Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1347/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1347/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 30631/197/2013
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3062
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1347
Ședința publică din: 10.02.2014
PREȘEDINTE – A. A.
GREFIER – L. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe creditorul S.C. I. S.A. în contradictoriu cu debitorul S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. având ca obiect „Ordonanță de plată”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.02.2014, iar apoi pentru data de 10.02.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2013, sub nr. de mai sus, creditorul S.C. I. S.A. a chemat în judecată pe debitorul S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. pentru ca instanța să emită o ordonanță de plată împotriva acestuia pentru suma de 11.710,18 lei reprezentând debit restant. De asemenea, a solicitat obligarea debitorului la plata penalităților în cuantum de 31.633,92 lei și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditorul a arătat, în esență, că între părți s-au desfășurat raporturi comerciale, iar debitorul nu a mai achitat facturile emise de către creditor. În consecință, creditorul a apreciat că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 și următoarele din codul de procedură civilă și pe dispozițiile art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor.
În dovedirea cererii, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost timbrată conform dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței aflate la fila 39 din dosar.
B. Apărări
La data de 24.01.2014 (f.48), debitorul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția lipsei capacității de folosință a sucursalei . - Agenția B..
De asemenea, a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, arătând că debitul a fost achitat integral.
La termenul din data de 27.01.2014, instanța a pronunțat decăderea debitorului din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.
C. Probe și aspecte procesuale
La termenul din data de 27.01.2014, instanța a pus în discuția părților și a respins excepția netimbrării invocată de debitor prin întâmpinare. De asemenea, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a sucursalei . - Agenția B. și a dispus anularea cererii în raport de aceasta.
La termenul din data de 27.01.2014, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 255 din Codul de procedură civilă și conform dispozițiilor art. 1.020 din Codul de procedură civilă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
II. ÎN FAPT
Între părți s-au desfășurat raporturi comerciale, în baza cărora creditorul a prestart servicii de reparații auto în favoarea debitorului. În baza acestor raporturi, creditorul a emis facturile de la filele 10-32, pe care debitorul nu le-a plătit.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ceea ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. Pe cale de consecință, în speță sunt aplicabile prevederile art. 1.013 din Codul de procedură civilă și următoarele.
În ceea ce privește legea aplicabilă fondului litigiului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul civil coroborate cu dispozițiile art. 102 din legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, contractul este supus legii în vigoare la data încheierii sale în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Având în vedere că încheierea contractelor a avut loc după . Codului civil din anul 2009, instanța reține că vor fi aplicabile dispozițiile Codului civil 2009 (Noul Cod Civil).
De asemenea, sunt aplicabile dispozițiile din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în Monitorul Oficial nr. 858 din 2011.
B. Soluția instanței
În ceea ce privește capătul principal de cerere, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1.013 din Codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică în ce privește creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă din contracte civile.
O primă condiție de admisibilitate este aceea potrivit căreia creanța trebuie să constea în plata unei sume de bani, cea de-a doua condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar a treia este reprezentată de existența unui contract civil constatat printr-un înscris însușit de părți.
Cu privire la prima condiție, instanța reține că prin cererea sa, creditorul a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate. Față de dispozițiile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța reține că o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși titlul executoriu indicat de creditor. Deși legiuitorul utilizează noțiunea de titlu executoriu, trebuie considerat că din punct de vedere practic, sfera izvoarelor creanțelor certe o depășește pe cea a titlurilor executorii. Instanța are în vedere că regula în materia ordonanței de plată este lipsa titlului executoriu. Creditorii formulează asemenea cereri tocmai în scopul obținerii de titluri executorii. În măsura în care creditorii ar dispune ab initio de titluri executorii, atunci aceștia nu ar mai avea interes pentru a promova cereri de emitere a ordonanței de plată. Totodată, procedura specială a ordonanței de plată ar deveni inutilă, întrucât creditorul care are titlu executoriu este îndreptățit să înceapă direct executarea silită asupra bunurilor debitorului. Consecința interpretării extensive a dispozițiilor sus-menționate este respingerea cererilor de emitere a unei ordonanțe de plată ca inadmisibile sau ca lipsite de interes. Având în vedere că aceasta conduce la o restrângere a drepturilor subiective civile ale părților, atunci dispozițiile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă trebuie supuse unor interpretări și aplicări stricte. P. urmare, instanța consideră că dispozițiile menționate (fiind reglementate în Cartea a V-a. Despre executare silită) sunt aplicabile doar în materia executării silite.
