Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 356/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 356/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 28636/197/2013
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3062
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 356
Ședința publică din: 20.01.2014
PREȘEDINTE – A. A.
GREFIER – D. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe creditorul S.C. S. R. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul S.C. R. T. & CONTRACTING S.R.L. având ca obiect „Ordonanță de plată”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.01.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2013, sub nr. de mai sus, creditorul S.C. S. R. S.R.L., a chemat în judecată pe debitorul S.C. R. T. & CONTRACTING S.R.L. pentru ca instanța să emită o ordonanță de plată împotriva debitorului pentru suma de 19.265,9 lei reprezentând debit restant și 9.334,32 lei reprezentând penalități.
În motivarea cererii, creditorul a arătat, în esență, că între părți s-au desfășurat raporturi civile, debitorul primind bunurile vândute de către creditor, fără a mai achita facturile emise de acesta. În consecință, creditorul a apreciat că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Taxa judiciară de timbru a fost achitată conform chitanței aflate la fila 4 din dosar, conform dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.
B. Apărări
Deși legal citat, debitorul nu a depus întâmpinare.
C. Probe
La termenul din data de 13.01.2014, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 255 din codul de procedură civilă și conform dispozițiilor art. 1.020 din Codul de procedură civilă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
II. ÎN FAPT
Între părți s-au desfășurat raporturi civile, debitorul primind mărfurile vândute de către creditor. Creditorul a emis facturile de la filele 11-12. Instanța reține că debitul a fost achitat doar parțial (fila 24 – extrasul de cont).
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ceea ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. Pe cale de consecință, în speță sunt aplicabile prevederile art. 1.013 din Codul de procedură civilă și următoarele.
În ceea ce privește legea aplicabilă fondului litigiului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul civil coroborate cu dispozițiile art. 102 din legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, contractul este supus legii în vigoare la data încheierii sale în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Având în vedere că încheierea contractului a avut loc după . Codului civil din anul 2009, instanța reține că vor fi aplicabile dispozițiile Codului civil 2009 (Noul Cod Civil).
B. Soluția instanței
În ceea ce privește acțiunea formulată de creditor, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1.013 din Codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică în ce privește creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă din contracte civile.
O primă condiție de admisibilitate este aceea potrivit căreia creanța trebuie să constea în plata unei sume de bani, cea de-a doua condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar a treia este reprezentată de existența unui contract civil constatat printr-un înscris însușit de părți.
Cu privire la prima condiție, instanța reține că prin cererea sa, creditorul a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate. Față de dispozițiile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța reține că o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși titlul executoriu indicat de creditor. Deși legiuitorul utilizează noțiunea de titlu executoriu, trebuie considerat că din punct de vedere practic, sfera izvoarelor creanțelor certe o depășește pe cea a titlurilor executorii. Instanța are în vedere că regula în materia ordonanței de plată este lipsa titlului executoriu. Creditorii formulează asemenea cereri tocmai în scopul obținerii de titluri executorii. În măsura în care creditorii ar dispune ab initio de titluri executorii, atunci aceștia nu ar mai avea interes pentru a promova cereri de emitere a ordonanței de plată. Totodată, procedura specială a ordonanței de plată ar deveni inutilă, întrucât creditorul care are titlu executoriu este îndreptățit să înceapă direct executarea silită asupra bunurilor debitorului. Consecința interpretării extensive a dispozițiilor sus-menționate este respingerea cererilor de emitere a unei ordonanțe de plată ca inadmisibile sau ca lipsite de interes. Având în vedere că aceasta conduce la o restrângere a drepturilor subiective civile ale părților, atunci dispozițiile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă trebuie supuse unor interpretări și aplicări stricte. Prin urmare, instanța consideră că dispozițiile menționate (fiind reglementate în Cartea a V-a. Despre executare silită) sunt aplicabile doar în materia executării silite.
Certitudinea creanței vizează caracterul acesteia de a rezulta direct din actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Astfel, creanța creditorului este certă, existența ei rezultând din factura fiscală aflată la fila 7. Deși factura nu a fost însușită de debitor nici prin semnare și nici prin ștampilare, totuși instanța reține că debitorul a efectuat o plată parțială, conform extrasului de cont aflat la fila 24 din dosar. De asemenea, instanța observă că debitorul nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citat. În consecință, instanța acordă valoarea unei recunoașteri a pretențiilor creditorului faptului de a nu depune întâmpinarea în termenul legal, potrivit dispozițiilor art. 1.018 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Creanța creditorului este lichidă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât obiectul său este determinat de factura fiscală depusă la dosarul cauzei.
