Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1711/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 1711/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 34354/197/2013

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3062

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1711

Ședința publică din: 17.02.2014

PREȘEDINTE – A. A.

GREFIER – L. M.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe creditorul .. în contradictoriu cu debitorul ASOCIAȚIA DE proprietari GENERAL M. NR. 16 având ca obiect „Ordonanță de plată”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17.02.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. PROCEDURA

A. Cererea de chemare în judecată

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.12.2013, sub nr. de mai sus, creditorul .., a chemat în judecată pe debitorul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI GENERAL M. NR. 16 pentru ca instanța să emită o ordonanță de plată împotriva debitorului pentru suma de 25.707,40 lei reprezentând debit restant, pentru suma de 2.401,18 lei, reprezentând penalități de întârziere și pentru suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditorul a arătat, în esență, că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 416/26.05.2012, iar debitorul nu a mai achitat facturile emise în baza contractului. În consecință, creditorul a apreciat că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Taxa judiciară de timbru a fost achitată conform chitanței aflate la fila 3 din dosar, conform dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

B. Apărări

Deși legal citat, debitorul nu a depus întâmpinare.

C. Probe

La termenul din data de 10.02.2014, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 255 din codul de procedură civilă și conform dispozițiilor art. 1.020 din Codul de procedură civilă.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

II. ÎN FAPT

Între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 416/26.05.2012, pe o perioadă nedeterminată în baza dispozițiilor Cap. VII din contract (fila 10), iar creditorul a emis facturile de la filele 12-30 din dosar. Instanța reține că facturile nu au fost achitate, deși creditorul și-a executat obligațiile decurgând din contractul de prestări servicii față de debitor.

III. ÎN D.

A. Reglementări incidente

În ceea ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. Pe cale de consecință, în speță sunt aplicabile prevederile art. 1.013 din Codul de procedură civilă și următoarele.

În ceea ce privește legea aplicabilă fondului litigiului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul civil coroborate cu dispozițiile art. 102 din legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, contractul este supus legii în vigoare la data încheierii sale în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Având în vedere că încheierea contractului a avut loc după data intrării în vigoare a Codului civil din 2011, instanța consideră că prezentei spețe îi sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil.

B. Soluția instanței

În ceea ce privește acțiunea formulată de creditor, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1.013 din Codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică în ce privește creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă din contracte civile.

O primă condiție de admisibilitate este aceea potrivit căreia creanța trebuie să constea în plata unei sume de bani, cea de-a doua condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar a treia este reprezentată de existența unui contract civil constatat printr-un înscris însușit de părți.

Cu privire la prima condiție, instanța reține că prin cererea sa, creditorul a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate. Față de dispozițiile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța reține că o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși titlul executoriu indicat de creditor. Deși legiuitorul utilizează noțiunea de titlu executoriu, trebuie considerat că din punct de vedere practic, sfera izvoarelor creanțelor certe o depășește pe cea a titlurilor executorii. Instanța are în vedere că regula în materia ordonanței de plată este lipsa titlului executoriu. Creditorii formulează asemenea cereri tocmai în scopul obținerii de titluri executorii. În măsura în care creditorii ar dispune ab initio de titluri executorii, atunci aceștia nu ar mai avea interes pentru a promova cereri de emitere a ordonanței de plată. Totodată, procedura specială a ordonanței de plată ar deveni inutilă, întrucât creditorul care are titlu executoriu este îndreptățit să înceapă direct executarea silită asupra bunurilor debitorului. Consecința interpretării extensive a dispozițiilor sus-menționate este respingerea cererilor de emitere a unei ordonanțe de plată ca inadmisibile sau ca lipsite de interes. Având în vedere că aceasta conduce la o restrângere a drepturilor subiective civile ale părților, atunci dispozițiile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă trebuie supuse unor interpretări și aplicări stricte. P. urmare, instanța consideră că dispozițiile menționate (fiind reglementate în Cartea a V-a. Despre executare silită) sunt aplicabile doar în materia executării silite.

Certitudinea creanței vizează caracterul acesteia de a rezulta direct din actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Astfel, creanța creditorului este certă, existența ei rezultând din contractul de prestări servicii însușit de părți prin semnare și din facturile fiscale emise de către creditor (filele 12-30). Instanța observă că debitorul nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citat. În consecință, instanța acordă valoarea unei recunoașteri a pretențiilor creditorului faptului de a nu depune întâmpinarea în termenul legal, potrivit dispozițiilor art. 1.018 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Creanța creditorului este lichidă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât obiectul său este determinat de facturile fiscale depuse la dosarul cauzei.

În ce privește caracterul exigibil al creanței, instanța reține că facturile de la filele 12-30 din dosar au fost emise în perioada 30.11.2011 – 30.09.2013 și că acestea sunt exigibile în termen de 30 de zile de la data emiterii.

De asemenea, și cea de-a treia condiție este îndeplinită în cauză, relațiile dintre părți desfășurându-se în baza unui contract civil cu prevederi clare privind obligațiile părților și care a fost însușit de acestea.

Instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.270 C.civ. contractul are putere de lege între părțile contractante. Potrivit dispozițiilor art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației sale.

În considerarea celor expuse mai sus, pretenția creditorului se întemeiază pe o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 1.021 alin. 1 din C. proc. civ., instanța va emite ordonanța de plată pentru suma de 25.707,40 lei, reprezentând debit restant, stabilind totodată și termenul de plată, respectiv 30 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

Referitor la plata penalităților, solicitată de către creditor instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor dispozițiilor art. 1.535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1.523 alin. 1 lit. d, debitorul este de drept în întârziere când nu a executat obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.

Din analiza textelor legale rezultă că reclamantul, suferind o neexecutare a obligației din partea debitorului, beneficiază de dreptul la dezdăunări. Legiuitorul a stabilit o prezumție de culpă în sarcina debitorului, fără a mai fi necesară o punere prealabilă în întârziere.

Întrucât debitorul nu și-a executat obligația la scadență, instanța consideră că solicitarea de obligare a acestuia la plata unor penalități de întârziere este întemeiată. În privința cuantumului acestora, instanța reține că părțile au convenit prin contractul încheiat ca în caz de neplată în termen de 30 zile de la data scadenței, debitorul va suporta penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 și 2 (fila 10). De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,”Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale ”.

În consecință, instanța va admite cererea și va ordona debitorului să plătească penalitățile de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 2.401,18 lei.

Referitor la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc. Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanța observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către creditor în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru (filele 3-6 – 200 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a debitorului, va obliga pe acesta să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

ORDONĂ:

Admite cererea formulată de creditorul .>cu sediul în B., .. 13, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu debitorul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI GENERAL M. NR. 16, cu sediul în B., ., ., parter, jud. B., C._.

Ordonă debitorului să plătească, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, către creditor suma de 25.707,40 lei, reprezentând debit restant.

Obligă pe debitor la plata către creditor a penalităților de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 2.401,18 lei.

Obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept la cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. A. M. L.

Red./Dact. A.A.

25.02.2014 –4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1711/2014. Judecătoria BRAŞOV