Certitudinea creanței vizează caracterul acesteia de a rezulta direct din actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Astfel, creanța creditorului este certă, existența ei rezultând din facturile depuse la dosarul cauzei, însușite de debitor prin semnare. Instanța observă că debitorul a depus întâmpinare prin care a invocat anumite motive de respingere a cererii. Instanța va ignora înscrisurile depuse de către debitor, având în vedere că acesta a fost decăzut din dreptul de a mai propune probe și va considera că fiind nedovedite susținerile sale în privința achitării integrale a debitului.
Creanța creditorului este lichidă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât obiectul său este determinat de facturile fiscale depuse la dosarul cauzei.
În ce privește caracterul exigibil al creanței, instanța reține că din conținutul facturilor rezultă că acestea trebuie achitate în termen de 5 zile de la emitere.
De asemenea, și cea de-a treia condiție este îndeplinită în cauză, relațiile dintre părți desfășurându-se în baza unui contract civil cu prevederi clare privind obligațiile părților și care a fost însușit de acestea.
Instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.270 C.civ. contractul are putere de lege între părțile contractante. Potrivit dispozițiilor art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației sale.
În considerarea celor expuse mai sus, pretenția creditorului se întemeiază pe o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 1.021 alin. 1 din C. proc. civ., instanța va emite ordonanța de plată pentru suma de 11.710,18 lei, reprezentând debit restant, stabilind totodată și termenul de plată, respectiv 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
În ceea ce privește solicitarea creditorului de obligare a debitorului la plata penalităților, instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1523 alin. 1 lit. d, debitorul este de drept în întârziere când nu a executat obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.
Din analiza textelor legale rezultă că reclamantul, suferind o neexecutare a obligației din partea debitorului, beneficiază de dreptul la dezdăunări. Legiuitorul a stabilit o prezumție de culpă în sarcina debitorului, fără a mai fi necesară o punere prealabilă în întârziere. Întrucât debitorul nu și-a executat obligația la scadență, instanța consideră că solicitarea de obligare a acestuia la plata unor penalități de întârziere este întemeiată. Instanța reține că părțile nu au convenit asupra cuantumului acestora.
Însă, instanța observă că dispozițiile art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor suplinesc voința părților stabilind în materie de asigurări cuantumul penalităților. Potrivit acestora, “dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere”.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din același ordin, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul este obligat să facă oferte de despăgubire.
În consecință, instanța va admite cererea, și va ordona debitorului să plătească penalitățile de întârziere aferente debitului, în cuantum de 31.633,92 lei.
Referitor la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc. Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanța observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către creditor în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru (fila 39 – 200 lei) și onorariu avocațial (fila 41 – 1.500 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a debitorului, va obliga pe acesta să plătească suma de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
ORDONĂ:
Admite cererea formulată de creditorul S.C. I. S.A., cu sediul ales în B., .. 2, ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO_, în contradictoriu cu debitorul S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A., cu sediul în comuna Voluntari, .. 10, Global City Business Park, clădirea O23, ., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, având CUI_.
Ordonă debitorului să plătească, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, către creditor suma de 11.710,18 lei.
Obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 31.633,92 lei, cu titlu de penalități.
Obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 1.700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. M. L.
Red./Dact. A.A.
17.02.2014 –4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2100/2014. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
