu sediul în B., ., jud. B., J_, CUI RO_ ca neîntemeiată.

Menține încheierea din data de 20.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.05.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

S. M. R. C. E.

GREFIER

C. M.

RED. M.S. 24 Iunie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 5549/2014. Judecătoria BRAŞOV