În ce privește caracterul exigibil al creanței, instanța reține că pe factură nu este menționat niciun termen de plată a debitului. Prin urmare, debitul este imediat exigibil.
De asemenea, și cea de-a treia condiție este îndeplinită în cauză, relațiile dintre părți desfășurându-se în baza unui contract civil în formă simplificată cu prevederi clare privind obligațiile părților și care a fost însușit de acestea.
Instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.270 C.civ. contractul are putere de lege între părțile contractante. Potrivit dispozițiilor art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației sale.
În considerarea celor expuse mai sus, pretenția creditorului se întemeiază pe o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 1.021 alin. 1 din C. proc. civ., instanța va emite ordonanța de plată pentru suma de 19.265,9 lei, reprezentând debit restant, stabilind totodată și termenul de plată, respectiv 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
În ceea ce privește solicitarea creditorului de obligare a debitorului la plata penalităților, calculate asupra debitului, de la data scadenței și până la data plății integrale a debitului principal, instanța constată că între părți nu a fost încheiat un contract prin care să fie reglementate raporturile dintre părți sub toate aspectele.
Instanța califică mențiunea din factură (fila 10 – condiții comerciale generale) cu privire la penalități drept o clauză penală. Instanța consideră că o clauză penală trebuie stabilită convențional, fiind obligatoriu acordul expres al debitorului. Simpla specificare pe factură a cuantumului penalităților în caz de întârziere nu poate conduce la concluzia că debitorul a acceptat această prevedere contractuală.
Facturile reprezintă contracte în formă simplificată, în măsura în care acestea au fost acceptate la plată de către debitor. Acceptarea la plată nu poate proba decât ceea ce în mod standardizat și general cuprinde o factură, respectiv marfa și prețul. De plano, nu poate fi exclusă și posibilitatea existenței altor clauze, însă pentru validitatea acestora trebuie să se probeze acordul de voință neîndoielnic al debitorului sau al unui reprezentant legal sau convențional al acestuia. În speță, acceptarea facturilor nu are altă semnificație decât confirmarea primirii produselor în cantitatea și calitatea descrisă în factură, fără a putea fi extinsă la penalități. Instanța are în vedere că jurisprudența instanței supreme este constantă în materie în sensul respingerii cererilor de obligare a debitorului la plata penalităților stipulate doar în facturile fiscale emise în desfășurarea unor raporturi comerciale. Astfel, prin Deciziile nr. 774 din 2003, nr. 3079 din 2003 și nr. 778 din 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că ”simpla mențiune de pe factură cu privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ., întrucât este un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de către pârâtă. Acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere“.
În cazul în care raportul dintre profesioniști se desfășoară doar în baza unor facturi fiscale, și nu în baza unui contract încheiat sub forma înscrisului unic, trebuie considerat că nu există un acord expres al părților cu privire la convenția reprezentată de clauza penală.
În consecință, instanța va respinge cererea creditorului de obligare a debitorului la plata penalităților, ca neîntemeiată.
Referitor la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc. Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanța observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către creditor în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru (fila 2 – 200 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a debitorului, va obliga pe acesta să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditor. În privința onorariului avocațial, instanța constată că nu a fost făcută dovada efectuării acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
ORDONĂ:
Admite în parte cererea formulată de creditorul S.C. S. R. S.R.L., cu sediul ales în B., .. 4, jud. B., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, având CUI RO_, în contradictoriu cu debitorul S.C. R. T. & CONTRACTING S.R.L., cu sediul în București, ., ., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J40/_/2006, CUI_.
Ordonă debitorului să plătească, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, către creditor suma de 19.265,9 lei, reprezentând debit restant.
Respinge cererea de obligare a debitorului la plata către creditor a penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.
Obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitor și pentru creditor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. C. D.
Red./Dact. A.A.
30.01.2014 –4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1542/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1879/2014. Judecătoria... → |
|---|
